Ştiri
ATENȚIE! Ce să faci pentru a nu fi păcălit când duci mașina la service

Înainte de a duce mașina la reparat, ar trebui să vă informați cu privire la tarifele practicate de service și să solicitați un deviz estimativ al intervenției.

În urma a sute de reclamații primite de-a lungul mai multor ani, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat recent o serie de controale la service-uri auto din toată țara, descoperind mai multe practici comerciale incorecte, care afectează atât persoanele care-și duc mașina la reparat, cât și asigurătorii ce plătesc aceste intervenții.

 

Așa cum declara recent directorul general al ANPC, Paul Anghel, autoritatea a “demarat controale la service-urile din întreaga ţară, inclusiv în Bucureşti, la aproximativ 250 de unităţi, în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori precum şi de la transporturi în cursul anilor 2019 şi 2020”.

 

Astfel, în urma controalelor făcute la service-uri, nu de puține ori, valoarea orei de manoperă afișate și cea din factura ce trebuie plătită de cel ce are mașina în service sau de către asiguratorul acestuia erau diferite, uneori, din această cauză, factura finală fiind și cu 1.000 de lei mai mare decât dacă s-ar fi folosit valoarea afișată.

 

O altă metodă prin care anumite service-uri “umflă” facturile este modificarea, în plus, a numărului de ore necesare pentru o anumită operațiune ce trebuie făcută asupra mașinii. De exemplu, la vopsirea unui reper se mai adăuga o oră la norma de ore pentru respectiva operațiune și astfel se mărea și valoarea facturii.

 

 

Ce ar trebui să facă proprietarii mașinilor

 

În aceste cazuri, așa cum recomandă și șeful ANPC, cei ce trebuie să-și ducă mașina în service ar trebui să se informeze în prealabil despre tarifele practicate de service-ul în care vor să repare mașina și să solicite un deviz estimativ al intervenției.

 

De altfel, potrivit acestuia, service-urile sunt obligate să afișeze prețurile (cu tot cu taxa pe valoarea adăugată) în zona de recepție și modul de calcul utilizat, respectiv ora fizică sau baremurile de timp/ ora tehnologică pentru reparaţii, furnizate de producătorul mașinii.

 

După cum explică Paul Anghel, citat de agerpres.ro, “dacă factura vi se pare excesivă ca valoare, solicitaţi o verificare, cu catalogul de operaţii tehnologice, cu ajutorul personalului. În cele mai multe cazuri, acesta se găseşte sub forma unui fişier informatic în programul de editare al facturii. De asemenea, solicitarea unui deviz vă ajută să estimaţi costurile şi nu vă angajează. Dacă devizul este semnat de ambele părţi, el se poate transforma astfel într-un contract comercial şi trebuie să se emită o notă de comandă pentru reparaţie”.

 

 

Concret, devizul ar trebui să conțină, cel puțin:

 

-descrierea precisă a lucrărilor care se vor efectua;

-costul manoperei;

-lista pieselor de schimb necesare;

-termenul de reparaţie;

-durata de valabilitate a devizului.

 

Când vine vorba despre nota de comandă sau reparație, ce se completează atunci când mașina este lăsată în service, aceasta trebuie să aibă antetul firmei și trebuie să conțină:

 

-data;

-identitatea clientului;

-tipul/modelul autovehiculului şi kilometrajul;

-natura exactă a reparaţiilor de efectuat;

-costul probabil al acestor intervenţii;

-durata imobilizării autovehiculului.

 

De asemenea, în nota de comandă sau reparație e bine să fie consemnată atât starea mașinii (fără zgârieturi sau elemente deteriorate, altele decât cele ce fac obiectul reparației), cât și eventualele echipamente montate de proprietarul mașinii. În acest mod se pot evita posibilele discuții ce pot avea loc la recepția mașinii.

 

E foarte important ca nota de comandă să fie semnată de ambele părți, deoarece așa poate reprezenta o dovadă a cerințelor inițiale (reparație + vopsire ușă, înlocuire far etc.) și ajută la contestarea facturii finale.

 

La fel de important de știut pentru cei ce-și duc mașina la reparat într-un service este și faptul că acesta din urmă trebuie să-și informeze clientul dacă, pe parcursul reparației, găsește o piesă defectă sau care se poate defecta, punând astfel în pericol sănătatea sau chiar viața șoferului. În aceste cazuri, service-ul poate trece la înlocuirea pieselor pe care le-a găsit deteriorate sau defecte, dar numai după ce a obținut un acord din partea proprietarului.

 

Apoi, dacă mașina este furată sau deteriorată mai tare sau în alte zone decât atunci când s-a făcut recepția, toate costurile de aducere la starea inițială vor fi suportate de către service.

 

De cele mai multe ori, service-urile modifică unilateral acordul inițial cu proprietarul mașinii, prezentându-i acestuia argumente legate de faptul că oricum nu ar trebui să-l intereseze prețul reparației, deoarece asigurătorul plătește și că service-ul se ocupă de tot, clientul având singura obligație de a semna actele.

 

Șeful ANPC avertizează, prin intermediul agerpres.ro, că ”[facturile ”umflate” inclusiv cu ore de manoperă cu 500% mai mari decât preţurile practicate în mod normal afectează consumatorul din două perspective: una ar fi aceea a creşterii costurilor de asigurare în anul următor, în condiţiile creşterii poliţei de asigurare ca urmare a unor cheltuieli ocazionate de un eveniment asigurat, iar pe de altă parte există situaţii în care, din cauza diferenţelor uriaşe de costuri, inclusiv cu preţurile anumitor piese auto, până la valori de neacceptat pentru asigurator, consumatorul va fi incapabil să intervină în conflictul creat de o creştere nejustificată a unor costuri între service-ul auto şi compania de asigurări”.

 

loading...
Cele mai sigure mașini au probleme de siguranță, două milioane de vehicule rechemate în service
Probleme cu airbagurile pentru aceste mașini, explicația și MĂSURILE luate de companie

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Patru noi cazuri de COVID la Botoșani în ultimele 24 de ore, s-au făcut 270 de teste
Direcția de Sănătate Publică Botoșani a anunțat că, în județ, au fost identificate patru noi cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore.
Peste 50 de pompieri se luptă cu flăcările de mai bine de 24 de ore, se intervine și cu utilaje de la primării - FOTOGALERIE
De mai bine de 24 de ore, pompierii botoșăneni intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins un depozit de furaje de pe raza comunei Ripiceni.
Un bărbat s-a stins din viață la Urgențe, medic: Suntem neputincioși în fața morții
Un bărbat de vârstă de 45 de ani s-a stins din viață la Unitatea de Primiri Urgențe în brațele medicilor. Timp de o oră cadrele medicale  s-au luptat să-l salveze
Botoșaniul, în zona verde COVID: Șefa DSP, despre colegi -  Acești oameni muncesc fără întrerupere
La Botoșani situația cazurilor COVID este ținută sub control, iar județul nostru se află în zona verde a hărții COVID.
Trecătorii au dat alarma: Pompieri chemați să stingă un incendiu la o mașină parcată - FOTO
Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Dorohoi.
ACCIDENT cu doi răniți, una dintre victime este un copil de doi ani
Două persoane au fost transportate la spital, una dintre victime fiind un copil.
Zi infernală pentru pompierii botoșăneni: 10 ore în caniculă pentru a potoli flăcările - GALERIE FOTO & VIDEO
Intervenția nu s-a finalizat, pompierii fiind în continuare la datorie pentru a lichida incendiul.
Durerea ministrului Culturii, cinematograful din Botoșani: ”Sunt un avocat al trecerii acestor obiective la autorităţile locale”
În schimb, ministrul nu are vești bune cu privire la reluarea spectacolelor în săli.
Roxana Țurcanu, ALDE Botoșani: Să redăm Centrul Vechi tuturor botoșănenilor! – GALERIE FOTO
În după-amiaza zilei de vineri, președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, alături de echipa sa de campanie, aspirantă la  Consiliul Local Botoșani, s-a aflat în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, pentru a interacționa cu botoșănenii. 
Loading...
Din Dorohoi, lumea se cucerește ușor: Expoziție de pictură dedicată artistului Ion Murariu – FOTO & VIDEO
Casa Municipală de Cultură Dorohoi invită publicul iubitor de frumos la expoziția de pictură dedicată artistului dorohoian Ion Murariu, un maestru recunoscut al plasticii românești contemporane și un veritabil „creator” de școală.
Antreprenoarea care candidează la Primărie NU mai vrea chioșcuri lângă școli ”cu băuturi alcoolice, țigări și chipsuri pline de E-uri”
Una dintre problemele pe care botoșănenii le-au transmis sâmbătă liderei Partidul Puterii Umaniste - Social - Liberal (PPUSL) a fost cea a chioșcurilor care stau pe Pietonalul Unirii de mai bine de un an.
Candidatul umaniștilor la șefia CJ: Avem drumuri parcă sunt bombardate, nu poți vorbi în timp ce mergi că îți muști limba
La acțiunea derulată astăzi de Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) pe Pietonalul Unirii a luat parte și pretendentul partidului la președinția Consiliului Județean.
Puterea umanistă a ieșit la rampă: Noi nu promitem, facem – GALERIE FOTO
Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) a derulat sâmbătă prima acțiune publică din perioada de precampanie electorală. Mai mulți reprezentanți ai formațiunii conduse la Botoșani de antreprenoarea Corina Dănuță s-au întâlnit cu cetățenii pe Pietonalul Unirii.
Femeia din Botoșani care și-a aruncat nou-născutul la tomberon mai are acasă 4 copii
Vestea că o femeie din Botoșani, abia venită din străinătate, a născut în toaleta unei benzinării, apoi a luat pruncul și l-a aruncat la tomberon, a șocat întreaga țară.
Loading...
1.350 de infecții și 43 de decese în ultimele 24 de ore, SITUAȚIA pe județe
Autoritățile române au făcut publice ultimele date cu privire la numărul de cazuri de COVID-19, dar și numărul deceselor și al pacienților aflați la ATI.
Directorii Sănătății Publice Botoșani, spor de 40% la salariu pentru lupta cu Covid-ul
Directorii DSP-urilor din întreaga țară, deci inclusiv Monica Adăscăliței, director executiv și Teodor Ferariu, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, vor primi sporuri de 40%, iar funcționarii de 30%, pe perioada stării de alertă, stipulează un act normativ aprobat de Guvern.
Incendiu de proporții în județ, se intervine și cu boldoexcavatoarele unui privat – FOTO & VIDEO
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani derulează sâmbătă o misiune de amploare în estul județului, acolo unde un fermier a fost grav lovit de foc.
Botoșăneanca ce reprezintă poporul a atacat la Curte noua lege a carantinei: Izolarea obligatorie trebuie să fie o măsură de ultim resort
Avocatul Poporului a atacat vineri la Curtea Constituțională două articole din noua lege a carantinei referitoare la „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare”, obligatorie pentru 48 de ore.
ANUNȚ Achiziție servicii promovare
Asociatia B-Right Media invita persoanele interesate sa depuna oferte pentru:
Un studio de videochat din Iasi te invata GRATIS tot ce trebuie sa stii despre arta seductiei!
(P) Intr-o lume dominata de dorinte si fantezii, arta seductiei ramane una dintre cele mai importante cai de acces spre inima unui barbat. Daca vrei sa fii model intr-un studio de videochat, cu atat mai mult trebuie sa inveti toate secretele acestui domeniu, intrucat gratie micilor trucuri pe care doar femeile le pot pune in aplicare vei avea parte de castiguri fabuloase. 
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
7 august 2020
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.