Ştiri
ASTĂZI: Pro România Botoșani și-a prezentat candidatul etalon al județului

Dacă până acum la conferința de presă de la Pro România Botoșani veneau doar Mihaela Huncă și Dumitru Chelaru, astăzi 16 noiembrie 2018 a mai fost prezent  și un membru nou. 

Este vorba despre Răzvan Amariei, prezentat de coordonatorul Pro România Botoșani, Dumitru Chelaru drept „candidatul etalon al județului”.

 

De altfel, înainte de a se prezenta, Dumitru Chelaru a fost cel care a vorbit la modul superlativ despre noul membru.

 

„O să vă prezint unul dintre colegii noștri noi, Răzvan Amariei, un coleg care poate fi luat ca etalon în județul Botoșani. Și în ce sens ca să nu spuneți că fac exagerări, în sensul acela al entuziasmului tineresc, al capacității profesionale, al bunului simț. Și vă spun din start că a desfășurat activități de peste un deceniu, circa 14 ani dacă nu greșesc în cadrul UAT Leorda. Nu are asta importanță el a desfășurat activități și la alte primării și aș vrea să-i mulțumesc că a avut încredere în echipa noastră, tânără, nouă și în obiectivele noastre”,

Dumitru Chelaru, coordonator Pro România Botoșani

 

Încă de la început Dumitru Chelaru a evidențiat faptul că Răzvan Amariei a lucrat în mai multe domenii, ca atare are cunoștințe vaste.

 

„Nu trebuie să-l laud eu, îl laudă activitatea, are o abordare și o paletă profesională de invidiat. A lucrat și la proiecte guvernamentale, europene, a lucrat și zona de achiziții, a lucrat și în zona de contabilitate și actualmente lucrează în zona asistenței sociale. Ce putem spera mai mult de la un candidat la Primăria unei comune? Eu am zis că am spus suficient, ca să nu mai spun de tinerețe. Le îmbină pe toate. Va fi din momentul acesta alături de noi și sperăm să fie un model de bună practică și în cadrul partidului pe mai departe, dar și în cadrul județului pentru că în definitiv echipa noastră se cheamă județul Botoșani”,  a conchis Dumitru Chelaru

 

Iar mai apoi a venit și rândul noului membru să se prezinte. 

loading...
Pro România Botoșani își pregătește candidatul la municipiu: Sunt și oameni de afaceri

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Șoferi de care trebuie să vă feriți: CUM a fost prins un bărbat la volan
Din păcate, nimeni din anturajul acestor oameni nu face nimic pentru a-i opri să se urce la volan în asemenea situații.
Tineri la volan: Trași pe dreapta, TAXAȚI cu dosare penale
Sunt tineri, urcă la volan, dar lasă în urmă orice urmă de prudență. Uneori ajung în atenția polițiștilor, dar de cele mai multe ori oamenii legii nu mai pot interveni. Victimele acestor șoferi teribiliști sunt, din păcate, și oameni care circulă regulamentar.
Năuc de băutură, a ajuns cu mașina în șanț, apoi a FUGIT de la locul faptei
Când l-au identificat pe bărbatul care a produs accidentul, polițiștii au înțeles de ce acesta a încercat să scape prin fuga de locul faptei.
PONT de la specialiști: CE trebuie să verifici la o mașină second-hand din Germania înainte să o cumperi?
Un autoturism second-hand poate face o primă impresie foarte bună. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți la o lungă listă de aspecte înainte de a bate palma cu vânzătorul.
Comunicat PSD - Budăi: PSD a realizat o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări! Iohannis și PNL vor să preia puterea prin dezbinarea românilor!
Marius Budăi consideră că alegerea candidatului social-democrat Viorica Dăncilă în funcția de președinte al României este singura garanție că salariile, pensiile, alocațiile, indemnizațiile și toate drepturile românilor, câștigate în ultimii trei ani, nu vor fi tăiate.
La VOTUL consilierilor locali: CINE va decide câștigătorul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” în următorii cinci ani
Propunerea primarului Cătălin Flutur, privind aprobarea componenței Juriului de Acordare a Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, va fi analizată în ședința Consiliului Local Botoșani din 23 octombrie 2019.
DEZASTRU: 70 de medicamente dispar din farmacii
Eliminarea celor 70 de medicamente se va repercuta asupra pacienţilor, care vor avea nevoie de schimbarea tratamentului.
Momente emoționante la resfințirea unei biserici din Botoșani închinată Sfintei Parascheva – GALERIE FOTO
Biserica închinată Sfintei Parascheva a împlinit anul acesta 180 de ani.
SURSE: Viorica Dăncilă vine la Botoșani
Premierul demis prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă, va fi prezent mâine la Botoșani.
ALERTĂ de gradul 0: Produse contaminate cu arsenic, RETRASE de pe piață
Experţii spun că o dietă variată a bebeluşilor este o modalitate bună pentru minimizarea expunerii la substanţele contaminante din alimente.
Raluca Turcan pune mâna pe cel mai bănos minister în noua variantă a Guvernului Orban
Negocierile au loc până în ultima clipă.
Comunicat PNL: Klaus Iohannis promovează educația, sănătatea și bunăstarea economică
România normală înseamnă România educată, cu un sistem de învăţământ echitabil și de calitate, centrat pe câteva principii.
PERICOL pe șosele: Cod galben la Botoșani până la amiază
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Galben pentru județul Botoșani.
Un botoșănean vinde un pui de Sphynx, CÂT costă o minune ”jucăușă și afectuoasă” - FOTOGALERIE
Pentru cei care își doresc un animal de companie mai puțin obișnuit.
Important: Ai nevoie de aceste documente dacă vrei să RENOVEZI
Pentru lucrări de branșamente si racorduri nu se va mai emite autorizație de construire, fiind necesar doar acordul de la administratorul drumului.
Femeie în stare gravă preluată de elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a fost solicitată pentru a transporta la Iași o pacientă care are nevoie urgentă de intervenție de specialitate.
Un botoșănean a câștigat TROFEUL unei importante competiții internaționale: Viitoarea clasă politică, de la care am fi sperat salvarea noastră, este topită între emigranți
Un eveniment care s-a impus deja în câmpul cultural românesc, fiind şi prima manifestare artistică de acest gen din România.
ATENȚIE: Un grup de minori se distrează cu mașinile botoșănenilor - Aceasta este una din ele, surprinsă de mine acum 5 minute
Grav este că acest lucru se întâmplă în centrul orașului, nicidecum în zone izolate sau întunecate.
Se întâmplă și minuni: Primarul din Botoșani care s-a săturat să NU mai facă nimic, rezultatele sunt spectaculoase - VIDEO
El s-a săturat să plătească ajutoare sociale unor oameni buni de muncă. Ei s-au săturat să întindă mâna la nesfârșit. Așa că au decis să pună capăt situației. Ce a rezultat este un exemplu pentru multe comunități din România.
Nu scăpăm de Cod Galben: Meteorologii au PRELUNGIT avertizarea pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea de Cod Galben pentru județul Botoșani, astfel că șoferii trebuie să manifeste maximă prudență în trafic.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Au oameni competenți, pentru că îi cunosc, cel puțin patru-cinci. Cătălin Flutur, Cristian Roman, Marius Oroșanu, Cristian Achiței. Am dat patru nume care ar putea fi buni profesioniști și s-ar putea ridica atât cât trebuie ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
18 octombrie 2019
EUR
Euro
4.7556 lei
USD
Dolarul SUA
4.2732 lei
CHF
Francul elveţian
4.3243 lei
GBP
Lira sterlină
5.5125 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9319 lei
XAU
Gramul de aur
204.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4380 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9202 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2526 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6366 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.