Peste 100 de elevi din ciclul primar s-au adunat sâmbătă la Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani, pentru a participa la secțiunea de matematică a Concursului Județean Interdisciplinar “Aripi din curcubeu- Angelica Gherman”, ajuns la a treia ediție.
Competiția a fost organizată în cadrul unui proiect implementat de unitatea de învățământ menționată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Casa Corpului Didactic, Asociația B-Right Media, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”, Școlile Gimnaziale nr. 6, 8 și 10 din municipiul reședință, Școala Gimnazială nr. 1 Sulița și Școala Gimnazială “Spiru Haret” Dorohoi.
Concursul „Aripi din curcubeu – Angelica Gherman” vine în completarea activității desfășurate în cadrul cercului de performanță derulat la nivelul Școlii nr. 13 și își propune să le ofere elevilor din mediul urban și rural o șansă de afirmare, dar și o evaluare obiectivă a nivelului de cunoștințe acumulate.
De asemenea, se are în vedere eliminarea discriminării din punct de vedere material, înscrierea și participarea la concurs fiind gratuite, dând astfel posibilitatea descoperirii unor copii cu un real potențial de dezvoltare și afirmare în domeniile matematicii, științelor naturii şi artelor plastice.
Concursul poartă numele Angelicăi Gherman, regretat dascăl al Școlii Gimnaziale Nr. 13, autor de auxiliare școlare cu mii de cărți publicate, fiind un produs al Centrului Multifuncțional Angelica Gherman, înființat în cadrul unității de învățământ cu sprijinul Asociației B-Right Media.
În cadrul aceluiași proiect se va organiza în data de 11 mai secțiunea de desen a concursului “Aripi din curcubeu - Angelica Gherman”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Table magnetice profesionale și alte produse de papetărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024