Ştiri
Arbore genealogic, pumni, străfulgerări în noapte - cum face muzeu un primar
Casa de unde a pornit marea răscoală ţărănească de la 1907 ar putea deveni obiectiv muzeistic. Cel puţin asta îşi doreşte primarul oraşului Flămânzi, care susţine că i-a străfulgerat ideea într-o noapte şi şi-a pus în cap să o pună neapărat în aplicare.

Casa răscoalei a ajuns de la un învăţător la un cioban
Respectiva casă ţărănească este evident situată pe Strada 1907, la o distanţă de aproape 2 kilometri de centrul urbei botoşănene. Nu sare mai cu nimic în evidenţă, iar un necunoscut care s-ar întâmpla să treacă prin zonă nici nu ar realiza că aceea este de fapt locaţia de unde a pornit Răscoala din 1907. Doar cei mai bătrâni poate că ştiu semnificaţia casei care prezintă o imagine obişnuită momentan, singurul element care ar trage privirile fiind un... drapel amplasat pe fânărie. De la evenimentul istoric casa a trecut prin mâna a trei proprietari, primii doi intelectuali, ultimul un cioban obişnuit din localitate. „Acea casă care de copil o ştiam, era o casă cu tradiţie şi a avut al treilea proprietar acum, începând de la răscoală încoace. Deci a fost a familiei Ciornei, notarul de la vremea respectivă din Flămânzi, care ulterior a vândut-o unui învăţător, Dumitru Simionescu. Iar copiii d-lui Simionescu au vândut-o acestei familii Gaşpar de la Flămânzi, el este cioban”, povesteşte Constantin Pitorac, primarul oraşului.
„Acolo a primit administratorul primii pumni”
Gândul de a face un obiectiv care să poată fi vizitat la Flămânzi i-a venit primarului în miez de noapte şi nu i-a mai dat pace. Şi astfel s-a pus pe treabă, pentru ca semnificaţia acestei locaţii să nu se piardă în negura timpului. „Uite aşa mi-a venit într-o noapte mie şi am realizat că acolo de la casa aia a plecat scandalul, deci casa era a notarului care era un om respectat de oameni, nu ştiu dacă şi iubit, iar administratorul de pe moşie în momentul acela era la notar să servească masa sau ceva de genul acesta. Şi a fost chemat de ţărani afară şi de acolo a primit administratorul primii pumni”, mai povesteşte primarul. Ca atare,  a luat legătura cu actualii proprietari cu intenţia clară de a-i convinge să vândă casa, care să treacă în patrimoniul administraţiei publice locale şi ulterior să fie refăcută aşa cum era în urmă cu mai bine de un veac.  „Eu am avut o discuţie cu d-na, am chemat-o era cam speriată şi i-am zis că nu se va întâmpla nimic rău, în cel mai rău caz îi fac o casă nouă, dacă va aproba Consiliul Local, sunt dispus să îi construiesc o casă nouă, să îi oferim un teren şi să îi oferim o casă nouă, iar în cea veche să facem un punct muzeistic”, susţine Constantin Pitorac.
S-a ajuns la arborele genealogic
Primarul a luat legătura cu urmaşii primilor doi proprietari stabiliţi la Galaţi, respectiv la Bacău care i-au promis sprijinul necesar în a-şi duce la îndeplinire planul propus. La rândul lor aceştia au răspuns afirmativ şi i-au trimis deja o serie de scrisori, inclusiv arborele genealogic a uneia dintre familii. „Am primit nişte scrisori şi mi-au trimis inclusiv arborele genealogic al familiei Ciornei, este o poveste interesantă. Şi mi-au promis că îmi vor pune la dispoziţie tot ce voi avea nevoie, fotografii despre cum arăta casa, pentru a o putea reface”, povesteşte primarul, care a citit şi o parte dintr-una din scrisori. „După cum am vorbit la telefon şi v-am promis că vă voi trimite nişte date despre casa din Flămânzi, eu caut să mă ţin de cuvânt şi vă trimit aceste foi şi o carte pe care să le citiţi ca să vă puteţi documenta în lucrarea pe care doriţi cu drag să o realizaţi. Am luat legătura şi d-na Ana Ciornei ca să vă trimită şi ea nişte fotografii cu ce mai are din arhiva familiei. De asemenea şi cu Dumitru Simionescu din Iaşi. Eu vă doresc mult succes”, se arată într-una din scrisorile trimise primarului de către unul dintre descendenţii foştilor proprietari. În cazul în care va trece de primele etape ale acestor demersuri, iniţiativa primarului va intra în atenţia consilierilor locali, în vederea alocării sumei necesare pentru înfiinţarea obiectivului muzeistic.

Gabriela ERDIC



Și-a lăsat iubita de 17 ani să conducă mașina, amândoi s-au ales cu dosare penale
Mașina i-a fost încredințată minorei de un tânăr de 18 ani.
ALERTĂ: Meteorologii anunță trei zile cu ninsori și deosebit de reci
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți dimineață o alertă meteo valabilă până joi, la ora 10.00.
CAPTURĂ importantă la frontiera botoșăneană, contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit - VIDEO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
Din trecutul istoric al fostelor județe Botoșani și Dorohoi, la Muzeul de Istorie
Vernisajul are loc în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani.
ACCIDENT în municipiul Botoșani, victima traversa regulamentar
Femeia rănită a fost transportată la spital.
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești, parteneriat cultural cu Ambasada României la Berlin
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
ASTĂZI: Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, CÂȚI oameni au murit torturați în închisoarea de la Botoșani
Jertfa acestor oameni, lupta dusă de cei care încă trăiesc, pare uneori atât de neimportantă pentru cei care au astăzi vârsta la care alții, în urmă cu decenii, intrau deja în temnițele comuniste. 
Pățania unei femei chiar de Ziua Mamei: A fost nevoie de intervenția pompierilor
O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în panică, atunci când și-a dat seama că nu mai poate intra în apartamentul în care se afla, singură, fetița ei de patru ani.
O botoșăneancă adoptată la 13 ani în Italia își caută părinții și frații: Am fost internată la casa de copii
Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Loading...
Pacienţii pot muri cu zile pe şoselele din Botoșani: Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Botoşani au tras un semnal de alarmă şi spun că, din cauza drumurilor proaste, există riscul să le moară pacienţii în maşinile de intervenţie.
Un celebru artist botoșănean a anunțat în mijlocul concertului că devine tată
Spectacolul organizat duminică de impresarul Liviu Sorinel la Rapsodia City Center și dedicat femeii a fost unul plin de momente emoționante.
Aproape 700 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 martie 2021.
Ani dedicați îngrijirii copiilor! Șapte mame de profesie sărbătorite la Botoșani cu diplome și flori – GALERIE FOTO
De Ziua Internațională a Femeii, șapte mame de profesie au fost sărbătorite la  sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC).
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală
În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.
Loading...
Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală
Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.
Doar 18 cazuri noi la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cinci botoșăneni ”culeși” de jandarmi în miez de noapte
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
ACUM: Șapte femei sărbătorite la sediul DGASPC - GALERIE FOTO
Un moment festiv are loc în aceste momente la sediul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
PSD Botoșani: Un 8 Martie altfel - GALERIE FOTO
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită la nivel global, pe data de 8 martie.
ÎNGRIJORĂTOR: Pompierii botoșăneni, aproape 200 de misiuni în prima săptămână de primăvară
În prima săptămână a lunii martie, pompierii botoşăneni au avut 189 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 27 intervenții pe zi.
Trifan Roman Grosu era ginerele mai mare al lui Dumitru Lipciuc.Daca doriti confirmarea v-o poate da Gogu Grosu sau Nea Ion Grosu Aurel Grosu etc.În cartea "FLĂMÂNZI UN NUME ÎN ISTORIE"SPECIFICĂ PE TOȚI CEI CARE AU RIDICAT POPORUL.AI UITAT DE ZAMFIRESCU,DOLHESCU,MURSA SI ALTII.IN CONCLUZIE GARANGOI E UN MARE MINCIUNOS .Casa de u de s-au pornit înspre Boier e jos lângă Chiper Ioan.Este si cea mai veche dacă doriți mergeți si faceti expertiza .Cei din Prisacani au venit la Dumitru Lipciuc Apoi au mers cu toții la FLĂMÂNZI.rusine domnule Pitoresc!AI
4 iulie 2017, 12:59
Aloooo tov. Pitorac ! dute la concetatenii dumitale sa te invete de unde a inceput rascoala ca mare adevar graiesc in postarile lor ...,,,
31 decembrie 2016, 15:18
ar trebiui sa-si explice mai intii arborele lui ginealogic si de unde vine porecla de Garangoi
19 martie 2012, 17:24
ar trebiui sa-si explice mai intii arborele lui ginealogic si de unde vine porecla de Garangoi
19 martie 2012, 17:24
ar trebiui sa-si explice mai intii arborele lui ginealogic si de unde vine porecla de Garangoi
19 martie 2012, 17:24
In loc sa asfalteze strazile localitatilor ce le guverneaza se incapataneaza ca zideasca exactceea ce nu trebuieste oamenilor care l-au votat.Strange odata glodul din orasul si satele care ti-au mandatat sa faci asta domnule...primar!
26 februarie 2012, 18:43
Mai Gheorghe trebuie sa afli daca nu stii ca satul Prisacani apartinea de fosta comuna Flamanzi la acea data. Trifan Roman Grosu era in grup cu mai multi cetateni din mai multe sate care lucrau pe mosie. Dupa ce au fost la primarie, apoi la conac unde nu au dat de administrator sau deplasat la casa notarului Costache Ciornei unde administratorul servea masa la ora aceea....., acolo a inceput galceava!!!!!!!!!!!!!.
27 septembrie 2011, 14:31
Poate ca dumneavoastra domnule primar ati lipsit la ora de istorie cand se vorbea despre Rascoala din 1907 ,poate si noi,cei de varsta medie din Prisacani,insa,ne aducem aminte de povestirile bunicilor despre rascoala si nu vrem sa ascultam povestile pe care le indrugati despre locul inceperii rascoalei.Vreti sa faceti o casa a rascoalei?Cauti locul adevarului prin neamul Dolhestenilor si lui Petre Roman Grosu din Prisacani,acolo e ceea ce cautati,nu schimbati istoria ca Ceausescu.Dati cezarului ce e al Cezarului spune Biblia,lasati-ne stramosii sa se odihneasca in pace ca au murit saracii desculti si ,,flamanzi,,dar erau din Prisacani si au dreptul lor.
27 septembrie 2011, 11:31
E drept rascoala de la Flaminzi au pornito prisacanenii mergand la conac sa-si ceara drepturile. Intrebati batranii satului cat inca mai traiesc. Urmasii lor stiu adevarul din spusele lor.
27 septembrie 2011, 09:27
Mare pacalici si frustrat acest Toma impreuna cu gore care se pare este acelasi. Mai innformativa baieti....
27 septembrie 2011, 06:29
asta e un pacalici ce si-a gasit prostii la Flamanzi
26 septembrie 2011, 18:46
DOMNUL PITORAC DE CE FALSIFICI ISTORIA RASCOALEI DIN 1907,CA SA DEVII INTERESANT,PENTRU CINE? RASCOALA A FOST PORNITA DE GROSU DIN PRISECANI,ASPOECT STIUT DE TOTI FLAMINZENI. DAR DE CE VA ATRAGE ACEST LOC,UNDE ULTERIOR A AVUT LOC SI PRIMUL ATAC TERORIST ASUPRA UNEI FAMILII,O FI O ZONA CU TRADITII DE MASCRARE A VIETILOR OAMENILOR. CAUTATI ARHIVA NU SPUSELE CETATENILOR.
26 septembrie 2011, 12:08
DOMNUL PITORAC DE CE FALSIFICI ISTORIA RASCOALEI DIN 1907,CA SA DEVII INTERESANT,PENTRU CINE? RASCOALA A FOST PORNITA DE GROSU DIN PRISECANI,ASPOECT STIUT DE TOTI FLAMINZENI. DAR DE CE VA ATRAGE ACEST LOC,UNDE ULTERIOR A AVUT LOC SI PRIMUL ATAC TERORIST ASUPRA UNEI FAMILII,O FI O ZONA CU TRADITII DE MASCRARE A VIETILOR OAMENILOR. CAUTATI ARHIVA NU SPUSELE CETATENILOR.
26 septembrie 2011, 12:08
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
4.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.