Un alt retailer va deschide zeci de magazine în întreaga țară.
Un nou lanţ de magazine îşi face apariţia în România. Este vorba despre un gigant japonez care a fost înfiinţat în 2013 şi care a ajuns la vânzări globale de 1,8 miliarde de dolari în doar patru ani.
Retailerul deţine peste 2 600 de magazine la nivel global. Acesta este prezent în peste 70 de ţări, inclusiv în SUA, Australia, Canada, Coreea de Sud, Japonia, China şi Vietnam, iar oficialii şi-au propus să ajungă la o reţea de 6 000 de magazine până în 2020.
În România, colosul Miniso pregăteşte o mutare în forţă. Aceste va deschide cinci magazine doar în acest an, după care şi-a propus să ajungă la peste 40 de magazine în oraşe, cât şi în provincie.
Cele cinci magazine vor fi deschise în Bucureşti, iar unul dintre ele se va găsi în centrul comercial Auchan Titan, acolo unde deja au început amenajările.
Potrivit Bugetul, gama de produse comercializată de retailer este foarte largă. Acesta are la vânzare de la produse pentru casă, precum prosoape, tacâmuri, farfurii, perne, cutii pentru depozitare, până la produse cosmetice, cadouri, produse digitale, şi chiar mâncare.
Cele mai atractive, însă, sunt preţurile. Acestea variază între doi şi şase dolari.
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024