Situație delicată la o instituție publică de la Botoșani după ce unele tarife au crescut.
Se întâmplă la Muzeul Județean Botoșani aflat sub tutela Consiliului Județean. Prețul biletelor a crescut începând de anul acesta însă nu cu mult, mai exact cu 10 bani. Pare surprinzător, însă nici conducerea muzeului nu este mulțumită de acest lucru și vrea să se revină la vechile tarife.
Cum s-a ajuns la această situație?
„Prețul biletelor la o parte din secțiile Muzeului Județean s-a majorat cu indicele inflației existând o legislație specifică în acest sens. Fapt pentru care am fost anunțați și de personalul de specialitate de la Consiliul Județean că trebuie să indexăm cu indicele de inflație inclusiv aceste tarife, mai exact biletele noastre”,
Aurel Melniciuc, manager Muzeul Județean Botoșani
Concret, un bilet de intrare costă acum 6,10 lei.
Drept urmare, Aurel Melniciuc susține că va propune să se revină la vechiul tarif.
„Noi o să facem propunerea să se revină printr-o hotărâre de Consiliu la vechiul tarif. Vă dați seama că și pentru noi va fi foarte greu. Asta înseamnă ca supraveghetorii de la poartă să stea în permanență cu un sac de monede. Dacă cineva nu are acei 10 bani trebuie să-i dai 90 de bani rest. Și atunci vă dați seama că nici nu înseamnă venituri foarte mari în plus și te complică. Și oamenii sunt stupefiați: de ce trebuie să dea 10 bani?”,
Aurel Melniciuc, manager Muzeul Județean Botoșani
de persoane au vizitat în cursul anului trecut Muzeul Județean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024