Ştiri
Amprentă, poză și CIP obligatoriu – CÂND  ne schimbăm buletinele

Se schimbă cărțile de identitate, în acord cu normele Uniunii Europene. Noile acte vor fi mai mici față de cele actuale și vor conţine un CIP, cu două amprente şi o poză a titularului.

Oficialii europeni cred că aceste elemente de siguranță vor îngreuna furtul de identitate şi acțiunile teroriste. Doar 8 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, mai eliberează cărţi de identitate simple. Alte 17 state precum Belgia, Cipru sau Germania au cărţi electronice.

 

În cel mult doi ani, cele simple nu vor mai fi acceptate la graniţele Uniunii. Iată cum ar putea arăta în viitor noile cărţi de identitate romaneşti, după regulile propuse de responsabilii cu securitatea Europei.

 

Vor fi la fel de mari cât un card bancar şi vor putea fi citite prin sisteme optice. De asemenea, trebuie să respecte standardele minime de securitate stabilite de Organizaţia Aviaţiei Civile internaţionale. Şi vor conţine obligatoriu un CIP pe care vor fi stocate amprentele şi fotografia posesorului. În funcţie de naţionalitate, fiecare ţară va inscripţiona un cod în interiorul steagului UE.

 

Noile cărţi de identitate vor fi valabile, în cazul minorilor, cinci ani, iar în cazul adulţilor 10 ani. Rămâne în vigoare ca persoanele peste 70 de ani pot primi buletin valabil pe o perioadă mai mare. După ce normele de securitate vor intra în vigoare la nivel european, toţi trebuie să le preschimbăm, dacă vrem să ieşim cu ele din ţară, iar varianta fără CIP nu va fi acceptată.

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI: „Noile norme includ garanții privind protecția datelor, pentru a asigura că informațiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Autoritățile vor asigura securitatea CIP-ului să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.”

Alexandra Popescu, purtatorul de cuvânt al IGPF a precizat pentru pro tv: „Poliţiştii de frontieră descoperă tot timpul cetăţeni care încearcă să intre în ţară cu acte false sau ale altor persoane. Ultimul caz a fost în februarie, când un cetăţean moldovean a vrut să intre în ţară cu un buletin contrafăcut.”

 

Ministerul de Interne a propus deja un proiect asemănător, care se afla în dezbatere la Camera Deputaţilor.

 

Acesta prevede şi ca noile cărţi de identitate vor putea fi folosite la autentificarea informatică în unele instituţii publice precum ANAF sau bănci. Iar părinţii vor putea cere buletin şi pentru copiii sub 14 ani, ca să circule mai uşor în Uniunea Europeană.
 

loading...
Se schimbă cărțile de identitate: Noua regulă introdusă de UE

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Dăncilă, tratată cu spatele la Botoșani: Dragnea „a uitat” de premier
Viorica Dăncilă a fost tratată cu spatele în timpul vizitei de la Botoșani.
DURERE pentru preotul mort în accident: DOUĂ fetițe au rămas orfane de tată
Preotul Iulian Sauciuc mort  în urma accidentului de pe raza localității Buda este plâns de o comunitate întreagă.
Macaleți UMILIT de colegi la Conferința de Alegeri, Dragnea i-a spălat rușinea – VIDEO & FOTO
Ruptura dintre Doina Federovici și Costică Macaleți a fost parcă mai vizibilă ca oricând la Conferința Județeană de Alegeri din PSD Botoșani.
Simulacru de alegeri la PSD Botoșani: În 5 minute Doina a devenit președinte cu Costică în coaste – LISTA & VIDEO
Cuvântul ”alegeri” este mult prea pretențios pentru ceea ce s-a întâmplat vineri după-amiază la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Botoșani.
Ministrul Cuc promite A TREIA oară modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos – VIDEO
Prezent pentru a treia oară la Botoșani, actualul ministru al transporturilor a făcut din nou promisiuni privitoare la drumul național care leagă județul nostru de restul țării.
Sechestrul de pe bunurile șefilor Primăriei RIDICAT de instanța de judecată
Sentința publicată vineri, 19 aprilie 2019 în procesul Uvertura Mall conține și o secțiune în care sunt ridicate măsurile asiguratorii impuse de procurori, pe bunurile celor cinci persoane trimise în judecată.
Peste 2.000 mii de elevi botoșăneni au avut parte de o experiență INEDITĂGALERIE FOTO
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-a deschis porţile pentru preşcolarii, elevii şi profesorii din judeţ în săptămâna “Şcoala altfel – „Să ştii mai multe, să fii mai bun".
Doina Federovici făcută praf de un lider de partid: Vine liderul de Teleorman cu alaiul să o pună pe diva noastră de la Coșula
Alegerea Doinei Federovici în funcția de președinte al organizației județene PSD Botoșani a adus o mulțime de critici în rândul adversarilor politici. 
Iohannis atacat de un partid la Botoșani: Se cheltuiesc foarte mulți bani
Faptul că în ziua alegerilor europarlamentare se organizează și un referendum a fost intens criticat de către conducerea ALDE Botoșani în cadrul unei conferințe de presă.
Un parlamentar botoșănean în vizită la Penitenciar: Există niște probleme
Un parlamentar botoșănean a luat act de problemele din Penitenciarul Botoșani. 
Fostul șef al Poliției Rutiere, din sediul ALDE Botoșani: Nu le spunem oamenilor povești nemuritoare
Dumitru Zmău a declarat în cadrul unei conferințe de presă că oamenii trebuie să iasă la vot.
ACUM: Dragnea şi miniştrii băgaţi pe uşa din dos în Casa Sindicatelor – VIDEO
PSD-iştii de la Botoşani au organizat o diversiune la vizita lui Liviu Dragnea de la Botoşani.
Un primar a izbucnit la venirea lui Dragnea: Un penal și un impostor care nu își merită locul
Venirea lui Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, stârnește o mulțime de reacții politice.
Partidul ALDE Botoșani se teme să nu fie furat la …voturi: Mincă, MESAJ către botoșăneni
Conducerea ALDE Botoșani își ia măsuri de siguranță pentru alegerile europarlamentare motiv pentru care a transmis un mesaj către botoșăneni.
melimeloparis.ro%20
Un tânăr mort de beat a ajuns cu maşina în şanţ: Poliţiştii au mai descoperit un lucru GRAV
Şoferul, un tânăr de 25 de ani, abia se ţinea pe picioare.
ACUM: Dragnea şi miniştri aşteptaţi de spuma PSD-ului la un restaurant din centru – GALERIE FOTO
Potrivit unor surse neoficiale, preşedintele PSD Liviu Dragnea împreună cu delegaţia cu care se află în periplu prin ţară, ar fi trebuit să ajungă la Botoşani în jur de ora 12.00.
PERCHEZIȚII cu polițiști în casa și în magazinul unui patron din Botoșani
Un botoșănean s-a trezit cu oamenii legii la ușă.
Un tânăr a intrat noaptea în casa unei botoșănence și a bătut-o - CE a urmat
Spaimă teribilă pentru o femeie din Botoșani în miezul nopții.
RAZII cu polițiști în magazinele din municipiu: Amenzi URIAȘE date patronilor
Amplă acțiune a polițiștilor botoșăneni în magazine.
kalapod.net%20
ACCIDENT într-o intersecţie: Bărbat transportat la spital după ce a fost izbit de un autoturism
Accident soldat cu o victimă produs din vina unui bărbat de 31 de ani din municipiul Botoşani.
starshiners.ro%20
missgrey.ro
Sondaj
În ce sistem sanitar aveți mai mare încredere?
În cel de stat
În cel privat
Prefer să merg în străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
”Sper în astea șase luni să-l văd, pentru că altfel nu poate să stea mai mult de șase luni, nu-i permite legea. Și aici, dacă mă întrebați pe mine este o greșeală. Ori îl pui pe unul care-l știi că va putea conform legii ...
astratex.ro
melimeloparis.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.2327 lei
CHF
Francul elveţian
4.1761 lei
GBP
Lira sterlină
5.5053 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7834 lei
XAU
Gramul de aur
173.5601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4879 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0277 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1661 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.