Cel mai grav accident provocat de un tramvai la Botoșani nu a rămas fără urmări. Serviciul Rutier a aplicat cea mai mare amendă companiei Consiliului Local de la înființarea acesteia.
Sancțiunea a fost dată conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice pentru ”neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă”.
Din câte se pare, oamenii legii ar fi constatat că în stația de lângă Uvertura Mall, de unde a pornit deraierea, ar fi lipsit pur și simplu o bucată de șină, care ar fi provocat ieșirea de pe calea de rulare și izbirea unui automobil echipat pentru taxi.
SC Eltrans SA administrează calea de rulare.
În ciuda evenimentelor rutiere din ce în ce mai grave petrecute din cauza tramvaielor, la nivelul SC Eltrans SA, al Primăriei și Consiliului Local, absolut nimeni nu a luat o decizie concretă pentru scoaterea acestora din circulație și înlocuirea măcar temporară cu alte mijloace de transport până la aducerea noilor tramvaie și schimbarea șinelor prin proiectul european accesat deja de municipalitate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024