În noaptea de duminică, spre luni, 30 martie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Darabani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada 1 Decembrie, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani.
Șoferul era din oraşul Darabani și a fost depistat sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cazul acestuia aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,67 mg/l, în aerul expirat.
Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Totodată, faţă de tânărul de 25 de ani s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru nerespectare prevederilor Ordonanţei militare nr. 3/2020.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șapte afaceriști vor să construiască podul care ne leagă de Suceava
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Top 5 electrocasnice care nu trebuie să-ți lipsească din bucătărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Top 5 business-uri de succes în 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Cum să planifici botezul micuțului tău? Iată 5 aspecte esențiale la care trebuie să fii atentă
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024