Ştiri
Am intrat în secolul bolilor: PATRU focare la Botoșani, sute de animale sacrificate 

Se pare că mai mult ca niciodată tot felul de focare amenință din toate părțile țara și județul Botoșani deopotrivă. 

După virușii care afectează omul, apar și bolile la animale, în unele cazuri transmisibile prin consum. 

 

În decursul anului 2017, la nivelul județului Botoșani au fost identificate patru focare noi de scrapie la oaie în următoarele localități: Suharău, Ungureni, Dobârceni și Santa Mare. 

„Nu este o boală produsă de bacterie sau virus, este una prioinică, prionii fiind niște fracțiuni de proteină modificată cu localizare în țesutul nervos central. În combaterea bolii sunt două opțiuni, conform unui regulament al UE și anume sacrificarea întregului obiectiv prin două modalități”,  

Viorel Axinte din cadrul DSVSA 

Prima modalitate a fost agreată de cetățeni de la Ungureni și Dobârceni și a presupus sacrificarea întregului efectiv de animale cu condiția acordării de despăgubiri de la stat. Animalele sacrificate sunt testate în laborator, iar dacă scrapia a fost inexistentă, carnea a fost dată spre consum. 

 

De la Ungureni s-au sacrificat aproape 320 de ovine iar alte trei au fost de la Dobârceni. 

„Aceste două localități intră în curs de asanare, urmează curățenia mecanică și doi ani de zile de observație, după care persoana poate să-și populeze exploatația cu animale noi”,

Viorel Axinte din cadrul DSVSA 

 

În cazul celorlalte două focare, proprietarii au optat pentru varianta a doua din regulamentul UE prin care au fost formate echipe de inspectori veterinari care răspund de animalele bolnave, preiau probe și le trimit la laborator și dispun sacrificarea doar a ovinelor bolnave. Celelalte animale pot fi păstrate. 

 

La acest moment se întocmesc dosarele pentru acordarea de despăgubiri care sunt stabilite la prețul pieței. Până în prezent nici un proprietar de animale de la Botoșani nu a primit vreun leu și există zvonuri că în alte județe sunt persoane care așteaptă și de doi ani de zile aceste despăgubiri.

 
download from google play download from apple store

 

loading...
ALERTĂ: Boala oii nebune ameninţă Moldova - Trei focare confirmate deja la Botoşani


 

„Tâlharii” de pe Calea Națională LĂSAȚI liberi de judecători
O patrulă mixtă formată din polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean și Jandarmerie au oprit o tâlhărie pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
EXPERIMENTE politice pe copii: Elevii de-a șaptea stresați cu simulări de examene
Materia mult prea încărcată și neadaptată în funcție de abilitățile elevilor, temele numeroase pentru acasă, dar și multitudinea de examene la care sunt supuși copiii au de foarte multe ori efecte negative asupra lor. Medicii au tras nenumărate semnale de alarmă, politicienii care preiau ministerele vin cu noi „provocări”. 
Este OFICIAL: Alegerile de la PSD Botoșani NU vor mai avea loc duminică
PSD Botoșani a anunțat astăzi, 20 februarie 2019 că va amâna Conferința Extraordinară a Organizației Județene.
”Glonțul” a trecut pe lângă dezvoltatorii imobiliari din Botoșani - Comisarii le-au bătut la ușă dar... nu au avut ce controla
O serie de firme care se ocupă de construire de spații locative în municipiul reședință de județ au avut parte de o vizită scurtă a comisarilor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani. 
Bebeluş transportat de URGENŢĂ la spital după ce a căzut în oala cu borş
Micuţul este din mediul rural şi se juca nesupravegheat în jurul oalei cu lichid fierbinte.
Patroană din Botoșani jefuită în plină noapte de niște indivizi cu cagule și mănuși
O botoșăneancă se pare că trăit coșmarul vieții ei cu câteva zile în urmă când s-a trezit cu hoții în propria casă. Jaful a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Dosar penal după o tâmpenie în trafic
Aroganţa făcută de un botoşănean în trafic s-a terminat cu un dosar penal.
Tineri reţinuţi de poliţişti după ce au încercat să jefuiască un bărbat pe Calea Naţională
Un bărbat, ce se afla marţi pe strada Calea Naţională din municipiu, a fost la un pas să fie jefuit de doi tineri.
Botoşănean luat în cătuşe de acasă după un scandal monstru terminat cu ameninţări
Gesturile necugetate ale unui botoşănean au fost aspru sancţionate de autorităţi.
Autoturism tras pe dreapta în trafic: Doi cetăţeni romi daţi jos din maşină şi percheziţionaţi
Un autoturism cu numere străine a fost oprit în trafic, la Botoşani, iar persoanele din maşină au fost supuse unui control corporal sumar.
Doi escroci prinşi de poliţişti : CUM încercau să păcălească botoşănenii
Doi ţepari din judeţul Buzău au fost prinşi de poliţiştii botoşăneni şi amendaţi.
EXCLUSIV: Alegerile la PSD Botoşani ar putea fi amânate din nou
La doar patru zile după ce s-au înregistrat oficial primele candidaturi la şefia Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani, alegerile ar putea fi amânate din nou.
Se schimbă cărțile de identitate: Noua regulă introdusă de UE
Cărțile de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene vor fi modificate, UE urmând să introducă măsuri de securitate mai stricte.
O lege umilitoare pentru sute de botoşăneni ar putea fi schimbată
O lege absurdă care îi umileşte pe mii de români cu forme grave de handicap, ar putea fi schimbată.
Bărbat găsit inconştient pe marginea unui drum: La spital a fost diagnosticat cu o boală extrem de GRAVĂ
Un bărbat a ajuns la Urgenţe după ce s-a prăbuşit în plină stradă.
Deputatul Achiței desființează bugetul de stat: Cinism / Instrumente ale PSD
Priorităţile după care a fost creat bugetul de stat pentru anul 2019 sunt profund eronate, iar a vota în favoarea acestuia ar fi fost un gest iresponsabil, a declarat, marţi, deputatul liberal Cristian Achiţei.
Şoferii care circulă cu maşini fără ITP ar putea scăpa doar cu o amendă
Conducătorii autăocare circulă cu maşini fără Inspectia Tehnică Periodică ar putea scăpa doar cu o amendă. Asta deşi în România sunt două milioane de autoturisme fără ITP, multe dintre ele, rable care pun în pericol siguranţa în trafic.
Pisica blocată într-un fost bar, eliberată - FOTOGALERIE
Felina care de vreo două zile se afla blocată în fostul bar Boema a fost eliberată marți seară de proprietarul spațiului.
Botoşănean operat cu cel mai performant robot din Europa - FOTOGALERIE
Cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din Europa a operat alături de medicii unui spital din Iaşi.
kalapod.net%20
Parlamentarii au decis: Ajutorul de deces va fi MAJORAT substanţial în 2019
Pentru botoşănenii interesați de ajutorul de deces, anul 2019 vine cu anumite schimbări. 
Nicidecum nea Viorel. S-a transat sarcina in lojiile masonice sa fie pesta porcina, scrapie si gripa aviara inainte de sarbatori. Nu stii tu ca estee la fel in fiecare an. Ia ghiceate tu. Daca se imbolnaveac porcii, oile si gainile, oare se scumpeste carnea sau nu? Urmatorul val de boli diverse vine inainte de sarbatorile pascale.
13 decembrie 2017, 15:33
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Ce fel de transport public vă doriți în municipiul Botoșani?
Cu tramvaie noi
Cu autobuze electrice
Cu microbuze
O combinație între primele trei variante
Declaraţia zilei
„Este clar că bugetele pentru autoritățile locale îi transformă pe aceștia (primari n.r.) în sclavi ai ministerelor pentru că vor fi nevoiți pentru anumite de investiții în localitățile sau regiunile lor să meargă la ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7576 lei
USD
Dolarul SUA
4.1938 lei
CHF
Francul elveţian
4.1895 lei
GBP
Lira sterlină
5.4657 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7859 lei
XAU
Gramul de aur
181.3376 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2462 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4975 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0010 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.