Momente emoționante pentru Alexia, eleva din Botoșani care a trecut prin accidentul cumplit de autocar de la Pașcani.
Alexia se afla în autocarul care s-a răsturnat la Pașcani în luna decembrie, eleva de 15 ani alegându-se cu mâinile amputate. Medicii de la Iași au reușit să îi replanteze ambele brațe, în prezent fata fiind într-un îndelung proces de recuperare.
În cursul zilei de ieri, 1 februarie, Alexia și-a vizitat colegii de clasă. Au fost momente încărcate de emoție la Colegiul Național ”A. T. Laurian” din Botoșani, diriginta Cristina Zvanciuc spunând că Alexia a fost primită cu căldură de colegii ei.
”Dovadă că minunile există... E dimineață. E cam răcoare. Dar e o nouă zi... E AZI. Alături de cei mai faini puștani din Laurian, îmbrăţișând-o pe Alexia. Bine ai re-venit în banca ta, fată dragă!”, sunt cuvintele dirigintei Alexiei.
Este o mică vizită, dar un mare pas, a adăugat și tatăl Alexiei, care le-a mulțumit astfel colegilor fetei pentru susținere.
”Deși e o mică vizită, este un mare pas. Mulțumim, Doamna Dirigintă, tuturor colegilor Alexiei, pentru călduroasa primire și susținere”, a scris Florin Tudose, tatăl Alexiei.
(Foto: Facebook / Cristina Zvanciuc)
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024