Ştiri
ALEGERILE europarlamentare un mister pentru unii botoșăneni: Nu merg la vot, am alte treburi

Deși sunt mai puțin de trei săptămâni până la alegerile europarlamentare,există botoșăneni care nu știu ce anume vor trebui să voteze. Iar unii nici măcar nu au auzit că trebuie să meargă la vot la sfârșitul acestei luni. 

Am vrut să vedem dacă botoșănenii știu ce anume vor vota pe 26 mai 2019, ca atare am stat de vorbă cu câțiva cetățeni de pe diferite străzi din municipiul reședință de județ. Și surprinzător sau nu, din 10 persoane, jumătate dintre ele nu știu ce ar trebui să voteze.

 

Ba mai mult decât atât, pe unii nici nu îi interesează scrutinul electoral mărturisind că sunt prea ocupați.

 

Nu avem noi idee de așa ceva, nu știm ce alegeri sunt și nici nu mergem la vot. Avem alte treburi,

ne-a spus o botoșăneancă care se deplasa pe Calea Națională

 

Ce-i drept, botoșănenii la vârsta a treia par să fie mai la curent cu politica. Un vârstnic a precizat că deși știe ce alegeri vor avea loc, nu crede că va merge la vot. Motivul? Din cauza referendumului președintelului Klaus Iohannis.

 

Știu ce alegeri sunt, da nu mă duc la vot din cauza președintelui. Nouă ne trebuia un președinte român. Sunt alegerile europarlamentare, dar președintele a pus și referendum și de asta nu mă duc. Și chiar dacă totuși o să mă duc nu votez și la referendum,

a declarat pensionarul 

 

Unii tineri în schimb, deși nu prea știu ce ar trebui să voteze vor merge totuși la vot. Iar exemplul cel mai elocvent este al unui tânăr pe care l-am întâlnit pe bulevardul Mihai Eminescu și care ne-a spus că pe 26 mai sunt alegeri prezidențiale.

 

Voi alege ce-i drept. Da, știu ce alegeri vor fi, alegerile prezidențiale. O să merg la vot și o să aleg ce-i drept,

ne-a răspuns sigur pe el 

 

Și în tot acest timp cât unii botoșăneni nu prea sunt interesați de alegeri, politicienii nu pierd nicio ocazie să-și facă campanie electorală.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Viorica Dăncilă și miniștrii cu elicopterul în Moldova, au trecut peste Botoșani și au fost fluierați la Iași
Premierul Viorica Dăncilă și Mihai Fifor, secretar general PSD și ministru interimar al Afacerilor Interne s-au folosit de un aparat de zbor pentru turneul electoral din nordul țării.
Decor de poveste și multe zâmbete: Copii și medici adunați în „grădina terapeutică” – GALERIE FOTO
Clipe frumoase petrecute de câțiva copii speciali de la Botoșani.
Un supermarket din municipiu face angajări: CE se caută
Noi posturi sunt disponibile la un supermarket din Botoșani.
LOVITURĂ la proiectul Botoșani – Tg. Frumos: CNAIR nu are bani și cere fonduri europene pentru modernizare
În timp ce o licitație este în plină desfășurare iar rezultatul ar urma să fie comunicat undeva prin luna octombrie, oficialii din ministerul transporturilor vin cu un nou anunț surprinzător. Și anume cu un proiect prin care se încearcă atragerea de fonduri europene, semn că bugetul de stat nu poate susține această investiție.
Fostul antrenor de la FC Botoșani la un pas să ajungă la FCSB: Tentația e mare să mă duc
Fostul antrenor de la FC Botoșani este aproape să antreneze FCSB-ul lui Gigi Becali.
Locuitorii unui oraș speriați de-un „psihopat” din Botoșani care atacă femei și copii
Ieri, 14 august, pe strada Libertății din Alexandria, a avut loc o altercație între un taximetrist din Alexandria și „psihopatul” de la Botoșani.
Proconsul a aprins mii de luminițe la Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
După DJ Project și Superchill pe scena de la Cornișa AquaPark & Sports a urcat Pronconsul.
Marea surpriză a SummerFest a rupt lumea în două cu… tobele și Rock YouVIDEO & GALERIE FOTO
Șapte băieți și două fete, marea senzație a serii la Summer Fest Botoșani 2019.
Accident produs de o șoferiță din Botoșani, mașină PROIECTATĂ în gard, o femeie rănită
Două mașini avariate, o persoană rănită, iar branșamentul de alimentare cu gaze naturale al unui complex de locuințe a fost afectat.
Comunicat ședință ordinară Consiliul Județean Botoșani
Astăzi, 25 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Botoșani, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, a avut loc ședința ordinară a C.J.
Comunicat CJ Botoșani: Depunere proiect POC cu Consiliul Raional Hliboca
Consiliul Județean Botoșani, având ca partener Consiliul Raional Hliboca (Ucraina), a depus în cadrul Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, Prioritatea 1.1 Cooperare instituțională în domeniul educației în vederea îmbunătățirii accesului la educație și a calității educației, proiectul intitulat “Rețea educațională transfrontalieră între Județul Botoșani (România) și Raionul Hliboca (Ucraina)”.
COMUNICAT DE PRESĂ: Conducerea CJ a semnat contractele de finanțare pentru ONG-uri
Conducerea Consiliului Județean Botoșani a semnat astăzi, la sediul instituției, contractele de finanțare pentru proiectele ce se vor implementa în baza Programului anual pentru finanțări nerambursabile, conform Legii nr. 350/2005.
ANUNȚ Convocare ședință extraordinară Consiliul Județean Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările ulterioare,
Județul Botoșani implementează proiectul: „Administrație modernă în sprijinul cetățenilor”
Județul Botoșani - Consiliul Județean Botoșani, anunță în calitate de beneficiar implementarea proiectului: „Administrație modernă în sprijinul cetățenilor”, cod MySMIS 126412.
ATENȚIE, șoferi: A apărut o nouă metodă de ÎNȘELĂCIUNE
După metoda Accidentul, șoferii cad victime unei noi forme de înșelăciune.
Un nou focar de pestă, zeci de porci UCIȘI: Se pregătește o altă RESTRICȚIE pentru botoșăneni - FOTO
Autoritățile de la Botoșani sunt în alertă din noi după apariția unui alt focar de pestă porcină africană.
13 femei pe-un loc! Bătaie pentru un post la un spital din municipiu
Mai multe posturi au fost scoase la concurs la cea mai mare unitate medicală din Botoșani.
Tânără amenințată cu MOARTEA și doi bărbați bătuți de un inconștient de 20 de ani
Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost prins de oamenii legii.  
Pentru ce să te muți într-un apartament nou, marca Unique Residence
(P) Nivelul superior de siguranță seismică, durata maximă de viață a clădirii, materialele de construcții moderne
După ce a întors fundul botoșănenilor, Dăncilă și-a luat porția de fluierături la Iași: Atâta ştie, să ne ţină în sărăcie
A fugit de protestatarii de la Botoșani, dar nu a scăpat de cei de la Iași.
A pai da... sa nu cumva sa le cada ceva si sa mearga la vot. Dar vor trai decent si bun pentru copii si nepoti... Halal...
6 mai 2019, 16:18
Eram aproape sigură că foarte mulți dintre botoșăneni nu știu ce se va întâmpla pe 26 mai a.c. pentru că , practic, nici o organizație politică de rang județean existentă la Botoșani nu a făcut mai nimic, cu excepția unor ,, banderole” atârnate pe străzile principale pe care, în fapt, nu le citește nimeni și nici nu le ia în seamă.Mă aștept ca la televiziunile locale să existe dezbateri concrete privind: problemele actuale ale Uniunii Europene și cum vor acționa europarlamentarii botoșăneni să le rezolve, ce probleme importante are România care pot fi rezolvate cu sprijinul UE( și a Parlamentului European), ce agende personale au candidații boptoșăneni vis-a-vis de sărăcia județului și de închistarea și neputința actualilor politicieni??
6 mai 2019, 16:17
" pe unii nici nu îi interesează scrutinul electoral". La ce i-ar interesa? Pe politicieni îi interesează doar votul nostru nu și bunăstarea noastră. Pe politruci îi interesează doar tipii care drept răsplată primesc pensii de zeci de mii de lei. Pentru ce? Pentru serviciile aduse mafioților.
6 mai 2019, 16:08
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pentru serviciul de salubrizare, Primăria Botoșani ar trebui:
Să organizeze licitație
Să-l atribuie direct SC Urban Serv SA
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Suntem mulți care vrem binele satelor și orașelor noastre, binele Botoșaniului și al Nordului. E imposibil ca, odată ce ne-am întâlnit, să nu continuăm să ne întâlnim. De aici resursele noastre de a merge mai departe”, Ș ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7274 lei
USD
Dolarul SUA
4.2656 lei
CHF
Francul elveţian
4.3506 lei
GBP
Lira sterlină
5.1830 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0076 lei
XAU
Gramul de aur
207.0308 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2422 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4566 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8909 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2083 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1836 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6338 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.