Ştiri
ACUM: Scena cântă goală, fumegă terasele, dar vine băuturica la zilele târgului – VIDEO & FOTOGALERIE

Centrul vechi al oraşului prinde viaţă la ceas de seară. În Piaţa 1 Decembrie 1918 se află câteva sute de botoşăneni pregătiţi de primele manifestări din cadrul Zilelor Municipiului Botoşani.

Comercianţii, veniţi aproape în totalitate din afara Botoşanilor, inclusiv din Suceava, au încins deja grătarele şi oferă tot felul de mâncăruri, de la tradiţionalii mititei la fasole cu ciolan, varză călită şi colac secuiesc.


Terasele sunt însă deocamdată destul de puţin populate, mai ales că în unele locuri berea se transportă abia la această oră.


Pe scenă nu se află nimeni, însă aceasta nu înseamnă că nu se difuzează şi muzică, pe la 18:30 în zona istorică a urbei răsunând ritmuri de folk.


Asta în totală contradicţie cu lumea pestriţă din acea parte a oraşului, preocupată, ca de obicei, cu spartul seminţelor.


Prima seară din cadrul Zilelor Oraşului este dedicată trupelor locale, grupului „Mărgăritare” şi… Karaoke Stil.  

 

Stradă din centrul orașului BLOCATĂ pentru mai multe zile
Artişti naţionali, artişti locali şi şapte bărbaţi vânjoşi care cântă cu foc vin la Zilele Oraşului

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
(P) Cauți vestiare metalice? Iată cum sa găsești modelul perfect adaptat nevoilor tale!
Vestiarele metalice sunt piese de mobilier care-si dovedesc zilnic utilitatea in numeroase institutii si domenii in care nevoia personalului de a-si schimba garderoba este una stringenta.
Accident pe drumul Botoşani – Suceava,Citroen boţit rău - FOTOGALERIE
Un nou accident rutier a avut loc în urmă cu puţine momente pe drumul care face legătura între Botoşani şi Suceava, în dreptul localităţii Baisa.
NEBUNIE cu poliţişti într-un oraş din Botoşani: TOATE autocarele şi microbuzele trase pe dreapta
O acţiune de amploare a poliţiştilor botoşăneni a avut loc în cursul zilei de marţi.
Atac cu un cuţit într-un local din Botoşani: Tânăr plin de sânge transportat la spital 
Un scandal monstru terminat la spital a avut loc într-un local din municipiul Botoşani.
Impact VIOLENT: Şofer din Botoşani, rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un camion parcat
Un accident rutier, soldat cu o victimă a avut loc la intrarea în municipiul Buzău.
LOVITURĂ cruntă pentru băiatul de 18 ani salvat de la înec
Tânărul de 18 ani din Botoşani, care a căzut într-o piscină, fiind la un pas să se înece, a primit o veste teribilă de la medici.
Accident GRAV: Bărbat izbit pe asfalt de o şoferiţă, maşina a ieşit din decor - FOTO
Eveniment rutier petrecut marţi seară pe drumul ce leagă municipiul Botoşani de municipiul Dorohoi.
Accident în lanț cu TREI mașini, de vină o șoferiță din Botoșani - FOTO
Accident rutier cu trei victime după ce o șoferiță a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Vede o imensă manipulare! Deputat PSD de Botoşani după atacul sălbatic al jandarmilor: Se doreşte instaurarea unui guvern tehnocrat
Deputatul botoşănean susține, într-o postare pe Facebook, că exista un " enorm atac împotriva României", unul dintre motive fiind "gestionarea și direcționarea bugetului UE către zone prestabilite".
loading...
Viorel Șerbănoiu candidează singur la conducerea Poliției
Inspectoratul General al Poliției Române a scos la concurs postul de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
ATENŢIE, şoferi: Radare peste radare pe drumurile din Botoşani
În perioada 15-19 august 2018, poliţiştii botoşăneni vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Primarul Flutur: Există în Botoșani zone care nu beneficiază de banalul curent electric
În cadrul unei conferințe de presă, primarul a recunoscut faptul că la acest moment mai există zone fără curent electric în municipiul reședință de județ Botoșani.
Mai multe localităţi din Botoşani vor fi împânzite de jandarmi
Zeci de jandarmi botoşăneni vor fi la datorie în zilele următoare.
ALERTĂ meteo: Meteorologii anunţă ploi torenţiale şi grindină la Botoşani
Meteorologii au emis o avertizare de ploi torenţiale şi vânt puternic la Botoşani şi în întreaga ţară.
amafashion.ro%20
loading...
Pe ultimul loc și aici! La Botoșani se pot cumpăra cele mai ieftine locuințe – LISTA prețuri
A fost lansat un portal care deține un procent destul de mare de informație despre toate prețurile de vânzare a imobilelor de pe piața secundară a României.
PROGRAMUL casieriilor Nova Apaserv în minivacanţa de Sfânta Maria
Nova ApaServ a trimis un comunicat cu precizări legate de programul casieriilor în zilele următoare.
Se întâmplă tot la Botoșani! Stradă ruptă pe mijloc, Poliția a restricționat accesul mașinilor – FOTOGALERIE
Din nou probleme pe infrastructura rutieră din municipiul Botoșani.
Armata face recrutări în rândul tinerilor: CONDIŢIILE de înscriere
Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul de Informare  Recrutare al Centrului Militar Judeţean Botoşani activităţi de recrutare a candidaţilor pentru posturile de ofiţeri – filiera directă şi subofiţeri - filiera indirectă, sesiunea a II-a 2018, astfel: 
Tras pe dreapta de poliţişti: Greşeala imensă făcută în trafic de un şofer botoşănean
Un şofer din Botoşani s-au ales cu dosar penal, după ce s-a aventurat pe străzi.
starshiners.ro%20
ATENŢIE mare dacă vă pregătiţi să mergeţi la grătar sau la scăldat!
Minivacanța de 15 august constituie motiv de bucurie și relaxare pentru cetățeni, care, profitând de acest weekend prelungit, vor ieși la picnic sau la scăldat.
Daca organele de ordine si-ar face treaba, adica sa fugareasca tiganii de pe treptele spatiilor comerciale, ar fi bine. La un moment dat or sa-i doara si pe ei picioarele si o sa se retraga in zona lor. Dar asa, stau pe trepte si fac mizerie. Sugerez ca oranele de ordine din centru istoric sa spele treptele si sa mature pietonalul, poate asa vor lua masuri sa nu mai lase tiganii de capul lor. Sefii vin in centrul istoric sa vada cum isi bat joc tiganii de aceasta bijuterie arhitecturala a orasului? (bine, ei vin la zile festive sau de comemorare, cand vine fanfara si garda militara, cand tiganii nu prea sunt. Poate dau un raspuns despre slaba activitate a celor pusi sa faca ordine. E asa greu sa fugariti tiganii de pe treptele magazinelor???
21 aprilie 2018, 10:32
pozele sunt edificatoare. festivalul se va numi zilele rromilor. a botosaniului in nici un caz! ca de obicei o saracie pentru pleava!
20 aprilie 2018, 22:21
Vai , dar ce inghesuiala !!! Asa va fi atat timp cat veti face acolo zilele orasului !!!
20 aprilie 2018, 20:42
Nu cred ca va fi plin de conationali astazi Centrul Vechi, la sarbatoarea lor, Zilele Negre. Sunt obositi, au alergat azi toata ziua la Bursa Locurilor de munca, apoi la angajatori, apoi sa-si faca actele de angajare. Si mai vine si Primaria si le pune scena sub geam, sa nu poata sarmanii sa se odihneasca. Discriminare !
20 aprilie 2018, 19:38
astratex.ro
loading...
starshiners.ro%20
loading...
Sondaj
Sunt justificate protestele românilor din Diaspora?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am luat decizia clară. Povestea aia să recuperăm alea două zile câte o oră în fiecare zi, nu. Tot atât lucrau. Vor recupera zilele astea în două sâmbete și va fi toată lumea la serviciu și trebuie și să-i controlăm, dac ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6590 lei
USD
Dolarul SUA
4.0854 lei
CHF
Francul elveţian
4.1212 lei
GBP
Lira sterlină
5.2228 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6817 lei
XAU
Gramul de aur
156.9480 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2479 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4409 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9670 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1200 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1813 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6250 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18 o C
Dorohoi
18 o C
Bucecea
18 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
18 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.