Ştiri
ACUM: Mare chef mare la vârsta a treia, pensionarele au tăbărât pe Portariuc  – FOTOGALERIE
La mai bine de trei săptămâni de la noaptea dintre ani o parte abotoşănenilor de vârsta a treia au parte de o distracţie de Anul Nou.Primăria Botoşani organizează seara aceasta Revelionul Pensionarilor,iar edilul şef face un adevărat tur de forţă.
În jurul orei 18:00 Ovidiu Portariuc a ajuns la restaurantul „Mioriţa”, unde deja geamurile erau aburite de atâta chef. Odată ce l-au văzut intrat, vârstnicii, mai ales femeile, au tăbărât la propriu pe edilul şef. S-au împins, s-au călcat pe picioare, i-au vorbit cu zecile în acelaşi timp, cu greu primarul mai pricepând ceva. Ovidiu Portariuc le-a urat „la mulţi ani” de Ziua Unirii Principatelor Române, după care cei prezenţi s-au prins într-o horă. Ovidiu Portariuc urmează să viziteze şi celelalte trei locaţii unde are loc Revelionul Pensionarilor 2015: Rareş, Maria şi Rapsodia. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Ziua Unirii la Botoșani : 1.000 de pensionari rupți de Primărie-n patru
Afacere cu ghinion: Garda de Mediu a aplicat o amendă de 20.000 de lei
Comisarii de la Garda de Mediu au stabilit și o serie de măsuri pentru remedierea problemelor identificate în timpul controlului.
A plecat la ceruri o profesoară născută la Botoșani, cu o carieră de peste 35 de ani
O profesoară originară din Botoșani s-a stins din viață.
Botoşănean în stare gravă, elicopterul SMURD chemat urgent
Aeronava sanitară aterizează pe terenul Unității Militare UM 01189, din municipiul Botoșani.
Pianist și compozitor: Unul dintre copiii minune din Botoşani
A reuşit să se dezvolte într-un artist deosebit, cu un parcurs profesional deopotrivă clasic şi inedit.
A doua probă de la bac cu 50 de candidați absenți, niciun eliminat la Botoșani
Elevii botoșăneni au susținut astăzi proba scrisă obligatorie a profilului. 
Concursuri sportive cu premii în bani, maraton pe străzile orașului și concert caritabil la Botoșani
Aceste acțiuni ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Aproape 70 de cazuri la Botoșani în ultimele ore – CÂT este rata de infectare în municipiu
 Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Ţigări şi alcool de contrabandă în mașină, polițiștii de frontieră au scotocit peste tot
Bărbatul le-a spus polițiștilor că a achiziţionat ţigările şi alcoolul pentru consumul propriu.
Polițiștii botoșăneni, alături de copii pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație -GALERIE FOTO
Activitatea a avut loc în colaborare cu Asociaţia OvidiuRo.
Trei persoane rănite în urma unui cumplit accident, una a rămas încarcerată – GALERIE FOTO
Circulația în zonă a fost îngreunată. 
Circulație restricționată într-o zonă a municipiului Botoșani, șoferii îndemnați către rute alternative
Spectacolele din Piața 1 Decembrie vor fi supravegheate de jandarmi.
Unitatea mobilă pentru testări Babeș-Papanicolau ajunge în mai multe localități din Botoșani – PROGRAMUL deplasărilor
În  septembrie, continuă testarea gratuită Babeș Papanicolau sau HPV în localitățile din județul Botoșani.
ANUNȚ Asociația Moldoovis organizează o întâlnire cu crescătorii de oi și capre din regiunea Moldovei - Trei teme de discuții  
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis invită crescătorii de oi și capre din regiunea Moldovei la întâlnirea organizată în colaborare cu Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Popăuți în data de 26 august 2022, orele 11:00, în amfiteatrul Vasile Niga – Popăuți. 
3 electrocasnice care te ajută să ai un stil de viață sănătos
(P) Tot mai mulți adulți, încă din primii ani de maturitate, sunt din ce în ce mai interesați de o schimbare a stilului de viață. Numărul mare de persoane care au probleme de sănătate crește anual, iar unul din motivele principale este stilul de viață necorespunzător. Astfel, tot mai mulți oameni ajung la medic cu afecțiuni ale căilor respiratorii, gastrointestinale sau cu dureri de coloană.
Județul Botoșani sub Cod Galben de ploi și vânt
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare de Cod Galben pentru județul Botoșani.
Ambulatoriul de specialitate la Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati”, scos la licitație
Valoarea totală a proiectului se ridică la 13 milioane de euro.
Expoziție și concert de pian la patru mâini la Casa Memorială ”George Enescu” din Liveni
În cadrul manifestării va fi vernisată expoziția „Receptarea lui George Enescu în contemporaneitate”.
Alessia, sportiva care a murit de ziua ei: Un medic explică motivele morții subite la tinerii sportivi
Tânăra baschetbalistă a murit în somn, exact în ziua în care împlinea 18 ani.
ACCIDENT pe o stradă din municipiu, femeie transportată la spital
Potrivit polițiștilor, femeia se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Botoșănean în arest după ce și-a vizitat fosta iubită
Un bărbat de 46 de ani a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție.
A cred ca vine de la andrei cosmin NUUUU????Si mumata e acolo printre pensionari,de esti asa entuziasmat de realizarile lui Mortariuc????
25 ianuarie 2015, 17:58
Saptamana trecuta erau disponibile 450 de locuri de munca.Nu s-au ocupat deoarece tineretul intristat,cu lacrimi in ochi nu a vazut oferta si nu s-a prezentat la interviu.Nu toate locurile erau pt JOCURI PE CALCULATOR.
25 ianuarie 2015, 10:00
Tabarati doamnelor, poate se alege si el cu ceva. L-a parasit sotia si acum este in cautare de ceva. Are nevoie de o femeie puternica si inteleapta si numai cele peste 60 de ani ii pot oferi asa ceva lui Ovidiu.
24 ianuarie 2015, 19:18
Cel mai tare primar, se gandeste la toate categoriile sociale si de varsta! Se vede bucuria in ochii pensionarilor, care nu prea au parte de astfel de momente. Doamne ajuta si la cat mai multe mandate in fruntea urbei. Respect!
24 ianuarie 2015, 18:57
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Politicienilor le urăm vacanţă plăcută în continuare, să ne urmărească la televizor. Probabil că trebuie mai multe rezultate, iar dacă vom reuşi atunci sper că vor face un mic deranj şi vor veni aici alături de noi ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8849 lei
USD
Dolarul SUA
4.8018 lei
CHF
Francul elveţian
5.0503 lei
GBP
Lira sterlină
5.8119 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5619 lei
XAU
Gramul de aur
273.7366 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2507 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2026 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3448 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7296 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1989 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.1 o C
Dorohoi
21.2 o C
Bucecea
22.8 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.5 o C
Ştefăneşti
23.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.