În această dimineață, începând cu ora 9.00, polițiștii rutieri din Botoșani acționează în zona Baisa, vizate fiind mașinile de tonaj mare și cele de transport persoane.
Acțiunea se desfășoară în cadrul Planului de Operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), împreună cu ISCTR.
Amintim că, până pe 20 octombrie, polițiștii rutieri desfășoară o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Bărbat ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Activități antiviolență cu elevi și profesori organizate la un liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ACUM: Delegație de zeci de persoane în vizită la Primăria Botoșani - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Cătălin Silegeanu: Ilegalități electorale marca PSD-PNL
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024