Ştiri
Achiței contraatacă: 61,8 de milioane de lei în buget pentru drumul Botoșani – Târgu-Frumos - Propaganda tovarășilor plânge cu lacrimi de crocodil

Cristian Achiței a reacționat după multiplele critici aduse de social-democrații botoșăneni bugetului de stat pe anul în curs. Liberalul susține că este cel mai favorabil dezvoltării județului Botoșani din ultimii 30 de ani, că a trecut de comisiile parlamentare reunite și va fi votat la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit senatorului PNL, amendamentele depuse de pesediști au fost doar ”populiste” și ”iresponsabile”.


”Este jenant să spui public că alocările financiare pe 2021 «taie bugetul pentru modernizarea drumurilor din județul Botoșani», falsificând pur și simplu realitatea, adică «uitând», printre altele, să amintești de zecile de milioane de lei alocate pentru acest an modernizării drumurilor naționale DN 28B Botoșani-Tg. Frumos și DN 29D Botoșani-Ștefănești. La fel de penibil este să te prefaci că mori de grija drumurilor județene - asta în cazul fericit în care nu le amesteci de-a valma cu drumurile naționale, cum am văzut la un parlamentar PSD în aceste zile -  fără a scoate o vorbă despre eșecurile repetate ale pesediștilor incompetenți de la Consiliul Județean privind realizarea celor 105 km ai drumului strategic, pentru care există o finanțare asigurată de peste 5 ani”,


Cristian Achiței, senator PNL.


61.864.000


lei este suma alocată prin bugetul de stat pendrumul Botoșani – Târgu-Frumos, anunță liberalul


”Este greu de înțeles și nivelul de iresponsabilitate atins atunci când pesediștii acuză public, prin comunicate de presă, lipsa de finanțare de la bugetul național, în condițiile în care actualul guvern a decis să îndrepte abuzul fără precedent din vremea guvernării pesediste, prin care pur și simplu statul - confiscat atunci pe persoană fizică de tătucul Dragnea, în fața căruia făceau cu toții temenele - fura din pix de la administrațiile locale jumătate de excedentul bugetar. Acum, când s-a revenit la normalitate și responsabilitate, când nimeni nu se mai atinge de cei peste 32 de milioane de lei reprezentând excedentul bugetar al CJ-ului pesedist botoșănean, propaganda tovarășilor se uită în altă parte și plânge cu lacrimi de crocodil pe motive inventate”,

 

Cristian Achiței, senator PNL.


Parlamentarul le recomandată social-democraților să apeleze la serviciile unor consultanți avizați ”dacă nu știți să citiți corect un buget”.

 

loading...
Marius Budăi: „Care dezvoltare, domnilor liberali? Dați-ne măcar un singur exemplu al unui proiect pe care l-ați susținut pentru județul Botoșani!”
Turcan nu renunță: CE sporuri va elimina din salariile bugetarilor

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
 ·

 

download from google playdownload from apple store
Grenadă descoperită în grădina unui botoșănean - FOTO
S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
Colonelul Onofrei s-a pensionat, șef nou la Jandarmerie – GALERIE FOTO
Schimbare de conducere la Jandarmeria Botoșani.  
Amendamentul RESPINS al liberalilor viza investiții pentru o unitate cu copii cu nevoi speciale
Grupul de consilieri județeni aleși pe listele PNL a dezavuat total atitudinea arătată la votul acordat pentru buget de colegii din plen de la celelalte partide, în speță PSD, Pro România și ALDE.
Cea mai MICĂ rată de infectare în municipiul Botoșani din ultimele șase luni
Direcția de Sănătate Publică a transmis cel mai recent raport privind cazurile noi din județul Botoșani, în ultimele 24 de ore.
Şase preoţi au fost amendați după slujba de la Tudora, oficiată de protopopul de Botoşani
Şase preoţi din judeţul Botoşani au fost sancţionaţi de poliţişti ca urmare a organizării sau participării la slujba misionară la care au luat parte peste 100 de credincioşi, la care nu au fost respectate normele sanitare impuse în contextul pandemiei
Elsaco Electronic semnează un nou contract, în valoare de 52 de milioane de lei
Implementarea acestui proiect va îmbunătăți calitatea apei furnizate locuitorilor.
Micii spectatori sunt invitați la spectacol: Actorii Teatrului ”Vasilache” revin în sală
Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” se redeschide în acest weekend, la o capacitate de 30 la sută.
Se strică vremea, ANUNȚUL meteorologilor pentru următoarele patru zile
Începând de astăzi, ora 13.00, și până mâine dimineață, la ora 6.00, vom avea parte de instabilitate atmosferică. De asemenea, în următoarele patru zile, vremea va intra într-un proces de răcire.
Șofer de 19 ani prins beat la volan, polițiștii l-au simțit din prima clipă
Tânărul emana halenă alcoolică.
Loading...
Regula pe care șoferii botoșăneni o încalcă cel mai des: Este și principala CAUZĂ a accidentelor rutiere - FOTO
Polițiștii rutieri au intensificat controalele în trafic.
Au dat-o la pace! Bugetul CJ-ului a fost aprobat fără prea multă patimă
Au depus un amendament la bugetul județului consilierii liberali, solicitarea financiară fiind citită de Viorel Iliuță.
ACUM: Doina Federovici, ultimatum pentru consilieri cu bugetul: Azi este ultima zi în care mai putem vota
A doua ședință pentru dezbaterea proiectului de buget propus de președintele Consiliului Județean Botoșani a început în urmă cu scurt timp.
Poeți în dialog la Ipotești: Ioan Pintea și Paul Aretzu
În debutul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor, pe data de 23 aprilie 2021, la ora 13.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează lecturile Poeți în dialog.
DRAMĂ cumplită în familia băiatului de 12 ani, accidentat mortal de o șoferiță din Botoșani: Este al doilea copil pe care îl pierd
Accidentul s-a produs marți după-amiaza, iar cercetările preliminare ale polițiștilor indică faptul că băiatul a traversat strada regulamentar, pe locul marcat.
Loading...
Alexandra Huțu: Guvernarea Dreptei a întârziat construcția primei platforme de aterizare dedicată salvărilor aeriene SMURD, obiectiv inițiat de PSD
Guvernarea PSD din perioada 2017-2019 a inclus în programul de extindere și modernizare a infrastructurii de operare a serviciilor de urgență pentru salvare aeriană și comunicații, construirea unei platforme de aterizare a elicopterelor în municipiul Botoșani.
Anchetă după o slujbă în biserică fără respectarea normelor de distanțare, chiar Mitropolia a făcut publice imaginile – VIDEO
Slujbă la Botoșani cu oameni care nu respectă distanțarea, Poliţia şi DSP au deschis o anchetă
Explicații după dubla eliminare: Ne-a înjurat de morți, de familie, tot meciul
FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în runda a doua a play-off-ului, meci în care Radu Petrescu a acordat două cartonașe roșii, în aceeași fază, lui Eduard Florescu și Mihai Bălașa.
Un șofer botoșănean a devenit vedetă pe internet: CE a scris pe procesul-verbal după ce a fost amendat - FOTO
Mesajul unui șofer din Botoșani care a fost amendat de Poliția Rutieră a ajuns viral pe rețelele de socializare, fiind distribuit de sute de internauți.
Nervi la finalul meciului FC Botoșani – U Craiova: Ăsta nu a fost fotbal, a fost o luptă!
FC Botoșani și CS Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în runda secundă din play-off.
TULBURĂTOR: Care a fost ultimul articol scris de jurnalista din Botoșani, moartă la 29 de ani - FOTO&VIDEO
Jurnalista, care a activat de-a lungul timpului în mai multe redacții, printre care și Botoșăneanul sau Adevărul, a scris în ultima perioadă la Fanatik.
Drumul âsta,zis strategic e bombardat total,nu există ceva mai de coșmar decât să faci naveta săptamanal pe el.Poate se îndură C.J.să astupe măcar gropile.
28 februarie 2021, 20:38
De ce nu dați toate comentariile îl apărați pe sclembericiul de la circulație(zapolodeanu).
28 februarie 2021, 19:09
Faceți odată acest drum pentru a-i facilita lui Zaboloteanu de la circulație să stea de pândă că altceva nu știe.
28 februarie 2021, 18:23
Cine vorbeste .. ha, ha, ha !! Tu tare esti competent !!! D-le senator, esti penibil asa cum ai fost mereu, cred ca nici tu nu stii cum de ai ajuns senator.
28 februarie 2021, 14:55
Clipiciule!Da de ce nu ai rezolvat tu problema acestui drum, când ai fost vice la Consiliul Judetean și drumurile erau în sarcina ta?
28 februarie 2021, 14:29
Te lauzi cu nimic ca sa spui c-ai vorbit. Intai fa ce concret, complet si noi vom aprecia singuri. Nu trebuie sa te lauzi singur devenind penibil.
28 februarie 2021, 13:43
S-a trezit atotstiitorul. Nu ati facut nici cei rosii, nici galbenelele nimic. Va tachinati, sunteti penibili. Sa prinzi suma in buget e una, sa o folosesti e alta. Dar, hai sa vedem...
28 februarie 2021, 11:52
sper sa faca drumul botosani tg frumos pana in 2024 ca i jalnic de 30 ani
28 februarie 2021, 10:59
Vise.
28 februarie 2021, 00:34
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„Când veți merge la slujba de Înviere stimați colegi gândiți-vă că prin votul dvs ați lăsat peste 1.000 de copii aflați în grija DGASPC Botoșani fără pască și ouă roșii pe masă, că ați lăsat peste 500 de bătrâni ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9255 lei
USD
Dolarul SUA
4.0911 lei
CHF
Francul elveţian
4.4662 lei
GBP
Lira sterlină
5.6870 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7858 lei
XAU
Gramul de aur
235.1457 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2277 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3555 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1684 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2737 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1904 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.0 o C
Dorohoi
7.0 o C
Bucecea
7.0 o C
Darabani
7.2 o C
Saveni
7.1 o C
Ştefăneşti
8.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.