Accident rutier petrecut pe strada Victoriei din municipiu şi soldat cu rănirea unei persoane.
A avut loc în urmă cu puţine minute în apropiere de Biserica Penticostală. Din primele cercetări, efectuate de poliţiştii care au ajuns la locul accidentului, vina aparţine conducătorului auto care se afla în autoturismul Opel Vectra înmatriculat în Hunedoara.
Acesta a ajuns la o intersecţie semnalizată cu „cedează trecerea” şi a intrat cu botul maşinii pe drumul cu prioritate. A fost lovit din plin de un autoturism de teren, marca Mitsubishi, care venea dinspre strada Tudor Vladimirescu. Şoferul din Opel susţine că din cauza vegetaţiei verzi de pe una din alveole, l-a observat prea târziu pe celălalt participant din trafic.
„ Am oprit ca să mă asigur, m-am uitat stânga nu venea nimic, m-am asigurat şi din partea dreaptă şi când să pornesc am fost lovit. Nici nu l-am văzut, avea viteză, dacă intram mai tare pe drum putea să ne omoare pe toţi”, povestea şocat şoferul din Opel.
El se afla împreună cu familia şi veneau de la spital. Celălalt şofer, care se afla în Mitsubishi, a fost rănit în urma impactului şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Ambele autoturisme au fost ridicate şi duse spre expertizare pe platforme de la SOS Botoşani. Poliţiştii vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024