Tragedia s-a produs după ce șoferul, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un mal de pământ.
Astăzi, în jurul orei 6:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 298, în comuna Vorniceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Știubieni, în timp ce se deplasa pe D.J. 298, dinspre localitatea Vorniceni înspre Cordăreni, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un mal de pământ.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și vătămarea corporală a unei persoane, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În acest moment, polițiștii criminaliști efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitatea a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024