Ştiri
A MURIT o mare actriță din România: La Botoșani am crescut, acolo am făcut școala, liceul - FOTO

A cucerit scenele țării și a fost admirată în zeci de filme. Sufletul ei a rămas legat pentru totdeauna de Botoșani, pe care îl considera un loc binecuvântat de Dumnezeul românilor.

 Actrița Florina Cercel a încetat din viață, la vârstă de 76 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de Teatrul Național din București pe pagină de Facebook.

 

Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel.

 

”După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, 'Țuca' ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul sau incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică. Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în pază Sa! Rămas bun, Florina Cercel!", se arată în mesajul transmis de TNB.

 

Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamț. Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. De-a lungul carierei de actriță a jucat la Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). Ea a jucat și în numeroase filme, dintre care amintim "Iarna bobocilor", "Eu, tu, și... Ovidiu", "Crucea de piatră", "O soacra de coșmar" sau "Femeia din Ursă Mare". În ultimii ani, Florina Cercel a interpretat roluri și în telenovele românești "Inimă de țigan", "Regină" și "Aniela".  

 

A fost căsătorită timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian Liviu.

 

Puțină lume știe că Florina Cercel a locuit multă vreme la Botoşani, unde a şi urmat Liceul "Mihai Eminescu". Era perioada în care tatăl său se afla în închisoare, arestat politic.

 

"La Botoșani am crescut, acolo am făcut școala, liceul, iar tatăl meu, după ce s-a întors din închisoare, fiind arestat politic în anii ’50, a fost dat afară din armată și a intrat la Filarmonică, la Botoșani, unde a locuit până a ieșit la pensie. Acolo își cumpăraseră o casă foarte frumoasă pe care ulterior au vândut-o; era o casă cu grădină, era minunat, minunate locuri și minunată copilărie, pe care am petrecut-o între două orașe binecuvântate – Piatra Neamt, unde plutea spiritul lui Hogaș, și la Botoșani, cu Enescu, Eminescu. Era aproape imposibil să nu fii o natură artistică și să nu îți dezvolți gustul pentru poezie, literatură, filosofie, trăind în asemenea locuri binecuvântate de Dumnezeul românilor", își amintea cu drag actrița Florin Cercel.

 

La Piatra Neamţ, unde s-a născut, a mers la grădiniţă, apoi clasa I şi a II-a le-a urmat la Botoșani.În clasele a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a a ajuns cu familia la Rîmnicu Sărat, unde tatăl ei a fost mutat cu regimentul (tatăl era muzician, a fost prim-trompetist în fanfara unui regiment).

 

”Ulterior, cînd am ajuns în clasa a V-a, a fost arestat politic şi a trebuit să părăsească armata, iar eu împreună cu mama mea şi sora mea am părăsit oraşul Rîmnicu Sărat şi ne-am reîntors la Botoşani. Cînd tata a ieşit din închisoare, de la canal, am continuat cursurile Liceului "Mihail Eminescu" din Botoşani şi, după examenul de bacalaureat, am dat admitere la Institutul de Teatru şi am intrat de prima dată", îşi amintea în urmă cu câțiva ani Florina Cercel.

 

A purtat pentru totdeauna în suflet anii copilăriei și amintirile legate de chipul mamei.

 

"De fiecare dată când mă gândesc la Crăciun, în minte îmi apar ochii mamei. Datorită ei, vraja Crăciunului continuă să dăinuiască. Am nostalgia aproape dureroasă a acelor ierni fabuloase din Botoşani, le simt mirosul, culoarea. Acolo tradiţiile se păstrau intacte, totul era autentic, ca şi trăirile mele de copil", sunt cuvintele care ne rămân de la una dintre cele mai strălucitoare actrițe din România.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Explozie la o bucătărie de vară, pompierii chemați de urgență - FOTOGALERIE
Bucătăria de vară a unui bătrân, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Podriga, a fost distrusă, aproape în totalitate, în urma unei explozii, urmată de un incendiu. S-a întâmplat astăzi, la prânz.
Botoșănean bătut de o gașcă de tineri în apropierea unui club
A fost salvat de un jandarm aflat în timpul liber.
ACCIDENT: Au scăpat teferi, dar au făcut praf mașina - FOTO
O mașină a ajuns cu roțile în sus, pe un drum din județ.
Și-a luat un permis de conducere fals în rucsac și a urcat la volan
Le-a spus polițiștilor că a obţinut permisul de conducere în Franţa, prin intermediul unui prieten, contra sumei de 100 de euro.
Prima probă de la bac: Elev din Botoșani ELIMINAT din examen, zeci de candidați absenți
În județul Botoșani s-au înscris, pentru a susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura română în cadrul celei de a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat, un număr de 290 elevi.
ACCIDENT cu trei mașini, pasager transportat la spital – GALERIE FOTO
În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau, în total, șapte persoane, printre care și un copil.
Bani de la Guvern pentru botoșănenii ale căror case au fost afectate de grindină
Este vorba despre 150 de locuințe avariate de grindina căzută în lunile iunie și iulie.
Sute de posturi disponibile la Botoșani, se caută de la medici la muncitori necalificați – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 16 august 2022.
ACȚIUNE de amploare a polițiștilor: Peste 250 de conducători auto au fost înregistrați depășind viteza legală – GALERIE FOTO
Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave.
AMENZI de peste 60.000 de lei într-o singură zi, zeci de localuri verificate
Au fost legitimate peste 350 de persoane, fiind controlate aproximativ 200 de autovehicule.
O femeie internată la „Mavromati” a decedat, scădere a îmbolnăvirilor în ultimele ore – SITUAȚIA zilei
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația actualizată a noilor îmbolnăviri.
„Telefonul Copilului” devine structură în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
24 de ore din 24, angajații DGASPC Botoșani vor răspunde la cele două numere de urgență pentru a acorda asistență de urgență copiilor care au nevoie de ajutor.
Funcționar public din Botoșani în conflict de interese după ce a verificat firma soției
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 8 persoane, printre care și un funcționar public din Botoșani.
Astăzi, șofer cu alcoolemie uriașă tras pe dreapta de polițiști
Bărbatul de 52 de ani va răspunde în fața legii pentru inconștiența de care a dat dovadă.
Cu alcoolemie de 1,24 mg, a refuzat să urce în mașina polițiștilor
Botoșăneanul de 35 de ani s-a ales cu dosar penal.
Botoșănean scos din mașină în cătușe, după un control în trafic
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Ploile nu se opresc: ANUNȚUL meteorologilor pentru astăzi
Meteorologii anunță că, până în această seară, la ora 22.00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată.
ASTĂZI: Prăznuirea Sfinților Brâncoveni, o singură biserică din Botoșani cu acest hram - FOTO
Pe 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește cu mare cinste pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, prilej cu care o importantă mănăstire din Botoșani îmbrăcă haine de sărbătoare.
Alexandra Huțu, PSD Botoșani: Președintele Administrației Fondului pentru Mediu va efectua vineri o vizită de lucru la Botoșani
La inițiativa deputatului Alexandra Huțu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, va fi prezent, vineri, la Botoșani, la dezbaterea „Fondul de Mediu – programe și oportunități de finanțare pentru autoritățile publice locale".
Aplauze prelungi la premiera mondială a peliculei realizate la Botoșani: De filmul ăsta sunt mândru! FOTO&VIDEO
Duminică, premiera mondială a filmului ”Oameni de treabă” a avut loc la Festivalul de la Sarajevo. Scenariul este scris de un botoșănean, produs de o botoșăneancă, iar în distribuție se regăsesc și actori din Botoșani.
la batranete i-a slujit pe cei care i-au persecutat tatal!
30 iulie 2019, 22:12
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Politicienilor le urăm vacanţă plăcută în continuare, să ne urmărească la televizor. Probabil că trebuie mai multe rezultate, iar dacă vom reuşi atunci sper că vor face un mic deranj şi vor veni aici alături de noi ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8831 lei
USD
Dolarul SUA
4.8176 lei
CHF
Francul elveţian
5.0705 lei
GBP
Lira sterlină
5.7936 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5918 lei
XAU
Gramul de aur
275.0848 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2071 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3706 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7331 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1990 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6566 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.3 o C
Dorohoi
18.5 o C
Bucecea
19.2 o C
Darabani
17.9 o C
Saveni
18.8 o C
Ştefăneşti
19.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.