Ştiri
Ciobotariu, plin de laude după eșecul cu FCSB: Am făcut o partidă bună, am avut posesie mai bună decât ei

Botoșănenii au rămas fără victorie în istoria celor 13 întâlniri directe cu FCSB, dintre care au pierdut 11. 

Cu toate acestea, jocul echipei îl bucură pe noul antrenor, Liviu Ciobotariu, după ce echipa sa a avut posesie mai bună și ocazii mai multe.

 

"N-a fost să fie. Au fost două momente psihologice, pe care nu am putut să le depăși, la greșelile noastre în lanț, de la golul doi și apoi la bara lui Rodriguez, când puteam face 2-2, însă în mare parte, nu am ce să le reproșez, au avut determinare. Sunt puțin trist pentru că am început foarte timid prima repriză, am avut prea mult respect față de FCSB, o echipă cu jucători cu experiență, care își merită pe deplin locul.

 

Din punctul meu de vedere, am făcut o partidă bună, am avut posesie mai bună decât ei. A doua repriză am încercat să revenim și să înscriem, am avut multe situații de a marca, dar per ansamblu, jocul nostru nu a fost bun, am arătat că suntem o echipă care vrea să joace fotbal, în special în a doua repriză. Am primit și golul 3 pe final, unde am riscat foarte mult, ne doream să egalăm și am rămas descoperiți. A fost un meci foarte greu pentru noi, dar puteam să scoatem cel puțin un rezultat de egalitate.

 

Poate că a fost la început de joc (n.r.: un blocaj), dar după primele 20-25 de minute, am revenit din acest blocaj, am început să pasăm, am avut o posesie bună, însă vreau să remarc că ne-am dorit foarte mult, am avut determinare, am încercat să jucăm fotbal, nu ne-am apărat, din contră, am făcut presiune, am jucat sus în a doua parte din prima repriză și în a doua repriză, dar este clar că FCSB are jucători cu experiență, valoroși și ne-au taxat la ultimele faze, când noi am riscat tot", a spus Liviu Ciobotariu la finalul meciului.

 

Botoșănenii au ca obiectiv play-off-ul, însă după această înfrângere, trupa lui Ciobotariu se apropie mai mult de retrogradare. În eventualitatea unei victorii, patronul i-a anunțat că Moș Crăciun va veni cu cardul plin la echipă.

"Important e să ne revenim moral și fizic. Urmează Călărași, sunt 3 puncte importante, trebuie să ieşim din această zonă periculoasă. Nu ne despart decât 5 puncte de locul 13 și trebuie să ieșim. Dacă vom câștiga la Călărași, atunci după pauză ne vom face socoteala să vedem unde suntem", a punctat  pentru Digisport, antrenorul botoșănenilor.

În pauza de iarnă, FC Botoșani ar putea pierde vedete precum Fabbrini, Rodriguez sau Ongenda, însă Liviu Ciobotariu are soluție.

"O să mai aducem jucători, vreau concurență pe posturi. Când am venit am zis că am un lot echilibrat, bun, dar vreau să întărim anumite posturi deficitare, dar important e să fim pregătiți pentru ultimul joc, după care vom trage linie și să vedem de cine avem nevoie. Nu mă tem. Noi ne putem întări prin aducerea altor jucători. Eu îmi doresc să rămână toți, dar dacă e benefic pentru club și vom lua bani pe ei, de ce nu? Dacă au oferte de nerefuzat, atunci vom lua în calcul și asta", a încheiat Ciobotariu.
 

loading...
FCSB ia punctele Botoșaniului și anul acesta, după un meci în care a nins cu goluri
Pe Moruțan l-au apucat figurile la revenirea în Botoșani: Monosilabic și fără chef de vorbă

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Vacante exotice, circuite şi croaziere de lux în magazinul online al unui cunoscut supermarket
Pachetele turistice sunt cumpărate cu aproximativ 3 luni înainte de data plecării.
”Școala de Ucenici” organizată de Electroalfa își deschide porțile și anul acesta, ajungând astfel la cea de-a III-a ediție
Începând cu luna iulie, Electroalfa organizează o nouă sesiune de calificare într-o meserie tehnică pentru absolvenţii de şcoli profesionale şi licee tehnice din județul Botoșani. Programul de calificare se derulează pe o perioadă de 3 luni și include ore de pregătire teoretică și sesiuni practice în cadrul celor trei fabrici de producție Electroalfa.
Primăria face listă cu PAGUBELE produse de furtuna electrică de la Botoșani – FOTO&VIDEO
Noaptea de duminică spre luni, 24 iunie 2019 a fost una cu vijelii puternice ce au inundat mai multe străzi din oraș, au doborât copaci și au contribuit la surparea unor cămine de apă de pe unele drumuri din municipiu.
S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea ambulatoriului de la Maternitatea Botoșani - FOTO
Astăzi, 24 iunie 2019, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra  Neamț, Președintele Consiliului Județean Botoșani  Costică Macaleți, împreună cu directorul general al ADR Nord-Est- Vasile Asandei, au semnat contractul de finanțare aferent proiectului “Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secției Exterioare Obstetrică- Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati"Botoșani”Cod SMIS 126318.
Un șofer de 22 de ani a plecat acasă pe jos după ce a fost oprit de polițiști pe strada Pacea
Un tânăr șofer botoșănean a rămas pieton după ce a fost oprit de un echipaj de polițiști rutieri.
PERCHEZIȚII în municipiul Botoșani: Bijuterii, produse electronice, lei și euro CONFISCATE de la niște hoți
Sâmbătă dimineață oamenii legii de la Botoșani au mai intrat în două locuințe din municipiul Botoșani, pe lângă perchezițiile organizate în județ.
Mascații au intrat în ȘAPTE case din Botoșani, la una proprietarul avea 75 de ani
Acțiune de amploare organizată de cadrele Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani cu sprijinul luptătorilor de la serviciul de acțiuni speciale.
Comunicat PSD: Șezătorile Iei, la cea de-a doua ediție – GALERIE FOTO
Poartă în fiecare fir al său câte o poveste, despre soare, despre flori, despre pământ, despre bucurie și iubire, despre unitate, viață și credință. Este legământul, de milenii, între sutele de generații de români.
E OFICIAL: Cetăţenii vor putea să ia medicamente de oriunde din țară, indiferent de județul în care a fost emisă reţeta
Măsura ar fi trebuit implementată de la 1 iulie 2018, dar Guvernul a decis amânarea implementării măsurii de două ori, iar acum, printr-un act normativ oficializat recent, este stabilită o nouă amânare a aplicării acestei măsuri.
Zeci de copii la spital cu aceste simptome, părinții alarmați: CE spun medicii
Tot mai mulți copii ajung la Compartimentul de Primiri Urgențe(CPU) de la Spitalul Județean Mavromati.  
COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de inundaţii la Botoșani
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, atenţionări Cod galben, respectiv Cod portocaliu de inundaţii pe  mai multe râuri din judeţul Botoşani.
Medicamente EXPIRATE într-un cabinet stomatologic din Botoșani
Mai multe controale au fost efectuate de către inspectorii sanitari în primele luni ale anului.
Primarul de Corni omorât și de flăcări și de sistem: A fost REFUZAT la un spital din Iași
Primarul din comuna botoşăneană Corni, Dorel Dorneanu, care a stat două zile la spitalul din Botoşani cu arsuri de peste 80% din corp pentru că nu a fost acceptat la Iaşi s-a stins din viaţă în acest weekend.
Bărbatul care a atacat cu pietre Mocăniţa şi a vandalizat maşina unor botoşăneni a fost REŢINUT de poliţişti
Bărbatul care a atacat în urmă cu o săptămână cu pietre Mocăniţa şi a spart cauciucurile de la maşinile turiştilor aflaţi la plimbare cu trenul, a fost reţinut de poliţişti. El s-a ascuns în munţi de oamenii legii.
Virusul HIV lovește din nou la Botoșani: Botoșănean cu SIDA mort, alte două persoane infectate
Două persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu infecție cu transmitere sexuală.
Jandarmeriţă din Botoşani, locul I pe ţară la săritura în lungime - FOTOGALERIE
Poziția fruntașă pe care s-a clasat subofițerul jandarm este o reeditare a rezultatului obținut anul trecut în cadrul aceleeași competiții, când, de asemenea, și-a surclasat toți adversarii.
O botoşăneancă vinde cu 1.000 de lei ia: Lumea tot din alea chinezești cumpără
Sute de persoane au dansat, duminică, în faţa Palatului Culturii din Iaşi, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Iei – RomânIa Autentică.
Târg de îmbrăcăminte, încălțăminte, ţesături şi accesorii organizat la Uvertura Mall – CÂND are loc deschiderea 
Botoşănenii sunt invitaţi la un târg naţional de textile desfăşurat la Mall.
O şcoală din Botoşani angajează femeie de serviciu – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru ocuparea Forțelor de Muncă a publicat lista locurilor de muncă vacante la data 24 iunie 2019.
Noul sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni păzit de jandarmi
Începând cu data de 19 iunie 2019, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani execută paza și protecția instituțională la noul sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.
Ludama gura cam sa-ti dau friptura am avut noi noroc cu carul ca puteam sa primim vreo 5 goluri , sa ca macar se laud singur ior fi murit laudatori.
17 decembrie 2018, 11:34
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde doriți să organizeze Primăria spectacole?
La Parcul Cornișa
În Centrul Vechi
În Piața Revoluției
La monumentul Răscoalei de la 1907 din parc
În altă parte
Declaraţia zilei
"Este inadmisibil să ai șase parlamentari și să nu fii capabil să pui pe lista prioritară cel mai important obiectiv de infrastructură rutieră ce leagă Botoșaniul de restul țării.  Este inadmisibil să găsești scuze, dâ ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7223 lei
USD
Dolarul SUA
4.1455 lei
CHF
Francul elveţian
4.2507 lei
GBP
Lira sterlină
5.2846 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8611 lei
XAU
Gramul de aur
187.3571 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2294 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4576 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8808 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1441 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1845 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6325 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.