Ştiri
A fost emisă autorizația de construire pentru modernizarea DN 29 D Botoșani-Ștefănești

Investiția în șoseaua de aproape 50 de kilometri se ridică la 200 de milioane de lei.

Autorizația de construire pentru modernizarea Drumului Național 29 D Botoșani-Ștefănești a fost emisă de Ministerul Transporturilor.

 

Antreprenorul lucrării a predat deja proiectul tehnic, iar, după ce compania de drumuri emite și ordinul de începere, constructorul are la dispoziție doi ani pentru a finaliza lucrarea.

 

Lucrările care fac obiectul autorizării sunt cuprinse pe sectoarele km 2+800 – km 18+500 și km 21+800 – km 48+146 din județul Botoșani, în intravilanul și extravilanul unităților administrativ-teritoriale Botoșani, Ștefănești, Stăuceni, Gorbănești, Trușești și Blândești.

 

 

DN 29D, Botoșani - Trușești - Ştefănești

 

Vechi drum din Moldova, cunoscut ca şleau din Evul Mediu, care făcea legătura cu ţinuturile tătărăşti din Ucraina, DN 29D are o desfăşurare extrem de variată, traversând văile Sitnei, Suliţei, Jijiei şi Durneşti, care sunt separate între ele de colinele situate în Câmpia Jijiei superioare.

 

Plecând din centrul municipiului Botoşani, drumul traversează succesiv localităţile: Stăuceni Victoria, Silişcani, Drâslea, Truşeşti, Guranda, Cucuteni și Ştefăneşti.

 

Amenajarea în plan şi profil longitudinal, cât şi pietruirea drumului au fost executate în perioada anilor 1862 - 1887. Modernizarea a fost executată între 1960 - 1968 pe sectorul Botoşani - Truşeşti, iar pe sectorul de la coborârea spre Truşeşti, cât şi pe sectorul Truşeşti - Ştefăneşti, în cursul anilor 1969 - 1973. Începând din anul 1980, s-a realizat pe unele sectoare ranforsarea sistemului rutier.

 

Pe acest drum au fost executate, în cursul anului 1982, primele îmbrăcăminţi rutiere din cadrul D.R.D.P. Iaşi, având ca liant gudronul, rezultat din cocseriile Combinatului Siderurgic Galaţi, din cauza lipsei acute de bitum din acea perioadă.

 

DN 29D va fi modernizat între limitele km 2+800 - km 18+500 şi km 21+000 - km 48+039 (intersecția cu DN 24C). Sectorul de drum cuprins între km 18+500 - km 21+000 a fost reabilitat în cadrul proiectului „Deviere DN 29D, km 18+500 - km 20+816”.

 

Structura rutieră a drumului este suplă, alcătuită din straturi bituminoase pe fundație din materiale granulare, aflată într-o stare de degradare avansată. Ultimele lucrări de întreținere prin execuția de covoare sau ranforsări au fost efectuate în anii 1980 - 1990. Sectoarele km 5+900 - km 6+600, km 8+700 - km 9+700, km 28+775 - km 29+025 sunt afectate de fenomene de instabilitate, circulația se desfășoară în condiții precare din cauza tasărilor platformei drumului și a crăpăturilor de pe partea carosabilă.

 

Din investigarea stării de degradare, aproximativ 21% din lungimea totală a drumului se află într-o stare  rea, iar 79% din sectoarele investigate se află într-o stare mediocră de degradare.

 

Pe traseul DN 29D, din cele 8 poduri, 5 poduri vor fi noi, iar celelalte 3 poduri vor fi reabilitate.

 

Cel mai mare pod este cel de la km 31+516, peste pârâul Jijia, care are trei deschideri (16+21+16 m) şi lungimea totală de 58,55 m. Partea carosabilă pe pod este de 7,80 m încadrată de 2 trotuare de 1,65 m. Aici sunt prevăzute lucrări de reabilitare a podului, cu modificarea elementelor de gabarit actuale, dar cu păstrarea structurii de rezistenţă.

 

Pentru sectoarele cu teren instabil este prevăzută execuţia a două viaducte, singurul drum din zona de nord a Moldovei cu asemenea lucrări de artă. Acestea vor asigura traversarea zonelor cu alunecări ample și active, vor avea suprastructura formată din grinzi din beton precomprimat de 24 m lungime dispuse joantiv, peste care se execută o placă de suprabetonare.

 

Primul viaduct va avea 29 de deschideri, iar cel de al doilea, 42 de deschideri. Declivitatea acestora va fi egală cu cea a drumului, prevăzându-se măsuri speciale de adaptare a banchetei şi a aparatelor de reazem, pentru preluarea diferenţelor de nivel.

 

Amenajarea trecerii la nivel de la km 31 + 315, în Bucecea, cu calea ferată Lețcani - Dorohoi, se va realiza prin înlocuirea elementelor carosabile între linii ca şi cele de intrare - ieşire în zona liniei de cale ferată cu elemente noi, în soluție modernă, astfel încât traversarea să se realizeze în condiții de confort pentru diminuarea șocului transmis.

 

În zonele urbane/rurale, unde traficul pietonal este intens, sunt prevăzute trotuare pietonale.

 

Se vor amenaja alveolele pentru mijloacele de transport în comun, în afara părţii carosabile, precum şi refugii sau locuri de parcare, structura rutieră fiind similară cu cea a drumului.

 

loading...
ASTĂZI: S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru consolidarea alunecării de teren de pe drumul județean Dumeni - Havârna - FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Zeci de angajați la protest: Este o mare discriminare între cei care șterg beneficiarii la fund și cei care stau prin Prefecturi
Un nou protest a avut loc marți după-amiază la Botoșani. Acțiunea a fost organizată de Cartel Alfa.
Dorohoiul rămâne MÂINE fără apă
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, mâine 20 ianuarie 2021.
Al doilea protest ASTĂZI! Alți bugetari în stradă: O nouă tulpină, Câțu de România GALERIE FOTO & VIDEO
Luna ianuarie este în 2021 cea dedicată acțiunilor de protest. Mai multe categorii din sistemul public de la Botoșani au organizat proteste în toată țara și implicit și la Botoșani.
”Consiliu de familie” în weekend, la Teatrul Mihai Eminescu
Iubitorii de teatru sunt așteptați în sala de spectacol.
DSP Botoșani vrea să cumpere o mașină pentru transportul vaccinului
Singura mașină care îndeplinește condițiile de transport aparține Direcției de Sănătate Publică Suceava.
APEL către medicii de familie din Botoșani: Pot câștiga bani frumoși
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul a făcut un apel către medicii de familie să se implice în campania de vaccinare.
Concert pus în scenă de „Rapsozii Botoșanilor”: Accesul publicului în sala de spectacole, sub semnul întrebării
Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 reprezintă una dintre bornele importante ale istoriei noastre. Chiar dacă situația epidemiologică este una dificilă, Consiliul Județean Botoșani și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” au decis organizarea unui spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.
Cortul de la UPU închis din cauza gerului : UNDE se face triajul pacienților - FOTOGALERIE
Cortul din curtea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a fost închis.
Prefectul, anunț despre deschiderea școlilor la Botoșani
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a vorbit și despre situația școlilor din Botoșani care ar urma să se deschidă pe data de 8 februarie 2021.
Loading...
Peste 120 de botoșăneni s-au vaccinat în prima zi, de miercuri se deschide încă un centru
Începând de luni a început vaccinarea în masă a populației. La nivelul municipiului Botoșani este funcțional centrul amenajat în sala de sport a Colegiului „Gheorghe Asachi”.
ACUM: Protest la minus 16 grade, polițiștii sunt din nou în stradă, costumați și supărați pe Guvern – GALERIE FOTO&VIDEO
Pentru a doua zi consecutiv, o parte din cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani protestează în fața Palatului Administrativ.
Câți români au murit în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă din anul trecut – CAUZE de deces
Institutul Național de Statistică a transmis numărul deceselor pe cauze de deces în primele 8 luni din 2019 și 2020.
Iubitorii muzicii sunt așteptați în sală, Filarmonica Botoșani reia concertele cu public
Veste bună pentru melomani.
La un pas de a rămâne sub cerul liber din cauza coșurilor de fum necurățate
Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea coşurilor de fum continuă.
Loading...
Un val de ger lovește România: Temperaturi record la Botoșani, pentru această iarnă
Meteorologii au anunţat deja cea mai scăzută temperatură care se înregistrează în acest an în ţara noastră.
Iftime își vinde golgeterul în Turcia: Ofertă cât de cât OK
A plecat din cantonamentul Botoșaniului după ce a aflat că are o ofertă din Turcia, iar Valeriu Iftime a anunțat că îl lasă să plece.
CONCURSUL pentru inspectori școlari va avea loc în primăvara aceasta, ce spune ministrul despre directorii de școli
Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației.
Iftime mulțumit, dar nemilos după ce FC Botoșani a trecut cu 1-0 de Poli Iași: E o pierdere să joci cu băiatul lui Croitoru / A fost zero
FC Botoșani a câștigat în deplasare la Iași, 1-0 cu Poli, în etapa a 17-a a Ligii 1, singurul gol al partidei fiind marcat de Realdo Fili în minutul 89.
RĂFUIALĂ între foștii miniștri: L-ați văzut vreodată pe Budăi să meargă el, să le ridice de pe jos…
Pensii calculate eronat pentru zeci de mii de români, asta acuză fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, și arată cu degetul către botoșăneanul Budăi.
Descoperă noul Nissan Qashqai, cel mai vândut crossover european în versiune electrificată! - FOTOGALERIE
(P) Mult așteptatul Nissan Qashqai în versiune electrificată oferă o combinație fără compromis între performanța dinamică, un tren de rulare rafinat și motorizări cu un consum redus de combustibil. Noutatea principală este că va introduce în gamă, alături de versiunea pe benzină 1.3 DiG-T echipată cu tehnologie de tip mild-hybrid și tehnologia e-POWER, un sistem de propulsie inovator. 
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
”Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce își pierduse cunoștința și pe care îl însoțeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”,& ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8742 lei
USD
Dolarul SUA
4.0186 lei
CHF
Francul elveţian
4.5297 lei
GBP
Lira sterlină
5.4736 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8638 lei
XAU
Gramul de aur
238.3750 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2335 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3591 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0974 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1593 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1863 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-7.5 o C
Dorohoi
-7.3 o C
Bucecea
-7.5 o C
Darabani
-6.7 o C
Saveni
-7.5 o C
Ştefăneşti
-4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.