Ştiri
14 ianuarie cu vizită ministerială la Botoșani, conflict între liceele de elită și Inspectoratul Școlar, intervine și un partid politic, și sute de botoșăneni la Concertul de Anul Nou

Gâlceavă politică, dar și un ministru care a avut răbdare să petreacă, vineri, ore bune la Botoșani. Întâlnire cu prefect, primar, șef CJ, cu primarii din județ, vizite la spital, la UPU și la Stadion. Tot vineri a avut loc și al doilea Concert de Anul Nou al Filarmonicii ”George Enescu”, un eveniment foarte iubit de botoșăneni.

Biroul Politic Național (BPN) al PNL a decis marți să înceapă discuțiile cu ALDE pentru fuziune. S-au format echipele de negociere...

Țurcanu bate cu pumnul la ușa liberalilor, fuziunea PNL – ALDE începe cu scântei și cu 4 nume propuse deja de fostul președinte al CJ

 

Mai mulți profesori de la cele două colegii naționale din municipiul Botoșani au declanșat procedurile pentru a protesta împotriva redistribuirii numărului de clase, pe profile.

REVOLTĂ în liceele de elită din Botoșani, șefa ISJ: Interesul elevilor primează

 

Reacția rapidă a venit de la USR care consideră că, ”într-o manieră netransparentă şi nedemocratică, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean a lansat pe propria pagină de socializare modificările pe care le intenţionează în următorul plan de şcolarizare de la nivel liceal”.

USR Botoșani acuză ultimele decizii ale ISJ ca fiind dictatoriale și neprofesioniste

 

Este unul dintre miniștrii tehnici din cabinetul Nicolae Ciucă și probabil dintre cei mai activi. Cseke Attila, de la Ministerul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, a efectuat vineri o vizita de lucru la Botoșani

Ministrul Dezvoltării ”rupt în două” de politicienii botoșăneni, încă de la prima oră a dimineții – GALERIE FOTO

Ministrul a rămas fără cuvinte când a auzit de problema proiectului cu tramvaiele de la Botoșani, dar a făcut o PROMISIUNE

Șefii de la Botoșani l-au adus pe ministru pe stadion: Haideți cu proiectul și vă ajutăm – GALERIE FOTO&VIDEO

 

 

Concertul de Anul Nou este, de departe, unul dintre cele mai așteptate și îndrăgite evenimente culturale din an.

CONCERTUL de Anul Nou: Botoșănenii au umplut, două seri la rând, sala Filarmonicii ”George Enescu” – GALERIE FOTO&VIDEO

 

Sâmbătă, 15 ianuarie, este ziua în care îl omagiem pe Mihai Eminescu. Tot pe 15 ianuarie marcăm și Ziua Culturii Naționale. Rămâneți aproape de Botoșăneanul pentru a fi la curent cu toate evenimentele zilei!

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Vânt puternic la Botoșani: Pompierii, intervenții la două clădiri - FOTO
Botoșaniul se află sub Cod Galben de vânt.
Oameni furați în trenul spre Botoșani! METODA prin care Poliția feroviară găsește autorii
Biroul Transporturi care funcționează pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean este în atribuții inclusiv cercetarea și soluționarea cazurilor de furt din zona feroviară: trenuri de călători sau de marfă.
Profesori de 70 de ani în școlile din Botoșani, Ada Macovei vrea să-i înlocuiască cu debutanți
Sunt 95 de cadre didactice pensionare în toate școlile din Botoșani.
Daniela Lozneanu, noua șefă a ITM, despre participarea la concurs: Categoric, nu! Pledez pentru oameni tineri
Actuala șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susține că situația prezentă este una cu titlu temporar care nu va fi prelungită după eventuala organizare a unui concurs.
O nouă „Poliție” înființată la Botoșani! Este condusă de un tânăr ofițer și aproape necunoscută cetățenilor
A luat ființă în luna septembrie a anului trecut și este deja funcțională pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Ada Macovei, după revolta din școli cu planul de școlarizare: Nu există niciun interes personal/ Eu sunt titulară în sistemVIDEO
În cadrul unei conferințe de presă, șefa educației botoșănene a ținut să facă câteva precizări legate de oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023.
Primul șef PNL destituit, o fostă doamnă subprefect i-a luat locul: Mie îmi place să muncesc
Negocierile pe funcții de conducere în cadrul partidelor care se află în coaliția de guvernare își arată primele efecte.
Botoșănean cu Mercedes, ACCIDENT cu două victime și fugă de la locul faptei
Un accident rutier petrecut duminică s-a soldat cu rănirea a două persoane și reținerea șoferului care, după impact, a părăsit locul faptei.
ANUNȚ de MEDIU ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic”
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Loading...
ANUNȚ de MEDIU ”Colectare deșeuri nepericuloase” în localitatea Vorona
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Colectare deșeuri nepericuloase” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Focuri de armă la frontieră, contrabandiștii au abandonat marfa și au fugit - VIDEO
Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 lei, au fost reţinute de polițiștii de frontieră botoșăneni.
Walkie Talkie: unde sunt utile aceste dispozitive și ce aspecte trebuie să iei în considerare înainte de cumpărare
(P) În era tehnologiei, comunicarea la distanță se realizează în timp real. Este atât de firesc să trimiți un e-mail și să primești răspuns în câteva minute sau să apelezi video o persoană aflată la mii de kilometri.
Cale de acces blocată de o mașină, ce au găsit polițiștii locali la fața locului
Polițiștii locali și-au sesizat imediat colegii de la IPJ Botoșani.
Congolezul de la FC Botoșani, despre moldovence: Nu mă interesează / Eu strâng bani pentru copii, nu pentru alte fete
Congolezul Herve Kage spune că e devotat familiei aflate la Bruxelles și nu se lasă sedus de frumusețea botoșănencelor.
Loading...
Mii de botoșăneni amendați pentru necompletarea formularului de localizare: PRECIZĂRILE șefei DSP
Din cauză că nu au completat formularul de localizare, mii de botoșăneni întorși din străinătate au fost sancționați. 
Mașină înmatriculată în Franța ridicată de polițiștii locali de pe trecerea de pietoni
Pentru că nici după avertisment autoturismul nu a fost ridicat de pe locul unde parcase ilegal - chiar pe trecerea de pietoni -, proprietarul a primit a doua zi amendă, iar mașina a fost ridicată.
Șfaițer, dezvăluiri despre negocierile cu Bölöni: A fost sunat, l-am dorit
Noul președinte al Consiliului Director al Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins de faptul că echipa națională a României a fost refuzată de mai mulți antrenori în ultima perioadă.
Prefectul acuză primarii că nu respectă legea: NU exclude carantinarea unor localități
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor s-a arătat nemulțumit de faptul că primarii nu au luat în serios hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) care făcea referire la prelungirea stării de alertă. 
FRF a publicat topul celor mai bune 10 echipe din 2021, CE loc ocupă FC Botoșani
Ierarhia a fost stabilită de Federația Română de Fotbal.
Explozie de cazuri la Botoșani în ultimele ore, aproape 400 de noi îmbolnăviri anunțate de autorități
Creștere uriașă a cazurilor în ultimele 24 de ore la Botoșani.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
”Trebuie să fii prezent, implicat și fără emoții. Dar cei care vin fără pic de emoții devin cam aroganți, oamenii mult prea încrezători devin mai antipatici și e greu de lucrat cu ei. Fiecare leu are propriile indicative dup ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9445 lei
USD
Dolarul SUA
4.3401 lei
CHF
Francul elveţian
4.7457 lei
GBP
Lira sterlină
5.9102 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7850 lei
XAU
Gramul de aur
252.5792 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2404 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3861 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1199 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4676 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2025 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.3 o C
Dorohoi
-1.5 o C
Bucecea
-0.8 o C
Darabani
-2.0 o C
Saveni
-0.4 o C
Ştefăneşti
-0.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.