Știrea zilei
Zeci de bătrâni, o povară pentru propriii copii – Mulți sunt UITAȚI în spitale, alții nici nu știu de existența lor sau fug cât mai departe de ei – FOTOGALERIE

Unii copii  îi prețuiesc atât de mult, alții fug cât mai departe de responsabilități, iar unii își amintesc de ei abia când nu mai sunt. Părinții bătrâni, enigmatici și cuminți, aproape terminându-și rostul în viață, fac parte în anul 2019 din categoria persoanelor neglijate, nu de oricine, ci de propriii  lor copii.

 

Adevărul doare, însă noi l-am aflat de la un asistent social, care adesea se confruntă cu astfel de situații.

Am stat de vorbă cu Livia Aioane, care de 22 de ani lucrează în sistemul de asistență socială. Am găsit-o în cabinetul ei, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati. Ne-a mărturisit, vizibil afectată că odată cu externarea unui pacient în vârstă încep o sumedenie de probleme.

 

100 de bătrâni 

sunt ai nimănui la externare.

 

Practic, nu vine nimeni după ei, nu-și asumă nimeni responsabilitatea îngrijirii lor și le este imposibil  să ajungă la domiciliu. Ca și cum, bătrânii ar fi o povară mult prea grea pentru cei cărora le-au dat viață.

 

”În multe situații reprezintă o povară, pentru că și ei la rândul lor sunt plecați în alte localități, au și ei la rândul lor familii, sunt copleșiți de problemele zilnice, iar acest fapt nu le mai permite să mai aibă grijă și de vârstnicul care este acasă. Moral, ar fi trebuit să facă lucrul acesta. Consider că toate lucrurile acestea intră în atribuțiile serviciilor sau a statului. În momentul externării, noi ne confruntăm cu situații când ei nu mai doresc să-și asume, luând la cunoștință exact gravitatea afecțiunilor care au apărut la vârstnic, problemele de sănătate specifice vârstei. Necesită anumită supraveghere, necesită o anumite costuri, pe care la rândul lor, familiile respective nu le pot suporta, că nu au de unde. Prioritățile lor sunt cu totul altele, au și ei familii, au și ei locuri de muncă, timpul nu le permite, la nivel de comunitate nu sunt servicii care să vină în sprijinul lor, nu sunt resurse umane și financiare. Practic, noi încercăm să-i susține și să-i sprijinim, în funcție de nevoile fiecăruia,”

Livia Aioane, asistent social

 

Apel de disperare

 

În astfel de situații, responsabilitatea revine asistentului social, care deschide un caz special dar și a autorităților locale. De cele mai multe ori, bătrânii mai rămân în spitale, mulți chiar și o lună de zile, până când cineva acceptă să aibă grijă de ei. Sunt însă situații când copiii vârstnicilor sunt plecați din țară, iar autorităților le este imposibil să-i contacteze. Sunt și situații când pur și simplu refuză fără scuze sau prea multe explicații.

 

 

 

În aceste cazuri, bătrânii sunt nevoiți să-și petreacă ultimii ani din viață în centre rezidențiale pentru persoane vârstnice sau în adăpostul temporar. Sunt și cazuri mai fericite, când copiii plecați peste mări și țări aleg să-și trimită părinții la un azil privat, iar ei trimit bani  lunar pentru acoperirea costurile necesare.

 

”Autoritățile locale au fost cele care m-au susținut. În cele mai multe situații am apelat la accesarea de servicii în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială. Cu greu, dar am reușit și i-am internat sau am mai apelat la internarea în unitățile medico-sociale, care la nivelul județului, funcționează șase, dar foarte greu prindem și aici. Locurile sunt extrem de limitate, iar eliberarea unui loc se face numai prin deces, altă posibilitate ca să se externeze de acolo nu există sau e ca o mană cerească și aceste cămine private, unde sunt resurse financiare,”

Livia Aioane, asistent social

 

Iarna, cel mai greu anotimp

 

Cei mai mulți dintre vârstnicii din județul Botoșani ajung în spital iarna, cu diferite afecțiuni. Sunt cazuri însă când își doresc să rămână cât mai mult timp pe perioada sezonului rece în spital, deoarece nu au încălzire acasă.

 

”Perioada iernii e cea mai aglomerată pentru că nu dispun de lemne de foc, nu dispun de suport familial. Iarna este foarte greu”

Livia Aioane, asistent social

 

Chiar dacă suntem învățați de mici să-i prețuim, să-i respectăm și să ne bucurăm cât mai mult de sfaturile lor, se pare că practica rămâne destul de grea, mai ales când pe lângă bătrânețe se adaugă și numeroase boli. Se pare că unii tineri se tem adesea să nu îmbătrânească mult prea repede lângă propriii părinți, deoarece responsabilitățile și grijile sunt extrem de mari.

 

Oricum ar fi, bătrânii merită iubire, afecțiune, grijă și respect, mai ales de la cei pentru care și-au dedicat întreaga viață, de la copiii lor.

loading...
Pensia mult prea mică, medicamentele și facturile mult prea mari: Bătrânii botoșăneni, în pragul SINUCIDERII – Copiii, singurii care îi țin în viață – FOTOGALERIE

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Isabela ALEXANDRESCU
Scrutin cu scandal la Corpul Polițiștilor, se pregătește un nou proces cu acuzații grave: ”Alegerile au fost din nou fraudate”
La doi ani după ce alegerile de la Consiliul Teritorial Botoșani al Corpului Național al Polițiștilor (CNP) au fost definitiv anulate de instanță în urma unei contestații depusă de unul dintre candidații la funcția de președinte, povestea s-ar putea repeta.
Răzbunare din amor! Un botoșănean pe nume Ion și-a evacuat soția cu executorul, după 5 ani l-a executat și ea pe el – GALERIE FOTO & VIDEO
O căsnicie care a durat 15 ani și din care a rezultat un copil. Doi adulți a căror dragoste a ars extrem de repede și a lăsat în loc o ură pură și o dorință uriașă de a-și produce rău reciproc. Doi oameni care n-au reușit să treacă peste despărțire au sfârșit prin a se executa unul pe altul, fiecare cu propriul executor judecătoresc. După o serie de procese care s-au apropiat de limita ilarului.
Deputații botoșăneni amenințați și hărțuiți prin telefon înaintea votului pentru certificatul verde: Îți dăm foc ție și familiei tale / Veți plăti personal pentru astaFOTO mesaje
„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”.Abraham Lincoln
Capcană macabră pe un drum din Botoșani: O șoferiță, la un pas de nenorocire - FOTO & VIDEO
O glumă proastă putea să producă o tragedie pe un drum din județul Botoșani. Din fericire, totul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Profesor de la AT Laurian la mitingul antivaccin: Pot să ducă chiar la război civil / Vor ajunge să realizeze lagăre / Erau acele practici ale vânzării și cumpărării de negri VIDEO & GALERIE FOTO
Deși organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), mitingul împotriva impunerii certificatului verde, care a avut loc duminica trecută la Botoșani, a avut în prim plan un cadru didactic prezentat ca provenind din societatea civilă.
Nova Apaserv cu datorii de 1 milion de euro la energie electrică! E.ON a renunțat la contract, județul la un pas să rămână fără apă
Încetarea relațiilor contractuale între cei doi operatori s-a produs în urmă cu o săptămână, când SC Nova Apaserv SA s-a regăsit în situația în care a trebuit să caute în regim de urgență alt furnizor.Neoficial, ordinul de întrerupere a furnizării energiei electrice pentru compania de apă ar fi venit tocmai din Germania.
Tomograful de 1 milion de euro a ajuns la Botoșani, s-a spart un perete ca să fie băgat în spital - VIDEO & GALERIE FOTO
Un computer tomograf similar, din punctul de vedere al performanței, mai există la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași.La Botoșani, acest CT, care a costat 1 milion de euro, a fost achiziționat la Spitalul de Pneumoftiziologie care se află în subordinea Primăriei Botoșani.
Elevul viitor arhitect care a redesenat profesionist bijuteria arhitectonică a orașului în speranța că va fi în sfârșit reabilitată – FOTOGALERIE
Din pasiune pentru arhitectură și frumos, un elev de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” a redesenat profesionist fațada și partea din spate a Casei Silion.
Disperare la Botoșani Shopping Center, certificatul verde lasă comercianții fără clienți – Nu avem bani de salarii GALERIE FOTO
Impunerea certificatului verde la intrarea în centrele comerciale are un efect devastator asupra galeriei comerciale din Botoșani Shopping Center. Unii directori și angajați din complexul de pe strada Sucevei se plâng că au rămas fără cea mai mare parte a clienților și că nu mai pot suporta nici măcar cheltuielile esențiale.
Loading...
„Părintele actelor” din Primăria Botoșani la un pas de retragere din activitate, o doamnă i-ar putea lua locul
Este unul dintre cei mai longevivi și experimentați șefi din administrația publică botoșăneană.În spatele său se află o carieră de aproximativ 25 de ani în Primăria Botoșani.
Instituția publică din centrul orașului (ne)cunoscută publicului! Este UNICĂ în România și a fost construită după modelul Peugeot
În centrul orașului, prinsă parcă la mijlocul unor instituții publice cu adresabilitate extrem de mare, se află o unitate de stat care este unică în România.Nu este una dintre acele unități în care ușa să fie deschisă zilnic de sute de persoane și se adresează unui segment profesional mai restrâns, însă extrem de important pentru bunul mers al economiei locale și naționale.
În pat cu dușmanul: Șoptică vs Federovici, Nechifor vs Andrei - PSD + PNL e... aproape dragoste la Botoșani
Din vară s-a tot zvonit că liberalii ar putea apela la voturile pesediștilor, însă doar prin culise s-a vorbit despre asta. Oficial, președintele țării a avut ani la rând o campanie agresivă împotriva PSD-ului. Iar președintele PNL, Florin Cîțu, declara pe 25 septembrie 2021: ”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie «Votaţi PSD!». Cum aş putea, când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD”.
Sînziana Secrieru se întoarce pe cai mari în PNL
În 2016 din cauza modului în care au fost făcute listele pentru alegerile locale, Sînziana Secrieru se retrăgea din primele rânduri ale PNL Botoșani pentru a rămâne pentru o perioadă de 5 ani, în linia a doua.Până pe 5 noiembrie 2021.
COȘMAR în județ, drumurile sunt în șantier, circulația e un chin - STADIUL anunțat de constructori pe drumul strategic – GALERIE FOTO & VIDEO
O deplasare către o comună a județului Botoșani care în trecut, chiar în condițiile proaste ale carosabilului, era făcută într-un interval de 60 de minute, acum aproape că s-a triplat ca timp.Iar un astfel de exemplu poate fi distanța dintre municipiul reședință și comuna Hlipiceni, cei aproape 50 de kilometri fiind parcurși în aproape trei ore.
Loading...
Trei sferturi dintre medicii de la „Mavromati” s-au imunizat, mai sunt unii care nu cred în virus și vaccin: Este o rușine
A trecut aproape un an de la debutul campaniei de vaccinare și tot mai mulți medici încep să se vaccineze. 
Bătaie pe posturile de directori la colegiile și liceele cele mai bune din Botoșani, avalanșă de candidați la ”Eminescu”, ”Laurian” și nu numai
Concursurile pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ din județul Botoșani intră în scurt timp în etapa cu numărul 2. Concurența este una acerbă, existând licee unde pentru două posturi sunt depuse în total nouă candidaturi.
Muncă în disperare pentru terminarea lucrărilor la Unitatea de Urgențe și salvarea cât mai multor oameni: Facem tot posibilul - VIDEO & GALERIE FOTO în PREMIERĂ
Cea mai importantă unitate de urgență funcționează în prezent într-un spațiu improvizat, la limita de avarie.Vechiul sediu se află în plin proces de modernizare, iar firma care realizează lucrările este pe cale să dărâme un record al investițiilor de la Botoșani.
Dispare un partid de la Botoșani! Va fi absorbit de noua „împărăție a dezamăgiților”: Eu nu-i recunosc, prea mult haos, prea multă dezamăgire, prea multă...
După noua formațiune politică a lui Liviu Dragnea care coagulează în jurul lui social democrați-nemulțumiți, vine și replica „Dreptei”.Ludovic Orban strânge și el în jurul său liberali care nu mai rezonează cu politica dusă de actualul Partid Național Liberal.
Un botoșănean a primit un computer de 1.000 de euro cu ecranul crăpat după o comandă online - FOTOGALERIE
Achizițiile pe internet, practicate în România la o scară tot mai largă, continuă să fie pline de capcane. A simțit-o pe propria piele și administratorul unei firme din Botoșani.
PUSTIU la mall după introducerea certificatului verde, bate vântul prin magazine și la food court – GALERIE FOTO
Cel mai mare complex comercial din Botoșani continuă să fie afectat de restricțiile impuse de autoritățile centrale.
Sondaj
Sunteți de acord cu accesarea de către Primăria Botoșani a unui credit de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectului european privind refacerea căii de rulare și cumpărarea unor tramvaie noi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
"Zona de medicină alternativă e practicată în câteva clinici private și în foarte puține spitale de stat. Cîții și arafații au blocat orice nu e urgență. Faptul că eu nu pot merge nu e o urgență. Faptul că e posibil să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.3853 lei
CHF
Francul elveţian
4.7366 lei
GBP
Lira sterlină
5.8544 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8663 lei
XAU
Gramul de aur
253.3079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3432 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1350 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4429 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
4.9 o C
Dorohoi
5.0 o C
Bucecea
4.6 o C
Darabani
4.7 o C
Saveni
5.6 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.