Știrea zilei
VIDEO ÎNFIORĂTOR: Comuna din Botoşani unde oamenii nu ştiu cine estepreşedintele României şi unde cred că Dan Diaconescu le-a mărit pensiile
Aproape 25 de ani de la revoluţie par să fi trecut degeaba într-o comunădin Botoşani. După un sfert de veac de democraţie originală de România obună parte a oamenilor din localitatea Hlipiceni încă nu ştiu cine estepreşedintele României.


Ba preşedinte, ba ministru, numai candidat nu

Şi asta în condiţiile în care Traian Băsescu este primul şef de stat de după revoluţie care ocupă timp de zece ani cea mai importantă funcţie. Amuzant la prima vedere, ceea ce s-a întâmplat marţi în amintita comună, cu ocazia vizitei OTV-istului Dan Diconescu, a scos la iveală lipsa totală de informare a unor oameni din acele locuri. Strânşi pe lângă biserica unde „domnu’ Dan” a botezat o fetiţă sătenii au fost intervievaţi de o echipă Somax TV , iar mulţi dintre ei nu au ştiut să răspundă la întrebarea simplă: cine este preşedintele României? Ba mai mult, unii erau convinşi că Dan Diaconescu este deja şef de stat deoarece pe afişele electorale cu care stăteau în braţe scria „Diaconescu preşedinte”, în timp ce alţii susţineau că, de fapt, celebrul realizator TV are deja ani buni de când ocupă prima funcţie în Statul Român, calitate în care a mărit pensiile şi salariile.Ba existau şi săteni care credeau că Dan Diaconescu este... ministru, fără a-i cunoaşte însă şi portofoliul.

"Îl iubesc ca pe sufletul meu”

În aceste condiţii unele femei din comună s-au împins pentru a pune mâna pe un afiş cu „domnu’ preşedinte”, una dintre ele începând să plângă atunci când a rămas fără:
”Voiam și eu un afiș cu dl. președinte. Dl Diaconescu, el este președintele României, pe el l-am votat, întotdeauna pe el l-am votat. Pentru noi el a făcut de toate cele, a mărit pensiile, a făcut linişte în țară. Îl iubesc ca pe sufletul meu”.
O altă hlipiceneancă era aproape de culmea fericirii fiindcă obţinuse afişul mult dorit:
”Îl ținem acolo…E Diaconescu, e președinte, eu știu ce-i? Zice că-i președinte… acum ce cunosc eu? Acum zice că Diaconescu să fie președintele”.
CITEŞTE ŞI:
 La Hlipiceni Dan Diaconescu este deja președintele României : Îl iubesc ca pe sufletul meu – GALERIE FOTO

Campanie la botez

În ceea ce îl priveşte pe, în realitate, candidatul PP-DD la preşedinţia României, sub pretextul unui botez, de fapt şi-a făcut campanie electorală. El a vorbit foarte puţin despre creştinarea fetiţei Victoria Parascheva Cristina şi mult mai mult despre prezidenţiale, exprimând-şi mirarea pentru sărăcia din această zonă a ţării, pe care ar mai fi întâlnit-o doar în Harghita, Covasna şi Vaslui. Printre lucrurile care l-au frapat pe Dan Diaconescu a fost şi inexistenţa semnalului pentru telefonia mobilă.

Spălare de creiere

Ceea ce s-a întâmplat la Hlipiceni şi câtă lipsă de informare există în această comună a fost şi unul dintre subiectele emisiunii Botoşăneanul TV  de miercuri seară. Invitat în platou, Mihai Ţâbuleac, preşedintele PMP Botoşani, a opinat că nu este altceva decât rezultatul spălării de creiere pe care televiziuni precum OTV sau Antena 3 le-au practicat ani de zile, strategie care a făcut ca accesul la cablu TV sau la internet a sătenilor să se transforme într-un lucruri negative.
CLICK PENTRU VIDEO
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Circ electoral fără precedent: o deputată promite alocaţii de 7 milioane "amantelor" preşedintelui de onoare al partidului – VIDEO & GALERIE FOTO


 



Program de bugetar pentru muncitorii care intervin la avariile de la compania de apă, iar viitorul nu sună bine deloc  
Aproape din toate zonele orașului apar frecvent mesaje de revoltă din partea botoșănenilor cu privire la avariile care au loc la rețeaua de apă a municipiului, dar mai ales referitoare la timpul de intervenție al muncitorilor. Limita de suportabilitate a botoșănenilor a atins un grad ridicat, iar acest lucru este recunoscut chiar de șefii societății Nova Apaserv.
Concurență de înaltă clasă la concursul perlei Primăriei: Doi artiști, unul mai desăvârșit decât celălalt vor să rescrie viitorul instituției – VIDEO
După un deceniu în care s-a pus accent pe continuitate în fruntea uneia dintre instituțiile de cultură a orașului, se pare că a sosit momentul tinerilor (vizionari sau nu) să împrospăteze actul artistic căutat de publicul botoșănean și nu numai.
Primul bal din 2022, de la premii în drujbe, mașini de spălat și... un pistol, la horă cu chiuituri: Să fie un an cu ploi, că de la ploi au ce paște oileVIDEO & GALERIE FOTO
După o pauză de un an, în care din cauza situației sanitare cei mai buni fermieri și-au primit distincțiile într-un cadru restrâns, fără festivism, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis a revenit la formatul consacrat.
Povestea absurdă a ruinei din centrul orașului: s-a scumpit de aproape 3 ori, contribuția Primăriei s-a mărit de peste 50 de ori și după 8 ani este tot șantier
Cu o săptămână înainte de a se face publică vizita lui Cseke Attila la Botoșani, Senatul României a primit de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) răspunsul la o interpelare referitoare la restaurarea Teatrului Mihai Eminescu.
Țurcanu bate cu pumnul la ușa liberalilor, fuziunea PNL – ALDE începe cu scântei și cu 4 nume propuse deja de fostul președinte al CJ
Biroul Politic Național (BPN) al PNL a decis marți să înceapă discuțiile cu ALDE pentru fuziune. Liberalii au stabilit și echipa de negociere, care este condusă de Dan Vîlceanu și din care vor face parte Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma și Gheorghe Falcă.
Se coace bugetul orașului pe 2022, de la parcare supraetajată și înlocuirea garajelor cu locuri de joacă la cumpărarea unei clădiri simbol & punct și de la capăt cu stadionul - VIDEO primarul despre planurile sale
Propunerea de buget pentru anul 2022 intră astăzi în dezbatere publică. Iar ulterior bugetul va fi adoptat în forma propusă de primar sau amendat de aleșii de la municipiu în ședință de Consiliu Local.
Două complexuri comerciale și 8 blocuri cu penthouse la ultimul etaj construite pe locul unei foste fabrici de la Botoșani
Terenul care a intrat în circuitul privat de ani buni a rămas neutilizat o lungă perioadă de timp. În prezent, prin investiția complexă demarată de anul trecut pe etapă birocratică, putem vorbi despre o regenerare urbană la marginea orașului.
ANUL ACESTA va avea loc recensământul populației și locuințelor! Recenzare de acasă, din fața calculatorului și zile libere de la serviciu – VIDEO INTERVIU cu noutățile rundei 2022
Unul dintre cele mai importante evenimente din țara noastră este Recensământul General al Populației și Locuințelor, organizat din 10 în 10 ani. Practic, această culegere de date oferă informații exacte (nu estimate) privitoare la numărul real al populației rămasă în țară. Și al spațiilor de orice fel (industriale, locative, anexe etc).
Furturile din spălătoriile auto și alte unități combătute cu contori inteligenți: Se pot citi de la distanță și nu se poate umbla la eiVIDEO
Metodele prin care putea fi manipulat consumul la apă din rețeaua publică gestionată de societatea Nova Apaserv erau extrem de diversificate la Botoșani. Neoficial, în tot felul de cercuri s-a tot vorbit de cârdășii între administratorii unor firme private și angajați de la compania de apă și canalizare care le ofereau portițele prin care își reduceau consumul de apă în mod considerabil.
Loading...
S-au ambalat degeaba: Bătălia pentru funcția de director la DSVSA Botoșani a ajuns la capitolul ”rămâne cum am stabilit”
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani rămâne pentru o perioadă nedeterminată cu același conducător. Aceasta cu toate că în luna decembrie a anului trecut Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a programat de două ori un concurs pentru ocuparea funcției de director.
POVESTEA numirii managerului de la „Ambulanță”, de la propuneri la planuri de viitor: Cum m-am hotărât? Într-o noapte! VIDEO
Este medic și vine din Republica Moldova. A cunoscut Botoșaniul începând să trateze pacienți de la sate și s-a regăsit mai apoi în colectivul de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), unde lucrează de un deceniu.
Bărbați celebri care și-au găsit dragostea la Botoșani: Trăim o iubire așa de mare, încât asta mă face să fiu și mai puternic și mai încrezător decât aș fi crezut vreodată
Ne-am obișnuit cu vedete construite pe calapodul televiziunilor, pe criterii strict conectate la ratingul-rege dătător de audiențe, pe de o parte, sau de vremelnică popularitate, de cealaltă parte. Există însă și persoane publice al căror statut de vedetă se datorează muncii susținute, talentului atent și îndelung lucrat. Paradoxal, deși se bucură de notorietate, viața lor este învăluită într-o discreție uneori dusă la extrem.
LA MULȚI ANI, Botoșani! Trecerea dintre ani între focul de artificii și liniștea rugăciunii, sute de oameni în stradă şi în biserici – GALERIE FOTO&VIDEO
Mii de botoșăneni au ieșit în stradă, pentru a petrece împreună momentul trecerii în anul 2022. După îndelunga perioadă de restricții, oamenii au simțit din nou descătușarea bucuriei. Nu puțini au fost cei pe care noul an i-a găsit în rugăciune.
Botoșănenii care ne-au părăsit în 2021: Candelă pentru cei plecați, spre neuitare
2021 lasă în urmă durere și multe lacrimi. Ne-au părăsit oameni dragi, am pierdut preoți, medici, istorici, artiști. Dar mai ales profesori. Șiruri de lumânări aprinse în acest an pe altarul școlii botoșănene. 2021 a fost, parcă, un doliu nesfârșit.
Loading...
Marea coaliție PNL – PSD plesnește deja la municipiu, primarul la mâna a trei debutanți pentru un munte de bani după ce liberalii iar s-au enervat
Aleșii de la municipiu se întâlnesc miercuri în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă stabilirea impozitelor și taxelor pe anul viitor.
Botoșănenii și Crăciunul în comunism: Povești la gura sobei despre copilăriile petrecute între Moș Crăciun și Moș Gerilă
În a treia zi de Crăciun, Botoșăneanul vă oferă o poveste. Deopotrivă pentru cei mici și pentru cei mari. O poveste cu oameni care au trăit anii gri, cenușii, anii mirosind a portocală adusă de Moș Gerilă. Avem astăzi - la gura sobei - un preot, actori, profesori, o scriitoare, o neostenită bibliotecară, un om de teatru și de cuvânt.
Preotul care merge în spital la orice oră din zi și din noapte și aduce speranță bolnavilor: Nu ai cum să nu empatizezi
Luna aceasta se împlinesc patru ani de când preotul Cristian Buhaciuc vindecă sufletele botoșănenilor internați la Spitalul Județean „Mavromati”. Preotul spovedește și împărtășește bolnavii, săvârșește rugăciuni la orice oră. 
Magia Crăciunului în sânul familiei Irimia – Cenușă, model de comuniune și uniune pentru mulți dintre semeni: GALERIE FOTO
El este preot, ea artistă cu o voce care îți ajunge direct la suflet. Împreună sunt părinții Paraschevei, o minune mică și fragilă care le-a împlinit căminul. Teodor și Iustina Irimia Cenușă reprezintă în continuare un model de familie pentru mulți dintre botoșăneni.
Mese îmbelșugate de sărbători, un medic nutriționist de la Botoșani vine cu sfaturi pentru lăcomia din aceste zile: Deviza ar trebui să fie cumpătarea
Gospodinele au gătit în această perioadă sarmale, fripturi și o mulțime de alte mâncăruri tradiționale. Și nu de puține ori botoșănenii ajung la spital cauza excesului de mâncare sau alcool.
Un concert ALTFEL pe scena Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani: Un frac nonconformist, colinde, muzica Mariei Tănase și multă culoare – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Crăciun 2021 al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a fost unul atipic. Pentru prima dată la un astfel de eveniment, bagheta dirijorală s-a aflat în mâna unei femei.
"MAJORITATEA DIN MEDIUL RURAL,NU STIU IN CE JUDET SE AFLA!" De unde știi? Ai făcut un sondaj la 51% din mediul rural? Eu sunt născută în Botoşani aşa că nu mă afectează cu nimic afirmaţia ta total aiurea făcută numai pentru a înjosi o categorie socială. Dacă sunt aşa cum afirmi tu nu e vina celor din mediu rural ci a celor care au condus şi conduc ţara numai în interesul lor şi a avortonilor lor. MAJORITATEA ABSOLUTĂ A CELOR DIN MEDIUL RURAL SUNT MULT MAI DEŞTEPŢI CA TINE.
17 octombrie 2014, 12:10
Mai kikirikimiki intoarce-te pe partea ailalta sa nu te usture dupa asemenea cugetari.
16 octombrie 2014, 20:26
Mai Ana, poate fierbi tu ,cand simti ca adevarul doare. Daca spuneam ca marea majoritate din rural sunt .......doctoranzi de exemplu, nu mai simteai ura si erai si mandra cumva? Tu mergi numai inainte la placinte.
16 octombrie 2014, 15:22
Fierbe sângele în voi de ură, nu știți cum să spurcați mai bine tot ce nu vă convine, de! banii astăzi nu se mai fac prin muncă ci prin asemenea invective la adresa celor ce nu vă pupă în fund, sunteți la mâna celor ce au jefuit românia. Citesc ce balegă a dat pe gură "anca" de parcă ea ar fi mama înțelepților, de fapt nici nu-și dă seama cât e de ridicolă și nesimțită.
16 octombrie 2014, 13:48
Virgula intre subiect si predicat? Mama ma-sii de gramatica:((( Si de logica. In fine, asa ministru al Educatiei, asa scribi... http://gazdaru.ro/2014/09/4887/ Hauu, haauuu, haaauuuuu...
16 octombrie 2014, 13:39
MAJORITATEA DIN MEDIUL RURAL,NU STIU IN CE JUDET SE AFLA!
16 octombrie 2014, 13:13
Oamenii din Hlipiceni nu-s chiar prosti, cum par a fi la prima vedere. Fata de Udrea ei cunosc mai bine Functiile Presedintelui Romaniei. Ori, Basescu este presedinte doar cu numele, rejectat de popor la ultimul referendum, dar sustinut in continuare la conducere probabil de masonii lui... Ori de cate ori am plecat in strainatate si mi s-a pus intrebarea "Cine este presedintele Romaniei?", am raspuns ca Romania este condusa de unul care isi impune autoritatea si incapatanarea de a fi la carma tarii, desi a fos DEMIS!!! Una din functiile presedintelui este cea de "reprezentare"; Basescu nu reprezinta decat pe cei cu anumite interese. A 2-a functie a presedintelui este "de garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării"; ceea ce se intampla in Ardeal, in judetele Harghita, Covasna si Mures, nu mi se pare ca lui Basescu il doare la basca de ce se-ntampla acolo. Stie ca de-acolo voturi nu va (prea) culege, drept pentru care se orienteaza spre Rep. Moldova, aratandu-se interesat si mare "iubitor" de Uniune. Si cumatreala e buna la ceva... A 3-a functie este cea de "veghere la respectarea Constituției". Daca as face Ha!Ha! Ha!, as plagia pe cineva. Coruptia, Tradarea, Diversiunile, Hotiile si Invartelile fac parte din Constitutie??? A 4-a functie a presedintelui este cea de "mediere". "Ca mediator, Președintele trebuie să fie imparțial, calitate care este facilitată de faptul că acesta nu este membru al vreunui partid politic". Vi se pare ca Basescu respecta aceasta functie? Mie, absolut deloc! Dimineata m-am trezit cu gandul daca Maria Basescu o va vota pe Udrea... In alta ordine de idei, faptul ca nu au semnal de telefonie mobila, nu e mare branza; serviciile secrete n-au ce asculta la ei (http://gazdaru.ro/2014/09/4925/). Si, la urma urmei, nimeni nu stie in ce masura s-a reusit ca "accesul la cablu TV sau la internet a sătenilor să se transforme...într-un lucruri negative". Fiindca, nimeni nu e...prosti...cum pare!!!
16 octombrie 2014, 09:50
Sondaj
Vă permiteți iarna aceasta să plecați într-o vacanță?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Timp de 12 ani prin natura profesiei mele am fost în slujba cetățeanului, a celui care mi-a cerut ajutorul. Am învățat să le ascult problemele, am învățat că fiecare persoană are propria poveste și propria dorință, îns ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
21 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9449 lei
USD
Dolarul SUA
4.3614 lei
CHF
Francul elveţian
4.7821 lei
GBP
Lira sterlină
5.9178 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8290 lei
XAU
Gramul de aur
257.2300 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2416 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3843 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1405 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4856 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2032 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.9 o C
Dorohoi
-7.1 o C
Bucecea
-7.6 o C
Darabani
-7.6 o C
Saveni
-6.5 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.