Știrea zilei
Surpriză de proporții la Modern Calor: Unul dintre cei mai activi ONG-iști, în cursa pentru postul de director general

Compania de termoficare a orașului se află în așteptarea unei noi structuri de conducere în urma selecției organizată de un operator independent, conform legislației aferente. Au fost scoase la concurs toate posturile de conducere, respectiv de director general, economic și tehnic.

Bătălie pentru posturile de conducere de la Modern Calor 

 

Deja au fost depuse și candidaturile, fiind concurență pe două dintre posturile de conducere pentru care este organizat concurs, și anume pentru cel general și pentru cel economic. Doar la postul tehnic ar fi înscris un singur candidat.

 

Surpriza cea mai mare este la postul de director general, unde și-a depus dosarul, evident, actualul șef interimar, Bogdan Varasciuc.

El este contracandidat de ONG-istul Bogdan Cărăușu, președintele Asociației Scut Botoșănean și cunoscut ca fiind unul dintre botoșănenii activi în ajutorarea persoanelor aflate în situații critice.

 

 

„Până pe data de 16 august la ora 12:00 s-au depus dosare și până la sfârșitul zilei de mâine (azi, 18 august, nota red.), din ce văd pe calendar, firma de recrutare ar trebui să facă lista lungă, după care să facă lista scurtă”,

Bogdan Varasciuc, director interimar Modern Calor (foto jos)

 

 

A confirmat participarea la concurs și Bogdan Cărăușu, licențiat în administrație publică la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și cu experiență în domeniul corporatist, având funcții de conducere sau management.

 

„Sincer, da, pentru că din ce am văzut eu acolo, pe mine m-a contrariat un articol scris în presa locală, că deja sunt făcute cărțile, că sunt aranjate, că înțelegeri, că nu știu ce. Și am intrat în amănunt și am văzut că mă încadrez și eu. E vorba de 109/2011, ordonanța aia de urgență, cu guvernare corporatistă. Și am zis că mă încadrez și eu. Și până la urmă este vorba de o companie de stat care poate produce mult mai mult și tot pierde clienți. Eu am experiență de 8 ani într-o multinațională, am lucrat cu bugete în corporații, se cam potrivește pentru mine”,

Bogdan Cărăușu, candidat MC (foto jos)

 

 

Numele celorlalți candidați sunt neoficiale, în condițiile în care selecția este organizată de către o firmă independentă. „La noi s-au depus dosarele în plic închis și s-au transmis la firma de recrutare”, a explicat situația Bogdan Varasciuc, directorul interimar al companiei.

 

Noii directori se știu la începutul toamnei

 

Pentru postul de director economic și-ar fi depus candidatura Cristina Lăcătușu, care a preluat pe perioadă determinată atribuțiile specifice funcției. Ea ar fi contracandidată de o angajată din interior, de la serviciul financiar-contabil.

 

Iar pentru postul de director tehnic s-ar fi înscris actualul ocupant, Călin Bosovici, care este și consilier local PSD.

 

Calendarul de concurs este următorul:

 

  • Depunerea dosarelor de candidatură – 7 iulie – 6 august 2021
  • Evaluarea dosarelor de candidatură în vederea întocmirii listei lungi – 9 – 12 august 2021
  • Selecția inițială a candidațilot în vederea întocmirii listei scurte – 13 – 19 august 2021
  • Depunerea de către candidații de pe lista scurtă a declarațiilor de intenție – 20 august – 3 septembrie 2021
  • Selecția finală în vederea elaborării propunerilor de nominalizare – 6 – 10 septembrie 2021

 

Toate aceste etape sunt eliminatorii.

Directorul general trebuie să fie absolvent de studii de lungă durată în domeniile economic, juridic sau tehnic.

Directorul economic trebuie să aibă studii în domeniul economic, iar pentru cel tehnic Facultatea de Energetică constituie un avantaj.

 

Pentru toți candidații, una dintre cerințe este experienţa profesională generală de cel puțin 10 ani de experienţă profesională generală, iar pentru postul de director economic reprezintă avantaj deţinerea calității de expert contabil autorizat la data depunerii dosarului de candidatură.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
O lideră de la USR Botoșani, cu două facultăți, pregătită pentru o funcție de director la o unitate a Consiliului Local
Director nou la Modern Calor: fost funcționar & subofițer, își începe treaba cu o mare provocare - Sunt încă în etapa de preluare a atribuțiilor - FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Fără surprize la concurs: Soția unui șef de la PSD, manager pe un salariu de aproape 14.000 de lei   
Susținerea proiectului de management a avut loc miercuri, iar comisia de concurs a făcut public rezultatul.
Șoferiță de 28 de ani cu două dosare penale după ce Poliția i-a returnat permisul „din greșeală”
Tânăra botoșăneancă susține că este victima unui abuz din partea polițiștilor din orașul în care trăiește.
Iris Simfonic & Felicia Filip au umplut cerul cu stele la Filarmonică: valuri de lumini și sute de oameni în picioare – VIDEO & GALERIE FOTO
După ceva peste cinci ani, Cristi Minculescu a revenit sâmbătă seară pe scena de la Botoșani. Împreună cu chitariștii Valter Popa și Doru Borobeică, dar și alături de soprana Felicia Filip și de orchestra simfonică a Filarmonicii au electrizat publicul care a reacționat pe măsură, creând o atmosferă de vis.  
Peste 70 de botoșăneni ABANDONAȚI pe patul de spital, familia nu-i mai vrea acasă: Este dureros! VIDEO
Este un fenomen care și-a făcut loc la Botoșani, în liniște fără să fie atins de lupa societății.Sunt oameni cărora le-a fost răpit dreptul de a se bucura de cei dragi, chiar de membrii propriilor familii.
Se demolează în Primăverii, minoritarii s-au apucat de cărat fier vechi: În loc de mașini, din fostele garaje au răsărit fotolii, haine, scaune și chiar un pom de Crăciun – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul începe în sfârșit să intre în rândul orașelor civilizate din România care renunță la garajele construite pe domeniul public. Realizând că nu au încotro, cetățenii care locuiesc în strada Primăverii au început să și le dărâme singuri pentru a profita de oferta Primăriei și a obține un loc de parcare.
DEZVĂLUIRI din interior: Respect din partea medicilor doar în cabinetele private, mai puțin și în Spitalul Județean – VIDEO
Căror pacienți nu li s-a întâmplat oare să dea în spitalul de stat peste un medic morocănos, nervos, ursuz și care a devenit brusc amabil, binevoitor și ”cu vorbele la el” atunci când s-a apelat la serviciile sale, dar la o clinică privată?
Centrul pentru tineri cu cele mai moderne garsoniere, cu lacătul pe ușă de mai bine de jumătate de an – FOTOGALERIE
A fost inaugurat pe data de 17 august 2022 cu mare fast și cu O asistență atent aleasă. După încheierea festivismului, centrul a fost încuiat și așa a rămas până în prezent.
După 43 de ani, la Botoșani! Monument comemorativ pentru victimele celui mai tragic accident rutier din România inaugurat anul acesta – FOTOGALERIE
Totul a pornit de la un demers jurnalistic și de la o serie de contradicții cu privire la ce s-a petrecut cu adevărat în fatidica zi de 29 iunie 1980. Un articol a fost începutul pentru singura carte document despre această tragedie și ulterior a venit reacția autorităților pentru memoria zecilor de morți.
Întâlnire cu ușile închise într-un pub! Partidul care atrage politicienii „trădați” ia naștere (și) la Botoșani - FOTOGALERIE
În an preelectoral deja se fac planurile pentru cele patru runde de alegeri care se vor desfășura în provocatorul 2024.
Cetățenii de la marginea orașului au intrat peste primar, în birou: Mărești impozitul, dar ce-mi faci tu mie în curtea mea?! VIDEO&FOTO
Aproximativ 20 de persoane s-au deplasat joi dimineață la clădirea administrației publice locale pentru a cere explicații cu privire la condițiile din localitate.
Medicii și asistenții de la Spitalul Județean Mavromati învățați să vorbească frumos cu pacienții: Avem încă mult de lucruVIDEO
Una dintre principalele probleme pe care le întâmpină pacienții botoșăneni în cel mai mare spital al județului se referă la modul în care comunică personalul medical. Și care, de cele mai multe ori este unul în care nu se regăsește și respectul care ar trebui să existe între medici și pacienți.
ȘANTIER anunțat peste două luni pe maidanul de la marginea orașului: Foișoare, paintball, tiroliană, tubing, bănci smart și terenuri de sport – GALERIE FOTO
Ideea acestui proiect a fost pornită în mandatul 2012 – 2016 de fostul primar al municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, și ar putea fi concretizată abia în 2023.A fost continuată de succesorii săi în funcție și a ajuns la stadiul în care, în primăvara aceasta la marginea orașului am putea avea un șantier de anvergură.
DRAMĂ socială transformată în acuzații de abuz fizic și sexual! Trei surori care trăiau la lumina lumânării luate de stat – GALERIE FOTO
Trei surori cuminți și cu rezultate bune la învățătură au impresionat numeroși oameni din Botoșani care au sărit în ajutorul familiei în care s-au născut. Odată cazul adus în atenția publică au apărut și alte acuzații care adâncesc drama fetelor.
”Innamorato di te” – un bariton, un tenor și „Regele jazzului la acordeon” cu fiicele sale, seară romantică italiană cu Filarmonica din Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
După o excursie în romanticul Paris și o alta în răscolitorul Buenos Aires, Filarmonica George Enescu și-a purtat publicul în Cetatea Eternă. Data aceasta, călătoria muzicală nu a mai fost făcută într-o vineri, ci în sâmbăta de după Dragobete.
Managerul Spitalului Județean, APEL public la botoșăneni să îi sesizeze orice neregulă din spital: Sunt deschisă la orice discuție / Mă rușinez când se vorbește urâtVIDEO
Conduce cea mai mare unitate medicală a județului de mai bine de doi ani și spune că este managerul care a arătat deschidere totală față de pacienți, aparținători și personal medical deopotrivă.
Hoție la un nou nivel: La Ipotești, de la Nova Apaserv nu se mai fură doar apă, mai nou se fură și curent – VIDEO & GALERIE FOTO
Un șantier deschis lângă o stație de pompare care aparține de SC Nova Apaserv SA a atras atenția angajaților companiei din cauza facturilor nejustificat de mari. Serviciul Control și Antifraudă din cadrul societății a ajuns în zonă și a descoperit un cablu conectat ilegal la stația de pompare a apei.
Afaceri bănoase cu cazarea ucrainenilor! Aproape 32.000 de euro făcuți de un botoșănean în doar două luni
Cazarea refugiaților ucraineni a devenit o afacere bănoasă pentru botoșănenii care au simțit această oportunitate de a obține sume frumoase de la stat. Și nu o fac cei din clasa de mijloc, ci tot cei avuți care-și permit să pună la dispoziție imobilele pe care le dețin și în care nu locuiesc.
POVESTEA femeii care conduce o unitate de top la Botoșani, după o carieră de peste 40 de ani în care a văzut tot ceea ce se vrea a fi UITAT – VIDEO
Un om dedicat profesiei care a știut imediat după ce și-a scos buletinul care-i va fi calea în viață după o analiză a propriilor aptitudini. La 14 ani a luat decizia, la 18 ani a intrat în sistem și a rămas. Astfel s-a creionat o carieră profesională de 42 de ani în același domeniu de activitate.
Casă acoperită de gunoaie, focar de infecție pe Calea Națională! Proprietarul și-a rupt hainele de pe el când a văzut Poliția – GALERIE FOTO
Imobilul se află la stradă, pe Calea Națională din municipiul Botoșani și prezintă imaginea unei rampe de gunoi la dimensiuni mai mici.
Foc mocnit la Pediatrie: Laboratorul rămâne fără personal, șefii de la „Mavromati” iau în calcul inclusiv relocarea lui
Situație tensionată în cadrul Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
Dar si Varasciuc este un favorit PSD. Se stie.....de ce....
18 august 2021, 14:06
Cel mai bun sa castige
18 august 2021, 12:52
Am citit in presa locală ca posturile de directori la Modern Calor sunt împărțite între PSD și USR. Domnul Carausu dacă nu devine membru de partid la unul dintre cele doua formațiuni politice înfrățite, nu cred ca are nici o șansa. Părerea mea.
18 august 2021, 09:28
Carausu va avea o mare dezamagire. Când pt un post candidează și un PSD-ist, acesta câștiga postul. Concursul este doar de forma. Vom vedea.
18 august 2021, 07:47
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să investească într-un stadion nou?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„La școală nu mi-a plăcut cartea. Muzica bisericească, troparele, mi-au plăcut, însă, tare mult. În special cele de la Crăciun și Bobotează eu le știam de mult tare… Dacă aș fi din nou tânăr, nu aș pierde nicio clip ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9232 lei
USD
Dolarul SUA
4.5644 lei
CHF
Francul elveţian
4.9467 lei
GBP
Lira sterlină
5.6092 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4365 lei
XAU
Gramul de aur
284.9858 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2690 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0576 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3316 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2071 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6611 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.6 o C
Dorohoi
15.6 o C
Bucecea
14.9 o C
Darabani
12.1 o C
Saveni
16.0 o C
Ştefăneşti
10.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.