Știrea zilei
Super tranzacție în zona ultracentrală a orașului, un om de afaceri a cumpărat o clădire pentru fiul său – GALERIE FOTO

Una dintre clădirile din zona ultracentrală a municipiului reședință de județ va avea o altă destinație față de cea cunoscută ani de zile la Botoșani.

Fosta clădire a societății Asirom, situată în spatele Pietonalului Unirii, a fost vândută iar în prezent mai mulți muncitori execută lucrări de modernizare a imobilului.

 

A fost cumpărat se pare de un om de afaceri din Botoșani pentru fiul său, care este medic stomatolog de profesie și care ar intenționa să deschidă o clinică medicală.

 

La parter ar urma să funcționeze partea de imagistică, iar primul etaj ar fi destinat cabinetelor medicale pentru doctorii stomatologi.

 

În lucrările de modernizare a imobilului nu au fost incluse și recompartimentări, astfel că nu au fost necesare avize din partea Primăriei Botoșani – serviciul patrimoniu, pentru autorizare.

 

Clădirea este construită pe un teren de 300 de metri pătrați, care este de asemenea privat și nu face parte din domeniul public.

 

Clădirea în care a funcționat Asirom, una dintre cele mai vechi societăți de asigurări din România, a fost scoasă la vânzare în cursul anului trecut. Este formată din subsol, parter și două etaje, iar proprietarul cerea la acea vreme suma de 349.000 de euro, însă nu se știe dacă acesta a fost și prețul final al tranzacției.

loading...
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Actrița din Italia, mesaje din mijlocul coșmarului: Începem să ne întrebăm cu toții dacă n-o fi ceva în aer. Ne pare foarte ciudată această explozie
Este actriță de film. Am văzut-o pe marele ecran la Cinema Unirea, jucând alături de actori de marcă de la Hollywood. Scenariile ei au devenit povești pe peliculă. Însă nimic din ce a scris sau jucat nu putea anticipa criza pe care întreaga lume o străbate astăzi.
Honda făcută bucăți la miezul nopții, șoferul rupt de beat a fost aruncat din mașină - FOTOGALERIE
Ordonanțele militare adoptate de Guvern au fost complet ignorate noaptea trecută de un conducător auto din comuna Corni.  
Cea mai frumoasă șoferiță de TIR, la datorie! Aprovizionează supermarketurile din Germania: Lumea este speriată de acest virus și de foame - FOTOGALERIE
Există și botoșăneni care nu s-au întors acasă, ci își continuă munca în țări precum Germania, Italia sau Spania. Mălina Ghileschi este una dintre aceste persoane.
INTERZIS noaptea pe străzi!!! Poliția și Jandarmeria au amendat toți șoferii găsiți după ora 22:00 în trafic – GALERIE FOTO & VIDEO
În prima noapte de când a intrat în vigoare restricția pe perioada nopții a circulației rutiere, echipaje de Poliție și Jandarmerie au efectuat controale drastice în trafic. Orașul era în marea lui parte pustiu, autoturismele care circulau fiind puține în comparație cu zile din vremuri normale.
Taximetriștii din Botoșani sunt la datorie! Au primit măști și materiale dezinfectante – GALERIE FOTO
O categorie profesională care își continuă în aceste vremuri activitatea este compusă din persoanele care efectuează curse de transport persoane în regim de taxi.
Autorul crimei din Centrul Vechi lăsat SĂ PLECE ACASĂ cu mai multe interdicții
În luna august a acestui an se vor împlini trei ani de la crima din Centrul Istoric, care a avut loc pe 23 august 2017. În toată această perioadă suspectul principal a rămas în arest preventiv la Penitenciarul Botoșani.
SCANDAL uriaș la Teatrul Mihai Eminescu, actorii somați să aleagă între concediu și somaj tehnic: Nu poți să stai acasă și să iei salarii integral DOCUMENT
În actualul context epidemiologic când mai multe instituții publice, dar și operatori economici privați au intrat „pe linie moartă” pe perioadă nedefinită, Teatrul Mihai Eminescu dă în clocot. Și probabil că nu este singura unitate care se confruntă cu o asemenea situație.
Botoșănenii din carantină, catering cu fugă! CINE și CUM livrează mâncarea oamenilor aflați în centre – GALERIE FOTO
Aproape 70 de botoșăneni se află la momentul prezent în stare de izolare totală în mai multe centre din municipiul Botoșani.
IREAL!!! Doctorița cu 2 și ceva la examen trimisă șefă la București să lupte cu coronavirusul
Fosta directoare adjunctă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, demisă de ministrul Sănătății în 2017 fiindcă ar fi pus bancuri pe Facebook în timpul programului de lucru, a fost detașată la București. Iar Florian Bodog, cel care a destituit-o în urmă cu aproape trei, a dezvăluit că ar fi fost promovată tocmai pe postul de director al DSP București.
Loading...
Coronavirusul transformă Botoșanii: bancă fără bani în bancomate, alimente de bază raționalizate la un supermarket, afișe unicat – GALERIE FOTO
Pandemia de coronavirus a provocat la Botoșani apariția unor fenomene care nu s-au mai întâlnit, cel puțin după revoluție. Băncile și supermarketurile, dar nu doar acestea, s-au confruntat cu situații extreme.
Ce prevede EXACT legea în SITUAȚIILE DE URGENȚĂ, de la razii la raționalizări; NU ESTE OBLIGATORIE aplicarea tuturor măsurilor
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă seară instituirea stării de urgență urgenţă începând de săptămâna viitoare. Șeful statului a arătat că măsura va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.
Bărbatul internat cu forța la Psihiatrie de fosta soție a fost găsit mort în pat! Acuzații la adresa femeii: Tu l-ai omorât GALERIE FOTO
În iunie 2018 șapte botoșăneni și-au scos fratele din Secția de Psihiatrie fără permisiunea medicilor. Ciobanu Daniel era pe atunci bătut, cu urme vizibile pe corp. L-au adus la Poliție în pijamale și desculț. După doi ani de zile fratele lor a fost găsit mort în casă.
Un funcționar din Primărie și-a scutit întreaga familie de plata taxelor și impozitelor ani la rând
Situație de necrezut petrecută la o administrație publică în vremuri în care organele de cercetare penală cercetează oameni corupți pe bandă rulantă.
Mărturia unei botoșănence blocată în Italia: E jale, lumea e nebună, nu ai voie sa ieși pe stradă că vine PolițiaFOTOGALERIE
Aproape o iarnă întreagă italienii, ca și românii de altfel, au privit știrile de la TV despre China și coronavirus ca pe un film de la Hollywood. Părea ceva mult prea îndepărtat și parcă ireal. Un fel de, ”se întâmplă în Asia, în Europa nu este posibil așa ceva”.
Loading...
ZECE botoșăneni escortați la Agafton și băgați în carantină, dramă la marginea orașului – GALERIE FOTO & VIDEO
Epuizare psihică și oboseală. Asta s-a văzut la oamenii care au ajuns miercuri după-amiază, în autocarul firmei Ramiro la Tabăra Agafton, după o cursă Italia – România. Au plecat la drum când încă țara unde lucrau nu era în carantină totală. După zeci de ore de mers au ajuns în țara natală. Nu și acasă.
Lovitura de la miezul nopții: Prefectul Colbu DEMIS de Guvern
Cu o zi înainte de a împlini trei luni de la numire, Alexandru Colbu și-a pierdut deja funcția de prefect. Întrunit marți seară în ședință, Guvernul a hotărât să îl înlocuiască tocmai cu adjunctul.
Telenovelă cu doi îndrăgostiți, s-au dat cu mașina peste cap de trei ori, au fugit la Iași și apoi au dat vina unul pe celălalt – FOTOGALERIE
Doi tineri și-au pus propriile vieți în pericol iar mai apoi au încercat să ascundă urmele evenimentului rutier. Unul extrem de grav de altfel, tinerii fiind norocoși că au scăpat fără răni grave în urma accidentului.
Prima CRIZĂ de proporții la Botoșani! Panică în rândul populației, oameni urmăriți de autoritățile sanitare, măsuri anti-aglomerație
România și județul nostru deopotrivă traversează o perioadă de criză pentru care instituțiile cu atribuții în situații de urgență s-au pregătit cu tot felul de exerciții, an de an. Numai că acum nu mai vorbim de simulări. Și, în ciuda eforturilor depuse de autorități de a reduce spre minimum nivelul de panică, acest sentiment s-a impregnat deja în oraș.
ADEVĂRATA poveste a lui Daniel Câșlariu! Ce a făcut botoșăneanul înainte și ce salariu încasează de la Asociația Grup Civic
Cineva i-a spus lui Daniel Câșlariu că, într-un timp extrem de scurt, a devenit un fenomen. Nu a exagerat cu nimic. Probabil că visul oricărui om politic, de a dobândi notorietate cât mai multă, îl trăiește fără să-l fi plănuit dinainte Daniel Câșlariu, botoșăneanul de 30 de ani care a ajuns să fie considerat îngerul sărmanilor de la Botoșani.
În 2020 elevii sunt din nou chemați să învețe o meserie adevărată la o unitate cum alta nu-i: Este un liceu minunea lui Dumnezeu GALERIE FOTO
Zeci de elevi din Flămânzi, Copălău, Prăjeni și Frumușica au luat parte săptămâna trecută la o lecție mai puțin obișnuită, una de viață sau mai degrabă una de pregătire pentru viață. Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu a organizat conferința ”Viitorul meu începe azi”, desfășurată în cadrul proiectului ”Ziua Națională a Meseriilor”.
Loading...
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
„Multumim tuturor celor care au ajutat si  doresc să ajute Spitalul Județean în aceste zile în lupta împotriva COVID-19  si au donat în contul ASOCIAȚIEI” PRIETENII SPITALULUI MAVROMATI”pentru a achiziționa în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8288 lei
USD
Dolarul SUA
4.4163 lei
CHF
Francul elveţian
4.5682 lei
GBP
Lira sterlină
5.4966 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1159 lei
XAU
Gramul de aur
225.8515 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2406 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3438 lei
AUD
Dolarul Australian
2.6946 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1285 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1759 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6468 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.