Știrea zilei
Spitalul în care medicii își amenință pacienții că îi dau pe mâna procurorilor dacă îndrăznesc să vină cu plicul: Sun la DNA, lasă-mă în pace VIDEO & GALERIE FOTO

Într-o unitate sanitară din Botoșani atențiile acordate cadrelor medicale sunt cel mult sub forma unui buchet de flori, eventual a unei ciocolate. Aceasta pentru că doctorii de aici refuză ferm cadourile la plic.

Strategia Națională Anticorupție implementată și la ”Recuperare”


Cel puțin asta susține că se întâmplă la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe” tânărul său conducător.


Invitat la ”Botoșăneanul TV”, Cătălin Dăscălescu a arătat că practica oferirii unor sume de bani de către pacienți medicilor a dispărut.


Și că, dimpotrivă, s-a ajuns în situația în care unii bolnavi, care devin prea insistenți, ajung să fie amenințați de medici cu sesizarea Direcției Naționale Anticorupție dacă nu renunță la ideea acordării unor recompense financiare.


”Noi facem destul întrevederi cu personalul. Anul acesta avem și o Strategie Națională Anticorupție după care să ne modelăm și noi, să găsim posturile vulnerabile, să le instruim, să le înștiințăm”,


Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.

 

”Sunt unii de care nu poți să scapi”


Pe 16 martie 2023 a împlinit un an de când a preluat conducerea spitalului subordonat Primăriei Botoșani și în această perioadă nu i s-a plâns vreun pacient că a fost nevoit să acorde diverse sume de bani asistentelor medicale sau infirmierelor pentru a beneficia de servicii medicale.


”În schimb, am avut cazuri din partea opusă, pacienți care veneau către... Nu scăpa personalul. Erau medicii: «du-te, nu am nevoie!». Eu am și soția (lucrează la același spital – n.r.) și știu cum procedează pacienții. Ei vin direct și la un moment sunt unii de care nu poți să scapi și începi să facă scandal pe acolo, să urli, că nu înțeleg. Spun că «sun la DNA, lasă-mă în pace»” Am avut cazuri din astea”,


Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.

 

Unde s-a ajuns


Ca urmare a unor astfel de întâmplări, dar și a altor dosare anticorupție din țară care au medici în prim plan, la Spitalul de Recuperare s-a ajuns în situația în care, deși unitatea este autorizată să furnizeze și servicii cu plată, unii medici să refuze să le presteze.


”Tocmai din considerentul acesta, ca să nu spună cineva că a venit cu bani la el. Avem o d-nă doctor foarte cinstită, foarte corectă, colaborez foarte bine cu ea și mi-a spus: «eu nu fac servicii cu plată, să nu înțeleagă, să nu se audă că doctorița cutare de la spitalul acela ia bani»”,


Cătălin Dăscălescu, manager Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.


25,9 milioane de lei


au fost veniturile Spitalului de Recuperare în 2021


25,2 milioane de lei


au fost cheltuielile în 2021, din care 84% s-au dus pe salarii, aceasta și pentru că s-au acordat unele sporuri speciale în pandemie.


La 33 de ani, Cătălin Dăscălescu este cel mai tânăr medic manager din sistemul sanitar botoșănean. A absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași, iar anul trecut a obținut un atestat în managementul sanitar la Școala Națională de Sănătate Publică București - Management și Perfecționare în domeniul sanitar.


VEZI VIDEO DE LA 35:03
 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Peste 500 de copii consultați, dar „uitați” la medicamente: Dezvăluiri despre afacerile medicale „de familie” făcute chiar de Casă
INCREDIBIL: Doctorița șpăgară din Botoșani scapă basma curată după 12 ani de procese / Sechestru ridicat, primește și banii înapoi

 

S-a făcut dreptate sub privirile unei mame de 96 de ani: Înalt ierarh și sobor impresionant de preoți la Monumentul dedicat foștilor deținuți politici din Botoșani – GALERIE FOTO
Cei care mai sunt în viață sunt astăzi bătrâni și bolnavi. Nu cer nimic. Au îndurat iadul pușcăriilor sau domiciliile forțate. Acolo li s-au născut copiii, acolo au învățat din nou să iubească, să rabde, să se roage. Poveștile lor sunt dureroase, sunt tulburătoare.
Întrebarea zilei: pe ce loc a terminat FC Botoșani sezonul? MIZA este de vreo 100.000 de euro
Ultima etapă a play-out – ului SuperLigii a produs o situație fără precedent de când se practică sistemul cu campionatul regulat urmat de turneele pentru desemnarea campioanei, respectiv a formațiilor retrogradate.
Un om de afaceri de calibru, o consilieră a prefectului, un director, un inspector și un fost viceprimar, pe LISTA PNL pentru a intra în Consiliul Județean
Plecarea din PNL a foștilor directori ai Spitalului Județean, Viorel Iliuță și Radu Malancea, va aduce doi noi aleși locali la rampă. Cei doi demisionari au renunțat și la mandatele de consilieri județeni, pe care oricum le-ar fi pierdut după părăsirea partidului.
Următoarele garaje care vor fi DEMOLATE în municipiul Botoșani, deținătorii au primit notificări de la Primărie – GALERIE FOTO
După cele peste 80 de garaje care au fost înlăturate din zona aflată în imediata apropiere a Colegiului Național Mihai Eminescu, urmează o nouă serie. De această este vorba despre 17 baterii.
ALARMĂ în zorii zilei la sediul Poliției: Razii în mai multe zone, minoritarii panicați „că li se fură copiii” – FOTOGALERIE
Apelul de prezență la Inspectoratul de Poliție Județean a fost dat la ora 6:00, în dimineața zilei de miercuri, 17 mai 2023.
Se cer salarii mai mari, orele de școală cu semnul întrebării! Sindicaliștii anunță că jumătate din profesorii botoșăneni nu mai intră la cursuri
Greva generală anunțată în sistemul educațional românesc va avea efecte și la Botoșani. Trei sferturi dintre profesorii botoșăneni au anunțat deja că de luni, 22 mai 2023, întrerup activitatea.
SINGURUL cuvânt care i-a salvat funcțiile unei șefe de la Botoșani, demisia aruncată la coșul de gunoi
Celebra ordonanță prin care au fost reduse o serie de cheltuieli bugetare și chiar posturi, deși în măsură mai mică, a tot suferit modificări până la forma finală. În primă fază s-a vorbit de interzicerea cumulului pensie – salariu.
Direcția de Drumuri a județului angajează cantonieri, candidații trebuie să aibă cunoștințe culinare și pasiune pentru... gătit: Mă pufnește și pe mine râsul
Anunțul a fost postat pe pagina instituției aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, pe data de 8 mai 2023.
Spargere la o asociație de proprietari plină de VIP-uri, la câteva ore după o ședință cu scântei - FOTOGALERIE
Sediul Asociației de Proprietari nr. 2 din municipiul Botoșani, situat în zona ultracentrală a orașului, a fost spart la câteva ore după o discuție privind convocarea Adunării Generale și situația financiară.
Șefimea de la Botoșani „menținută” din pix pe posturi călduțe de Guvernul Ciucă – LISTA directorilor
„Ordonanța austerității” așa cum a ajuns să fie cunoscută a fost publicată în seara zilei de luni, 8 mai 2023. Limitarea cheltuielilor de către Guvernul Nicolae Ciucă s-a rezumat la o serie de interdicții de ordin financiar însă are și un rol de protecție asupra unor persoane cu funcții de conducere, obținute în cele mai multe dintre cazuri, pe criterii politice.
Președinte nou la FC Botoșani, reorganizare din temelii a clubului: Nu este un viitor așa de roz, dar nici nu-i catastrofalVIDEO
Schimbările profunde pe care Botoșăneanul le anunța la primul club de fotbal al județului s-au produs deja în mare parte. Cei patru acționari de la grupul ”Elsaco” au constituit o nouă companie, pe care se va transfera întreaga activitate din sezonul 2023-2024.
”Tenorii liberi”, stand-up comedy muzical la Filarmonică ”tamponat” de Cozmiță Lascarache care venise la o nuntă: Această fuziune între note și bancnote naște muzicaVIDEO & GALERIE FOTO
Premierele stagiunii aniversare a Filarmonicii ”George Enescu” au continuat vineri seară cu un spectacol cum nu s-a mai văzut la Botoșani și s-a văzut rareori prin România. De la început și până la sfârșit, muzica clasică a fost însoțită de umor și uneori, într-un ton ironic, de acorduri populare și chiar manele.
Centrul „invizibil” al orașului preluat de o tânără din sistem cu viziuni îndrăznețe! Soție de politician, noua șefă are propria carieră – VIDEO&FOTO
Este un centru care, deși deschis de un deceniu în municipiul Botoșani, a „strălucit” mai puțin în spațiul public prin activități dedicate beneficiarilor, de-a lungul anilor fiind mai degrabă motiv de ceartă între șefi.
Bonele sau femeile chemate la curățenie vor fi plătite cu vouchere, șefa de la ”Șomaj”: Pur și simplu are loc un raport de muncă care nu este oficializat – VIDEO
Familiile care apelează la bone fără a avea un raport de muncă sau se folosesc de anumite persoane pentru curățenia în locuințe vor fi obligate, mai mult indirect, să le remunereze sub forma unor vouchere sociale. Acestea ar urma să fie eliberate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Primarul Gireadă se gândește să facă oraș din comuna Mihai Eminescu: Are mai mult asfalt decât municipiul Botoșani dacă pun cap la cap străzile asfaltate - VIDEO & GALERIE FOTO
Recensământul desfășurat anul trecut și ale cărui rezultate în detaliu au fost făcute publice în acest an plasează Mihai Eminescu pe primul loc în clasamentul comunelor din județul Botoșani în ceea ce privește populația.
Zero șanse ca drumul Botoșani – Târgu-Frumos să fie gata în termen: I-am văzut că progresau, după care au dispărut efectiv cu utilajele de pe drumVIDEO
Șansele ca investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos să se finalizeze în termenul prevăzut în contractul încheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu asocierea care a câștigat licitația sunt practic egale cu zero.
Meciurile liberale de la Municipiu s-au mutat la Județ: Liderul grupului PNL lăsat baltă de colegi la votul pentru MĂRIREA salariilor – VIDEO
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 27 aprilie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii aprilie. Dezbateri au fost doar la proiectul de hotărâre care a vizat creșterea salariilor pentru unii angajați.
Tot la Cornișa, dar în altă parte: Se coace mutarea scenei pentru marile spectacole ale orașului
Construcția unei străzi cu dublu sens pentru accesul cu automobile și a unei pasarele pentru pietonii și bicicliștii care doresc să meargă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa sunt doar două dintre ideile lansate de primarul municipiului Botoșani după îngrămădeală creată weekendul precedent la complexul de la intrarea în oraș.
Sute de botoșăneni învățați să citească sau să socotească pentru a se putea angaja: Sunt persoane care nu știu să scrieVIDEO
Sunt sute de botoșăneni pentru care găsirea unui loc de muncă, oriunde, pare să frizeze absurdul. Însă, într-un efort susținut de încadrare totuși în câmpul muncii și a analfabeților și semianalfabeților, instituțiile statului încearcă inclusiv să-i învețe să scrie. Sau să citească. Ori să socotească sau să memoreze tabla înmulțirii.
Plan de austeritate anunțat de Guvern, funcțiile mai multor șefi importanți de la Botoșani sunt în pericol
Acem o gaură de 20 de miliarde de lei în buget care cere insistent reducerea unor cheltuieli din sistemul public din România. Guvernul a pregătit un plan de austeritate, cu impact țintit asupra bugetarilor și al salariaților din societățile cu capital de stat.
Doamne ajuta!Problema e ca listele pt internare sunt facute pt urmatoarele luni.....nu ai nicio sansa desi esti in ultimul hal cu sanatatea...
ieri, 21:11
Nu ati mentionat că e un articol sponsorizat !
ieri, 20:42
Acuma spun și eu...Dă, Doamne!
ieri, 17:26
A dracului pacienti. Cum vor ei sa momeasca medicii si cum acestea se impotrivesc cu inversunare sa primeasca ceva. Bine faci manegerule, da-i la d.n.a. Da ma gandesc sa nu cumva sa confuzi medicii cu pacientii.
ieri, 16:42
Să vedeți la Spitalul Județean bursa șpăgilor!
ieri, 16:42
Adevărul trebuie spus pana la capăt! Nu trebuie contestate calitățile acestui tânăr manager, însă numirea acestuia (politica) de către primarul Andrei, și apoi un simulacru de concurs, spune totul! Mai ales ca mama tânărului manager tine evidenta contabila la PSD Botosani! Asa ca, draga presa, mai lăsați-ne!!!
ieri, 10:28
Îmi este greu sa cred asa ceva!!
ieri, 09:09
Jenant. Asa ceva nu am crezut ca, aud din gura unui manager.
ieri, 07:55
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9575 lei
USD
Dolarul SUA
4.6194 lei
CHF
Francul elveţian
5.1137 lei
GBP
Lira sterlină
5.7071 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3068 lei
XAU
Gramul de aur
290.0889 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3316 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0134 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3885 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.6 o C
Dorohoi
23.3 o C
Bucecea
23.9 o C
Darabani
22.9 o C
Saveni
23.8 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.