Știrea zilei
Salvamarul care a intervenit în ziua înecului de la Cornișa a fost internat la Psihiatrie – DETALIILE anchetei DSPSA

Bărbatul care lucrează ca salvamar în Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa a suferit o traumă în urma tragediei care a avut loc pe data de 27 august la piscina exterioară, când Sorin Ciolac a murit înecat.

Salvamarul a ajuns la Psihiatrie 

 

A venit la lucru, la două zile distanță însă i s-a făcut rău. A chemat ambulanța și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) cu atac de panică. De acolo a fost direcționat către Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati unde se află internat și în prezent.

 

Nu a apucat decât să scrie o notă explicativă în câteva rânduri, fiind extrem de afectat de cele întâmplate.

 

 

„Salvamarul respectiv, a doua zi după eveniment era liber, a treia zi a venit la serviciu, a chemat ambulanța și l-a dus la spital și de atunci s-a internat la Psihiatrie, din ce am înțeles eu. Nici nu pot să termin această cercetare deoarece actorul principal din această poveste nu este în stare să dea relații. El ne-a dat o notă explicativă, a trecut pe aici pentru o adeverință de mers la medic dar din ce a scris acolo, două rânduri, nu se înțelege mare lucru”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Bărbatul care are în jur de 40 de ani a povestit în linii mari cum a sărit în apă și mai apoi a acordat primuj ajutor. Fără a intra în foarte multe detalii.

 

Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Eugen Țurcanu susține că era unul dintre cei mai conștiincioși salariați și că a fost angajat încă de la început la Cornișa. A fot folosit și pe perioada iernii în patinoar dar și la activități la Sala Polivalentă. Nu a refuzat niciodată vreo sarcină de serviciu pe motiv că nu ar fi în fișa postului.

 

 

Concluziile a ceea ce s-a întâmplat la piscina de la Cornișa în ziua în care s-a înecat Sorin Ciolac dar și gradul de vinovăție al cuiva, vor fi stabilite exclusiv de organele de anchetă și instanța de judecată, dacă se va ajunge la un proces.

 

La Direcția Primăriei este continuată ancheta internă.

 

 

„Am solicitat note explicative tuturor salariaților implicați în evenimentul tragic din 27 august, să ne explice ce a făcut fiecare, corelat și cu imaginile video pe care le-am surprins de la piscina exterioară. Trebuie să precizez opiniei publice că aceste imagini sunt de la niște camere de supraveghere din partea opusă zonei unde s-a întâmplat evenimentul, la capătul celălalt al plajei”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

 

Ce s-a văzut pe camere

 

Sorin Ciolac chiar era un înotător desăvârșit. Și a efectuat mai multe salturi în apă, de la înălțimea de 5 metri unde sunt puțini cei care se avântă. De fiecare dată, saltul era aproape perfect, iar bărbatul ieșea la suprafață în mod natural, după ce înota pe sub apă câțiva metri.

 

„Dl respectiv a sărit de mai multe ori în apă de la cea mai mare întălțime, de la 5 metri. Noi avem trambuline de 1 m, 3 m și 5 m. S-a dus la 5 m de câteva ori, a sărit impecabil, săritură în care intri în apă perfect, fără să dai cu burta de apă sau să te lovești la spate. Sunt care nu știu să sară iar impactul cu apa de la 5 m este foarte violent”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

 

 

 

Din discuțiile cu salvamarul de la Cornișa, cu puțin timp înainte de tragedie, a fost un moment în care a intervenit starea de siguranță care ți-o dă un client care este înotător profesionist. Sorin Ciolac a rămas în raza privirii salvamarului care urmărea mai concentrat copiii și tinerii mai predispuși la astfel de accidente decât un înotător profesionist.

 

„L-ar fi văzut că sare foarte bine și după aia îl avea așa cumva, în colțul ochiului spune el, când urmărești un areal în care tot săreau copii și tineri, de la 3 m, că acolo e mai de senzație. S-ar fi scufundat, ar fi ieșit la suprafață, iar s-a scufundat. S-au dus ai noștri, îl căutau, nu îl vedeau… trebuie să ne dea răspunsurile astea persoana în cauză, sau să le dea în fața organelor de cercetare penală”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

 

Directorul DSPSA, după analizele ultimelor zile este de părere că salariații complexului au avut prezența de spirit pentru a interveni și au acordat primul ajutor conform procedurilor medicale. Toți angajații de la Cornișa au fost instruiți de o firmă privată cu care au făcut cursuri de prim ajutor, iar salvamarul care era de serviciu în data de 27 august a fost cursat teoretic și practic la Constanța.

 

Cât despre timpul de reacție, între ultima scufundare a lui Sorin Ciolac și săritura în apă a salvatorilor…

 

„Cred că organele de cercetare penale sunt cele mai îndreptățite să își spună cuvântul. Studiind acum cu atenție, nu am găsit în legislație nici o reglementare cu privire la acești timpi, care este timpul de reacție. Cred că acest lucru trebuie lămurit de Poliție. Nu o facem să ne exonerăm de vreo răspundere, noi continuăm cercetarea internă pe partea de disciplină a muncii, cât avem noi competență”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Solidaritate pentru Sorin

 

S-a vorbit și de copilul de 14 ani care a sărit în apă pentru salvarea bărbatului care avea nevoie de ajutor. Eugen Țurcanu a arătat că astfel de gesturi sunt generalizate în astfel de situații, iar la Cornișa efortul de scoatere din apă a lui Sorin Ciolac a fost unul comun.

 

„Și când este un accident pe stradă și trecătorii sau participanții la trafic opresc de cele mai multe oriși acordă ajutor victimelor încarcerate sau care sunt lovite de mașini pe marginea unui drum. Se întâmplă în mod curent peste tot”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

La piscina exterioară de la Cornișa, în schema de personal sunt cinci supraveghetori pe serviciul securitate și protecție, patru salvamari și cinci recepționiști. La nevoie, în zilele aglomerate, personalul este suplimentat.

loading...
Bărbatul mort la Cornișa va fi înmormântat în Irlanda, era în vacanță la Botoșani
Bărbatul mort la Cornișa: Căsătorit cu trei copii, tocmai fusese naș mare
Anchetă și la Direcția Primăriei pentru înecul din Parcul Cornișa

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșăneanul care l-a interpretat pe elevul-erou în filmul lui Radu Jude: ”Cred că ar trebui să fie un portret al lui Mugur Călinescu în Laurian” - GALERIE FOTO & VIDEO
Într-o zi de 13 februarie se stingea din viață eroul anticomunist Mugur Călinescu. Într-o zi de 14 februarie se năștea Dorin Glăvan, arestat la 16 ani și condamnat ca dușman al poporului. Într-o zi de 17 februarie se năștea Mihai Ursachi, poet și trăitor în pușcăriile  comuniste. Toți au fost elevi ai Liceului Laurian din Botoșani.
Bătaie de joc cu masa caldă a elevilor: Primarii împotmoliți în birocrație, copiii mănâncă alimente INTERZISE
Încă din 2016, mai multe școli din țară au intrat într-un program pilot al Guvernului pentru ca elevii să beneficieze de o masă caldă la școală.
Două restaurante celebre, pe cale de a fi închise după un super control făcut de șeful din capitală al Protecției Consumatorilor
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, se află în județul Botoșani și, timp de două zile, coordonează un amplu control care este efectuat la nivel național.
Pomana electorală ridicată la rang de artă! Gratuitatea care „omoară” o serie de instituții, unii sunt în crize de nervi, alții de-a dreptul fericiți
O modificare legislativă care miroase puternic a populism, mai ales în an cu duble scrutine electorale, ar urma să provoace haos în țară, multe instituții sau uniuni urmând a fi lovite în efect de domino.
Botoșăneancă moartă în condiții suspecte în Germania, familia anunțată de urgență
După tragicul caz al lui Florin Corsei, botoșăneanul de 32 de ani care a murit în Belgia, o altă tragedie are loc printre concetățenii plecați peste granițele țării.
LOVITURĂ după lovitură pentru simbolul orașului, 2 ani irosiți, patru licitații ratate: Nu știu, era să cad acolo pe scările Primăriei FOTOGALERIE
Contractul de finanțare pentru reabilitarea Ansamblului Monahal Biserica Sfântul Gheorghe a fost semnat în februarie 2018. Cu lacrimi în ochi, cel care s-a ocupat de proiect și de atragerea finanțării, preotul Dumitru Mateciuc, deborda de optimism că, în sfârșit, își vede visul aproape îndeplinit.
ALDE a prezentat drept pensionară o candidată la Primărie care este de fapt coordonatoare la o instituție – VIDEO
Prezentarea Manuelei Zarug drept membru ALDE, lucru negat vehement de femeia de afaceri, nu a fost singura ciudățenie a conferinței de presă pe care Alianța Liberalilor și Democraților a organizat-o joi la Botoșani.
Șoarecii au dat năvală la Colegiul Laurian, cursuri mutate din cauza rozătoarelor – VIDEO
Printre profesorii și elevii de la Colegiul Național A.T. Laurian și-au făcut apariția în al doilea semestru și mai multe rozătoare. Prezența acestora a fost observată mai des începând cu săptămâna trecută.
GATA licitația! Aceste minunății vor fi văzute pe străzile orașului, cel mai târziu din vară – FIRMELE câștigătoare
Dorința generală a locuitorilor municipiului reședință de județ împărtășită asiduu în mediile online este pe cale să devină realitate. În mod cert și într-un viitor nu foarte îndepărtat dispar tramvaiele de pe străzile orașului, și odată cu ele toate riscurile la care erau supuși participanții în trafic, călătorii și vatmanii deopotrivă.
Loading...
Amendă de 2.300 de lei după un scandal care s-a lăsat cu filmarea polițiștilor și amenințări cu Facebook-ul: Mi-au zis să mă car și să-mi iau și javra  – VIDEO
Trăim în era tehnologiei, în vremuri în care telefoanele inteligente conectate la rețele de internet chiar sunt accesibile oricui. La fel și rețelele de socializare unde pare să trăiască în prezent toată lumea. Pe Facebook au loc cele mai importante evenimente, de la a ne prezenta într-o anume manieră până la a comenta politica și fotbalul sau a prezenta rețete. Sau să cerem ajutor când suntem în nevoie. Sau să criticăm. Mai ales să criticăm.
Fenomenul care ia amploare la Botoșani: Daniel și Simona, îngerii sărmanilor care caută durerea – GALERIE FOTO
Nu au zeci sau sute de angajați. Nu au averi, nici salarii de sute de milioane. Nu fac liste de așteptare, nu cer nimic în schimb, nu judecă și nu cer socoteală. Nu sunt instituții.
Bărbații efeminați tot mai des văzuți pe stradă! „Păpușile masculine” ale deceniului se pensează, își fac manichiura și poartă haine mulate
Este un fenomen în plină desfășurare ce nu poate fi trecut cu vederea. Se întâmplă și la Botoșani însă la o amploare mai redusă față de marile orașe unde nonconformismul acaparează ținutele sexului tare care este slăbit de această suprapunere cu stilul feminin.
O nouă afacere de succes pe spatele botoșănenilor, semnal de alarmă din partea medicilor
Ajutate de botoșăneni și români în general, care cumpără tot mai multe medicamente fără să meargă la medic, farmaciile au devenit afaceri înfloritoare.
Povestea condamnării lui Țurcanu: Cum s-a ajuns la 4 ani și 3 luni minus 1 an & INTERZIS la orice funcție aleasă la stat și nu numai
Fostul președinte al Consiliului Județean din perioada 2012 – 2015 a fost condamnat la închisoare după ce s-au luat în calcul mai multe pedepse, inclusiv o sentință din urmă cu mai bine de cinci ani și care l-a scos atunci din viața politică și administrativă.
Loading...
Un tânăr independent candidează la alegerile locale: Politica este văzută ca o zonă în care intri ca să te căpătuiești
Pe Bogdan Cărăușu l-am cunoscut în noiembrie 2015. Luna și anul când poate Botoșaniul a avut cele mai frumoase proteste organizate în centrul orașului. Mii de oameni, tineri frumoși și liberi, treziți din amorțirea cotidiană de una dintre tragediile care încă lasă urme adânci în conștiința administrației și politicului din România. #Colectiv. În fruntea protestatarilor se afla Bogdan Cărăușu.
CÂT a fost în stare un botoșănean să plătească pentru o mașină, este cea mai scumpă înmatriculată în ultimul an
Bolid de lux cumpărat de un botoșănean și înmatriculat chiar înaintea sărbătorilor de iarnă.
Patru directori în curtea Mișcării Populare, nominalizări șoc pentru directori – LISTA
În afara postului de subprefect, pentru care chiar vineri președintele județean al Partidului Mișcarea Populară a făcut o propunere, formațiunea pe care o reprezintă revendică și patru posturi de șefi la serviciile publice deconcentrate.
Junele care mai mult a făcut-o pe-a directorul a părăsit cu totul instituția, a fost înlocuit cu un șef cu... tupeu
La zece luni după ce a fost destituit întrucât de față cu mai multe oficialități ale județului a avut curajul să îl contrazică pe ministrul Transporturilor, Liviu Alexa a revenit pe funcție.
Femeia care și-a ucis fiul de 17 ani „condamnată” la spitalizare pe viață
Este cât se poate de evident faptul că femeia care și-a înjunghiat mortal fiul adolescent avea mințile tulburate de afecțiuni cronice care s-au adâncit în ani. Cazul Lilianei Nichifor din orașul Săveni a zguduit comunitatea la începutul lunii noiembrie a anului trecut.
Super tranzacție în zona ultracentrală a orașului, un om de afaceri a cumpărat o clădire pentru fiul său – GALERIE FOTO
Una dintre clădirile din zona ultracentrală a municipiului reședință de județ va avea o altă destinație față de cea cunoscută ani de zile la Botoșani.
" Nici nu pot să termin această cercetare deoarece actorul principal din această poveste nu este în stare să dea relații." Bă tătă, lasă-ne cât nu se mai întâmplă ceva pe la cornişa, bilanţul tău e tragic, unul înecat iar altul la nr.4, păi dacă omul nu era pregătit pentru aşa ceva nici profesional nici psihic de ce l-ai angajat? Ai un tupeu criminal, du-te şi fă-ţi carăte-le tale dacă te pricepi că la primărie eşti varză. Lasă locul unuia care se pricepe, la pilele tale poţi să stai liniştit acasă că-ţi plăteşte ieuropa salariul.
4 septembrie 2019, 16:19
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Mai mergeți să mâncați în restaurantele din Botoșani după controlul Protecției Consumatorilor?
Declaraţia zilei
„Este o performanță pe care ne-am dorit-o de când am început să lucrăm împreună, eu ca antrenor și cu jucătorii împreună. Ne-am dorit să ajungem la acest moment. Îi felicit, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8026 lei
USD
Dolarul SUA
4.4462 lei
CHF
Francul elveţian
4.5258 lei
GBP
Lira sterlină
5.7406 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9757 lei
XAU
Gramul de aur
233.5122 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2503 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4235 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9317 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3532 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1919 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6430 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.