Știrea zilei
Procesul lui Țurcanu s-a încheiat la audieri de martori cu soacra ex-președintelui și un fost deputat

Ultimii doi martori care au fost audiați în lungul proces în care este judecat Florin Țurcanu, fost președinte al Consiliului Județean, împreună cu socrul său, Aristomel Anușca, a ajuns la final cu al treilea judecător.

Procesul, pe final

 

Cel mai probabil în luna ianuarie a anului 2020 instanța se va pronunța în acest dosar care s-a lungit extrem de mult din cauza pensionării a doi judecători.

 

Ultimul termen din 2019 a avut loc în 5 decembrie, de la ora 10:00 când la Tribunalul Botoșani au ajuns Liliana Anușca, a doua soție a lui Aristomel Anușca și Verginel Gireadă, fost deputat și primar al comunei Mihai Eminescu.

 

Mama – soacră mai mult a încurcat

 

Prima audiată a fost soția lui Aristomel Anușca. De meserie confecționeră, ea s-a contrazis în declarații de mai multe ori.

 

Judecătorul i-a adus la cunoștință faptul că poate refuza audierea ca martor, fiindcă este soția unuia dintre inculpați însă Liliana Anușca a insistat să depună mărturie moivând faptul „că știe” multe lucruri.

 

La început a povestit cum a devenit a doua soție a socrului lui Florin Țurcanu, în 2008 după ce prima căsătorie s-a finalizat cu decesul primei partenere de viață. Și cum încă de pe atunci Aristomel Anușca avea foarte mulți bani, din economii, de la fosta soție, de la fosta soacră dar și din activitatea sa ca maistru confecționer, în calitate de croitor dar și din mici afaceri cu produse din Polonia.

 

La începutul căsniciei, Aristomel Anușca i-a expus planurile sale de viitor și anume să cumpere un teren pe care să construiască o casă unde să se retragă la bătrânețe. Terenul găsit l-a achiziționat de la o familie din Iași unde au mers împreună pentru perfectarea actelor, în calitate de proprietari.

 

Iar de aici, declarațiile Lilianei Anușca s-au complicat în sensul în care a spus în fața instanței că a ajuns la terenul pe care era co-proprietar de mai multe ori dar nu a intrat niciodată să vadă cum arată construcțiile, preferând să rămână în mașină. Tot în mașină a rămas și când s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor, deși teoretic acolo ar fi trebuit să se retragă la bătrânețe, așa cum a arătat la începutul declarației.

 

„Când ieșeam de la serviciu eu mergeam la fața locului însă nu ieșeam niciodată din mașină. Nu m-am implicat deloc în efectuarea lucrărilor și nu știu cine s-a ocupat de obținerea documentelor”,

Liliana Anușca, soția lui Aristomel Anușca

 

Iar la următoarele întrebări, despre firma care a construit clădirile, suprafața terenului, descrierea construcțiilor, utilitatea celor trei clădiri, sau sume cheltuite, a arătat că nu știe nimic. A spus în schimb că sumele pentru investiție au provenit de la soțul ei, de la copii, adică Florin și Roxana Țurcanu din banii de la nuntă, de la o bunică care a locuit acolo, de la fosta soție a lui Aristomel Anușca și nu în ultimul rând de la Florea Țurcanu, decedat între timp.

 

În prezent a arătat că locuiește la apartament în oraș pentru că este încă tânără și merge la serviciu iar soțul său abia a ieșit la pensie. Iar în casa de pe Aleea Pajiștii locuiesc copiii, pe care se pare că nu i-a vizitat totuși niciodată pentru că întrebată cine stă în cea de-a doua clădire a declarat că nu știe. Și că nu a intrat niciodată acolo.

 

Verginel Gireadă, rezervat în instanță

Fostul deputat Verginel Gireadă a fost martorul care a încheiat practic audierile din acest dosar. După ce a depus jurământul, el a arătat instanței că-i cunoaște pe toți cei implicați, cu Florin Țurcanu fiind prieten de aproximativ 20 de ani iar pe socrul său l-a cunoscut în urmă cu 9 ani.

 

Și prin 2013 auzise că Florin Țurcanu, președintele CJ pe atunci și soția sa, fostul deputat Roxana Anușca și-ar dori o casă.

 

„Știu că au început cu o anexă gospodărească cu beci și un foișor. Am fost acolo”,

a spus printre altele Verginel Gireadă

 

A arătat totuși că în ultimii doi ani relațiile de prietenie s-au mai răcit, astfel că între timp nu știe unde mai locuiește familia Țurcanu.

 

Revenind la trecut, respectiv anul 2013, Verginel Gireadă a spus că a fost consultat de Florin Țurcanu în privința unei firme specializată pe construcții civile și i-ar fi făcut vreo trei recomandări, printre care și Marcel Bârsan.

 

Și că ar fi fost de față la câteva discuții între cei doi, însă pe mai multe subiecte, nu doar pe casă, respectiv politică sau administrație. Și că detaliile despre lucrările la casă și plăți au fost strict între cei doi, Florin Țurcanu și Marcel Bârsan, el nefiind martor la așa ceva.

 

Întrebat dacă omul de afaceri din Roma i-a cerut vreodată, în prezența sa, vreun serviciu lui Florin Țurcanu, în schimbul lucrărilor la casă, Verginel Gireadă a declarat că nu s-a întâmplat niciodată o astfel de situație, dimpotrivă fostul președinte al CJ era foarte atent la discuții având calitatea de șef al județului și știindu-se monitorizat, astfel că nu și-ar fi permis niciodată să facă astfel de promisiuni.

 

Judecătorul a schimbat încadrarea juridică

 

La precedentul termen procurorul DNA a șocat printr-o solicitare privind schimbarea încadrării juridice pentru Florin Țurcanu și Aristomel Anușca, de la trafic de influență în formă continuată la forma simplă a infracțiunii. La fel și pentru spălarea de bani.

 

La termenul din 5 decembrie, judecătorul a fost de acord cu solicitarea și a schimbat încadrarea juridică.

loading...
BOMBĂ în procesul lui Țurcanu: Procurorii DNA au cerut o măsură mai blândă pentru fostul șef al județului, Verginel adus cu jandarmii

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
An nou, probleme vechi: Medici școlari puțini, profesori și părinți îngrijorați: În caz de infectare, tot noi răspundem
Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începerea noului an școlar care va fi unul cu totul atipic. Autoritățile se pregătesc de redeschiderea școlilor, în această perioadă având loc mai multe întâlniri cu toți factorii de decizie. Concret însă abia pe 10 septembrie 2020 se va ști cum se va învăța în fiecare unitate de învățământ din Botoșani.
Aventură între un învățător și o mămică la o școală din Botoșani! Soțul acuză că s-au filmat pornografic în fața copiilor - GALERIE FOTO
O aventură între două persoane căsătorite a ajuns în atenția instituțiilor publice de la Botoșani, având în vedere că unul dintre protagoniști lucrează în sistemul educațional.
Ar trebui să (le) fie rușine! Oameni care stau în locuințe sociale, fără studii și loc de muncă vor să conducă municipiul reședință de județ
Oferta electorală din anul 2020 continuă să fie una pestriță și să surprindă în mod neplăcut. Dacă în urma cu patru ani de zile anumite candidaturi au provocat amuzament sau ostilitate, gluma pare-se că se îngroașă la următorul scrutin electoral. Pentru că vorbim până la urmă de funcțiile supreme ale municipiului reședință de județ, care, nu doar în teorie, ar trebui să fie ocupate de candidați capabili și vizionari.
Zona de food-court din Uvertura Mall, plină din nou de clienți la mese! Pregătiri în toi și la multiplex – GALERIE FOTO & VIDEO
După o pauză de cinci luni de zile restaurantele și cafenelele din spațiile comerciale au revenit la normal. O pauză care a marcat o serie de premieri negative în istoria românilor și a umanității care s-a confruntat cu una dintre cele mai grave crize sanitare din toate timpurile.
Sorescu e aproape ministrul Afacerilor Interne, Vela a plecat să candideze la Caransebeș
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista de consilieri locali la Consiliul Local al orașului Caransebeș, unde a fost primar pentru 12 ani.
FOTOGALERIE 80 de locuințe ANL aproape gata de repartizare, consilierii au aprobat prima LISTĂ
După patru ani în care s-a lucrat la construirea locuințelor pe terenul obținut de Primăria Botoșani de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) dar și în paralel la asigurarea utilităților, toamna aceasta este posibil ca primele chei de garsoniere sau apartamente să fie înmânate viitorilor chiriași.
Mici latifundiari, colecționari de bijuterii sau mașini vechi ori persoane doar cu apartament – AVERILE candidaților la președinția Consiliului Județean Botoșani
Nouă botoșăneni au intrat în cursa electorală pentru a câștiga președinția Consiliului Județean Botoșani. Politicieni cu notorietate mai mică sau mai mare în spațiul public botoșănean, oameni care au agonisit de-a lungul anilor sau care se compară la averi cu simpli cetățeni.
Deschidere de an școlar în pandemie: Părinți care refuză să-și trimită copiii la școală, elevii riscă inclusiv exmatricularea - VIDEO
La acest moment este știut faptul că se dorește ca noul an școlar să fie deschis de la 14 septembrie 2020, iar școlile să funcționeze în baza a trei scenarii de risc. La nivelul județului Botoșani, prin ordin al prefectului, au fost constituite comisii pentru verificarea condițiilor de siguranță sanitară din unitățile de învățământ.
PSD a rămas fără reprezentant în Biroul Electoral Județean după o urgență medicală și o incompatibilitate soț – soție - DOCUMENT
Biroul Electoral Județean (BEJ) s-a întrunit marți în ședință pentru a emite o decizie cu privire la reprezentantul PSD în această structură, susceptibil de incompatibilitate.
Loading...
Moarte violentă și tristă! Femeia omorâtă în accident pe Împărat Traian o anonimă, nicio rudă nu a venit la spital, polițiștii au căutat familia din scară în scară – FOTO&VIDEO
Un fel de „Jane Doe” a Botoșaniului. Femeia care și-a pierdut viața duminică seara în accidentul violent care a avut loc pe strada Împărat Traian a rămas neidentificată multe ore de la producerea evenimentului. 
„Petrecere” la Cornișa până aproape de miezul nopții cu muzică și țipete în microfon pentru directorul Țurcanu și câțiva apropiați! Botoșănenii au sunat la Poliție – VIDEO
Muzica și vocea DJ-ului din parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa s-au auzit extrem de puternic încă din timpul zilei de vineri, 21 august 2020 într-o bună parte a orașului care se află la o distanță considerabilă de zona de agrement.
Spitalul Mavromati se golește de pacienții cu COVID, se tratează în continuare doar urgențele: De ce să redevenim zonă roșie pe harta țării?
Botoșaniul încă mai înregistrează noi cazuri de Covid, însă situația de la nivelul județului este ținută sub control. De altfel, în timp ce în unele zile la Botoșani se înregistrează câte două-trei cazuri, în alte județe sunt și 90 – 100.
Afaceristul milionar, liderul de grup al PSD-iștilor timp de opt ani, marele absent de pe lista pentru Consiliul Local: Au venit cu altă garnitură...
Lista depusă de social-democrații botoșăneni pentru noul Legislativ local din următorii 4 ani de zile are o mare absență în dreptul omului care a condus grupul PSD în plenul municipal timp de două mandate.
Soție de polițist aflată pe lista PSD-ului a chemat un primar în instanță: Intenționez să o dau în judecată pentru că a intrat în baza de date neavând niciun drept, cetățeanul și polițistul - DOCUMENT
Un primar botoșănean a primit citație sâmbătă, 15 august 2020, pentru a se prezenta în instanță a doua zi, duminică. Iar asta s-a întâmplat după o contestație la legea electorală depusă de o membră PSD, soție de polițist.
Loading...
Ce și pe cine votăm pe 27 septembrie 2020? Oferta politică pentru Primărie și Județ: CANDIDAȚII analizați prin ochi de foști jurnaliști, sindicaliști sau afaceriști
Spre finele lunii septembrie din anul pandemiei, Botoșaniul își alege oamenii care vor cârmui județul și municipiul reședință. Poate cel mai important scrutin electoral cu efect direct pe plan local, alegerile locale din 27 septembrie vor decide viitorul următorilor patru ani, prin prisma mai ales a noilor investiții.
Rețeta succesului pentru un primar din Botoșani, este susținut și de PSD și de PNL în aceeași campanie, localitate umplută de bannere – FOTO
Un primar botoșănean a reușit să creeze una dintre cele mai inedite situații ale acestei precampanii electorale. Are în comunitatea sa bannere electorale atât cu candidatul PSD cât și cu cel al PNL-ului, principalii adversari politici pentru președinția Consiliului Județean Botoșani.
LA MULȚI ANI, Daniel Badale! E prima oară când vorbesc despre mine, după mai bine de 25 de ani de profesie. Asta e partea mea curată. V-o dăruiesc din toată inima! - FOTO & VIDEO
Actorul botoșănean născut într-o zi de 15 august se află astăzi într-o postură inedită: pe scenă fiind, își joacă propriul rol, unul în care, în urmă cu mai bine de 30 de ani, Revoluția Română îl ”distribuise”.
Vile la preț de 10 apartamente, pandemia îi determină pe bogații târgului să își vândă proprietățile fabuloase - GALERIE FOTO
Exterioare de vis, interioare de poveste. Vile cu arhitecturi deosebite, dotate și utilate până în cele mai mici detalii, cu un design de revistă. Oferta în vreme de pandemie, la Botoșani, este foarte bogată, iar prețurile pe măsură.
Directorul de spital care a renunțat la salariul de 3.000 de euro pentru a merge în privat s-a dus la leafă de 4.000 de lei... tot la stat – VIDEO & DOCUMENT
După ce și-a dat demisia din funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, Daniel Buga a renunțat și la postul de execuție din cadrul unității medicale, respectiv cel de inspector de specialitate în cadrul serviciului resurse umane.
Pionierat în sărăcie! Povestea eolienei de la Bucecea întreruptă de hoții locali, centrala a „trăit” puțin peste un an și a rămas bibelou – FOTOGALERIE&VIDEO 
Botoșănenii care ajung în sudul țării, în concedii sau în interes de serviciu, sunt fericiții privitori ai celui mai mare parc de centrale eoliene care a fost construit în urmă cu mai bine de un deceniu la Fântânele-Cogealac. Și în Moldova a existat o pornire firavă și curajoasă deopotrivă la Bucecea - Botoșani. Însă povestea de succes de atunci a avut un final oglindit în specificul zonei, vestit mai degrabă prin prisma sărăciei.  
o insiruire de minciuni si falsuri de la niste indivizi care abia isi duceau traiul de azi pe maine. bine ca a fost condamnat bîrsan.
10 decembrie 2019, 09:59
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.