Știrea zilei
Poza unei fete împânzită prin oraș de trei elevi: „cățea pierdută, ofer recompensă”! Se umplu școlile din Botoșani de „bullying” – FOTO
  • O botoșăneancă ce se afla prin zona Prieteniei a observat trei elevi (doi băieți și o fată) amuzându-se în fața unui afiș lipit pe un chioșc dezafectat.
  • Era o fotografie a unei fete care zâmbește senin, dar care în mesaj este numită „cățea”.

„Afișul m-a năucit”

 

Femeia s-a apropiat și a citit. Șocată a încercat să îi ajungă pe cei trei, însă nu a reușit. S-a întors și a rupt afișul pe care scria „cățea pierdută, ofer recompensă”.

 

„O formă de bullying la care nu am știut cum să reacționez decât prin câteva poze și dezlipirea foii lipită pe un chioșc dezafectat din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 12. Erau trei elevi, posibil cei fotografiați. Afișul m-a năucit, i-am văzut în preajma lui, se distrau și au plecat. Atunci am făcut poza și am căutat să-i ajung”,

ne-a scris cititoarea Botoșăneanul

 

 

Sub fotografia fetei, care este la acest moment necunoscută, un număr de telefon.

 

Am apelat respectivul număr, dar nu era al ei, ci al unei persoane care într-adevăr dăduse un anunț când își pierduse cățelul, dar cu ani în urmă. Și care la rându-i era stupefiată de întorsătura lucrurilor.

 

 

Acesta este un caz descoperit recent la Botoșani, însă nu este singular. Fenomenul hărțuirii între copii a luat amploare și la noi, iar astfel de cazuri sunt deja și în atenția Poliției, dar și a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).

 

Și probabil că există o sumedenie încă nedezvăluite.

 

 

„Fenomenul este în dezvoltare, din păcate”

 

 

Fenomenul de bullying, hărțuirile de tot felul, precum și actele de violență minoră care au fost sesizate la IȘJ în ultima perioadă arată că fenomenul este în dezvoltare, din păcate. Și luăm toate măsurile astfel încât să diminuăm consecințele. Am avut săptămâna acesta o lansare de proiect județean – Stop violență, viața are prioritate – la Liceul Pedagogic, proiect care se adresează tuturor elevilor, nu doar celor din grupul țintă”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

Săptămâna viitoare la Botoșani ar urma să aibă loc o ședință cu directorii unităților de învățământ și cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean – Biroul de Siguranță Școlară, în vederea prezentării altor două proiecte pentru prevenirea acestui tip de violență și a agresiunilor de orice fel, precum și pentru educație preventivă astfel încât să nu se tranforme în infracțiuni raportate la Poliție.

 

Iar asta în contextul în care doar în primul semestru la Botoșani au fost semnalate 32 de cazuri de bullying și cazuri de violență raportate la nivelul unităților de învățământ din județ.

 

„Sunt în monitorizarea unităților de învățământ și a Inspectoratului de Poliție Județean și sunt deschise pentru infracțiuni mai deosebite și destul de grave nouă dosare penale care vizează atât infracțiuni comise de părinți, bunici care vin să-și facă dreptate în școli, cât și de elevi” ,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

Sunt hărțuiți la școală atât fete și băieți, nefiind o diferență majoră privitoare la vârstă sau sex.

 

 

Cum sunt afectați copiii hărțuiți la școală?

 

Cristina Lupașcu, psihoterapeut în municipiul Botoșani, este de părere că efectele asupra unui copil agresat sunt vizibile și pot fi descoperite de părinții care se trezesc că fiul sau fiica lor s-a transformat într-un copil retras care nu poate verbaliza sau într-unul la rându-i agresiv, care trântește uși și nu mai comunică deloc:

 

 ”Începând de la stima de sine, care este cea mai afectată, lipsa de încredere, apoi în rezultatele performanțelor școlare care vor avea o scădere pentru că stima de sine te influențează pe tine ca tot. Adică începi să crezi că tu chiar nu ești bun de nimic sau cum este în cazul de față: da, ești cățea ca persoană. Până la somatizări: te doare burta, capul, migrene, nu mai vrei să mergi la școală și normal ajungi să devii și tu un agresor”.

 

 

Cum victima se transformă în agresor

 

Fiecare copil care hărțuiește un alt copil a fost la rândul lui în postura de victimă, fiind abuzat (fizic, psihic) de un adult sau alt adolescent.

 

„De cele mai multe ori, se întâmplă să fie mai mare, adică un adult. Și pentru că ești victima unui adult și pentru că nu poți riposta în fața respectivei persoane, ai tendința de a-ți alunga furia și neputința spre o altă victimă, spre cineva mai mic sau spre cineva care știi că nu va reacționa”.  

Cristina Lupașcu, psihoterapeut 

 

 

De ce crește numărul de cazuri de bullying?

 

Din cauza observatorilor, ne transmite Cristina Lupașcu, actori extrem de importanți în astfel de situații.

 

„Observatorii pasivi, ceilalți copii care în nenumărate rânduri s-a demonstrat că nu au fost chiar pasivi, nu au stat și s-au uitat fără să spună nimic. Dacă ar fi fost observatori pasivi, atunci agresorului i-ar fi crescut stima de sine, ar fi spus că este normal să facă ceea ce face, să fie un agresor, și că e puternic. Iar victima în momentul în care observă că există observatori pasivi i se pare că merită comportamentul acela și-l acceptă, devine noua ei normalitate”.

 

„Dacă există observatorii activi care încep: «dă-i, fă-i, ai dreptate», cu atât mai mult întăresc agresivitatea. Deci sunt trei personaje aici: agresorul, victima și observatorii care încurajează. Și apoi mai sunt adulții care fac parte din observatori pasivi sau activi, care uneori încurajează pe principiul: «dă-i și tu, mami sau spune-i și tu înapoi, nu fi prost», ori li se pare că este normal pentru că asta fac și ei acasă, se ceartă cu partenerul de viață, aia este normalitatea”.

 

Un alt factor important pe care terapeutul botoșănean îl transmite părinților care apelează la ședințele de terapie este acela că internetul nu este o sursă sigură pentru copii, care nu au ce căuta, până la o anumită vârstă, pe rețelele de socializare.

 

„Există o anumită vârstă pe rețelele de socializare, de ce credeți că există? Nu se ține cont de asta, copiii au acces acolo, ei încă nu au capacitatea de a discerne informația și atunci iau tot ceea ce găsesc acolo ca fiind normal și duc mai departe. Inclusiv agresivitatea care este la cote înalte și pe rețele sociale, începând de la un comentariu până la tot felul de cuvinte”.

 

Ca soluție este ca toată lumea să învețe să spună ”stop” în fața unor astfel de situații. Iar pentru asta, copiii trebuie să aibă acces la informații, din școală. Să știe cum să reacționeze în astfel de cazuri și cum să ceară ajutor de la adulți. Și că prin agresivitate, niciun copil nu este mai „cool” sau mai puternic, dimpotrivă poziția de agresor demonstrează faptul că s-a născut din cea de victimă.

 

Și, categoric, atât agresorii cât și victimele au nevoie de terapie.

 

Psihologul Cristina Lupașcu, alături de mai mulți colegi din domeniu, și-au exprimat disponibilitatea în mai multe rânduri pentru activități de voluntariat printre elevii din școlile botoșănene, acest lucru fiind posibil printr-un parteneriat cu Inspectoratul Școlar.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Hărțuirea pe internet, extrem de gravă: CUM ajung tinerii în pragul sinuciderii
Ei i se datorează ziua liberă de 1 iunie și legea anti bullying: Botoșăneanca de la Itsy Bitsy - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Compania de apă a județului cheltuiește lunar aproape 20.000 de lei cu paza unei stații care nu a funcționat niciodată – FOTO&VIDEO
Compania cu drept exclusiv de furnizare a serviciilor de apă și canalizare în întreg județul continuă să înregistreze cheltuieli cel puțin ciudate. Iar contractul cu paza bunurilor și obiectivelor ar putea fi un exemplu, mai ales când sunt cheltuite sume consistente pentru obiective care nu aduc niciun beneficiu.
Primăria le ia banii proprietarilor cu clădiri sau terenuri în paragină, supraimpozitare de 400% pentru foste fabrici, cantine sau case: Îi executăm silitGALERIE FOTO
Aproape opt luni au durat verificările efectuate în municipiul Botoșani de către o comisie mixtă constituită prin dispoziția primarului Cosmin Andrei. Botoșănenii care nu-și îngrijesc proprietățile sunt buni de plată.
Șoptică și atacurile șefei CJ la adresa medicilor: Vine d-na președinte și le mai dă lecții / A făcut și ea liceul pe unde a putut, facultate, numai ea știe ce a făcut și ce licență are
Pornind de la ceea ce s-a întâmplat la Secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati, unde o tânără de 25 de ani a murit fără ca timp de șapte ore să primească îngrijiri medicale, deputatul Costel Șoptică a arătat pentru Botoșăneanul că asemenea tragedii se produc și ca urmare a propulsării de către PSD-iști în funcții de conducere a unor oameni care nu au vreo legătură profesională cu domeniile respective.
”Un film așa, oarecum bășcălios, la adresa unui sfânt al Ardealului” - O premieră la Unirea cum n-a mai fost alta: Unii spectatori au părăsit sala, alții s-au enervat, regizorul luat la rost VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva aplauze răzlețe, alte câteva zeci de secunde de tăcere, foarte puține felicitări și apoi un val de întrebări acuzatoare la adresa regizorului, venit în fața spectatorilor botoșăneni pentru a discuta pe seama filmului ”Arsenie. Viața de apoi”, a cărei proiecție specială a avut loc marți seară la Cinema Unirea.
Este OFICIAL! Daune de peste 7 milioane de euro solicitate de familie în cazul Alexandra
Solicitările de daune morale urmează a fi depuse de reprezentanții legali ai familiei Alexandrei Ivanov.
Alexandra ar fi împlinit 26 de ani! Comemorare la mormânt cu peste 100 de botoșăneni, slujbă oficiată de nouă preoți – VIDEO&FOTO
Alexandra Ivanov, născută pe data de 11 septembrie 1997.Decedată pe data de 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Povestea ”made in PNL” a numirii de către Doina Federovici a unui manager liberal: Să nu se facă de rușine, îi ajutăm și cu Monica Adăscăliței la Botoșani
Decizia președintelui social-democrat al Consiliului Județean Botoșani de a numi un manager liberal la conducerea celui mai mare spital a fost una surprinzătoare, cel puțin din punct de vedere politic.
An nou, probleme vechi: Zeci de școli din Botoșani tot FĂRĂ autorizație sanitară
Și în anul de învățământ care va începe luni vor exista școli din județul Botoșani care nu dețin autorizație sanitară de funcționare.
Momente emoționante: Prima generație de la ”Electro” s-a întâlnit după 45 de ani, alături de directorul care a înființat liceul – VIDEO&FOTO
Majoritatea foștilor elevi au împlinit de ceva vreme vârsta pensionării. Au făcut parte din prima generație a actualului Colegiu Tehnic ”Gheorghe Asachi”, fostul ”Liceu Electrocontact”.
Daune de peste 1 milion de euro pentru Alexandra: Să le luăm bunurile și casele / Viața nu poate costa trei paraleVIDEO
Specializată în dreptul asigurărilor, avocata din Iași care a preluat cazul Alexandrei Ivanov are deja două sentințe cu daune care depășesc pragul de 1 milion de euro. Se gândește ca și în acest proces nivelul daunelor ce vor fi solicitate să fie ridicat.
Președintele tinerilor liberali a plecat din partid la câteva luni după ce a fost ales. Cu tot cu soție... – GALERIE FOTO
La sfârșitul lunii iunie a anului trecut Andi Buchi (foto cu ochelari) a fost ales cu o largă majoritate președinte județean al Tineretului Național Liberal. La începutul lunii septembrie a acestui an, a fost anunțat oficial drept membru al Forței Dreptei, formațiune înființată de fostul președinte PNL, Ludovic Orban și condusă la Botoșani de un alt ex-liberal, Viorel Iliuță.
Se cere OFICIAL arestarea preventivă a unor angajați ai Maternității în dosarul decesului Alexandrei Ivanov: Pot în numele dreptății să fac aceste solicităriVIDEO
Ancheta în cazul morții Alexandrei Ivanov este încă în plină desfășurare și departe de a se finaliza. Se anunță un nou maraton de audieri programate cel mai probabil săptămâna viitoare, cu țintă către personalul medical.
Patronul din Suceava care era să ne lase fără depozit de deșeuri mai prosperă patru ani la Botoșani
În 2021 și 2022, depozitul a fost la un mic pas să rămână fără autorizație de mediu, din cauza unui management defectuos care a atras amenzi de la Garda de Mediu. Anul acesta, administratorul depozitului a primit „undă verde” pentru a se ocupa de depozit încă patru ani. Liberalii de la Județ nu au scos un sunet.
Percheziții la doctorițele Oprișanu și Pitrop, medicul de gardă în noaptea morții, audiere maraton la Parchetul din Suceava
Medicul Mariana Pitrop, care se afla de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov a încetat din viață la Maternitatea Botoșani fără ca timp de șapte ore să i se acorde vreun ajutor medical, a fost audiată timp de șase ore în cursul zilei de vineri.
PRIMELE declarații publice ale președintelui Colegiului Medicilor Botoșani, în cazul Alexandrei Ivanov – VIDEO
La nivelul Colegiului Medicilor Botoșani a fost declanșată o anchetă disciplinară privitoare la situația ivitată la Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati în cazul „Alexandra Ivanov” unul cu un puternic impact mediatic și comunitar.
Drumuri distruse de coloane de tiruri cu cereale, șefii județului anunță controale surpriză, amenzile pot ajunge și la 5.000 de euro de șofer – VIDEO
Mai multe porțiuni de drumuri județene au fost afectate de coloanele de camioane încărcate cu cereale mai ales.Cea mai afectată este zona de nord a județului unde astfel de coloane ar fi mai frecvente.
VIDEO cu imaginile înfiorătoare de la Maternitate - PRIMELE măsuri luate de noul manager: Este într-adevăr o problemă
Moartea Alexandrei Ivanov a declanșat o serie de schimbări în sistemul medical botoșănean. Nereguli grave care înainte erau trecute cu vederea sunt acum reparate.
Încep audierile familiei la Poliție în cazul Alexandra, avocata din Iași: Vă rog să aveți încredere în funcționarea justiției!
Ancheta privitoare la decesul Alexandrei Ivanov a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Procurorii i-au delegat pe polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean pentru audierea martorilor cu implicare directă.
Faimoasă în Moldova, supranumită și „avocata diavolului”, a preluat cazul Alexandra, se anunță proces de răsunet: Vom vorbi de daune uriașe / S-au rătăcit în sistemul medical astfel de psihopațiVIDEO
Gianina Vera Poroșnicu a acceptat să reprezinte familia Alexandrei Ivanov în toate etapele legale pe care le va urma dosarul care vizează moartea tinerei, de la faza de cercetare penală până la reprezentarea ca apărător legal, după ce va fi făcută trimiterea în judecată a autorilor, aceasta dacă în probatoriul administrat de anchetatori vor apărea și persoane cu calitatea de inculpați.
Șefii de la Consiliul Județean, deplasare de urgență în comuna fără apă de la Botoșani: SOLUȚIA găsită la Primărie – VIDEO& GALERIE FOTO
Conducerea Consiliului Județean a reacționat prompt la problemele pe care le întâmpină botoșănenii din comuna Blândești cu lipsa apei.Vicepreședinții instituției au preluat această misiune de a găsi o soluție de orice fel pentru rezolvarea acestei situații și pentru ca oamenii să nu mai sufere.
Bullying-ul e un fenomen vechi in scolile romanesti - si nu doar. Felicit doamna care a reactionat (fiindca stiu foarte bine ca larga majoritate a cetatenilor ar fi neglijat abaterea acelor tineri) si salut interventia prompta a presei pe acest subiect. In cadrul multor clase astfel de situatii apar zilnic. In perioada studiilor liceale (si a trecut ceva timp de atunci - din acest motiv doresc sa expun problema, intrucat e ingrijorator de veche), cei mai vulnerabili erau colegii ai caror parinti se aflau la munca peste hotare, deoarece fiind si introvertiti, deveneau tinte pentru mojicii clasei. Asa cum vedem si in alte societati, nici body shame-ul nu este o exceptie de la (ne)regula. Situatiile de acest tip trebuie mult mai atent tratate (multi profesori chiar inchid ochii cand le vad!), iar sanctiunile sa fie cat se poate de severe pentru cei care comit astfel de faradelegi. Tinerii carora li se permite de la varste fragede sa isi injoseasca colegii vor ajunge candva parinti si tare ma tem ca - daca nu sunt opriti - isi vor educa copiii (voit sau nu) in acelasi spirit.
5 februarie 2022, 23:25
Dacă acel afiş depăşeşte formatul A4 deja mă îndoiesc că a fost doar opera copiilor.
4 februarie 2022, 15:53
Totul pleacă de sus, de foarte sus, pe nebunii planetei cine-i trage la răspundere pentru bătaia de joc asupra cetăţenilor Terrei. Copii nu fac decât să-i imite pe cei mari. Uitaţi ce fac unii din poliţie, justiţie şi din toate instituţiile statului, câţi sunt traşi la răspundere? Cica-nica!
4 februarie 2022, 15:51
Faceti o sesizare scrisa catre conducerea scolii, respectiv inspectorat in care sa prezentati problemele de comportament deviant alte copilului respectiv.
4 februarie 2022, 12:46
Faceti o verificare la Liceul Pedagogic unde un copil de etnie roma de doar 8 ani reuseste de doi ani sa terorizeze o clasa de elevi batandu- i zilnic si nu s-a luat nici o masura. Acei parinti se tem sa si duca copiii la ore dar NIMENI , nici macar conducerea Liceului Pedagogic nu a luat pana acum nici o masura. E usor sa predam la clasa despre violenta dar pacat ca noi ca adulti si mai ales ca si manageri de institutii, ne complacem si acceptam violenta in scoli.
4 februarie 2022, 10:39
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.8 o C
Dorohoi
16.7 o C
Bucecea
19.6 o C
Darabani
16.2 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
19.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.