Știrea zilei
POVESTEA numirii managerului de la „Ambulanță”, de la propuneri la planuri de viitor: Cum m-am hotărât? Într-o noapte! VIDEO

Este medic și vine din Republica Moldova. A cunoscut Botoșaniul începând să trateze pacienți de la sate și s-a regăsit mai apoi în colectivul de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), unde lucrează de un deceniu.

”Am zis că vreau să fac altceva”

 

De la 1 ianuarie 2022 Eduard Gurău este managerul interimar al SJA Botoșani. Numirea pe funcția de conducere a fost emisă la finele lunii decembrie a anului 2021 și vine după un interimat scurt (de două luni) prin care a fost desemnat în fruntea instituției medicul Bogdan Ursu.

 

Și în ceea ce-l privește pe actualul ocupant al funcției de manager, ordinul de numire interimară are o valabilitate de două luni, la capătul cărora poate fi prelungit ori există posibilitatea ca între timp să se scoată postul la concurs.

 

Eduard Gurău recunoaște că a primit propunerea pe filieră politică, o tradiție împământenită în sistemul public românesc de decenii întregi. Altfel, orice profesionist, din orice domeniu nu poate accede pe o funcție de conducere, dacă nu deține și o adeziune la un partid politic.

 

„Numirea mea pe postul de manager interimar a fost gândită de mult timp. Cum m-am hotărât? Într-o noapte, am zis că vreau să fac altceva. Că această instituție, timp de 20 de ani, a fost uitată de toate celelalte instituții din județ, deși avem o responsabilitate foarte mare. Sunt membru PSD, mi s-a propus funcția, am acceptat-o”,

Eduard Gurău, manager interimar SJA Botoșani

 

 

Despre salvare în mai multe feluri

 

Își dorește scoaterea instituției din zona ermetizată în care a fost lăsată mai bine de un deceniu și schimbarea percepției botoșănenilor în privința acestei unități de stat.

 

Eduard Gurău și-ar dori mai multe activități, precum lecții de prim ajutor în grădinițe, școli sau alte spații publice. Și un contact direct cu cetățenii, nu neapărat în momente în care se află în situații dificile din punct de vedere medical: „Vreau ca această instituție să fie văzută la nivel de județ ca o instituție cum ar fi ISU, de exemplu, cu multe activități ce țin de partea medicală”.

 

Există și alte probleme la care ar trebui să găsească soluții, legate de personal sau de planul de investiții pentru următorii ani. Iar în cazul în care consideră că va reuși să se ridice la înălțimea așteptărilor colegilor săi, Eduard Gurău intenționează să participe la concurs.

 

 

„Personalul este insuficient, au mai fost făcut angajări pe perioade de șase luni cât ține starea de alertă. De exemplu, chiar zilele astea avem o problemă la Trușești, unde avem patru asistenți pozitivi și suntem nevoiți să trimitem personal de la Botoșani. Nu știu dacă se știe, dar avem câteva subunități la Darabani, Dorohoi, Trușești și Flămânzi care sunt dotate cu două, trei ambulanțe”,

Eduard Gurău, manager interimar SJA Botoșani

 

Gropile din curte, mai importante decât par la prima vedere 

 

Ca prioritate imediată, anul acesta noul șef de la Ambulanță și-a propus să rezolve o problemă care persistă de peste 20 de ani, parcarea din curtea instituției, care a rămas nemodernizată în această perioadă. Gropile prin care trebuie să treacă ambulanțele măresc din timpul de reacție la intervenție, iar acest lucru este exclusiv în detrimentul pacienților care îi așteaptă pe salvatori.

 

Eduard Gurău și-ar dori și un partener alături, în Consiliul Județean Botoșani, care, în limita cadrului legal, să contribuie financiar la reabilitarea infrastructurii sediului SJA. Și eventual accesarea de fonduri pentru reabilitarea garajelor și eventual înființarea unei spălătorii proprii pentru parcul auto al instituției.

 

 

În urmă cu mai bine de un deceniu dr.Gurău a ocupat postul de director la Unitatea de Asistență Medico - Socială Sulița, care își desfășoară activitatea în subordinea Consiliului Județean.

 

Interviul pe larg și planurile de viitor ale managerului interimar de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani pot fi vizualizate în materialul video de mai jos.

 

loading...
Manager nou la „Ambulanță” din luna ianuarie, un cunoscut medic va prelua conducerea
Doliu la Ambulanță: Au răsunat sirenele pentru un angajat răpus de virus - VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Comisarii cu mita, OUT de la Protecția Consumatorilor, au picat pe o interceptare din altă direcție
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează și în prezent doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari care au și părăsit instituția.
ONG din Botoșani – sală de cultură renovată european peste Prut și inaugurată printr-un festival cu tricolorul pe scenă – VIDEO & GALERIE FOTO
31 ianuarie 2018 a fost ziua în care o delegație a Asociației B-Right Media din Botoșani a pășit pragul Palatului Municipal de Cultură din orașul Edineț alături de viceprimarul Rodelia Vasilcov. Încremenită în alte vremuri, construcția reprezentativă a capitalei raionului cu același nume necesita intervenții care să îi aducă măcar sala de spectacole mai aproape de timpul prezent.
Cinci apartamente din Botoșani scoase la vânzare de executor pentru datorii la apă! Se pregătește și un val de debranșări în apartamente pentru datorii uriașe
În ultimii doi ani, din cauza pandemiei, debranșările de la serviciile de utilitate publică au fost interzise, inclusiv evacuările din locuințe.Cei doi ani pot fi priviți ca un „rai al datornicilor” și un coșmar pentru operatorii de servicii.
Mai rar așa concurs: Doi PSD-iști se bat pentru fotoliul de director general la compania municipalității
Sunt patru candidați pentru două posturi de director.Au fost scoase la concurs funcțiile de director general și director adjunct la SC Eltrans SA.
Matematicienii la Botoșani: Radu Gologan anunță un ”adevărat festival al școlii românești” / Medalii de aur pentru doi profesori / Primarul a primit în sfârșit o distincție - GALERIE FOTO
În acest weekend, la Botoșani se desfășoară două importante evenimente menite să readucă în atenție două dintre cele mai importante personalități născute pe aceste meleaguri, Dimitrie Pompeiu și Octav Onicescu.
Mihai Țurcanu ridicat de DNA în puterea întunericului, după 12 ore de percheziții învăluite în tăcere! Ar fi vizat de patru infracțiuni – VIDEO & GALERIE FOTO
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a fost percheziționată de procurorii DNA Suceava, în cursul zilei de vineri, 13 mai 2022.Mihai Țurcanu, directorul instituției, a fost ridicat la finalul acțiunii când afară era deja noapte.
Dezvăluire LIVE - Cum a câștigat alegerile un politician de calibru: Mergeam la cumătrii neinvitat / Aveam câte patru-cinci nunți pe noapte VIDEO
Viceprimar la Sulița, vicepreședinte al Consiliului Județean, deputat, președinte al CJ și președinte al PNL Botoșani, acestea sunt cele mai înalte funcții pe care Florin Țurcanu le-a deținut în cariera sa politică. Invitat joi la Botoșăneanul TV, actualul vicepreședinte al filialei ALDE, a dezvăluit câteva din strategiile prin care a reușit să convingă oamenii să voteze partidul pe lista căruia a candidat.
Parcare supraetajată inaugurată de belgianul care deține Botoșani Shopping Center, primar și afaceriști! PLANURI pentru extinderea complexului pe un nou nivel, cu magazine ale brandurilor cunoscute – VIDEO & GALERIE FOTO
Hendrik Danneels, deținătorul Botoșani Shopping Center, a ajuns în municipiu în dimineața zilei de joi, 12 mai 2022, pentru a inaugura parcarea supraetajată ce a fost construită recent lângă complexul comercial.
Orașul unde oamenii cară lemne în apartamente ca să se încălzească, blocurile aduc a tancuri ruginite - VIDEO & GALERIE FOTO
Anul 2022: vremuri în care tehnologia ne duce virtual la capătul lumii.În realitatea noastră mioritică, nici vorbă de asemenea invenții. Oamenii încă se încălzesc la bloc făcând focul în sobe.
Loading...
Două fetițe s-au bătut pe Pietonalul Unirii! S-au trântit pe jos și s-au tras de păr, cei din jur... filmau și încurajau – VIDEO
S-a întâmplat sâmbătă, 7 mai 2022, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, cea mai frecventată zonă a orașului pentru promenadă.O zi frumoasă, cu soare și perfectă pentru tradiționala plimbare de pe pietonal alături de prieteni sau familie.
Când destinul se face sărbătoare: Angela Paveliuc-Olariu, un fenomen irepetabil sau despre bucuria de a trăi dăruind – GALERIE FOTO&VIDEO
Sărbătorită în trei județe: Suceava, Iași și Botoșani. Iubită și admirată deopotrivă de tineri și de bătrâni, de țărani și de cercetători, de specialiști în diverse domenii, Angela Paveliuc-Olariu a devenit un reper în etnografie și nu numai.
Om de afaceri cu peste 2 milioane euro pe an, a plătit cotizația în avans la un partid după care a demisionat ca să nu fie dat afară - VIDEO
În 2020 a fost revelația alegerilor locale de la Botoșani. Aflat la prima candidatură din carieră, a reușit să obțină ca independent 1.531 de voturi în competiția pentru funcția de primar, clasându-se pe locul al patrulea, înaintea pretendenților de la unele partide, precum Pro România și ALDE.
400.000 de lei – Drumul spre Ipotești străjuit de o cruce de peste 20 de metri: Dacă tot se numește Dealul Crucii, atunci am hotărât să facem și acea cruce giganticăGALERIE FOTO
Șoseaua care face legătură între satul Ipotești și drumul național Botoșani – Dorohoi este străjuită de câteva zile de, probabil, cea mai mare cruce din județ. Construcția acesteia se apropie de final.
Clubul de handbal a intrat în FALIMENT: clinici, hoteluri, Federația de Handbal și chiar Poliția Locală LOVITE financiar
Povestea echipei de handbal care pentru un sezon a evoluat în cel mai înalt eșalon românesc al acestui sport s-a terminat brusc. După evenimentele incredibile de la sfârșitul anului trecut, când echipa nu a mai fost primită la un meci în Sala Polivalentă din cauza datoriilor, în primăvara acestui an clubul și-a cerut singur falimentul.
Loading...
Poliția chemată pentru a da afară un salariat al Primăriei, de la locul de muncă: Bineînțeles că m-am dus la serviciu...VIDEO
S-a întâmplat la Botoșani într-o unitate de stat, marți, 3 mai 2022. Polițiștii au fost chemați să scoată un angajat de la locul de muncă, de unde a fost dat afară de șefi.
Povestea unui copil captivat de doamna farmacistă... CUM au fost puse bazele lanțului de farmacii aflat de două decenii pe piața din Botoșani – VIDEO
Orice lucru bine făcut este bazat pe cunoaștere amestecată cu pasiune, muncă și perseverență. Anca Boldea, fondatoarea lanțului de farmacii care-i poartă numele, dezvăluie că, fără aceste aptitudini, succesul nu este unul garantat.
Direcție a Primăriei amendată de Garda de Mediu pentru un „cimitir” de rable ridicate de pe stradă și gunoaie aruncate aiurea - FOTOGALERIE
După ce anul trecut a amendat chiar Primăria Botoșani, în 2022 a venit rândul unei direcții a municipalității. Controlul a fost efectuat în cursul lunii aprilie, în urma unei sesizări care a fost depusă la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.
Most Wanted de Botoșani: Doi de Marius și un Eugen, fugari după o tentativă de omor și țepe date oamenilor
Doar trei botoșăneni mai figurează pe lista Most Wanted a Poliției Române. Au încălcat legea în diferite moduri și sunt încă neprinși.
Rețele de socializare: Marea familie a prieteniei sau locul de întâlnire al semi-analfabeților și „experților”? – Oameni care nu știu să scrie românește erau mari virusologi VIDEO
Probabil că genul de persoană care comentează în necunoștință de cauză cu o dârzenie încăpățânată, care emană invariabil ură și care se pricepe aproape la orice domeniu, a existat dintotdeauna. Dar se manifesta în propriile cercuri de cunoscuți.Unul dintre dezavantajele rețelelor de socializare este probabil faptul că astfel de oameni și-au găsit locul perfect de întâlnire, cu alții asemenea lor.
Conducerea uneia dintre cele mai importante instituții de la Botoșani preluată de un funcționar cu carieră de peste 30 de ani - FOTOGALERIE
Unul dintre posturile de conducere de la o importantă instituție publică din Botoșani s-a eliberat înaintea sărbătorilor pascale.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„L-a adus într-o bocceluță asistenta care l-a văzut că este bine format, țipă, respiră. Și a coborât două etaje, cât ne despărțeau, să îi oferim îngrijirea necesară. Cântărea 900 de grame și mama nu știa câte luni ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9429 lei
USD
Dolarul SUA
4.6098 lei
CHF
Francul elveţian
4.8066 lei
GBP
Lira sterlină
5.8083 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6289 lei
XAU
Gramul de aur
275.5597 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2418 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2579 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2900 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6187 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2001 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.7 o C
Dorohoi
26.1 o C
Bucecea
27.0 o C
Darabani
25.7 o C
Saveni
26.6 o C
Ştefăneşti
25.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.