Știrea zilei
Povestea condamnării lui Țurcanu: Cum s-a ajuns la 4 ani și 3 luni minus 1 an & INTERZIS la orice funcție aleasă la stat și nu numai

Fostul președinte al Consiliului Județean din perioada 2012 – 2015 a fost condamnat la închisoare după ce s-au luat în calcul mai multe pedepse, inclusiv o sentință din urmă cu mai bine de cinci ani și care l-a scos atunci din viața politică și administrativă.

Falsul intelectual din urmă cu 4 ani i-a creat noi probleme

 

Astfel, lui i s-a aplicat mai întâi o sancțiune de 3 ani de închisoare pentru pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

 

Tot 3 ani de închisoare i s-au dat și pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

 

Instanța a constatat însă că infracţiunile sunt concurente cu cele de fals intelectual şi uz de fals pentru care Florin Ţurcanu fusese condamnat în 2014 la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare.

 

Ca atare, a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite de Judecătoria Botoşani, modificată şi rămasă definitivă ulterior prin decizia penală a Curţii de Apel Suceava.

 

Totodată, magistrații au descontopit pedeapsa de 6 luni închisoare în pedepsele componente: 6 luni pentru infracţiunea de fals intelectual și 3 luni pentru infracţiunea de uz de fals.

 

Mai departe, judecătorul a contopit cele două pedepse a câte 3 ani închisoare din noul dosar cu pedepsele de 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare din dosarul anterior şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1 an şi 3 luni (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa de executat fiind de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

 

Cum însă actualul vicepreședinte ALDE Botoșani a stat un an în arest, din pedeapsa totală se scade perioada privativă de libertate, astfel încât va mai avea de stat după gratii 3 ani și 3 luni, în cazul în care Curtea de Apel Suceava nu modifică hotărârea Tribunalului Botoșani.

 

Ținut departe de Parlament, CJ, Primărie

 

Pe de altă parte, cum infracțiunile pentru care a fost găsit vinovat au fost comise în perioada în care ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, instanța a decis să îi dea și o sacțiune complementară.


”În temeiul art.45 alin.3 lit.a din Codul penal aplică inculpatului Ţurcanu Florin, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 4 ani”,


Hotărâre Tribunalul Botoșani.


Astfel, actualul vicepreședinte al ALDE Botoșani nu va putea ocupa vreo funcție publică timp de patru ani, nici aleasă și nici numită, adică nu va putea fi parlamentar, primar, președinte de CJ, consilier județean sau local și nici prefect ori subprefect.


În rezumat, Florin Țurcanu este trimis la închisoare, i se iau o mulțime de bani și nici nu mai poate deveni prea curând demnitar.


Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla la Curtea de Apel Suceava, acolo unde poate fi atacată hotărârea de la Botoșani.

 

loading...
Vila din Aleea Pajiștii sub sechestru, Florin Țurcanu pus să plătească o sumă uriașă
Socrul lui Florin Țurcanu ACHITAT în procesul de corupție

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Actrița din Italia, mesaje din mijlocul coșmarului: Începem să ne întrebăm cu toții dacă n-o fi ceva în aer. Ne pare foarte ciudată această explozie
Este actriță de film. Am văzut-o pe marele ecran la Cinema Unirea, jucând alături de actori de marcă de la Hollywood. Scenariile ei au devenit povești pe peliculă. Însă nimic din ce a scris sau jucat nu putea anticipa criza pe care întreaga lume o străbate astăzi.
Honda făcută bucăți la miezul nopții, șoferul rupt de beat a fost aruncat din mașină - FOTOGALERIE
Ordonanțele militare adoptate de Guvern au fost complet ignorate noaptea trecută de un conducător auto din comuna Corni.  
Cea mai frumoasă șoferiță de TIR, la datorie! Aprovizionează supermarketurile din Germania: Lumea este speriată de acest virus și de foame - FOTOGALERIE
Există și botoșăneni care nu s-au întors acasă, ci își continuă munca în țări precum Germania, Italia sau Spania. Mălina Ghileschi este una dintre aceste persoane.
INTERZIS noaptea pe străzi!!! Poliția și Jandarmeria au amendat toți șoferii găsiți după ora 22:00 în trafic – GALERIE FOTO & VIDEO
În prima noapte de când a intrat în vigoare restricția pe perioada nopții a circulației rutiere, echipaje de Poliție și Jandarmerie au efectuat controale drastice în trafic. Orașul era în marea lui parte pustiu, autoturismele care circulau fiind puține în comparație cu zile din vremuri normale.
Taximetriștii din Botoșani sunt la datorie! Au primit măști și materiale dezinfectante – GALERIE FOTO
O categorie profesională care își continuă în aceste vremuri activitatea este compusă din persoanele care efectuează curse de transport persoane în regim de taxi.
Autorul crimei din Centrul Vechi lăsat SĂ PLECE ACASĂ cu mai multe interdicții
În luna august a acestui an se vor împlini trei ani de la crima din Centrul Istoric, care a avut loc pe 23 august 2017. În toată această perioadă suspectul principal a rămas în arest preventiv la Penitenciarul Botoșani.
SCANDAL uriaș la Teatrul Mihai Eminescu, actorii somați să aleagă între concediu și somaj tehnic: Nu poți să stai acasă și să iei salarii integral DOCUMENT
În actualul context epidemiologic când mai multe instituții publice, dar și operatori economici privați au intrat „pe linie moartă” pe perioadă nedefinită, Teatrul Mihai Eminescu dă în clocot. Și probabil că nu este singura unitate care se confruntă cu o asemenea situație.
Botoșănenii din carantină, catering cu fugă! CINE și CUM livrează mâncarea oamenilor aflați în centre – GALERIE FOTO
Aproape 70 de botoșăneni se află la momentul prezent în stare de izolare totală în mai multe centre din municipiul Botoșani.
IREAL!!! Doctorița cu 2 și ceva la examen trimisă șefă la București să lupte cu coronavirusul
Fosta directoare adjunctă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, demisă de ministrul Sănătății în 2017 fiindcă ar fi pus bancuri pe Facebook în timpul programului de lucru, a fost detașată la București. Iar Florian Bodog, cel care a destituit-o în urmă cu aproape trei, a dezvăluit că ar fi fost promovată tocmai pe postul de director al DSP București.
Loading...
Coronavirusul transformă Botoșanii: bancă fără bani în bancomate, alimente de bază raționalizate la un supermarket, afișe unicat – GALERIE FOTO
Pandemia de coronavirus a provocat la Botoșani apariția unor fenomene care nu s-au mai întâlnit, cel puțin după revoluție. Băncile și supermarketurile, dar nu doar acestea, s-au confruntat cu situații extreme.
Ce prevede EXACT legea în SITUAȚIILE DE URGENȚĂ, de la razii la raționalizări; NU ESTE OBLIGATORIE aplicarea tuturor măsurilor
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă seară instituirea stării de urgență urgenţă începând de săptămâna viitoare. Șeful statului a arătat că măsura va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.
Bărbatul internat cu forța la Psihiatrie de fosta soție a fost găsit mort în pat! Acuzații la adresa femeii: Tu l-ai omorât GALERIE FOTO
În iunie 2018 șapte botoșăneni și-au scos fratele din Secția de Psihiatrie fără permisiunea medicilor. Ciobanu Daniel era pe atunci bătut, cu urme vizibile pe corp. L-au adus la Poliție în pijamale și desculț. După doi ani de zile fratele lor a fost găsit mort în casă.
Un funcționar din Primărie și-a scutit întreaga familie de plata taxelor și impozitelor ani la rând
Situație de necrezut petrecută la o administrație publică în vremuri în care organele de cercetare penală cercetează oameni corupți pe bandă rulantă.
Mărturia unei botoșănence blocată în Italia: E jale, lumea e nebună, nu ai voie sa ieși pe stradă că vine PolițiaFOTOGALERIE
Aproape o iarnă întreagă italienii, ca și românii de altfel, au privit știrile de la TV despre China și coronavirus ca pe un film de la Hollywood. Părea ceva mult prea îndepărtat și parcă ireal. Un fel de, ”se întâmplă în Asia, în Europa nu este posibil așa ceva”.
Loading...
ZECE botoșăneni escortați la Agafton și băgați în carantină, dramă la marginea orașului – GALERIE FOTO & VIDEO
Epuizare psihică și oboseală. Asta s-a văzut la oamenii care au ajuns miercuri după-amiază, în autocarul firmei Ramiro la Tabăra Agafton, după o cursă Italia – România. Au plecat la drum când încă țara unde lucrau nu era în carantină totală. După zeci de ore de mers au ajuns în țara natală. Nu și acasă.
Lovitura de la miezul nopții: Prefectul Colbu DEMIS de Guvern
Cu o zi înainte de a împlini trei luni de la numire, Alexandru Colbu și-a pierdut deja funcția de prefect. Întrunit marți seară în ședință, Guvernul a hotărât să îl înlocuiască tocmai cu adjunctul.
Telenovelă cu doi îndrăgostiți, s-au dat cu mașina peste cap de trei ori, au fugit la Iași și apoi au dat vina unul pe celălalt – FOTOGALERIE
Doi tineri și-au pus propriile vieți în pericol iar mai apoi au încercat să ascundă urmele evenimentului rutier. Unul extrem de grav de altfel, tinerii fiind norocoși că au scăpat fără răni grave în urma accidentului.
Prima CRIZĂ de proporții la Botoșani! Panică în rândul populației, oameni urmăriți de autoritățile sanitare, măsuri anti-aglomerație
România și județul nostru deopotrivă traversează o perioadă de criză pentru care instituțiile cu atribuții în situații de urgență s-au pregătit cu tot felul de exerciții, an de an. Numai că acum nu mai vorbim de simulări. Și, în ciuda eforturilor depuse de autorități de a reduce spre minimum nivelul de panică, acest sentiment s-a impregnat deja în oraș.
ADEVĂRATA poveste a lui Daniel Câșlariu! Ce a făcut botoșăneanul înainte și ce salariu încasează de la Asociația Grup Civic
Cineva i-a spus lui Daniel Câșlariu că, într-un timp extrem de scurt, a devenit un fenomen. Nu a exagerat cu nimic. Probabil că visul oricărui om politic, de a dobândi notorietate cât mai multă, îl trăiește fără să-l fi plănuit dinainte Daniel Câșlariu, botoșăneanul de 30 de ani care a ajuns să fie considerat îngerul sărmanilor de la Botoșani.
În 2020 elevii sunt din nou chemați să învețe o meserie adevărată la o unitate cum alta nu-i: Este un liceu minunea lui Dumnezeu GALERIE FOTO
Zeci de elevi din Flămânzi, Copălău, Prăjeni și Frumușica au luat parte săptămâna trecută la o lecție mai puțin obișnuită, una de viață sau mai degrabă una de pregătire pentru viață. Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu a organizat conferința ”Viitorul meu începe azi”, desfășurată în cadrul proiectului ”Ziua Națională a Meseriilor”.
Isi merita soarta, toti care au fost angajati, sau directorii care si-au pastrat functiile au trebuit sa cotizeze, altfel erau destituiti, de cate ori cununa si boteza trebuia sa aiba suita de primari, viceprimai, directori de deconcetate, tot activul PNl, sa il sustina pe IMPARAT. O multime de intalniri cu mese somptuase la care trebuia sa cotizezi, altfel se supara oerul de la Sulita.
30 ianuarie 2020, 17:19
La prima vedere Țurcanu a primit ce-a meritat. Dar beneficiază în continuare de vizualitate maximă, cu atenția pe care i-o dă presa se transformă în erou, iar ALDE în partid țurcanian. La Botoșani, deși pentru prima dată în istoria postdecembristă liberalii au reușit să învingă pesedeul, județul cu instituții publice cu tot este călărit de Țurcanu și Popescu, unul condamnat deja, celălalt încă mai caută pasta de dinți pentru peștii din Delta Dunării, că nu s-or mai fi spălat de când avea dânsul grija danturii lor. În politica botoșăneană liberalii peneliști nici nu se mai văd, Șoptică se simte și el victimă pe la colțuri, că doar a conlucrat bine cu cei doi, iar Flutur nu se știe pe unde-i mai sticlesc ochii că pare absent total. La numiri de șefi nu are acces niciunul dintre liberali, că Popescu și Țurcanu, cu totul întâmplător consăteni, fac legea în județul ăsta, ei taie, ei spânzură, că așa-i politichia modernă, nu contează câte voturi ai, contează cu cine ai aranjat, cu cine ai numărat. Nu vi se pare cunoscut? Parcă așa au venit și comuniștii la putere, prin numărare, deși n-au avut ce.
30 ianuarie 2020, 16:20
Cine isi aminteste de vremurile țurcane cand lumea se apleca sa-i pupe poala prostului, ca altfel iesea public si era denigrat nepupatorul de nu facea doua parale. Ba chiar impreuna cu stelica secretossul mai falsificau niste docomente si mai trânteau si un dosar penal . Cum mama drekului sa apara un impostor si sa intrebe de ce Catalin Rotundu nu a fost pedepsit? Impostorule, ai uitat de vremurile cand tu il pupai in Koor pe Țurcanu si ii spuneai ca-i imparat? In vremurile acelea, daca Rotundu ar fi comentat in fața ”imparatului”tau, ar fi fost executat instant. Si, cel mai probabil, nimeni nu i-ar fi luat apararea. Crezi ca Țurcanu isi cerea voie de la Rotundu? Uita-te la el, si condamnat in prima instanta la PATRU ANI JUMATE CU EXECUTARE, tot isi permite sa ameninte si sa dicteze. Unde mai pui ca matrakuka e subprefect, pe-acolo pe undeva.
30 ianuarie 2020, 15:39
Bine,bine dar cu complicii cum ramane?De ei nu se mai aude nimic.Ce pedepse au luat primarii de la dingeni (rotundu)cel de pe la Avrameni precum si ceilalti care au mai beneficiat pe seama lui Turcanelu? Cum ei nu au gresit?Halal judecata!!!!!!!
30 ianuarie 2020, 14:59
Fluorine, ai primit vot de blană!
30 ianuarie 2020, 11:35
A primit ce a meritat. Sper doar ca judecatorii de la Suceava să menţină sentinţa şi să facă zi cu zi până la 4ani şi 3luni. Păcat că merge singur şi nu alături de toţi cei care i-au fost complici şi care acum ori nu-şi amintesc,ori susţin că au fost obligaţi.
30 ianuarie 2020, 11:11
Măcar in toata perioada asta cand se credea ca va pensiona toti judecatorii din Tribunalul Bt, publicatia dvs si-a facut treaba cu profesionalism- nu l-a laudat, nu l-a criticat, nu v-ati compromis profesional fiindca, probabil, ati realizat ca atunci cand ridici in slavi un asemenea om, cobori la nivelul sau si minti cu buna stiinta cititorul.
30 ianuarie 2020, 10:28
Cine se aseamana, se aduna. Cei compatibili sunt”uniti in cuget si in simtiri” ia la umbra lor nu cresc decat țurcănei mai mici si mai periculoși.
30 ianuarie 2020, 10:00
Am fi curioși să aflăm care este punctul de vedere al amicului Șoptică. Era o vreme când cei doi băteau județul în lung și în lat, uniți în cuget și-n simțiri, spre bunastarea generală, desigur.
30 ianuarie 2020, 09:36
Rau faci, rau atragi! Ce fel de om se considera acest individ in conditiile in care , cu bunastiinta, a fabricat dosare penale aducand ca probe documente falsificate? Evident, in tot demersul sau mizerabil a avut si complici asa cum complici a avut si atunci cand s-a apucat de jaf. Doar ca ai sai complici spun acum ca nu-si mai amintesc.
30 ianuarie 2020, 08:47
Loading...
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
„Multumim tuturor celor care au ajutat si  doresc să ajute Spitalul Județean în aceste zile în lupta împotriva COVID-19  si au donat în contul ASOCIAȚIEI” PRIETENII SPITALULUI MAVROMATI”pentru a achiziționa în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8288 lei
USD
Dolarul SUA
4.4163 lei
CHF
Francul elveţian
4.5682 lei
GBP
Lira sterlină
5.4966 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1159 lei
XAU
Gramul de aur
225.8515 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2406 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3438 lei
AUD
Dolarul Australian
2.6946 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1285 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1759 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6468 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.