Știrea zilei
Șoarecii au dat năvală la Colegiul Laurian, cursuri mutate din cauza rozătoarelor – VIDEO

Printre profesorii și elevii de la Colegiul Național A.T. Laurian și-au făcut apariția în al doilea semestru și mai multe rozătoare. Prezența acestora a fost observată mai des începând cu săptămâna trecută.

Profesori, elevi și... șoareci


Șoarecii au fost văzuți și chiar filmați la parterul corpului vechi, atât pe hol cât și în sălile de clasă.


De cele mai multe ori prezența le-a fost semnalată în prima sală de lângă vechea intrare a elevilor, cea dinspre Medicina Legală.


Iar miercuri s-a ajuns în situația în care elevii au refuzat să mai intre în respectiva încăpere, luându-se decizia mutării lor temporare într-un alt spațiu.


Deocamdată nu se cunoaște motivul apariției bruște a animalelor, vechimea clădirii, dată în folosință tocmai în 1885 și iarna neobișnuit caldă putând fi însă doi factori favorizanți.


Directorul adjunct de la ”AT Laurian” susține că de la începutul anilor 90 nu s-a confruntat cu un asemenea fenomen.


”La sfatul Direcției de Sănătate Publică am pus materiale non-toxice și verificăm sălile de trei-patru ori pe zi. Femeile de serviciu au spălat toate sălile de clasă. Ținem totul sub supraveghere, se șterg băncile, se curăță regulat”,


Ioan Onofrei, director adjunct CN AT Laurian.

 

Se pregătește o deratizare


Profesorul a adăugat că s-a contactat o firmă de deratizare care să curețe imobilul, dar că, pentru a se preveni apariția unor intoxicații ca în alte județe din țară, s-a decis să se acționeze la sfârșitul săptămânii, după terminarea cursurilor.


”Vom vedea ce ne sfătuiește firma specializată și chiar dorim vineri (azi - n.r.) să facem o verificare împreună cu cadrele de la Direcția de Sănătate Publică (DSP – n.r.)”,


Ioan Onofrei, director adjunct CN AT Laurian.


Reprezentanții DSP susțin că nu au primit deocamdată vreo solicitare din partea CN AT Laurian, dar că le vor oferi sprijinul celor de acolo dacă este cazul.


”Colegiul își selectează firma de DDD. E adevărat, noi nu asigurăm consultanță tehnică privind modul în care își desfășoară firma respectivă activitatea, trebuie să o deruleze corect. Dacă are nevoie de anumite recomandări, în sensul «ce ar trebui, cum ar trebui», ar trebui să se adreseze nouă și vom emite un punct de vedere”,


Teodor Ferariu, director interimar DSP Botoșani.


Șeful Sănătății Publice a arătat că, dacă șoarecii își tot fac apariția este clar că se impune o deratizare.  

 

loading...
Mușcat de un șobolan, un botoșănean a ajuns în stare gravă la spital: Medicii sunt în ALERTĂ, vezi cum te protejezi de boala cruntă care poate deveni fatală
Ziua neagră din istoria Liceului Laurian: MARELE INCENDIU care a mistuit zeci de mii de cărți, dosare și drapelul școlii

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Zeci de angajați de la Spitalul de Recuperare ținuți acasă pentru că directoarea „n-are ce să facă cu ei”
Situație disperată pentru câteva zeci de angajați din cadrul Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe, din municipiu. Au fost trimiși acasă pe perioada stării de urgență, iar de luni ar fi trebuit să revină la muncă, lucru care nu s-a întâmplat.
”Decât” un salariu: 500 de euro amenda medie în pandemie la Botoșani! Sancțiunile aplicate de Poliție au atins un nivel istoric
Disputele pe seama amenzilor aplicate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în Starea de Urgență au determinat ExpertForum.ro să întocmească un studiu mai aprofundat al politicii Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) cu privire la pedepsirea cetățenilor în perioada pandemiei.
Viceprimarul Murariu lăsat fără cele mai importante atribuții: Este clar răzbunare! Flutur: Erau disperați oamenii
Contrele politice din fruntea Primăriei municipiului reședință de județ se amplifică pe final de mandat. Ultima ședință de Consiliu Local a fost poate și cea mai încrâncenată, mai ales prin limbajul folosit de unii aleși locali, și a avut repercusiuni la scară mai largă.
Covidul a doborât și barilul: Benzina din Botoșani, cea mai ieftină din ultimii 10 ani - FOTOGALERIE
În urma cu exact un an și jumătate Botoșăneanul remarca într-un articol creșterea accelerată a prețurilor carburanților la principalele stații PECO din oraș și, mai ales, faptul că la toate acestea motorina ajunsese mai scumpă decât benzina de cea mai bună calitate.
Director de instituție publică internat în spital cu simptome de COVID, la serviciu un coleg este POZITIV
Lucrurile par să se fi schimbat într-atât în ultimele două luni de zile încât normalitatea de dinaintea pandemiei pare că nu va mai reveni curând, așa cum era percepută în accepțiunea generală a oamenilor. Iar între timp, SARS – COV- 2 mai cucerește o instituție publică de la Botoșani.
Misterul celor 61 de botoșăneni care au... dar nu au Covid: Nu mai iau nici un fel de tratament
Ciudățenia bolii care a blocat mapamondul produce situații neobișnuite inclusiv în statistici și chiar la Botoșani. Județul nostru ocupa joi, 7 mai, locul 6 la nivel național ca număr total de persoane infectate.
DONAȚIILE botoșănenilor încep să producă efecte! Peste 250 de teste efectuate ZILNIC la Botoșani
Începutul a fost unul anevoios, într-un context epidemiologic care nu a putut fi anticipat și care a forțat la maximum resursele de orice fel ale statului, fie că vorbim de mediul economic sau de sistemul sanitar local și național.
Centrul Județean al luptei cu Covid-ul, pulverizat chiar de coronavirus: polițiști, jandarmi, oameni de la servicii trimiși înapoi de unde au venit
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor (CJCCI), acesta este sau ar trebui să fie la Botoșani ”creierul” luptei cu coronavirusul. În plină pandemie însă, tocmai acest CJCCI a fost afectat de Covid-19.
OPT copii infectați cu COVID internați la Secția de Boli Infecțioase, cel mai mic are 10 ani
Coronavirusul îi afectează pe adulți, dar și pe copii deopotrivă. La Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Mavromati sunt internați mai mulți copii infectați cu virusul COVID.
inpuff.ro
Loading...
SPERANȚĂ: Sute de copii născuți la Maternitatea Botoșani în plină pandemie, unele mămici suspecte de COVID
Există și vești bune în toată această perioadă dificilă pe care întreaga omenire o traversează.
Câți medici bolnavi am fi avut oare? Primul pacient infectat, testat abia la insistența aproape disperată a doctoriței omorâte de Covid
Nici mai mult, nici mai puțin de 199 lucrători în sistemul sanitar botoșănean, într-o proporție covârșitoare angajați ai Spitalului Județean, au fost diagnosticați cu Covid 19, potrivit datelor furnizate miercuri seară de către Centrul Județean de Comunicare.
S-a cerut oficial înlocuirea! Medic de la Urgențe pregătit pentru preluarea Sănătății Publice
Deși este conștient că merge la un salariu de trei ori mai mic față de cel din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și la cârma unei instituții în care decizia face uneori diferența dintre viață și moarte, medicul botoșănean este pregătit pentru această provocare. Iar singura motivație este faptul că își dorește să schimbe ceva în evoluția pandemiei de COVID-19 pe plan județean. Să repare din răul făcut deja.
26 aprilie, ziua dezastrului: Ceaușescu în alertă la cinci zile de la EXPLOZIE, iar la Botoșani ”bate-un vânt ciudat, dar e cald”
Cernobîl, 26 aprilie 1986. Mai exact, la 01:23 noaptea, cel de-al patrulea reactor al centralei nucleare a explodat. Un dezastru considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.
CRIZA coronavirusului doar în buzunarele botoșănenilor! Statul a dat amenzi de peste 7,5 milioane, dar a plătit șomaj în bătaie de joc
La Botoșani vorbim despre o sumă de peste 1,5 milioane euro aplicată ca amenzi de la începutul intrării în Starea de Urgență și a emiterii primelor ordonanțe militare care au restricționat libera circulație a populației.
Loading...
Cum ne schimbă pandemia: Nimeni NU vrea director la o instituție ”din prima linie”
După apelurile repetate ale Prefecturii și senatorului Costel Șoptică, ministrul Sănătății a schimbat-o vineri din funcția de manager al Spitalului Județean pe Livia Mihalache. Medicul pediatru avea concurs, dar Guvernul adoptase o ordonanță de urgență în urmă cu trei săptămâni care îi permitea inclusiv înlocuirea unor astfel de directori.
Șoferul cu BMW de la Carrefour scos de avocat din arest preventiv! POVESTEA celor 24 de ore din ziua accidentului
Primul mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Botoșani în 2020 a fost pe numele unui tânăr de 27 de ani din comuna Corni, care cauzase un accident rutier la mijlocul lunii ianuarie, soldat cu rănirea unei femei. După aproape trei luni de zile, în Săptămâna Mare, judecătorii au decis să-l lase acasă. În arest la domiciliu.
Acțiune UMANITARĂ fără precedent la Botoșani! Oamenii de afaceri au donat peste 200.000 de euro pentru spitale – LISTA firmelor
Campania a izvorât din dorința comunității de a se proteja. Inițiator a fost unul dintre cei mai apreciați botoșăneni la acest moment, Vlad Plăcintă, în calitate de președinte al Asociației „Salvează o inimă”.
Coronavirusul bate și la ușa IPJ! Angajat de la Pașapoarte pozitiv la COVID detașat la Poliție, teamă și-n rândul polițiștilor
Oamenii pe care ne bazăm în principal și care sunt trimiși în linia întâi în lupta pandemică, fac parte din categoria celor mai expuse persoane la infectarea cu noul virus.
Coronavirusul a întors lumea pe dos: Nunți ANULATE și zeci de înmormântări ATIPICE la Botoșani
De la jumătatea lunii martie asistăm la tot felul de măsuri care ne afectează pe toți, într-o mică sau mai mare măsură. Ne supunem neputincioși la tot felul de interdicții luate de autorități în vedere împiedicării răspândirii coronavirusului. Și astfel s-a ajuns ca viitorii miri să-și anuleze nunțile, iar înmormântările să se facă în condiții speciale.
Tinerii din Botoșani au cântat Hristos a înviat! - ”Am dorit să fie o mângâiere și o speranță, să transmitem oamenilor că totul o să fie bine” - VIDEO
Momente emoționante create de tinerii din Botoșani scot la iveală forța unificatoare a credinței, chiar și atunci - sau mai ales atunci - când vremurile par potrivnice.
Rozatoarele pot raspandi o multime de microbi, Directia de Sanatate Publica trebuie sa intervina imediat. Atitudinea conducerii scolii este una aproape "clasica": se minimalizeaza totul, se ascunde rahatul sub pres s a.m.d.
7 februarie 2020, 11:13
Gata, știu sursa! Au sărit din poșeta vicepremierei pe tocuri la vizita de la finalul anului trecut. S-a rezolvat problema, îi prindeți cu grijă și-i restituiți. Acum va avea timp să se ocupe de ei.
7 februarie 2020, 08:36
Este de neconceput, ăștia habar nu au de lege. Deratizarea se face obligatoriu anual, iar acolo unde se semnaleaza aparitia rozatoarelor o data la sase luni. Insa " directorii excursionisti" cum li se spune acestor doua personaje pentru ca fac multe plimbari in timpul anului scolar cu tot ce implica asta, perturbarea orarului etc au alte preocupari...
7 februarie 2020, 08:21
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Am venit într-o țară săracă, în care un profesor câștigă 250 de euro pe lună. Prețurile din magazine nu sunt mult mai mici ca în Austria. Am întâlnit o grămadă de oameni nemulțumiți. Starea de spirit a lor nu e una ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8396 lei
USD
Dolarul SUA
4.4406 lei
CHF
Francul elveţian
4.5685 lei
GBP
Lira sterlină
5.4098 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1220 lei
XAU
Gramul de aur
247.0285 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2509 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3804 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9040 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1766 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1775 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6490 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.