Știrea zilei
Nu au nevoie de așa multe vacanțe! Sistemul de învățământ prin ochii unei tinere educatoare – Cât RĂU fac pauzele lungi copiilor

Nu avem forță de muncă, tinerii pleacă din țară, nu evoluăm, sistemul e învechit - sunt unele dintre propozițiile pe care le auzim zilnic în ultimul timp. Botoșaniul are tineri frumoși, deștepți și talentați. Acest lucru se poate observa uitându-ne la clasamentele de la olimpiadele școlare județene sau concursurile naționale și internaționale.

”Sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar, însă am ales să predau la grădiniță”


Astăzi am ales să vorbim cu un cadru didactic tânăr, la început de drum, care încă din liceu și-a dovedit abilitățile de educatoare. Florinela Lăcustă are 22 de ani și a intrat în învățământ imediat după ce a terminat liceul cu profil pedagogic din municipiu. Acum, este deja în al patrulea an de activitate. Activează în comuna Ungureni, din județul Botoșani.


”Sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar, însă am ales să predau la grădiniță, să lucrez cu preșcolarii. Am ales acest nivel încă din clasă a 12-a, în urmă orelor de asistență și practică pedagogică, observând că înclinația mea este mai mult spre partea artistică/creativă. Îmi place să fiu la nivelul copiilor, îmi place să îi ascult și să le povestesc, îmi place să mă transpun în diferite roluri și să îi ajut să învețe cu ajutorul jocurilor, toate acestea fiind cuprinse de calmul și grija mea”,


Florinela Lăcustă, profesor.

 

”Dacă ar fi să schimb ceva, primul lucru de pe lista mea ar fi acela de a mai renunța la hârtii”


Despre sistemul de învățământ crede că este unul complex și într-o continuă schimbare. Cât despre modificările pe care le-ar aduce, sunt nenumărate.


”Dacă ar fi să schimb ceva, primul lucru de pe lista mea ar fi acela de a mai renunța la hârtii. În ziua de astăzi a fi profesor înseamnă a avea zilnic după tine un biblioraft, iar a fi educator pe lângă acel biblioraft trebuie să mai adaugi zilnic o geantă pentru copii plină cu creioane, plastilină, lipici, hârtie colorată, perforatoare, sclipici, povești, bomboane etc. pentru că “doamna” zilnic trebuie să aducă ceva nou copiilor.

Un al doilea punct de pe lista mea de schimbări ar fi investiția materială în grădiniță și școli, mai ales în mediul rural unde posibilitățile sunt mai puține, iar de cele mai multe ori cadrele didactice trebuie să facă în așa fel încât copiii să nu simtă lipsurile din sala de clasă sau de la masa de lucru. Aici vorbesc strict de rechizite, să nu mai amintim de mobilier sau toaletă în interior. Și un al treilea lucru pe lista mea de schimbări ar fi modul de lucru, încercăm cu greu să ne desprindem de gândirea comunistă”,


Florinela Lăcustă, profesor.

 

”Copiii, nu au nevoie de așa multe vacanțe precum avem nevoie noi, adulții”


Inevitabil, discuția noastră s-a îndreptat și spre vacanțele din sistemul de învățământ, iar tânăra profesoară nu a ezitat să ne spună părerea sa sinceră.


”În ultimul timp mi se pare că ne ferim puțin de muncă, ne bucurăm că putem merge la munte, în vizite, petrecem mai mult timp acasă, însă lacunele din ritmul unui elev le vom simți puțin mai încolo. Urmează vacanță de Paște, necesară și ea, fiind de două săptămâni, este rezonabilă, zi liberă de 1 Mai, care poate pică pe lângă o zi de vineri și iar putem fi fericiți. Practic vorbind, copiii mei după ce s-au întors din vacanță de iarnă, de trei săptămâni, în primele zile erau doar cu privirea pe sus, la tot ce îi înconjurau, erau dornici să atingă orice lucru din grădiniță, fiind el și nesemnificativ, iar mai mult dor în ochii lor față de mine până atunci nu am văzut. M-au îmbrățișat și acei copii timizi, ce nu aveau curajul de obicei să vina la mine să mă îmbrățișeze, să îmi spună un cuvânt frumos, așa cum ceilalți obișnuiesc. S-au întors dornici de muncă, dornici să descopere, să cunoască lucruri noi, au povestit tot ce s-a întâmplat pe timpul vacanței, exprimându-și și dorința de a se întoarce la grădiniță, la colegii lor, la jucăriile lor. Din asta pot observa că ei, copiii, nu au nevoie de așa multe vacanțe precum avem nevoie noi, adulții”,


Florinela Lăcustă, profesor.


Așadar, la suprafața, vacanța lungă este o bucurie, însă în adâncime poate duce la blocaje sau chiar tristețe în rândul copiilor, mereu dornici de a socializa și de a fi mereu într-un colectiv.

 

loading...
LOVITURĂ pentru părinți: Au ajuns să-și trimită copiii la vecini din cauza vacanței prea lungi
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

Isabela ALEXANDRESCU
Radu scrie textul vieții
Îl scrie cu durere, cu demnitate, cu speranță. Și dacă la toate celelalte articole pe care le-a așezat, după timpuri, pe hârtie sau pe ecranul computerului, cunoștea răspunsurile la toate întrebările, acum are doar o mulțime de întrebări.
Bătălia pentru un loc în Senatul României: Candidați avuți importați din capitală, alții fără locuințe, unii cu listă de datorii, alții cu conturi de economii – AVERILE
După alegerile locale din 27 septembrie 2020 urmează un nou scrutin important care va avea loc la finele săptămânii viitoare: cel pentru Parlamentul României.
Eșec la licitația de aproape 30 de milioane de euro pentru noile căi de rulare ale tramvaielor: Nimeni nu vine să piardă bani
Unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din municipiul Botoșani bate deocamdată pasul pe loc. Și în mod neașteptat, investiția privitoare la modernizarea infrastructurii de transport în comun, finanțată de Uniunea Europeană, a stârnit interes din partea companiilor private, însă până la un anumit punct.
Tragedie la Maternitate: Unicul copil al unor părinți infectați cu COVID a decedat, acuzații către cadre medicale: A murit cu zile
Doi tineri trec prin clipe grele după ce bebelușul lor s-a stins din viață la Maternitatea Botoșani. Îndurerată, familia lansează acuzații către cadrele medicale.
COVID - o boală cu bătaie lungă: Jumătate dintre botoșănenii tratați au rămas cu sechele după ce s-au vindecat
Până la sfârșitul acestei săptămâni erau declarați vindecați 3.285 de botoșăneni. Specialiștii susțin însă că mulți dintre ei au încă probleme de sănătate.
Administratorul unui pub și un comerciant au încercat desființarea hotărârii de închidere a piețelor și HoReCa, surpriză de proporții la Tribunal
Firma care administrează Grand Irish Pub și Sorinel Belciug, un comerciant cu afaceri în piață, au atacat în instanță hotărârea adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) imediat după ce Guvernul a trasat o nouă serie de restricții, inclusiv interzicerea deplasării pe timpul nopții. Tribunalul a respins acțiunea, dar procesul are o poveste cu totul aparte.
Vicepreședintele CJ-ului ”importat” la negocierile politice, lăsat să șomeze la birou: D-na președinte a spus că deocamdată asta e situația
Dacă la Primăria Botoșani s-a transmis un mesaj de unitate și echipă, la Consiliul Județean unul dintre vicepreședinți a fost deja izolat de activitatea principală a instituției. Facem referire la persoana care nu prea corespunde politic cu noua conducere formată la Județ după alegerile locale.
Botoșani, de două săptămâni la limita carantinei: ”E clar că la 6,00 NU voi declara carantină”, DAR...
Botoșaniul trăiește periculos în pandemie, de aproape două săptămâni rata de infectare la mia de locuitori a depășit pragul de 5,00, iar de la 6,00 se poate intra în carantină, potrivit actelor normative adoptate de Guvern.
Afaceri închise, privații și cetățenii amendați pe unde sunt prinși, instituțiile publice scapă în pandemie doar cu un banal... avertisment
Probabil că nu a mai existat vreun an în care instituțiile statului să exercite atât de multă presiune pe operatorii economici privați, iar aici ne referim mai ales la cei din HoReCa. Au fost închiși în starea de urgență, s-au redeschis în starea de alertă, însă cu extrem de multe restricții. Și în toată această perioadă instituțiile statului, printr-o armată de oameni, au făcut rând pentru a-i controla și amenda.
Loading...
În anul dedicat online-ului, instituția de la Botoșani cu peste 80 de milioane de euro buget anual face ședințe prin... telefon
Trăim vremuri pe care nimeni nu le-a anticipat în istoria recentă. Vremuri în care instituțiile își restricționează contactul cu cetățenii, iar guvernanții recomandă ferm telemunca. Vremuri potrivnice în care accesul botoșănenilor la informațiile de interes public TREBUIE să rămână liber.
Două săptămâni de când au închis HoReCa la Botoșani ca să scadă Covid-ul: Rezultatul? Rata de infectare aproape s-a dublat
Pe 29 octombrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis închiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și a celor de noroc din municipiul Botoșani. Măsura a fost adoptată atunci ca urmare a depășirii pragului de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Oamenii din linia întâi care au făcut un pas în spate! Val de pensionări și demisii la Spitalul Județean Mavromati în plină pandemie!
De la debutul pandemiei cadrele medicale sunt în linia întâi, motiv pentru care s-au mai făcut angajări ca să se facă față valului de pacienți. Însă în tot acest timp au fost și persoane care au ales să demisioneze, ar și altele care au ieșit la pensie în această perioadă stresantă pentru toată lumea.
Scandal în Piața Centrală, comercianții au intrat în hală: Bătaie de joc din lume! Lumea muncește pentru o bucățică de brânză VIDEO & GALERIE FOTO
Protestele care au avut loc în fiecare dimineață din această săptămână în fața Prefecturii și Primăriei au continuat miercuri la amiază chiar în Piața Centrală. Mai exact la Hala de Lactate și Hala de Carne, acolo unde zeci de comercianți s-au întâlnit cu reprezentanții SC Urban Serv SA, care încă mai administrează aceste spații.
Administrator public de top la o Primărie! Fost parlamentar, consul și director în București a venit la Botoșani, în sprijinul primarului
A fost parlamentar în două rânduri, demnitar în Republica Moldova și director la Complexul Lia Manoliu din Capitală.
Loading...
„Petrecere” într-o instituție publică unde sunt cazuri de Covid! Angajații adunați într-o sală, una dintre participante fără mască – FOTOGALERIE
În vremuri potrivnice, în care Guvernul a interzis orice fel de adunare, petrecere, aniversare sau orice alt eveniment public sau privat, în spații închise sau deschise, într-o unitate publică de la Botoșani a avut loc totuși o astfel de întâlnire.
Școala offline: Mii de elevi botoșăneni nu fac orele online, ministrul cere controale
Municipiile Botoșani, Dorohoi dar și câteva comune precum Adășeni, Suharău și Văculești se află în scenariul roșu motiv pentru care elevii din aceste localități  au învățat săptămâna aceasta exclusiv online. Iar de luni, conform noilor reguli toți elevii din întreaga țară vor învăța online.
Asta ați ales! Circ de 8 ore la prima ședință a noului Consiliu Local, aleșii scoși afară (și) de concertul Filarmonicii după o întrunire halucinantă – GALERIE FOTO
Dacă își imagina cineva că după alegerile din 27 septembrie situația din Consiliul Local Botoșani se va schimba, s-a înșelat amarnic. Noul deliberativ municipal, format în bună parte din aceiași oameni ca în ultimii patru sau chiar opt ani, a dovedit prin noii săi membri că între jurământul abia depus și ceea ce fac cu adevărat în calitate de reprezentanți ai botoșănenilor este o distanță uriașă.
Draftul care a „transpirat” de la Guvern pe surse și care închide țara, vânat de Prefectură pentru „a nu induce populația în eroare”
Istoria se repetă și încă foarte repede. Pentru că tot ceea ce s-a petrecut în primăvară, când documentele oficiale care vizau măsuri restrictive pentru populație erau secretizate și furnizate „pe surse”, se repetă în toamnă, la șase luni distanță.
”Surpriza” din fruntea CJ-ului, pregătită în realitate de o lună de zile, s-a mers la două capete
”A fost o surpriză plăcută și pentru mine, recunosc, dar mă obligă”. Declarația îi aparține lui Bogdan Dăscălescu, și a fost dată jurnaliștilor la puține minute după ce a reușit să devină pentru prima dată în carieră vicepreședintele al Consiliului Județean.
Fostul șef din Consiliul Județean a revenit la compania orașului și stă cu „bagajele la ușă”: Sunt pregătit pentru orice provocare
După ce și-a încheiat mandatul de vicepreședinte al Consiliului Județean și, mai mult decât atât, a depus jurământul de consilier local, Liviu Toma, „adoptat” de familia Pro România înainte de alegerile locale, a revenit pe postul său de la Urban Serv.
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
”Este o rușine națională faptul că partidele politice din opoziție nu au oprit «privatizarea» Zilei Naționale și că, astfel, au umilit sute de militari și milioane de patrioți”,Cătălin Silegeanu, om de afaceri & ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8721 lei
USD
Dolarul SUA
4.0434 lei
CHF
Francul elveţian
4.4931 lei
GBP
Lira sterlină
5.3981 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8623 lei
XAU
Gramul de aur
237.9394 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2359 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3650 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9817 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1250 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1849 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6544 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.0 o C
Dorohoi
-0.6 o C
Bucecea
-1.5 o C
Darabani
-0.3 o C
Saveni
-1.0 o C
Ştefăneşti
1.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.