Știrea zilei
Moment IROSIT de botoșăneni! Teatru în curtea bisericii simbol a orașului, într-o atmosferă relaxantă, spectatorii pe iarbă – GALERIE FOTO & VIDEO

Marele păcat al momentului a fost poate lipsa de mediatizare la adevărata-i valoare. Și marea pierdere este a botoșănenilor care nu au putut ajunge sau pur și simplu nu au aflat despre acest eveniment.

Actorii de la Teatrul Mihai Eminescu sau majoritatea dintre ei, au schimbat decorul și au jucat în aer liber. Bine, au mai făcut-o și în trecut, pe scene amenajate în aer liber, pe la festivaluri sau pe Pietonalul Unirii.

 

Dar niciodată, sau măcar nu în istoria recentă a instituției de cultură, în curtea unei biserici și nu oricare ci Sfântul Gheorghe, locașul sfânt care simbolizează orașul.

 

Piesa pusă în scenă a fost „Apus de soare” și s-a încadrat perfect în după amiaza zilei de vineri pentru că s-a jucat pe o vreme frumoasă, aproape de apusul soarelui tomnatic.

 

Spectatorii nu au fost într-atât de numeroși pe cât ar fi meritat actorii și piesa în sine. Puținii care au ajuns au stat așezați pe câteva scaune sau pur și simplu pe iarbă. S-au bucurat de spectacolul oferit gratuit de Teatrul Mihai Eminescu, au făcut numeroase fotografii sau au filmat cu telefoanele mobile.

 

Momentul artistic nu a durat mai mult de o oră și a fost aplaudat intens de cei prezenți: tineri, părinți cu copii în brațe, ceva adolescenți, doamne cochete.

 

Botoșănenii s-au delectat cu prestația următorilor actori: Marius Rogojinschi, Daniela Bucătaru, Narcisa Vornicu, Sorin Ciofu, Andreea Popovici, Cezar Amitroaei, Radu Dragoș, Răzvan Amitroaei, Florin Iftode, Marius Rusu, Mihai Donțu, Bogdan Muncaciu, Alin Gheorghiu, Irina Mititelu, Silvia Răileanu, Lidia Uja, Mirela Nistor, Crenola Muncaciu.

 

Evenimentul s-a încadrat în ediția din acest an a September Fest. Astăzi și mâine, pe Bulevardul Mihai Eminescu, la monumentul statuar se vor juca piese pentru copii, pregătite de actorii de la Teatrul Vasilache.

 

Notă veselă: La finalul piesei, un grup se îndrepta spre Centrul Istoric. Discuția era privitoare la evenimentul din curtea Bisericii: Ce a fost? -  O piesă cu Ștefan cel Mare și ăștia de erau cu el… Aurel Vlaicu….”

 

loading...
INEDIT la Botoșani: Piesă de teatru în curtea Bisericii simbol și paradă de epocă - VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Se pregătește pentru Parcul Cornișa cel mai mare show din istoria orașului, de la Dr. Alban și Boney M la Nana și Smiley
Anul acesta Primăria municipiului Botoșani va renunța la organizarea tradiționalului spectacol din Centrul Istoric prilejuit de sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al botoșănenilor.
Meci greu șef - angajat la direcția de la municipiu, s-a chemat Salvarea: Am căzut, am început să tremur, aveam o durere în dreptul inimii
Scandal mare în cadrul unei instituții de Botoșani. Un angajat ar fi fost bătut și amenințat cu moartea chiar de cel care îi este șef.
Botoșănenii sfidează legea și fumează după toate colțurile spitalelor, dar își cer scuze - GALERIE FOTO
Deşi există numeroase afişe care arată clar că fumatul este interzis, nici pacienţii şi nici vizitatorii de la Spitalul Județean „Mavromati” nu ţin cont de acest lucru.
Unde au ajuns liceenii olimpici ai județului și ce ar schimba la Botoșani, de la teatru la locurile de muncă - FOTOGALERIE
Știm cu toții că în județul nostru s-au născut patru mari titani ai culturii românești: Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga și Ștefan Luchian. Putem spune că nici în prezent nu ducem lipsă de oameni foarte deștepți, care au adus numele orașului în marele clasamente ale lumii.
TRAGEDIE în noapte: Soț și soție găsiți morți în baie, ea avea doar 35 de ani
Sfârșit tragic pentru doi soți din județul Botoșani.
8.000 de EURO PENSIE pentru un fost magistrat, 10 lei pentru un alt botoşănean
Este greu de crezut, dar cea mai mare pensie de serviciu plătită la Botoşani este de nici mai mult, nici mai puţin de 38.245 de lei. Asta înseamnă circa 8.000 de euro pe lună, adică pe an, 96.000 de euro.
Apă până la genunchi, șobolani și țânțari: Zeci de botoșăneni nevoiți să suporte un FOCAR DE INFECȚII de ani de zile, pentru că nimeni nu îi ajută - FOTOGALERIE
Suntem în Botoșani, un oraș frumos și cu un aer curat, însă sunt și dedesubturi pe care puțini botoșăneni le cunosc. Unii dintre ei le știu, căci trăiesc într-un mediu infect din care pur și simplu nu pot să iasă.
Un tânăr a lovit intenționat un bărbat, l-a băgat în comă, și-a ascuns mașina sub coceni în curtea tatălui și a dispărut - FOTOGALERIE
Un conflict cum rar se poate vedea a avut loc sâmbătă seară, la Cătămărăști Deal. A început într-un bar și s-a terminat cu un bărbat în comă și cu celălalt căutat de Poliție.
Nu au nevoie de așa multe vacanțe! Sistemul de învățământ prin ochii unei tinere educatoare – Cât RĂU fac pauzele lungi copiilor
Nu avem forță de muncă, tinerii pleacă din țară, nu evoluăm, sistemul e învechit - sunt unele dintre propozițiile pe care le auzim zilnic în ultimul timp. Botoșaniul are tineri frumoși, deștepți și talentați. Acest lucru se poate observa uitându-ne la clasamentele de la olimpiadele școlare județene sau concursurile naționale și internaționale.
DEZVĂLUIRE: Consilier plătit din bani publici, ocupat cu ridicarea casei socrului marelui şef de la Judeţ
Astăzi, la Tribunalul Botoșani a fost o nouă înfățișare în procesul ce îi are inculpați pe Florin Țurcanu, fost președinte al Consiliului Județean și Aristomel Anușca, socrul său. A fost audiat unul dintre foştii consilieri de la cabinetul ex-preşedintelui Consiliului Judeţean și s-a cerut revocarea controlului judiciar pe care fostul şeful PNL Botoşani îl are deja de doi ani.
Scandal uriaș în PSD Botoșani: Macaleți a plecat la București cu demisia de la CJ în buzunar și s-a întors... președinte
Organizația județeană a social-democraților stă pe un butoi de pulbere, după ce conflictul latent dintre cele două mari tabere a izbucnit din nou. Totul s-a întâmplat după scandalul fără precedent care a avut loc în cabinetul prefectului între Dan Șlincu și Cezar Nicuță.
Parcările cu plată stau sub nămeți, șoferii puși să plătească locurile: Nu deszăpezim chiar după prima ninsoare - GALERIE FOTO
În municipiul nostru, multe parcări sunt cu plată, administrate de firma Eltrans. Dacă nu ți-ai plătit parcarea, ai putea să nu-ți mai găsești mașina așa cum ai lăsat-o. Însă, unii șoferi au decis să nu mai parcheze în aceste locuri, căci o dată cu ninsorile abundente, nici nu prea ai cum.
Vieți pierdute peste hotare: Călugăr singur pe lume MORT printre străini
Plecatul în străinătate a devenit pentru mulți botoșăneni o necesitate, fiind împinși peste hotare de sărăcie. Din nefericire însă mulți dintre ei își găsesc sfârșitul acolo, iar nu de puține ori sunt înmormântați pe meleaguri străine tocmai pentru că familiile lor nu au bani pentru repatriere.
Sindromul telefonului mobil: Copiii din Botoșani, captivi în lumea lor, la un pas de suicid
Trăim într-o eră a tehnologiei care ne cucerește de la cel mai mic până la cel mai mare. Copiii petrec din ce in ce mai mult timp pe telefonul mobil și tot mai puțin se joacă pe afară, citind o carte sau stând de vorbă cu părinții. Cu toate că tehnologia poate fi un aliat de nădejde în multe domenii, ea poate afecta în același timp relațiile de familie și poate împiedica buna dezvoltare emoțională si socială a unui copil.
Monument de importanță NAȚIONALĂ stă să cadă la Botoșani: NU sunt bani – GALERIE FOTO
Avem un oraș încărcat de istorie și cultură. Din păcate, unele monumente istorice mai au foarte puțin și se prăbușesc. Motivul nu uimește: nu sunt bani.
Unul dintre cei mai cunoscuţi patroni botoşăneni strânge semnături de referendum pentru limitarea bugetarilor la 10%: Să nu mă voteze!
Dreapta Liberală, unul dintre cele mai noi partide din România, a anunţat demararea acţiunii de strângere de semnături pentru iniţierea unui referedum care să limiteze numărul de angajaţi de la stat la 10% din total, susţinând că situaţia actuală a generat “o discriminare accentuată”.
Afacerile se PRĂBUȘESC iarna: Tarabe din piață, spălătorii și terase PUSTII - FOTOGALERIE
Cu siguranță, anotimpul rece nu este deloc pe placul afaceriștilor din județul nostru și nu numai. Vorbim mai ales de cei care dețin spălătorii, terase sau au un loc închiriat în Piața Centrală.
Instituția FANTOMĂ: Fără contabil, fără economist, fără director... înmulțește animalele - GALERIE FOTO
Oare câți botoșăneni au auzit de instituția publică denumită Oficiul Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie? Ce-i drept, nici nu le-ar fi tocmai ușor să afle.
Şpăgi în spitale şi la salarii de 3.000 - 4.000 de euro, vinovaţi sunt scoşi tot bolnavii: Se simt datori să dea
Deși salariile în sectorul sanitar au crescut considerabil în ultimul an, botoșănenii și românii în general nu renunță la a mai oferi personalului medical „mici atenții”.
kalapod.net%20
ALARMANT: Bătaia, ”ruptă din rai” la Botoșani - ”Luna de miere” cu pumni și picioare acceptată de zeci de botoșănence în relațiile cu partenerul
Trăim într-o eră modernă, însă se pare că anumite metehne învechite nu vor să se desprindă încă din năravul unora. Unii botoșăneni încă mai merg pe ideea că ”bătaia este ruptă din rai”, iar acest lucru se observă prin cazurile de violență care ajung în evidența Poliției.
Evenimentul a fost mediatizat GRATUIT de ziarul Botosaneanul, care nu are nici macar un singur contract din fonduri publice cu Primaria Botosani sau vreo societate comerciala ori institutie subordonata.https://www.botosaneanul.ro/stiri/inedit-la-botosani-piesa-de-teatru-in-curtea-bisericii-simbol-si-parada-de-epoca-video/Problema este ca nu a procedat toata lumea la fel, ca se puteau lipi niste afise prin oras, ca se putea face o campanie online s.a.m.d.
8 septembrie 2018, 11:54
Pai trebuia sa cereti niste bani ca sa mediatizati cum trebuie evenimentul. Este tragic ca nu ati incasat macar 2000 de lei pentru publicitate, fara TVA. Cui nu-i plac banutii de la bugetari????
8 septembrie 2018, 11:45
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Credeți că încep anul acesta lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acest buget poartă semnătura unui prim-ministru care a picat toate examenele importante ale educaţiei: admiterea la liceu, examenul de treapta a II-a şi admiterea la facultate. Marele regret al societăţii româneşti este că o ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7383 lei
USD
Dolarul SUA
4.2016 lei
CHF
Francul elveţian
4.1734 lei
GBP
Lira sterlină
5.3832 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8045 lei
XAU
Gramul de aur
177.9108 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4898 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9833 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1625 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1843 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6350 lei
Vremea
astăzi
Botosani
4 o C
Dorohoi
4 o C
Bucecea
4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.