Știrea zilei
S-au ”evaporat” împreună cu serviciul: Peste 120.000 de botoșăneni apți de muncă nu lucrează nicăieri și nu apar în vreo evidență - Unde sunt?
  • Pe de o parte persoanele care nu lucrează se plâng că nu au unde.
  • De cealaltă parte, firmele private suferă acut de forță de muncă și ajung în situații disperate în care funcționează subdimensionat.

Județ depopulat masiv

 

Datele provizorii de la ultimul recensământ arată că am rămas 392.000 de botoșăneni.

 

253.626 de persoane,

au vârste cuprinse între 20 și 64 de ani

 

Dintre acestea doar 133.229 sunt persoane active, cu contract legal de muncă.

 

Datele arată că peste 120.000 de botoșăneni nu au loc de muncă. Ba chiar nu apar în nicio evidență a vreunei unități de stat. Și vorbim de aproape o treime din populația totală numărată la recensământul general din 2021. 

 

„După ultimul recensământ, care nu e public oficial, pentru că avem în jur de 390.000 de locuitori, 70.000 sunt copii înscriși în sistemul educațional, avem înregistrați aproximativ și 80.000 de pensionari, din câte știu eu. Sunt 133.000 de contracte de muncă, dar restul până la 390.000 unde sunt? Asta e întrebarea pe care mi-o pun eu, ca să facem o analiză pe un subiect de interes”,

s-a întrebat prefectul Sorin Cornilă la o ședință a Comisiei de Dialog Social

 

Zeci de mii de casnice

 

Aceleași rezultate provizorii indică faptul că în jur de 36.200 s-au declarat ca fiind casnice. Și ar mai fi populația ocupată din gospodării.

 

„Sunt 9.000 în evidența Casei de Pensii pentru care s-au eliberat anul acesta acele formulare europene necesare pentru munca temporară. Sunt foarte multe persoane care prestează muncă sezonieră în afară și care nu apelează la serviciile AJOFM”,

Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM

 

Însă chiar și așa numărul mare de botoșăneni care sunt considerați inactivi nu este justificat. Sunt probabil persoane care lucrează în străinătate.Â

 

„Ei sunt ocupați în gospodării, dar în gospodăriile din străinătate, nu în gospodăriile noastre”, a comentat situația prefectul Sorin Cornilă.

 

Sau mai sunt acele persoane care desfășoară tot felul de activități casnice, cum ar fi femeile care fac curățenie sau bonele. De la 1 ianuarie 2024 urmează să intre în vigoare o lege a lucrătorilor casnici, ceea ce înseamnă că ar mai fi persoane care să fie luate în evidențele statului.

 

„Lucrătorii casnici pentru care se vor încheia niște raporturi juridice între prestator și beneficiar, pentru care prestatorul va primi niște vouchere electronice sau în format de hârtie, din care i se vor opri contribuții, iar noi vom declara aceste contribuții și le vom plăti la bugetul asigurărilor sociale, ca pentru orice salariat. Iar din cei câteva zeci de mii, vor mai ieși cei care nu sunt plecați, vor mai ieși la iveală”,

Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM

 

Ideea voucherelor emise către persoanele care prestează activități casnice vine în întâmpinarea acestei categorii care nu este acoperită din punct de vedere al asigurărilor sociale de stat. Nu au calitate de asigurat și nici nu înregistrează vechime în câmpul muncii. Iar pentru aceste persoane dările de stat vor avea o reducere de 50% față de salariatul clasic.

 

Foto - Hey, Romania.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
A apărut o nouă „specie” de tineri care au terminat școala, nu știu să facă nimic și trăiesc din banii părinților
Valeriu Iftime, semnal de alarmă pornind de la câteva cifre dureroase: Dacă vrem să avem un viitor în Botoșani, trebuie să facem MAI MULT pentru a dezvolta mediul de afaceri

 

Artistul de la spitalul care pune culoare în mâncarea pacienților, absolvent de facultate lucrează la bucătărie – VIDEO & GALERIE FOTO
Are 32 de ani și este absolvent al Facultății de Artă și Design, după ce în prealabil absolvise cursurile Liceului de Artă Ștefan Luchian.
S-a lansat canalul ”Botoșăneanul” pe WhatsApp! Cu un singur click afli primul tot ce este nou și important în Botoșani și nu numai – VIDEO
Ziarul Botoșăneanul este primul din județul nostru care și-a creat propriul canal de știri pe WhatsApp. În luna septembrie a anului trecut, Meta, compania care deține aplicația de mesagerie cea mai răspândită din lume, a lansat noul său produs: „Channels” (Canale).
Spitalul din Botoșani unde angajatorii își trimit salariații pentru teste de... somnologie – VIDEO
Astfel de testări sunt efectuate periodic la solicitarea unora dintre angajatorii botoșăneni care au semne de întrebare privitoare la proprii angajați.
Bolnavii de la Botoșani care primesc indemnizație de 1.000 de lei ca să stea acasă – VIDEO
Potrivit legii acest beneficiu este acordat sub forma unei indemnizații de hrană.
Valul de șantiere din școli și licee ar putea afecta alegerile la Botoșani: Mii de botoșăneni rămân fără secții de votare
În municipiul Botoșani sunt înregistrate în total 85 de secții de votare. Toate sunt amenajate în unități de învățământ.
Vânt de Dan Nechifor pe la Prefectură: Eu îl apreciezVIDEO
Lupta pentru putere din interiorul PNL nu vizează doar obținerea nominalizărilor la posturile cheie din administrația publică locală, adică președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani, ci și funcția de prefect.
Surpriză uriașă pentru șefia județului, Iftime ia în calcul probabil cel mai tânăr candidat la CJ din istoria Botoșanilor – VIDEO
Când trei se bat în PNL Botoșani, s-ar putea să câștige al patrulea. Aceasta dacă Valeriu Iftime va reuși până la urmă să preia președinția organizației județene a liberalilor și să își pună în practică planurile privind nominalizarea candidatului la șefia Consiliului Județean.
REZULTATE OFICIALE ale sondajului liberal în municipiu: Printre variante se regăsesc și două femei! Cine ar ieși primar?
Sondajul comandat de Partidul Național Liberal (PNL) a fost efectuat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) în perioada 24 ianuarie – 6 februarie 2024.
E haos la PNL, Șoptică și-a anulat demisia cu jumătate de oră înainte de conferință, Iftime începe să își piardă răbdarea: Nici eu n-am înțeles mare lucru / Ne batem la retrogradare VIDEO
Cu mai puțin de patru luni înaintea alegerilor europarlamentare la PNL Botoșani domnește incertitudinea. În ciuda mai multor runde de discuții pe care președintele Nicolae Ciucă le-a purtat atât cu liderul în funcție al organizației județene, cât și cu potențialul înlocuitor, situația nu a fost tranșată.
Inspectoratul de Muncă NU face anchetă în cazul actorului împușcat, pistolul adus de acasă: Această armă a fost acceptată de regizor
Conducerea Teatrului „Mihai Eminescu” a anunțat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) incidentul care a avut loc la finalul săptămânii trecute.Cu toate acestea, inspectorii ITM nu au demarat propria lor anchetă.
Bucurie pentru primari și o armată de peste 1.000 de consilieri botoșăneni: Se pregătește creșterea mandatelor de la 4 la 5 ani
Aleșii locali ar putea rămâne în funcții timp de cinci ani din momentul validării mandatelor. Aceasta dacă proiectul inițiat de Uniunea Democrată Maghiară din România va fi votat de Parlament.
Dr. Claudia Malancea înlocuită din funcția de șef secție terapie intensivă de la Spitalul Mavromati
Aflată în arest la domiciliu până la începutul lunii martie, medicul Claudia Malancea a fost înlocuită din funcția de conducere de la Spitalul Județean Mavromati.
Negocierea anului: Peste 3 milioane de euro pentru o fabrică, în loc s-ar putea ridica un spital - FOTOGALERIE
Problemele cu care se confruntă fabricile de confecții din Botoșani pot deschide noi oportunități de afaceri. Iar una dintre acestea s-a ivit chiar în centrul orașului.
Întâlnire de gradul zero Iftime – Șoptică la conac, se prefigurează un ”careu de ași” pentru alegeri
După câteva zile de dispute la nivel declarativ, președintele grupului ”Elsaco” și președintele PNL Botoșani s-au întâlnit. Luni seară, cei doi au avut o întrevedere la Conacul Zăicești, parte a grupului de firme condus de omul de afaceri.
Inimă de salvator: Oamenii care îndură ger și viscol și cumpără dulciuri pentru copii, din banii lor – VIDEO & GALERIE FOTO
Pompierii se bucură de un grad de 83% de încredere acordată de români, fiind urmați de 67% pentru Armată și 64% către Biserică, conform unui sondaj CURS efectuat în martie 2023.
Primăria împrumută aproape 25 de milioane de euro pentru tot felul de investiții, de la străzi la școli și grădinițe – LISTA obiectivelor
Accesarea împrumutul bancar de către Primăria Botoșani a fost aprobată de consilierii locali într-o ședință care a avut loc spre finele lunii decembrie 2023.
„Se coace” încă o MĂRIRE salarială pentru angajații CJ-ului și ai altor trei instituții din subordine
Proiectul de hotărâre care vizează creșterea salariilor va fi supus dezbaterii în cadrul unei ședințe extraordinare programată luni, 5 februarie 2024, de la ora 14:00.
O tânără campioană a devenit cetățean de onoare: Prin seriozitate, profesionalism a reușit să se impunăGALERIE FOTO
Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali miercuri, 31 ianuarie 2024.
Primarul și fostul parlamentar, proces început cu listă de contestații împotriva DNA Suceava
Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava în cursul lunii martie a anului trecut.
OFICIAL: Municipiul Botoșani mai are puțin peste 90.000 de locuitori, o singură comună „și-a păstrat” oamenii
Recensământul populației a ajuns în punctul final, fiind publicate rezultatele definitive ale acestui demers important. Datele oficiale arată o scădere a populației atât în județ, cât și în municipiul reședință.
Botoșănenii lipsă la apel sunt plecați la muncă în străinătate,pentru un venit decent și o viață mai bună!Am dezlegat misterul!
8 noiembrie 2023, 13:13
La sezatorile astea unde fiecare isi da cu parerea ca sa-si bifeze incano activitate, ati pus problema la modul ft serios, daca se pot crea efectiv locuri de munca in judetul Botosani?Care sunt acelea?, cum sunt platiti oamenii?Ca asa, gargara toti politicienii fac.Concret, ce locuri de munca sunt pt atatia oameni?Nu sunt, va spun eu....daca te duci la firma x sau y, acolo sa vezi conditii de angajare....te intorc pe toate partile si cand aud ca ai 60 de ani, iti multumesc si pa.Deci, inca o data, inainte de a clama o problema, studiati-o pe toate partile si vedeti ca Bt nu are locuri de munca, afara de ceva in constructii, sofer de tirbpt Germania si confectionera pt 2000 lei.Cam atat, restul,sporadic, daca apare ceva pe la vreo institutie,cse stiu dinainte castigatorii concursurilor.Unde sunt 120.000 de oameni?Dar oare chiar avem 390.000 de cetateni in judet? Nu as crede,stiti cum s-a facut recensamantul...Majoritatea au plecat din tara si pleaca in fiecare saptamana!Nu se vede?Uitati-va cate autocare pleaca!La ce sa stea?, ce perspective au?, cate locuri de munca au fost create in industrie?, in agricultura?, cat se plateste contributiile sociale la statul hulpav care toaca banii aiurea?, 40%!Deci, daca tot se discuta discutii, puneti problema CORECT!
8 noiembrie 2023, 12:56
Unde pot fi găsiți botoșănenii care nu au contract de muncă?E simplu!În piețe și pe străzile orașelor la cerșit, la șterpelit, la cumpărat euro, dolari, aur, cupoane, la vândut țigări, la o bere, o cafea etc.Pe cei din zonele rurale dotați cu autoturisme îi gasiți în LIDL, CARREFOUR, kAUFLAND și la Spitalul Mavromati la internat-externat bătrâni.Pe mulți îi gasiți pe Facebook exprimând păreri și mofturi europene, cu privire la drumuri, parcuri, locuri de joacă, școli, grădinițe, spitale etc.după ce ani mulți nu au contribuit nci cu un leuț la BUGET,Mulți(soț+soție) se jocă cu cei mici în Parcul Eminescu,dar și în parculețele din cartiere!Sigur că mai sunt și cei de la șomaj, de la ajutoare sociale și la băut bere pe caiet până vine SOCIALUL.Dacă muncesc 6 milioane, cum pot trăi 20 de milioane?
8 noiembrie 2023, 08:35
Sondaj
Va reuși Valeriu Iftime să obțină pentru PNL Botoșani un scor electoral mai mare decât cel din 2020, care a fost de 34% la CJ?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Observ cu tristețe că străzile din Botoșani arată ca după bombardament, au avut interpelări și colegii noștri în diverse rânduri dar se pare că nu se găsesc soluții pentru această problemă”,Maricel Maxim, ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
6.6 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
5.9 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
7.1 o C
Ştefăneşti
16.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.