Știrea zilei
HRISTOS A ÎNVIAT! Sute de botoșăneni la prima slujbă de Înviere ca protopop a preotului Petru Fercal: Dăm Slavă lui Dumnezeu și veți vedea că vom rămâne un popor unit – GALERIE FOTO&VIDEO

Clopotele au răsunat în oraș, străzile au strălucit de lumânările aprinse în noaptea de Înviere. După un an de restricții, cu biserici goale și cimitire ferecate, sărbătoarea Paștilor a adunat din nou sute, mii de creștini în toate parohiile.

Bisericile din municipiul Botoșani au primit credincioșii veniți să ia Lumină, dar și să sfințească bucatele de Paști, pregătite de gospodine după un post de 40 de zile.

 

La Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, preotul Petru Fercal a ținut prima slujbă de Înviere după numirea în funcția de protopop de Botoșani.

 

Sute de oameni au umplut curtea bisericii, printre ei foarte mulți tineri și copii. Nu au lipsit nici persoanele în vârstă, care au fost invitate să aștepte miezul nopții în spațiile pe care parohia le deține (sala de mese sau sala de activități). Acolo au fost invitați și copiii, alături de mamele lor.

 

Toți creștinii prezenți au purtat măști, însă atmosfera a fost una de pace și liniște în așteptarea celui mai important moment al slujbei: binecunoscuta chemare ”Veniți de luați Lumina!”.

 

 

”Ne-a dat Dumnezeu vreme bună, avem un preot vrednic, la care venim de peste 20 de ani. După ce a fost anul trecut, anul acesta eram pregătiți să venim și lângă gardul bisericii, dacă nu ne dădea voie înăuntru”, spune o botoșăneancă, aflată la slujba de Înviere alături de fiica ei adolescentă.

 

Tinerii veniți din orașe universitare s-au bucurat nu doar de primirea Luminii, ci de întâlnirea cu prietenii, cu foștii colegi.

 

”E momentul din an când ne revedem aici, la biserică. Anul trecut, cu restricții și cu interzicerea mersului la slujba de Paști, am suferit că nu ne-am mai putut vedea ca altădată. Acum suntem din nou împreună, împreună luăm și Lumina Învierii. Sperăm din suflet să depășim aceste timpuri și să revenim la normalitate”, a rostit Laura, studentă la Cluj. 

 

 

”Cu mult dor am așteptat această noapte plină de lumină”

 

Cu lumânări aprinse în mâini, creștinii au cântat Hristos a Înviat și au ascultat mesajul transmis de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.

 

Care a vorbit, de asemenea, despre reîntoarcerea în Biserică după ”experiența anului trecut”.

 

”Cu mult dor am așteptat această noapte plină de lumină. Ne-am dorit mult să nu mai trăim experienţa anului trecut, ci să fim împreună, în biserici, la acest „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”. Cât de dureroasă este despărțirea! Cât de grea este depărtarea! Câtă bucurie aflăm în a fi împreună, mai ales în noaptea Învierii Domnului!

În acelaşi timp, ştim bine că necazurile și încercările n‑au încetat şi nu vor înceta să ne asalteze. Suferința și durerea sunt mereu prezente. Constatăm însă o bucurie cu totul aparte care ne cuprinde de Paști. Această bucurie se arată mai ales prin rugăciune și prin mulțumire. Bucuria, rugăciunea și mulțumirea devin stare sufletească în mulți dintre noi. Ea se manifestă printr‑o mai mare deschidere față de semenii noştri, prin mai multă dărnicie, printr‑o inimă mai ușoară”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Cuvântul ierarhului s-a îndreptat și către cei aflați încă în grea suferință, îndemnând la rugăciune pentru bolnavii din spitale.

 

”Știm bine că mulţi semeni de-ai noştri sunt cuprinşi de suferinţă. În spitale sunt mulți bolnavi, în lume există multă tristețe, lipsă de rugăciune și stare de nemulțumire. Multele răni din minți și din suflete completează tabloul unei lumi care suferă sub presiunea propriilor neputințe, orgolii și boli.

În fața unei asemenea realităţi, ce avem noi, creștinii, de împlinit? Fiecare, prin cuvânt şi prin faptă, să mărturisească înainte de toate că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Apoi, avem datoria implicării în ocrotirea sănătății sufletești și trupești, atât în viața proprie, cât și în cea a semenilor noștri. Ajutorul și respectul pentru ostenitorii din spitale, sprijinirea celor bolnavi, împlinirea cu onestitate a obligațiilor legate de familie și profesie aduc mult bine societății. Acestea toate pot fi împlinite cu adevărat doar dacă le întemeiem pe credința și bucuria în Învierea Domnului Hristos, dacă viaţa noastră devine rugăciune și dacă avem gând de mulțumire”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

 

”Rugăciunea în timpul Liturghiei este cu adevărat aceea care deschide Cerul”

 

Pr. protopop Petru Fercal a rostit propriul mesaj către credincioși, pe care i-a îndemnat să se bucure de ziua Învierii Domnului.

 

 

 

”Totdeauna așa să ne salutăm: cu Învierea Domnului. Acesta este salutul: Hristos a Înviat! Și răspundem: Adevărat a Înviat! Aceasta înseamnă pe de o parte că îl respectăm pe Dumnezeu și mărturisim Hristos a Înviat, în al doilea rând ne salutăm unii pe alții, ne respectăm și dorim să rămânem în comuniunea cu Hristos cel Înviat. Ne bucurăm de acest moment frumos și dăm Slavă lui Dumnezeu că după perioada acestui post îndelungat iată ne bucurăm de ziua Învierii Domnului”,

Pr. Petru Fercal, parohul Bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani

 

De asemenea, preotul a vorbit despre importanța participării la Sfânta Liturghie. Nu a uitat nici de măsurile de protecție.

 

”Vă îndemnăm să rămâneți la Sfânta Liturghie. Să nu fugim de Domnul, ci să rămânem împreună cu Dumnezeu și să priveghem împreună cu el ca să nu cădem în ispită. De aceea, avem biserica, avem sala de festivități, sala de mese, sunt scaune, pentru ce în vârstă, pentru mame cu copii, ceilalți puteți sta afară, păstrăm distanța, toate măsurile de protecție, ne rugăm cu pace lui Dumnezeu”,

Pr. Petru Fercal, parohul Bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani

 

Rugăciunea, respectul, înțelepciunea. Pentru un popor unit, pentru familii binecuvântate, pentru conducători drepți și cu ”dragoste de țară și de biserică și de neam”, a spus preotul paroh.

 

”Au nu putem rămâne un ceas la Sfânta Liturghie, să priveghem cu Hristos și să scăpăm de ispită? Hai să fim înțelepți, să rămânem cu Dumnezeu. Dăm Slavă lui Dumnezeu și veți vedea că vom rămâne un popor unit, vom avea familii binecuvântate, vom rămâne în pământul țării noastre, că are cu ce să ne hrănească. Și ne va binecuvânta Dumnezeu cu conducători cu dragoste de țară și de biserică și de neam și va fi bine. Dar să ne rugăm, căci rugăciunea în timpul Liturghiei este cu adevărat aceea care deschide Cerul și mila lui Dumnezeu se coboară pe pământ, binecuvântarea Domnului rămâne cu noi. Hristos a Înviat!”,

Pr. Petru Fercal, parohul Bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani

 

 

Cu lumânări aprinse în mâini, credincioșii s-au îndreptat către cimitire, la mormintele celor plecați la cele veșnice.

 

Hristos a Înviat!

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Un liberal a devenit director la instituția care nu a avut conducere mai bine de jumătate de an
Timp de șapte luni o instituție de la Botoșani nu a avut director. A fost organizat concurs, iar începând de luni, 7 iunie 2021, Agenția Teritorială Nord – Est din cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) Botoșani are în sfârșit o nouă conducere.
Se pregătește scoaterea la concurs a postului de director pe care de patru ani se perindă doar interimari: E loc pentru toată lumea
Ministerul Sănătății va scoate la concurs posturile vacante din Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), unde ”am constatat că există un mare deficit de personal, mai ales de personal specializat”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE.
Cinci agenți de la ”Rutieră” ridicați de DNA revin în Poliție
O parte a polițiștilor de la Serviciul Rutier care au fost ridicați la mijlocul săptămânii de procurorii anticorupție își vor relua activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
ȘASE ani de la tragedia care a lăsat doi copii orfani, amânări peste amânări la proces
Doi soți au murit într-un cumplit accident care a avut loc pe 6 iunie 2015 în „intersecția morții” de la Orășeni Deal. Au trecut exact șase ani și procesul încă este pe rolul Judecătoriei Botoșani.
Se termină mandatul directorului de la ”Apă”, nepotul unui primar PSD pregătit pentru post: 2 milioane de euro în joc
Cele patru luni de interimat ale lui Gabriel Cîrlan în fruntea companiei de apă și canalizare a județului se termină în prima decadă a acestei luni, iar informațiile privind înlocuirea sa au circulat chiar înaintea ședinței consiliului de administrație din luna mai.
”Privighetoare” la Poliția Rutieră? Cinci agenți ridicați de DNA s-au pensionat înaintea descinderii și a adoptării legii prin care polițiștii corupți nu mai primesc pensie de serviciu
”Facem precizarea că cinci dintre agenții față de care s-au luat măsurile preventive și-au încetat activitatea prin pensionare, in luna mai a.c.”. Acesta este finalul unui foarte scurt comunicat de presă pe care Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) l-a trimis joi dimineață, după descinderile efectuate de Direcția Națională Anticorupție la Serviciul Rutier.
Polițiști ieșiți ”mascați” din sediul de la ”Rutieră”: telefoane, înscrisuri de la etiloteste și hard disk-uri de la radar, ridicate de procurori - VIDEO & GALERIE FOTO
De la primele ore ale dimineții a fost o adevărată desfășurare de forțe la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului pentru Poliție Județean (IPJ). Au avut loc percheziții atât la sediul din Zona Industrială, cât și la locuințele mai multor polițiști.
Prefectul schimbă foaia: Directorii puși la treabă cu un raport „cheie”, posturile libere și reclamațiile împotriva funcționarilor se spun la toată lumea – DOCUMENT        
Directorii mai multor instituții deconcentrate de la Botoșani vor avea de făcut raportări trimestriale pentru Instituția Prefectului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a pus la dispoziție și un model-cadru, dorința fiind să se pună accent pe eficiență și indicatori de performanță. Iar statisticile cu cifre mulțumitoare pe care șefii le scot în evidență ori de câte ori au ocazia să fie lăsate pe un plan secund.
CHESTIONAR: Copiii pandemiei răspund părinților, orașului și lumii întregi: Bucurați-vă de tot ce aveți, că nu ştiţi ce aduce ziua de mâine / Păcat că trebuie să plătești ca să intri la locul de joacă!
Pentru că viața în pandemie a lăsat urme nu doar în existența adulților, ci și în a celor mici, i-am provocat pe copiii din Botoșani să răspundă unui Chestionar, dar și să transmită mesaje către generațiile din viitor. Un arc peste timp, o punte a copilăriei pe care cei mici și-au însușit-o cu seriozitate și, pe alocuri, chiar cu maturitate.
Loading...
Pe bani europeni: Guvernul face la Botoșani sistem de lansare al rachetelor care... rup norii
Județele Botoșani și Suceava vor dispune de un sistem de lansare al rachetelor antigrindină. Investiția va fi finanțată prin PNRR și a fost confirmată de ministrul Agriculturii prin intermediul unei corespondențe purtate cu vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
Director de bancă lăsat fără telefon în Piața Centrală! A cerut imagini de la Poliția Locală și a fost trimis la IPJ, camerele video din zonă sunt doar de decor
Întâmplarea a avut loc spre finele săptămânii trecute. Directorul unei instituții bancare a rămas fără telefonul mobil în zona parcării cunoscută drept „Comaliment”. Dincolo de funcția deținută de păgubit, rămân în această categorie și ceilalți botoșăneni furați sau înșelați în Piața Mare.
Apeluri peste apeluri pentru vaccinare, maratoane unul după altul, dar la Botoșani prefectul, șefa CJ și primarul NU s-au imunizat
Conferințe de presă, acțiuni maraton din mașină, din corturi, în fața Prefecturii sau cu intrare gratuită la muzeu. Apeluri la conștientizarea importanței vaccinului. Discursuri peste discursuri.
Luceafărul cu saxofon a plecat să cânte pentru îngeri, pe pământ au rămas prea puține cuvinte pentru a descrie durerea – VIDEO & GALERIE FOTO
”Astăzi s-a stins un luceafăr de pe cerul vieții noastre”. Acestea au fost cuvintele rostite de preotul Ionuț Apetrei la finalul slujbei de înmormântare care a avut loc marți la Biserica Sfântul Ilie din Dealu Mare, acel cartier-sat de la intrarea în Dorohoi dinspre Botoșani.
Primar trimis acasă de prefect, o liberală pregătită să-i ia locul
Primarul botoșănean care își pierde mandatul la opt luni de la alegerile locale stă să plece din Primărie.
Loading...
Tragedie: Fiul patronilor de la Popas Cucorăni a decedat într-un accident rutier
Fiul administratorilor de la Popas Cucorăni a decedat duminică dimineață într-un cumplit accident rutier.
CONCURS la Primărie pentru amenajarea unor sensuri giratorii, de la statui din paie la monumente inedite – GALERIE FOTO & VIDEO
Patru sensuri giratorii din municipiul Botoșani vor fi amenajate cu fonduri europene în baza unor idei venite de la cetățeni ai orașului, care au participat la un concurs în acest sens.
Podul de iubire între vii și morți! În alte părți la loc de cinste, la noi la voia întâmplării: Cimitirul ca o carte de istorie, Botoșani iar repetent, războiul cu natura pare pierdut – GALERIE FOTO
Se spune că există un tărâm al celor vii şi unul al celor morţi, iar podul care le uneşte este iubirea. Spune acestui pod cimitir sau loc de veci. Ar fi trebuit să  fie un muzeu în aer liber, dar seamănă deseori cu un tărâm uitat.
Penibili până la capăt! Candidații la șefia CAS Botoșani picați încă o dată la concursul național - DOCUMENT
O unitate de stat care gestionează unul dintre cele mai mari bugete la nivel național și ale cărei structuri din teritoriu poartă o responsabilitate la fel de mare. Ne referim la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care are în teritoriu casele județene.
Aproape să obțină 2 milioane de euro pentru unitatea CJ-ului, Șoptică a răbufnit: Nu vorbim de lentoare la CJ, ci de o inconștiență totală / D-na președinte se uită doar după flori
Președintele PNL Botoșani a promis să se implice în alocarea a 10,4 milioane lei companiei de apă și canalizare și după cum Botoșăneanul v-a anunțat, Guvernul ar urma săptămâna aceasta să repartizeze suma solicitată.
Suporterul FC Botoșani, de la „Microbist de România”, școlit în America și Anglia: EXPERIENȚA din Maldive dar și traiul în Regat sau Statele Unite – GALERIE FOTO
Un show televizat în Insulele Maldive cu filmări subacvatice sau cu dronă, în slow-motion sau cu tot felul de faze amuzante din probele pregătite pentru concurenți. „Microbist de România” a debutat deja la Televiziunea Română, iar FC Botoșani a avut la rându-i un reprezentant.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
”Acum, în spital avem pacienți care așteaptă intervenții chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viața în pericol. În acest moment, ne confruntăm cu un mare deficit de sânge și de ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9188 lei
USD
Dolarul SUA
4.0604 lei
CHF
Francul elveţian
4.5162 lei
GBP
Lira sterlină
5.7235 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7034 lei
XAU
Gramul de aur
242.7733 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2287 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4097 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1337 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3408 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1937 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.0 o C
Dorohoi
16.8 o C
Bucecea
16.3 o C
Darabani
16.4 o C
Saveni
17.4 o C
Ştefăneşti
19.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.