Știrea zilei
Hotel cu parcări și spații comerciale în bulevardul Mihai Eminescu, în dezbatere publică la Primărie - GALERIE FOTO

Un nou proiect imobiliar se află în etapa de pregătire, documentația necesară fiind în dezbatere publică la Primăria Botoșani.

Hotel cu parcări și spații comerciale

 

Investiția vizează construirea unui hotel ce va avea parcare supra și subterană, amenajare de spații comerciale, dar și restaurarea unei case memoriale care să fie inclusă în ansamblul monumentului arhitectural Casa Antipa. Iar suprafața totală este de peste 3.800 metri pătrați.

 

Viceprimarul Marian Murariu consideră investiția importantă, însă potrivit acestuia trebuie analizată cu atenție și asta pentru că se află într-o zonă de instituții publice și de construcții administrative. De asemenea, este un teren înconjurat de clădiri monument istoric precum Judecătoria Botoșani sau Casa Corpului Didactic.

 

„Această investiție este foarte importantă pentru municipiul Botoșani și trebuie acordată o foarte, foarte mare atenție atât de către investitor, de către arhitectul care elaborează documentația, de către Comisia Tehnică pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism și de către arhitectul șef al municipiului Botoșani deoarece se află într-o zonă ultracentrală a municipiului. Deci, importanța acestui amplasament este datorită atât poziției ultracentrale cât și a înconjurării terenului cu clădiri monument istoric”,

Marian Murariu, viceprimar municipiul Botoșani.  

 

Propuneri așteptate din partea botoșănenilor

 

Deocamdată, cei care au un punct de vedere referitor la această investiție pot depune obiecțiunile argumentate în scris.

„Prin certificatul de urbanism emis de Primăria municipiului Botoșani s-a solicitat întocmirea unui documentații de tip Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Documentația se află în dezbaterea publică de dinaintea emiterii  avizului de oportunitate. În ipoteza în care avizul de oportunitate va fi emis pozitiv se va trece în etapa a doua a documentației, elaborarea documentației detaliate propriu-zise. Orice cetățean care are o anumită părere sau obiecțiune vis-a-vis de această investiție ce urmează a fi făcută poate consulta documentația atât pe site-ul Primăriei municipiului Botoșani cât și la sediul Serviciului de Urbanism de la Casa Cărții și poate depune obiecțiuni în scris”,

Marian Murariu, viceprimar municipiul Botoșani.

 

Astfel, botoșănenii pot transmite informații și propuneri în legătură cu acest proiect imobiliar până pe 12 iunie 2019.

 

loading...
Hotel cu piscină, săli de conferință, terasă și restaurant în locul unei școli din centrul orașului Botoșani – GALERIE FOTO
SCANDAL la municipiu de la… monumentele istorice - Nu suntem agenți imobiliari

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
(ÎNCĂ) Un polițist local LOVIT în Centrul Vechi, ancheta ajunge la un procuror
Numeroasele semnale de alarmă care s-au tot tras în privința CentruluI Istoric al municipiului Botoșani au rămas doar vorbe-n vânt. Pe principiul că „la noi încă este bine”, zilele se rostogolesc unele după altele după scenariile prea bine cunoscute și ușor, ușor vor scăpa de sub control și la Botoșani, unde dreptatea se va face în cele din urmă, da, cu sabia.
După numai un an de zile în sistemul bugetar, soția unui lider PSD Botoșani a ajuns șefă la o instituție publică - FOTOGALERIE
Anul trecut, la finele lunii martie participa la un concurs, la compartimentul financiar – contabil din Instituția Prefectului, pe care l-a și promovat. A rămas acolo în jur de două luni, după care a cerut transferul la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani.
Ziua în care oameni de la Milano și până la Galați & Trușești au protestat pentru drumurile din Botoșani: Moldova, trezește-te! Botoșani, trezește-te! GALERIE FOTO
Așteptați în oraș la 9:30, așa cum au anunțat, protestatarii pentru infrastructură au ajuns vineri la locul de întâlnire cu o oră întârziere. Și nu a fost poligonul ACR, așa cum se făcuse public inițial.
Concurs pentru șefia unei instituții la care postul s-a eliberat prin... deces
Una dintre instituțiile importante din Botoșani este coordonată de un șef interimar la acest moment.
Orgoliu de medic PLĂTIT scump! Executor judecătoresc în stand-by pentru un spital închis de-o doctoriță
După trei ani, două instanțe de judecată au dat câștig de cauză reprezentanților unui spital care s-au trezit timp de o lună și jumătate cu pacienții… în stradă.
PREMIERĂ la Botoșani: Se pregătește cel mai lung sens unic din Botoșani, orașul tăiat în două – GALERIE FOTO
În municipiul Botoșani autoritățile au pregătit o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului rutier. Iar una dintre intențiile factorilor de decizie, adică reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Primăriei prin Poliția Locală, Prefecturii sau Consiliului Județean este crearea celui mai lung sens unic din Botoșani, care va tăia practic orașul în două.
Cel mai SĂRMAN Consiliu Local din istoria orașului?! Aleșii noștri au sărăcit de când VOTEAZĂ pentru oraș
Aproape toți consilierii locali aleși în 2016 și-au publicat declarațiile de avere. Cu mici excepții, cei care votează hotărâri pentru interesul botoșănenilor și dezvoltarea municipiului par să trăiască la limita de subzistență.
Motociclist luat pe sus în bulevard de un Volkswagen, zeci de oameni la accident – GALERIE FOTO
Un nou accident cu un motociclist în prim plan a avut loc în seara de vineri la Botoșani. Evenimentul s-a petrecut după ora 23:00 pe bulevardul Mihai Eminescu.
Un fost președinte de partid și-a scris pe monumentul din cimitir funcțiile de demnitate publică: ”deputat în...”, ”prefect al...” FOTOGALERIE
Dacă unii botoșăneni aflați încă în viață își scriu doar numele și atât pe crucile din cimitir, iar alții își pun meseriile (profesor, inginer, economist), există cel puțin unul care preferă să le reamintească botoșănenilor funcțiile politice pe care le-a deținut de-a lungul vremii.
Tramvaiele pericol public sar de pe linie unul după altul, primarul Flutur: Este o problemă politică & se fac presiuni
Situația actuală a tramvaielor din municipiul Botoșani, extrem de învechite și care cedează la intervale tot mai scurte de timp, a fost comentată într-un final și de primarul Cătălin Flutur.
Tot mai mulți botoșăneni mor pe șosele iar oficial NU din cauza drumurilor - Ce putem face pentru acele mame?
Județul nostru se confruntă cu o realitate dureroasă: lunar o persoană își pierde viața pe drumurile publice care sunt din ce în ce mai dezastruoase.
Două fete filmate în timp ce se băteau în Parcul Mihai Eminescu, nimeni nu este lăsat să intervină – VIDEO șocant
Un nou incident violent s-a petrecut în municipiul reședință de județ, iar protagoniste sunt două adolescente.
Un șef de instituție din Botoșani a luat bani din trei locuri – DOCUMENT
Trăim vremuri în care salariile bugetarilor au crescut considerabil și mai toți salariații din sistemul privat doresc să lucreze la stat din acest motiv. Ei bine, un șef de instituție de la Botoșani a acumulat venituri în anul 2018 din trei locuri.
„SĂRACII” noștri parlamentari! Senatori și deputați de Botoșani, fără case sau mașini și cu datorii la bănci
Nouă parlamentari au trimis botoșănenii din județul Botoșani în Parlamentul României, la alegerile parlamentare din 2016. Șapte sunt de la principala formațiune ce guvernează țara, iar doi din rândul opoziției liberale.
Șefii județului și-au băgat în plus la leafă vreo 10.000 de euro în numai un an - DOCUMENT
Conducătorii Consiliului Județean Botoșani par să fi făcut afacerea vieții lor atunci când au candidat și au reușit să obțină actualele posturi. Cel puțin din punctul de vedere al veniturilor. Aceasta cu toate că vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a ținut să informeze protestatarii pentru drumul strategic că, ”eu nu am venit la scaunul ăsta rupt în fund”. Nu știm cum erau pantalonii săi, dar cu siguranță veniturile erau considerabil mai mici.
Afacerea care a EXPLODAT la Botoșani: Se deschid tot mai multe puncte de lucru - Pe fiecare stradă a apărut câte una-două
Există afaceri la Botoșani care înfloresc de la o zi la alta. Tot mai multe puncte de lucru sunt deschise la Botoșani, dar și în celelalte județe. Și ne referim la Casele de Pariuri.
SESIZĂRI la Poliție și MAI depuse de botoșăneni pentru SCOATEREA tramvaielor, se pregătesc autobuze
Ultimele incidente înregistrate la tramvaiele societății Eltrans s-au soldat cu sesizări către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Mai mulți cetățeni s-au adresat poliției și au cerut demersuri pentru îndepărtarea tramvaielor din traficul de la Botoșani.
Bărbat lovit cu pumnii și picioarele de un grup de oameni după ce n-a vrut să-i dea 1 leu unui cerșetor – POVESTEA străzii vs POZIȚIA poliției – FOTOGALERIE
Scenele de violență par să fie parte din cotidian într-unul dintre cele mai ocolite cartiere ale orașului. O spun oamenii care locuiesc acolo și contrazic aceste afirmații deseori forțele de ordine care au menirea de a restabili liniștea publică.
EXPLODEAZĂ piața imobiliară la Botoșani – TREI blocuri cu spații comerciale și parcări în cea mai căutată zonă a orașului – GALERIE FOTO
Investițiile în spațiile locative în municipiul Botoșani își iau un avânt tot mai mare. Dacă pe partea de producție aproape că lipsesc, în schimb, investitorii locali mai ales se axează pe construcția de blocuri de locuințe.
Se solicită SCOATEREA urgentă a tramvaielor din circulație, la Botoșani – CINE se opune acestei măsuri
Tot mai des sunt auzite cuvintele: „până nu moare un om, nu ia cineva vreo măsură”. Printre botoșăneni, pe rețele de socializare unde se discută tot mai aprins și chiar la nivel administrativ, în rândul celor care administrează acest oraș.
"Ar merge in locul parcului Mihai Eminescu făcute vreo 15 ANL-uri populate toate cu indieni din Ștefănești, Baranca, Șupitca șamd." Preşedinte de asociaţie îl propunem pe baterflaier.
10 iunie 2019, 13:12
Acolo merge un hotel cu peretele până la 0,5 metri de Casa Antipa și cu, măcar, 25 de etaje. Acoperișul trebuie neapărat proiectat cu turnulețe acoperite cu tablă profilată de culoare roșu fluorescent. Nu trebuie să aibă locuri de parcare fiindcă este suficient loc în zonă. Dacă nu este suficient spatiu , după modelul Belvedere care a intrat un pic in curtea scolii, trebuie intrat măcar 5-6 metri în curtea parchetului și desființată calea de acces de lîngă sediul fostei Băi Centrale care și așa are ruinele alea de 30 de ani în spate. Până la urmă ce atâtea monumente în zona aia , ce mai contează prostiile astea când se pot face bani frumoși din hoteluri , blocuri de locuințe , etc. Ar merge in locul parcului Mihai Eminescu făcute vreo 15 ANL-uri populate toate cu indieni din Ștefănești, Baranca, Șupitca șamd.
7 iunie 2019, 12:15
mă întreb cum ramâne cu Casa Antipa? Care-i locul ei în acest proiect? Ies oamenii din cârciumă și intră la muzeu?
7 iunie 2019, 10:01
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Pe fondul acesta emoțional s-a creat o isterie, la Iași au deraiat două tramvaie săptămâna trecută, nimeni nu a spus nimic. La noi cum se întâmplă acum ceva, imediat, gata comentariile. E adevărat că sunt mai vechi ale ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7340 lei
USD
Dolarul SUA
4.2129 lei
CHF
Francul elveţian
4.2801 lei
GBP
Lira sterlină
5.2448 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9037 lei
XAU
Gramul de aur
191.7344 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2368 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4542 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9618 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2269 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6339 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.