George Enescu a fost mai mult decât un simplu violonist sau un talentat compozitor. El a fost un geniu, iar lumea întreagă, de la un capăt la altul, i-au recunoscut valoarea. Însă viața mai păstrează și astăzi necunoscute, mistere, iubiri pitite în portative sau suferințe îngropate în scrisori prea puțin cercetate.
La 140 de ani de la naștere (19 august 1881, în Liveni, județul Botoșani), George Enescu mai poartă încă în jurul personalității sale umbre de mister. Cert este că a fost un om care a ars în iubire. Și din iubire s-au născut opere memorabile. A fost tot atât de pătimaș pe cât de credincios, și-a trăit viața ca un titan, dar a cunoscut și suferința umană, tragedia despărțirilor, hăul trădării. Iar toate aceste sentimente există astăzi în muzica enesciană.
Despre iubirea pentru Maruca Cantacuzino, de pildă, Viorel Cosma spunea: ”Maestrul a iubit-o până la moarte, cu o iubire de dincolo de lumea aceasta. Pentru ea a scris muzică valoroasă (poemul "Isis", opera "Oedipe"), Maruca era genul acela de femeie care făcea inima să tresalte, care inspiră și naște opere mari”.
Început de secol XX, un sat mic din nordul Moldovei. Doi copii, Mitruță și Didica, își trăiesc nevinovatele copilării la conac. Mai mare cu doar patru ani, Mitruță îi este unchi fetiței cu zulufi.
Se poartă deja ca un conaș. A prins drag de desen de la mătușa Tinca. Râsul copilei, deși reținut, umple odăile într-un clinchet de dragoste ascunsă.
Conacul din Cracalia aparținea lui Costache Enescu, care locuia aici după separarea de Maria Cosmovici (1939-1909), mama compozitorului, la rândul ei retrasă în Mihăileni.
Iar cei doi copii care forfoteau aerul curții și al împrejurimilor erau Dumitru (născut în 1902) și Elena (născută în 1906), alintați Mitruță și Didica.
Dumitru era celălalt fiu al lui Costache Enescu. Fratele mai mic cu 21 de ani al lui George. Născut din dragostea târzie dintre Costache și o poloneză care a trecut aproape ca o cometă prin Cracalia Botoșanilor.
Iar copila era nimeni alta decât fiica lui George Enescu, născută din dragostea fugară dintre geniul muzicii universale și fiica menajerei de la conac. O dragoste cunoscută de toți din sat, dar nu și asumată până la capăt. Cu toate acestea, Elena (ce avea să poarte până la căsătorie numele Ferbei) a făcut parte din familie, căreia i s-a dedicat cu sinceră și necondiționată iubire.
Fără să poarte, însă, numele Enescu, o tăcere apăsătoare și nedreaptă a acoperit vreme îndelungată povestea celor doi oameni dragi din viața lui Enescu: fratele mai mic și fiica. Singura sa fiică!
După cum avea să se afle mai târziu, muzicianul și-a iubit cu adevărat fratele mai mic cu 21 de ani și deopotrivă și-a protejat și ocrotit fiica până în clipa ultimă. Impresionant este că mama Didicăi, menajera de la conac, a fost cea care, rămasă la Cracalia, a fost alături nu doar de Costache (care moare în 1919), ci și de Maria Cosmovici, îngrijindu-i și făcându-le cele creștinești la înmormântare.
Domnica era menajera de la conac. De bună seamă o ființă atrăgătoare, de vreme ce Enescu, atunci când venea acasă, petrecea cu ea ore lungi pe malul iazului. ”O ruga să îi cânte romanțe și melodii populare, până obosea”, spune într-un interviu acordat în Formula AS Viorel Cosma, muzicologul care s-a aplecat cu răbdare nu doar asupra operei lui Enescu, ci și asupra familiei sale.
(Domnica Ferbei și Didica - Foto Formula AS)
Cert este că dragostea dintre George și Domnica s-a consumat în vara lui 1905, când compozitorul avea 24 de ani. Fiica lor, Elena, se naște anul viitor, pe 14 mai, la Cracalia. Didica, așa cum a fost alintată Elena, va rămâne la conac, sub îngrijirea mamei sale, dar și sub ocrotirea bunicului Costache Enescu.
Didica a fost trimisă apoi la învățătură. A absolvit Școala de Fete din Botoșani, iar mai târziu s-a căsătorit cu moșierul Constantin Dinu, în București.
Când avea 47 de ani este angajată a Operei Române din București, la Serviciul de croitorie.
Tot de la Viorel Cosma aflăm că George Enescu și-a iubit fiica enorm, pe care a tratat-o ca pe un membru al familiei.
”Și Domnica, și Didica au făcut parte cât se poate de oficial din anturajul bătrânului Costache Enescu. Ele sunt cele care l-au îngrijit când s-a îmbolnăvit și tot ele i-au îngropat pe ambii părinți ai lui Enescu, fiindcă muzicianul era plecat în străinătate”, lasă mărturie același Viorel Cosma.
(Didica, fiica lui George Enescu - Foto Formula AS)
Însă Didica nu a purtat niciodată numele Enescu. Până la căsătorie a fost Elena Ferbei, apoi Elena Dinu. Și se spune că a închis ochii cu acest regret de a nu fi fost recunoscută oficial ca fiică a celui mai mare muzician român.
”Nu a avut copii. Didica a murit în 1986, după cum a spus un nepot de-al ei care a moștenit casa în București. Da, Enescu a avut grijă de fiica lui. Dar același nepot mi-a spus că ea a murit cu dorința de a fi recunoscută. A făcut multe scrisori către Ceaușescu, în vremea comunismului, dar nu a reușit să obțină această recunoaștere. Nu a purtat numele Enescu, a dorit asta, a făcut mereu demersuri, nu a reușit”,
Lidia Alexie, muzeograf Muzeul Memorial ”George Enescu” Dorohoi
Doi frați de tată, amândoi artiști. Dacă despre George Enescu se știe în țară și peste hotare, despre fratele lui mai mic nu s-a vorbit prea mult în vremea de demult.
Enescu însuși a păstrat discreția asupra acestui frate, vorbind în dese rânduri doar despre propria copilărie, despre dragostea sufocantă aproape a mamei care, până la el, pierduse un șir lung de prunci.
Dumitru Bâșcu s-a născut pe 14 septembrie 1902, la Cracalia, în județul Botoșani, pe când Enescu era deja geniul răsfățat nu doar în România, ci și în Austria, Germania sau Franța. Mai mic cu 21 de ani, Dumitru (alintat Mitruță) a intrat în familie ca rod al iubirii dintre Costache, tatăl lui George Enescu, și poloneza Maria Ferdinand Suschi.
A urmat studii de artă la Iași. Talentul lui Dumitru Bâșcă nu a trecut neobservat, fiind remarcat încă de timpuriu de Nicolae Tonitza sau Petru Comarnescu. Mai mult, a fost distins cu Premiul Anastasie Simu, un premiu consistent care i-a permis o călătorie de studii prin lume.
Fiica pictorului Bâșcu, Ana Maria Sandi, spune că cei doi frați – George și Dumitru – au desenat încă din copilărie, încurajați de aceeași mătușă. Unul dintre frați avea să devină însă un mare muzician, celălalt un talentat pictor.
Ana Maria Sandi explică și de ce nu s-a vorbit mai deloc despre fratele Dumitru. Mărturisiri ce aveau să vină abia în 2019, când o expoziție cu lucrările pictorului a fost organizată la Galeria Romană din București, în perioada în care avea loc Festivalul Enescu. Prilej de simbolică reunire între frați, de data aceasta una publică.
”Am fost mereu discreți în privința relațiilor de rudenie cu George Enescu. În acest an, coincidența fericită dintre programarea Festivalului care poartă numele unuia dintre frați și cea a expoziției celuilalt ne-a convins să ne asociem public și să invităm melomanii să privească și această mărturie artistică”, mărturisea Ana Maria Sandi, fiica pictorului Bâșcu, nepoata de frate a lui George Enescu.
Ana Maria Sandi dă mărturie și despre faptul că tatăl său a fost prigonit de comuniști tocmai din pricina legăturii de rudenie cu George Enescu. Plecarea compozitorului la Paris era considerată trădare, astfel că nu a durat mult până când Dumitru a ajuns în lagăr. După ce a fost eliberat a pictat retras, mai mult în bisericile din sate.
Târziu, Ana Maria Sandi a urcat și în Țara de Sus, către ținutul natal al tatălui său. Potrivit celor precizate de Lidia Alexie, muzeograf la Muzeul Memorial ”George Enescu” Dorohoi, chiar și nepoata lui Dumitru Bâșcu a ajuns aici, în urmă cu doar câteva săptămâni.
”În urmă cu o săptămână sau două a fost nepoata lui Dumitru Bâșcu în vizită la muzeu. A scris în cartea de onoare, iar din spusele colegei mele, era fascinată de moment, savura fiecare clipă petrecută în casă”,
Lidia Alexie, muzeograf Muzeul Memorial ”George Enescu” Dorohoi
Turiștii sunt fascinați, odată ajunși la Dorohoi sau Liveni, de povestea fraților Enescu.
„Se vorbește în muzeu despre fratele lui Enescu. Că a fost artist, că a urmat Academia de Arte Frumoase din Iași, că a fost de asemenea la Paris și că a fost susținut financiar de George Enescu”,
Lidia Alexie, muzeograf Muzeul Memorial ”George Enescu” Dorohoi
Viața lui George Enescu este departe de a se fi limpezit. Încă mai sunt de răscolit arhive, acolo unde Securitatea a îngropat multe pagini din anii în care compozitorul a fost urmărit, șantajat, hăituit. Timpul va scoate la iveală adevărurile dincolo de care geniul lui Enescu ni se va arăta, de bună seamă, mai puternic și mai măreț.
Urmărește-ne și pe Google News
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
