Știrea zilei
Din seria furturilor de apă: Fost polițist depistat cu branșament ilegal pentru livadă, seră și piscină – FOTOGALERIE

Serviciul de Control și Antifraudă din cadrul SC Nova Apaserv SA continuă să identifice situații de furturi de proporții din rețeaua publică.

Apă din belșug în plină secetă

 

După cazul de la iazul Ipotești, în care apa era preluată dintr-un hidrant și direcționată către un iaz, reprezentanții companiei de apă au răspuns unei noi sesizări.

 

De această dată au fost indicate două gospodării din orașul Săveni care aveau aceeași sursă de alimentare cu apă, dar nu pe cale oficială, adică prin contorizarea consumului.

 

Șeful Serviciului Antifraudă, Sorin Ioan Ciobanu, a depistat un branșament ilegal din care se consuma o cantitate impresionată de apă din rețeaua publică, fără să fie și plătită.

 

Anchetă coordonată de un procuror

 

Controlul a fost efectuat vinerea trecută, în data de 15 iulie 2022. Și în acest caz s-a solicitat ajutorul polițiștilor prin apel la 112, fiind deschis deja un dosar penal.

 

„Cercetările sunt în continuare sub supravegherea procurorului de caz, pentru infracțiunea de furt, iar la finalizarea acestora se vor dispune măsurile legale”,

subinspector de poliție Cosmin Horobeț, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Proprietarul celor două gospodării, care ar fi un polițist ieșit din activitate, a recunoscut branșamentul ilegal și le-ar fi spus reprezentanților Nova Apaserv că așa a cumpărat proprietatea.

 

Mai mult, s-a arătat dispus să achite prejudiciul pe ultimii trei ani, în condițiile în care s-ar fi alimentat cu apă două case cu livadă, o seră acoperită, dar și o piscină care se afla în curte.

 

Potrivit calculelor efectuate în zilele ce au urmat controlului, specialiștii de la compania de apă și canalizare a județului au stabilit un prejudiciu care se ridică la suma de 12.000 de lei. Neoficial, când ar fi aflat de suma care îi este imputată, proprietarul casei cu branșament ilegal nu ar mai fi fost la fel de deschis să plătească.

 

loading...
loading...
SCANDAL uriaș de la o conductă ilegală descoperită de Nova Apaserv: Mii de metri cubi luați din rețeaua publică pentru a alimenta un iaz privat, polițiștii au deschis dosar penal – VIDEO & GALERIE FOTO
Verginel și-a trimis emisarii la „Apă” să stingă scandalul iazului alimentat din rețeaua publică: Vai de mine, că s-a pus o conductă...

 

Sute de credincioși la sfințirea Bisericii din curtea Spitalului de Copii, slujbă oficiată de doi mitropoliți și un sobor de preoți - FOTO & VIDEO
Astăzi a avut loc slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii. La evenimentul religios au luat parte oficialități și sute de credincioși.
Verginel Gireadă în direct: Îmi spuneau că sunt tractorist, astăzi un tractorist câștigă mai bine decât un inginer / Toți cei care critică își prind urechile dacă îi duc pe un tractor cu GPSVIDEO
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, primarul comunei Mihai Eminescu a vorbit fără opreliști de trecutul său profesional. Aflat la al treilea mandat de șef al administrației de la Ipotești și având la activ și patru ani ca deputat, Verginel Gireadă a subliniat că nu are ce să ascundă din cariera sa.
Șefii de la centru anunță scenarii negre – CUM va fi iarna la Modern Calor, compania orașului care are nevoie de gaz pentru furnizarea căldurii
Mii de botoșăneni așteaptă să își încălzească locuințele cu agentul termic furnizat în sistem centralizat de SC Modern Calor SA, compania Consiliului Local Botoșani.Furnizarea căldurii ar urma probabil să înceapă la jumătatea lunii viitoare, după ce se vor înregistra trei nopți consecutive cu temperaturi mai mici de 10 grade.  
„Iarba nebună” consumată de șoferi botoșăneni, la volan: Este cu adevărat cutremurător ce se întâmplă
Zeci de șoferi botoșăneni au fost surprinși în trafic conducând sub influența unor substanțe interzise.Cei mai mulți erau drogați cu canabis, dar au existat și probe pozitive la cocaină.
Salvamari soț și soție INTERZIȘI la Cornișa, unul este încă angajat al complexului: Avem o restricție pentru domniiVIDEO
Cei doi botoșăneni au lucrat împreună în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv (PRATS) Cornișa timp de aproximativ trei ani. Soția și-a înaintat demisia din cauza programului pe care l-a considerat infernal, iar soțul are încă această calitate de angajat.
Partidul cu sediu abia deschis în centrul orașului a rămas fără toți membrii, filiala a fost radiată, s-a închis și contul bancar: Ne-am dat cu toții demisia
La nici 11 de luni de când a început treaba la filiala județeană a Alianței Pentru Patrie (APP), președintele interimar Răzvan Rotaru a părăsit partidul înființat de Codrin Ștefănescu și girat de Liviu Dragnea. Și nu a făcut-o singur, ci alături de foștii colegi de vază de la PSD și de toți cei 700 de membri din întregul județ.
E gata documentația! Primăria aproape de demolarea garajelor, apar peste 100 de locuri de parcare, zone de recreere și un loc de joacă – FOTO
Documentația tehnică pentru modificarea aspectului urban din imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost publicată pe pagina web a Primăriei Botoșani și se află în dezbatere publică.
Tricolor zdrențuit & oficialități ignorate pentru băiatul de casă al PSD-ului - Gafele începutului de an școlar la colegiile cu pretenții - VIDEO & GALERIE FOTO
Festivitățile de deschidere a anului școlar au devenit tradiție în România și sunt așteptate cu emoție de elevi, părinți și cadre didactice.De la an la an seamănă izbitor din punct de vedere al desfășurării, fiind respectat un tipar organizatoric care se repetă la fiecare început de toamnă.
Începe școala: Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni și promit că NU blochează traficul în orele de trafic
Începând de luni, 5 septembrie 2022, elevii se întorc în bănci motiv pentru care și traficul va fi mult mai aglomerat de acum pe străzile municipiului Botoșani și nu numai. Fapt care necesită mai multă atenție din partea conducătorilor auto, dar și a pietonilor.
ASTĂZI: Școlile din Botoșani se deschid pentru 60.000 de elevi! Pentru prima dată când anul de învățământ începe atât de devreme
Anul școlar 2022 – 2023 este unul plin de schimbări radicale, sistemul educațional fiind reformat de actuala conducere a Ministerului Educației care îl are în frunte pe Sorin Cîmpeanu. Modificările au fost aplicate și în urma dezbaterilor care au avut loc în teritoriu cu personalul didactic.
Spălătorie închisă de Nova Apaserv după ce a fost găsită cu branșament ilegal: Patronul nu a plătit apa niciodată – FOTOGALERIE
Serviciul Antifraudă și Control din cadrul SC Nova Apaserv SA continuă seria verificărilor în rândul marilor consumatori de apă, care nu-și achită contravaloarea serviciilor consumate.
Era să vină, dar nu mai vine - Haos la conducerea Inspectoratului Școlar înainte de începerea școlii, Ada Macovei trecută iar „pe linie moartă”
Situația de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a căpătat nuanțe politico-telenoveliste în ceea ce privește postul de inspector școlar general. A fost o luptă incredibilă de culise pentru că oficial, sistemul educațional nu este nicicum politizat. Și într-un final există se pare și un câștigător.
Clădire dărâmată într-un nor de praf lângă o școală, se pregătesc locuri de parcare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost de fapt două imobile alipite, ambele fiind transformate acum în bucăți de moloz și pietre.
Un Dorel pe buldoexcavator a distrus o țeavă, a provocat o avarie și i-a zburat patronului 18.000 de euro din buzunar
Muncitorul unei firme de construcții i-a provocat o daună în toată regula angajatorului său.În timp ce lucra pe un șantier a spart cu buldoexcavatorul a conductă de apă și a provocat o avarie de proporții.
AMENINȚĂRI din partea unui consilier - fost polițist, care a votat cu două mâini și riscă să plece acasă: O să contactez un avocat și o să vă ia pe toți la rând DOCUMENT
Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis în data de 24 august 2022 o listă cu șapte persoane care au fost cercetate administrativ.
”Îngerul” de la tastatură: Botoșăneanul care a creat platforme online unicat pentru oamenii loviți de soartă – Tot am învățat singur 
Pasiunea pentru programare și dorința neîncetată de autoperfecționare, ambele combinate cu o înclinație spre ajutorarea celor aflați în nevoi, au fost ingredientele succesului pentru un tânăr din Botoșani care a creat câteva sisteme unicat ce vin în sprijinul celor bătuți de soartă. 
Biserica simbol a orașului a fost finalizată, Primăria scoate panourile în cel mai scurt timp: A ieșit super bine
Au existat o serie de discuții privitoare la lucrările de modernizare care au fost realizate timp de doi ani la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani.Mici probleme care au fost remediate pentru ca obiectivul să fie predat de constructor și să redevină al botoșănenilor.
Compania de Investiții a ajuns la Botoșani ca să preia noul spital al orașului de la o companie în faliment - GALERIE FOTO
După ani de așteptare în care s-au ivit tot felul de probleme la construcția Spitalului de Îngrijiri Paliative al orașului, în sfârșit s-a ajuns la etapa premergătoare inaugurării.Reprezentanții finanțatorului au ajuns marți la Botoșani pentru a verifica în ce au investit aproape 16 milioane de lei.
Managerii spitalelor din Botoșani, AVERI modeste: Unii fără case sau mașini, alții cu economii puține și plini de datorii
Conduc unitățile sanitare din județul Botoșani însă oficial nu au o avere impresionantă. Nu dețin mașini extrem de scumpe sau multe terenuri, iar în unele cazuri au mai multe împrumuturi decât bani în cont.
S-au făcut cărțile: Ada Macovei gata să revină în funcția de inspector școlar general
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) pare să fie de ceva timp front de luptă politică.
”Apa” este in situatia asta dezastruoasa din cauza incompetentei manageriale extinsa la toate nivelele companiei, din cauza hotilor de apa din reteaua publica si nu in ultimul rand din cauza conducerii de la judet si ADI AQUA care coordoneaza activitatea companiei de apa. Iar prejudiciul calculat este modic, fiti seriosi!!!!
21 iulie 2022, 08:44
Toata tara este plina de hotii si de oameni cinstiti. Hotia este una din cauzele saraciei si inapoierii in care traim. La noi hotul este considerat un om curajos, descurcaret, un haiduc, care incearca sa traiasca, sa faca un ceva pentru el impotriva statului hraparet care iti ia totul. Avem hoti care nu fura 5 mc de apa pe luna fura 50 sau 500 mc de apa lunar. Dar noi avem hoti din fonduri europene care au mari conturi in banci, vile cu multe camere, vacante in tari exotice. Li se gaseste o scuza au facut pentru ei dar au facut si pentru orasul lor, comuna lor, institutia publica a lor. SC Nova ApaServ SA cerea ajutoare de la Guvern anul trecut pentru ca era in insolventa. O tara intreaga trebuia sa plateasca pentru hotii de apa si pentru conducerea incompetenta a societatii care se ocupa cu sifonarea fondurilor societatii si a fondurilor europene primite.
20 iulie 2022, 17:12
Nea trăgătoru, Hai sictir pe turceşte înseamnă Dă-te mai încolo. Zii şi matale ceva pe românește!
20 iulie 2022, 15:28
De ce nu dati numele hotilor,sau nu aveti voie ?La Ipotesti tot nu se stie al cui este iazul ,ce fel de jurnalisti sunteti daca nu puteti sa aflati macar atat ?Sau nu e voie sa stim numele hotilor.La Saveni cum se numeste militianul ,saracul ,are pensia mica,a stat la ciupeala toata cariera si acum nu are bani sa plateasca apa.E o victima ,el nu a stiut de racord ca e ilegal,nu isi mai aminteste cand a fost facut,din cauza surmenajului din timpul serviciului.De fapt institutia la care alucrat se ocupa de hoti si cum nu prea mai sunt ,au inversat rolurile.E bine sa fii si militian si hot,tu furi ,tot tu anchetezi,dosarul se claseaza,lumea e multumita. Hai sictir potlogarilor.
20 iulie 2022, 14:36
Închisoare șase luni și nu o sa mai fure nimeni! Plata apei furate, chiar cu penalizări așa cum se aplica celor care întârzie o luna nu e o soluție.
20 iulie 2022, 14:17
Si asta nu-i nimic. Cu siguranta ca majoritatea abatoarelor , carmangeriilor si iazurile din Botosani fura "la greu" apa de la reteauade apa de la No Va Apa Serv. Ca nu degeaba a sarit Turcanu in ajutorul lui Virginel. Ca-n cintecul : ceata lui pitigoi, dai intr-unul tipa doi .Basca diversi smecheri cu vile de vile.Dar apropoz, cu Ghita ( vicele lui Flutur) cel prins cu furtul de apa din reteaua orasului, cum a ramas ? Stie careva ?
20 iulie 2022, 11:40
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
”Politic știți cum se întâmplă? Noi suntem o echipă și într-un Birou Politic Județean, în funcție de o analiză, de un sondaj, de poziția fiecăruia, se stabilesc candidaturile pentru alegerile locale. Până la alegerile ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9427 lei
USD
Dolarul SUA
5.1135 lei
CHF
Francul elveţian
5.1775 lei
GBP
Lira sterlină
5.4791 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5498 lei
XAU
Gramul de aur
270.2027 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2149 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3255 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7514 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.7 o C
Dorohoi
13.7 o C
Bucecea
16.3 o C
Darabani
12.9 o C
Saveni
13.8 o C
Ştefăneşti
16.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.