Știrea zilei
Dezvăluiri făcute în premieră de artista de la Botoșani, cel mai bun fotograf al României: Lumea îmi spunea că din artă nu se fac bani VIDEO & GALERIE FOTO

Ea este Cristina Venedict, fata care are un portofoliu impresionant de fotografii ce au făcut înconjurul lumii, au suscitat interes într-o sumedenie de state și mulți cunoscători de artă au plătit pentru a avea în colecție una dintre creațiile sale.

Artista premiată internațional

 

Este din Botoșani, are 40 de ani și a absolvit Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, iar apoi Facultatea de Psihologie.

 

În urmă cu peste două decenii se afla într-un moment de căutare a drumului care să-i ofere satisfacțiile profesionale pe care și le dorește orice tânăr.

 

Invitată la Botoșăneanul TV, artista din Botoșani și-a amintit:

 

„După ce am terminat Liceul de Artă m-am îndreptat spre Psihologie datorită faptului că toată lumea îmi spunea că din artă nu se fac bani. Și adevărul este că nici eu nu eram foarte sigură că aș vrea să fac mai departe artă. Chiar am avut nevoie de un respiro și chiar să mă gândesc ce vreau să fac cu mine. Și în timp ce făceam Facultatea de Psihologie desenam toate caietele, eram așa, ușor hipioată, pot să zic. Simțeam că nici acolo nu-mi găsesc locul, în schimb am învățat foarte multe lucruri care ulterior mi-au fost necesare și îmi sunt necesare”.

Cristina Venedict, artist fotograf

 

A început să lucreze imediat după terminarea facultății, însă nu în domeniul artistic. A optat pentru a activa într-un ONG, pe partea de terapie ocupațională, cu copiii.

 

Povestește acum că încă se află în acea căutare a desăvârșirii profesionale...

 

 

„Simțeam că nu este locul meu, nu știu, voiam altceva, simțeam că pot să fac altceva sau altceva mă reprezintă pe mine. Și atunci am început să-mi pun întrebări. Și într-o zi vorbeam cu o prietenă pe internet și mi-a trimis o fotografie. Iar în momentul în care am văzut fotografia respectivă am zis: wow, eu asta trebuie să fac. Deci a fost o chestie foarte simpatică și revelațională, chiar am simțit că asta trebuie să fac eu, să fac fotografie”,

Cristina Venedict, artist fotograf

 

Declick-ul!

 

La vârsta de 25 de ani a început să se joace cu aparatul de fotografiat.

 

Și să privească lumea prin obiectiv. O lume din care a învățat să extragă frumosul din oameni. Să-l capteze și să-l imprime într-o fotografie ce avea să producă emoția pe care o aștepta ea, ca artist.

 

Joaca de început amestecată cu pasiune și entuziasm au fost pilonii pe care și-a construit propriul mod de abordare, de imortalizare. Povestea în trecut că s-a obișnuit să fotografieze cu sufletul.

 

Drumul a fost interesant pentru că a combinat fotografia cu pictura la începuturi, până a ajuns în prezent la fotografie pură.

 

Apoi au început să apară și premiile, semn că artista Cristina Venedict de la Botoșani chiar transmite un mesaj și chiar definește arta în domeniul fotografiei.

 

Premiile sunt numeroase și acordate de tot felul de entități din străinătate cu precădere, mai puțin din România.

 

„La Sony am câștigat Romanian National Award, deci am fost cel mai bun fotograf pe România, în 2020. În România, la ora actual,ă nu știu dacă este vreun concurs de anvergură. A fost la un moment, dar nu a ținut”,

Cristina Venedict, artist fotograf

 

În 2020 a fost aleasă cel mai bun fotograf din România, iar în anii 2016 și 2021 creațiile sale au fost votate ca fiind cele mai frumoase din lume. Fotografiile „În adâncime” și „Solitude” (ultima creată în pandemie) au fost selectate dintr-un total de peste 300.000 trimise de fotografi din toată lumea.

 

*În adâncime

 

*Solitude 

 

Prima apariție într-o revistă de specialitate a avut loc în 2017 cu o fotografie selectată spre a fi publicată.

 

„Ulterior au venit premiile, nu a fost nimic forțat, totul a venit de la sine. Soțul meu a insistat: hai să mai punem și la concursuri, hai să vedem dacă ești apreciată și dacă munca ta ridică interes și pentru ceilalți. Pentru că interesul meu nu era acesta, interesul meu era să mă exprim, să fiu așa cum sunt eu”.

 

Cristina Venedict este artist portretist și îi place să surprindă frumusețea feminină. Deși nu poate spune că preferă partea feminină exclusiv având și portrete cu bărbați: „Poate mă regăsesc eu mai mult în partea feminină. Asta nu înseamnă că nu am și portrete masculine. Dar într-adevăr feminitatea este misterioasă, imprevizibilă, ceea ce mă incită, îmi place să scot cât mai mult din persoana pe care o fotografiez”.

 

Una dintre colecțiile avangardiste este cea denumită „Fashion” unde a colaborat cu Mihai Dan Zarug, într-un mod inedit de abordare.

 

„Am colaborat cu Zarug, el este designerul acestor creații. Este extrem de talentat și a fost o colaborare extrem de plăcută și când doi oameni creativi se întâlnesc, chiar ies lucruri interesante. A lui a fost ideea cu cartoanele și a fost pe gustul meu”,

Cristina Venedict, artist fotograf

 

 

Are numeroase premii internaționale, iar fotografiile ei au fost expuse în Londra, Cracovia, Dublin, Vermont, New York, Viena, Cairo, Roma, Atena, Moscova, în India, Elveția și Franța (Saint Gilles Croix de Vie) și în multe alte țări și orașe. .

 

Și totuși, Cristina Venedict a rămas la Botoșani.

 

De ce?

 

„Îmi place Botoșaniul, mă simt bine aici, este destul de multă liniște, am nevoie de lucrul acesta și pot să-mi fac și proiectele externe, cum s-ar spune. Am tot felul de proiecte și nu mă îngrădește deloc orașul, chiar nu mă îngrădește, îmi place”.

 

Emisiunea poate fi urmărită în linkul de mai jos:

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ACUM: Artista care fotografiază cu sufletul vede lumea prin obiectiv la Botoșăneanul TV – VIDEO
Cristina Venedict, artista care face fotografie cu sufletul: Îmi place să mă joc, îmi face plăcere să fiu copil

 

2 zile negre și 4 ceasuri rele: Polițiștii au descoperit zilele, dar și orele în care se moare la Botoșani în accidente rutiere – VIDEO
Dincolo de activitățile specifice de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii botoșăneni efectuează și numeroase analize privitoare la cauzele care stau la baza tragediilor care se petrec pe șoselele județului.
O femeie internată într-un centru al statului i-a rupt mâna unei infirmiere: Ne-o mai luăm așa, câteodată
Un conflict violent a avur loc săptămâna trecută într-un centrul al statului.
„Blestem” la noul spital al orașului: Probleme cu ușile, pereții și căldura, lucrări greșite descoperite de la o licitație la alta – FOTOGALERIE
Clădirea a fost ridicată în spatele Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” și ar urma să funcționeze ca secție a acestuia. Teoretic, imobilul este gata de luni bune, însă este departe de a fi deschis întrucât au fost descoperite unele lucrări greșite.
Muzica compozitorului nepereche al României a răsunat din nou în casa în care s-a născut și a copilărit, sute de oameni la concertul Filarmonicii de la Liveni – VIDEO & GALERIE FOTO
În plin festival ”George Enescu”, Filarmonica de la Botoșani care îi poartă numele a organizat un concert pe plaiurile natale ale muzicianului. Casa memorială se află în plin proces de reabilitare printr-un proiect european transfrontalier al Muzeului Județean și deja o mare parte din lucrări au fost efectuate.
Le iese greva pe ochi! Val de procese la Tribunal după protestele din vară ale profesorilor botoșăneni
Sunt acțiuni colective deschise la Tribunalul Botoșani de către unul dintre sindicatele din sistemul educațional botoșănean.
Un fost protopop și director & scriitorul care a inițiat poate cel mai important premiu literar din România, propuși oficial pentru ”cetățean de onoare”
Municipalitatea botoșăneană a demarat procedurile pentru declararea a doi noi cetățeni de onoare ai orașului, ambii cu zeci de ani de activitate în domeniile în care s-au consacrat.
Tânărul absolvent de Teologie care vrea să pună Botoșaniul pe harta rugby-ului și antrenează GRATUIT copiii: Nu este un sport periculosFOTOGALERIE
Este un tânăr originar din comuna Hlipiceni care își propune să unească prin sport copiii. George Gontineac are 27 de ani și a gândit un proiect pentru educarea elevilor, prin rugby.
Compania de apă a județului cheltuiește lunar aproape 20.000 de lei cu paza unei stații care nu a funcționat niciodată – FOTO&VIDEO
Compania cu drept exclusiv de furnizare a serviciilor de apă și canalizare în întreg județul continuă să înregistreze cheltuieli cel puțin ciudate. Iar contractul cu paza bunurilor și obiectivelor ar putea fi un exemplu, mai ales când sunt cheltuite sume consistente pentru obiective care nu aduc niciun beneficiu.
Primăria le ia banii proprietarilor cu clădiri sau terenuri în paragină, supraimpozitare de 400% pentru foste fabrici, cantine sau case: Îi executăm silitGALERIE FOTO
Aproape opt luni au durat verificările efectuate în municipiul Botoșani de către o comisie mixtă constituită prin dispoziția primarului Cosmin Andrei. Botoșănenii care nu-și îngrijesc proprietățile sunt buni de plată.
Șoptică și atacurile șefei CJ la adresa medicilor: Vine d-na președinte și le mai dă lecții / A făcut și ea liceul pe unde a putut, facultate, numai ea știe ce a făcut și ce licență are
Pornind de la ceea ce s-a întâmplat la Secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati, unde o tânără de 25 de ani a murit fără ca timp de șapte ore să primească îngrijiri medicale, deputatul Costel Șoptică a arătat pentru Botoșăneanul că asemenea tragedii se produc și ca urmare a propulsării de către PSD-iști în funcții de conducere a unor oameni care nu au vreo legătură profesională cu domeniile respective.
”Un film așa, oarecum bășcălios, la adresa unui sfânt al Ardealului” - O premieră la Unirea cum n-a mai fost alta: Unii spectatori au părăsit sala, alții s-au enervat, regizorul luat la rost VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva aplauze răzlețe, alte câteva zeci de secunde de tăcere, foarte puține felicitări și apoi un val de întrebări acuzatoare la adresa regizorului, venit în fața spectatorilor botoșăneni pentru a discuta pe seama filmului ”Arsenie. Viața de apoi”, a cărei proiecție specială a avut loc marți seară la Cinema Unirea.
Este OFICIAL! Daune de peste 7 milioane de euro solicitate de familie în cazul Alexandra
Solicitările de daune morale urmează a fi depuse de reprezentanții legali ai familiei Alexandrei Ivanov.
Alexandra ar fi împlinit 26 de ani! Comemorare la mormânt cu peste 100 de botoșăneni, slujbă oficiată de nouă preoți – VIDEO&FOTO
Alexandra Ivanov, născută pe data de 11 septembrie 1997.Decedată pe data de 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Povestea ”made in PNL” a numirii de către Doina Federovici a unui manager liberal: Să nu se facă de rușine, îi ajutăm și cu Monica Adăscăliței la Botoșani
Decizia președintelui social-democrat al Consiliului Județean Botoșani de a numi un manager liberal la conducerea celui mai mare spital a fost una surprinzătoare, cel puțin din punct de vedere politic.
An nou, probleme vechi: Zeci de școli din Botoșani tot FĂRĂ autorizație sanitară
Și în anul de învățământ care va începe luni vor exista școli din județul Botoșani care nu dețin autorizație sanitară de funcționare.
Momente emoționante: Prima generație de la ”Electro” s-a întâlnit după 45 de ani, alături de directorul care a înființat liceul – VIDEO&FOTO
Majoritatea foștilor elevi au împlinit de ceva vreme vârsta pensionării. Au făcut parte din prima generație a actualului Colegiu Tehnic ”Gheorghe Asachi”, fostul ”Liceu Electrocontact”.
Daune de peste 1 milion de euro pentru Alexandra: Să le luăm bunurile și casele / Viața nu poate costa trei paraleVIDEO
Specializată în dreptul asigurărilor, avocata din Iași care a preluat cazul Alexandrei Ivanov are deja două sentințe cu daune care depășesc pragul de 1 milion de euro. Se gândește ca și în acest proces nivelul daunelor ce vor fi solicitate să fie ridicat.
Președintele tinerilor liberali a plecat din partid la câteva luni după ce a fost ales. Cu tot cu soție... – GALERIE FOTO
La sfârșitul lunii iunie a anului trecut Andi Buchi (foto cu ochelari) a fost ales cu o largă majoritate președinte județean al Tineretului Național Liberal. La începutul lunii septembrie a acestui an, a fost anunțat oficial drept membru al Forței Dreptei, formațiune înființată de fostul președinte PNL, Ludovic Orban și condusă la Botoșani de un alt ex-liberal, Viorel Iliuță.
Se cere OFICIAL arestarea preventivă a unor angajați ai Maternității în dosarul decesului Alexandrei Ivanov: Pot în numele dreptății să fac aceste solicităriVIDEO
Ancheta în cazul morții Alexandrei Ivanov este încă în plină desfășurare și departe de a se finaliza. Se anunță un nou maraton de audieri programate cel mai probabil săptămâna viitoare, cu țintă către personalul medical.
Patronul din Suceava care era să ne lase fără depozit de deșeuri mai prosperă patru ani la Botoșani
În 2021 și 2022, depozitul a fost la un mic pas să rămână fără autorizație de mediu, din cauza unui management defectuos care a atras amenzi de la Garda de Mediu. Anul acesta, administratorul depozitului a primit „undă verde” pentru a se ocupa de depozit încă patru ani. Liberalii de la Județ nu au scos un sunet.
Cel mai bun fotograf din România? Ce glumă bună. Nu e nici măcar cel mai bun fotograf din Botoșani. Și recunoaște singură. De când Sony sau alte firme de aparate foto care organizează concursuri sunt repere în arta fotografica? Este un fofograf bun, colorează frumos fotografia, are stilul ei. Dar atat.
22 iunie 2022, 08:33
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
La mare, am luat struguri de pe marginea drumului. M-am lăsat păcălit. M-am lăsat păcălit. Știam că mă păcălește” Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) Botoșani.& ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9745 lei
USD
Dolarul SUA
4.7430 lei
CHF
Francul elveţian
5.1499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1651 lei
XAU
Gramul de aur
278.5272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2589 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9934 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4556 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2033 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6670 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.4 o C
Dorohoi
23.7 o C
Bucecea
22.3 o C
Darabani
22.3 o C
Saveni
23.8 o C
Ştefăneşti
22.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.