Știrea zilei
Cornel Șfaițer intră în forță pe piața imobiliarelor: A cumpărat un fost sediu de instituție și ridică un bloc – GALERIE FOTO

Clădirea din zona ultracentrală a orașului, abandonată și acoperită aproape în totalitate de vegetație abundentă, urmează să dispară. În locul ei, omul de afaceri Cornel Șfaițer, cunoscut mai ales pentru implicare în domeniul producerii și comercializării băuturilor alcoolice, urmează să ridice un imobil cu spații locative.

Bloc de 8 etaje în Bulevard

Cel puțin asta reiese din raportul de specialitate al unui proiect de hotărâre depus în atenția consilierilor municipali.

 

Cornel Șfaițer (foto jos) a achiziționat terenul pe care se află fostul sediu al Poliției Rutiere din strada Marchian.

 

„Un investitor privat a solicitat de la Primăria Botoșani emiterea unui certificat de urbanism în vederea construirii unui bloc de locuințe colective cu regim de înălțime P+8. Prin certificatul de urbanism emis de Primăria Botoșani s-a solicitat întocmirea unei documentații PUZ”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

 

Prima parte din documentația necesară acestei investiții este compusă din două etape, cea de emitere a avizului de oportunitate și eliberarea documentației Planului Urbanistic Zonal (PUZ) lucru care prespune și organizarea a două dezbateri publice.

 

„Deocamdată documentația este în fază incipientă, s-a emis doar certificatul de urbanism pentru construire imobil și un al doilea certificat de urbanism în vederea demolării construcțiilor existente pe parcelă”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Cerere la Primărie pentru demolare parțială 

 

Pe parcela respectivă există două corpuri de clădire, una în care a funcționat efectiv Poliția Rutieră și o a doua în plan secund care este împărțită pe două terenuri, cel privat (30%) și cel al Primăriei (70%), administrat de Liceul de Artă Ștefan Luchian.

 

Niciuna nu este în lista monumentelor istorice.

 

Însă, pentru partea de clădire care se află pe terenul privat s-a solicitat autorizație de demolare parțială de la Primărie, acest lucru urmând a fi votat în ședința ordinară din 23 octombrie 2019. Consiliul de Administrație al Liceului de Artă a dat deja aviz pozitiv pentru această demolare.

 

Blocul care urmează a fi ridicat va avea probabil trei nivele de parcare, pentru că terenul este insuficient pentru a asigura numărul necesar de locuri de parcare.

 

 

„Presupun că va fi vorba de un subsol și un demisol al clădirii, cred că vor fi cel puțin două nivele în subsol, pentru parcări. În momentul în care documentația va fi prezentată la serviciul urbanism, vom ști dacă propun și spații comerciale la parter sau nu. S-ar putea să fie vorba de niște birouri pentru anumite tipuri de funcțiuni, dar nu comerț”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Zona este una intens circulată și pietonal dar și rutier. Astfel că noul imobil ar urma să se încadreze armonios în peisagistica zonală, iar aici își va da concursul proiectantul agreat de firma care va derula investiția privată.

 

„Terenul era lăsat de izbeliște, crescuse vegetație abundentă. Locația este ultracentrală, nici terenul, nici casa nu sunt întreținute și au un aspect foarte urât. În schimb, acest teren are avantajul că este un capăt de perspectivă, la intersecția dintre Bulevard și Marchian. Responsabilitatea proiectantului este foarte mare, de a crea ceva armonios cu clădirile învecinate. Aștept cu nerăbdare propunerea dlui în speranța că aspectul urbanistic al zonei să se înfrumusețeze”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Terenul pe care se află fostul sediu al Poliției Rutiere a fost retrocedat în urmă cu mai mulți ani de zile, când a intrat în circuitul privat. A fost abandonat în acest interval de timp, până la tranzacția făcută de omul de afaceri din Vorona.

loading...

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșani 2020: drum din ”capitala județului” reparat cu tractorul cu lamă ca la deszăpezire – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce poate părea de neimaginat pentru locuitorii altor municipii reședință, dar chiar și pentru botoșănenii care locuiesc în zona centrală a urbei, este însă o realitate pentru zeci de oameni care stau la capătul orașului. Iar realitatea este cât se poate de crudă.  
A picat varianta McDonald’s: Se pregătește mutarea unui magazin în fostul Lidl - FOTOGALERIE
Încă de anul trecut în municipiul reședință de județ circula o serie de informații neoficiale privitoare la construcția în Botoșani a unui restaurant McDonald’s, într-un spațiu în care funcționa atunci supermarketul Lidl. Se pare însă totul a rămas doar la stadiu de zvon, iar această  investiție nu se va concretiza. Cel puțin nu în spațiul amintit.
Tineri cu care ne mândrim! Băiat din Botoșani, al doilea promovat pe țară la Academia Forțelor Terestre, a învățat singur în pandemie - FOTOGALERIE
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că eu voi da admitere doar pe 3 locuri în toată țara, nu aș fi crezut niciodată, dar mi-am demonstrat, în fiecare seară de învățat, fiecare dimineață de alergat, că sunt tot mai aproape de propriul ideal. Prin muncă, suportul familiei și ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Sper ca prin acest lucru am demonstrat faptul că indiferent de unde provii, de statutul tău social, poți să reușești tot ce ți-ai propus, important este să țintești cât mai sus și să muncești cât mai mult”.
Al doilea hipermarket Kaufland este aproape gata, se știe data deschiderii – GALERIE FOTO
Dacă pentru orice autoritate a statului încadrarea în termenul contractual pentru realizarea unei investiții a devenit o raritate, în privat ritmul construcțiilor este incomparabil. Iar ultima dovadă este ceea ce se întâmplă cu al doilea hipermarket Kaufland din Botoșani.
Panică printre clienții unui magazin: tânăra din casă depistată cu Covid-19, membrii familiei își văd în continuare de vânzări
O îmbolnăvire cu Covid-19 a unei femei dintr-un sat botoșănean, venită după două morți ale poate celor mai cunoscuți oameni ai comunei, a provocat spaimă în satul Buzeni, din comuna Bălușeni.
Încă un candidat schimbat la Primăria Botoșani, se pregătește o prezentare surpriză
În mai puțin de două săptămâni numărăm deja al treilea partid parlamentar care își schimbă candidatul la Primăria Botoșani. După Alianța Liberalilor și Democraților și Pro România, a sosit și rândul Partidului Mișcarea Populară să recurgă la o asemenea manevră.
Cornișa, între pandemie și oportuniști! Încă o vară fără restaurante, un singur afacerist a dat drumul la lucrări, deschiderea în… 2021!
Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa continuă să aibă parte de ghinionul de la naștere. Un proiect extrem de complex care a fost finalizat cu mult peste termenul inițial. Un parc de agrement unic în Moldova ce nu poate lăsa în urmă seria semieșecurilor.
Legea carantinării intră ASTĂZI în vigoare! Internări cu Poliția pentru botoșănenii care refuză, DSP-ul se pregătește pentru valul 2
Amânată în Parlament în două rânduri, Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 634 și își produce efectele începând de astăzi, 21 iulie 2020.
Când sistemul te vrea (mai) sănătos: Copilul diagnosticat cu ”boala micilor genii”, pe care statul îl pedepsește pentru că se străduiește prea mult – FOTO & VIDEO
Aproape necunoscut, diagnosticul stârnește în societatea românească reacții bizare uneori, agresive alteori. Iar prin atitudine, prin reacție, prin respingere sau neimplicare, societatea se păstrează deseori pe o treaptă superioară față de acești copii care duc pe umeri crucea grea a unei boli incurabile.
Loading...
Evacuare cu scandal în Centrul Istoric! A fost chemată Brigada Mobilă Bacău, executorul judecătoresc amenințat cu toporul – GALERIE FOTO & VIDEO
Dimineața zilei de joi, 16 iulie 2020. Ora 10:30.În municipiul Botoșani, zona Centrului Vechi, a fost programată o evacuare cu executorul judecătoresc a unei familii care a locuit aproape două decenii într-o locuință a statului.Evacuarea cu forța a fost una cu mulți nervi și amenințări cu moartea pentru Sînziana Secrieru.
Un om de afaceri, cheia celei mai răsunătoare retrageri din cursa pentru Primăria Botoșani
Retragerea candidatului Alianței Liberalilor și Democraților din cursa pentru Primăria Botoșani a survenit unor discuții pe care liberalii le-au avut pe seama candidaturii la Primăria... Cristești.
Cadre medicale și pacienți din Spitalul Județean Botoșani ajutați pe WhatsApp sau Messenger de psihologi: Cea mai frecventă a fost teama de moarte
Pandemia a devenit un factor stresor pentru populație și generează o serie de schimbări în viața de zi cu zi. În vremuri de carantină și izolare, psihicul poate fi afectat negativ prin anxietate, depresie, stres post-traumatic și furie.
RAZIE sanitară la Complex Cucorăni, o armată de polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori  în control: Clienții legitimați de Poliție, localul AMENDATGALERIE FOTO & VIDEO
Aceste verificări au avut loc concomitent în toate județele țării unde structurile MAI cu sprijinul mai multor instituții au descins în locurile aglomerate. Și asta în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național, țara noastră având unul dintre cele mai abrupte salturi din Europa.
Prefectura a SUSPENDAT concursul Primăriei pentru angajarea unui șef la piețe și cimitire! Un salariat din linia 2 numit interimar
Examenul anunțat de Primăria municipiului Botoșani pentru șef la Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipalității, a fost amânat.
Loading...
Cetățean de Onoare la Botoșani, în mijlocul unui scandal fără precedent, cu implicații politice: Jigniri și amenințări la adresa managerului
Situația dificilă în care se află sectorul cultural capătă și alte dimensiuni, pe lângă cele legate de pandemie.
Botoșăneni care au FUGIT din spital sau au REFUZAT internarea dați pe mâna Poliției de cadrele medicale
Teama de spitale și tot ce ține de astfel de unități s-a acutizat de la declanșarea pandemiei de coronavirus. Mai ales după acuzațiile făcute de o parte dintre familiile care și-au luat oameni dragi în sicrie, după ce au fost confirmați cu COVID și internați la Spitalul Județean Mavromati.
Șefii de la Apă au vrut să-și majoreze indemnizațiile în plină pandemie
În ședința ordinară de Consiliu Județean aferentă lunii iunie 2020 a fost dezbătută și o solicitare din partea administratorilor de la compania de apă și canalizare pentru majorarea indemnizației.
Fiul fostului fotbalist Ionuț Matei diagnosticat cu o boală grea! Familia are nevoie de ajutorul NOSTRU pentru ca Nicholas să se facă bine – FOTOGALERIE
Georgiana și Ionuț Matei au devenit părinți în decembrie 2016, când familia lor s-a completat prin venirea pe lume a lui Nicholas, un băiețel frumos de aproape 4 kilograme care s-a născut în zi de mare sărbătoare creștină: Sfântul Nicolae. Părinții, stabiliți în Anglia de aproape 6 ani de zile, i-au dat numele Sfântului, însă în concordanță cu țara în care s-a născut.
Spitalizare de 25.000 de euro pentru un botoșănean cu COVID, internat la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani
Aproape 600 de botoșăneni au fost tratați la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani după ce au fost infectați cu virusul SARS-C0V-2. Acești pacienți au fost internați pe secțiile celei mai mari unități medicale a județului și au fost externați după vindecare.
Urban Serv obligată de instanță să îi plătească lui Nicuță despăgubiri de aproape un sfert de miliard de lei vechi
La doi ani după ce a fost destituit din funcția de administrator al societății de salubrizare a orașului, Cezar Nicuță a obținut la Tribunalul Botoșani plata unei sume destul de consistente.
Ce dracu nu faceti blocuri la marginea orasului. Si asa e haos cu locurile de parcare. De ce n-ati facut o parcare cu plata pe locul ala si eliberati prima banda pe Marchian. Aaa. Stiu. Din nou nu v-ati gandit. Sunteti handicapati. Pentru dezvoltator multa sanatate. Inca un om cu multi bani si deloc respect pentru semeni.
25 octombrie 2019, 21:52
nu stiu exact cum se incadreaza acolo un bloc cu 8 etaje, nu cred sub nicio forma ca ar arata extraordinar. probabil un p+5 ar fi fost suficient, dar na, arhitectul sef e cel ce le stie mai bine...plus ca nici locuri de parcare nu vor fi suficiente, dar le rezolva el barbosul pe toate...
22 octombrie 2019, 15:38
Acolo ar fi mers un super restaurant nu bloc. Oricum nici naiba nu vrea sa dea 60000 de euro pe un apartament langa liceul de arta unde canta aia incontinuu si nu au liniste tinerii care au copii mici !Dar bineinteles ca cei de la arte sunt de acord. Legăturile politice spun tot.
22 octombrie 2019, 12:49
mare lux pe capul botosanenilor
22 octombrie 2019, 10:32
Doamne ajută!Zona are nevoie de un suflu nou,modern.Problema locurilor de parcare poate fi rezolvată usor,amenajând parcări in spatele blocurilor de pe Marchian.Sunt suprafete de teren destul de mari pt. a putea fi amenajate.Aleea Maxim Gorki asigura accesul facil la aceste suprafete aflate pe domeniul public.
22 octombrie 2019, 10:25
O sa arate ca dracu. Dar daca zice vicele ca se încadrează armonios! Stricați tot farmecul.orasului cu blocurile voastre.
22 octombrie 2019, 09:28
1. E bine ca se construieste, dar nu trebuie sa se aglomereze centrul, mai ales zona cu spitalul Mavromati.2. Liceul de Arta nu are sala de sport, ar fi fost perfect pt. asa ceva (dar, din pacate, lipsesc mintile luminate)
22 octombrie 2019, 09:20
Felicitari,dl.Sfaiter,mai dati culoare orasului!
22 octombrie 2019, 09:11
Foarte bine.Sunt multi care vor sa cumpere un apartament nou si nu gasesc.
22 octombrie 2019, 08:30
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Candidează la Primăria Botoșani (n.r Roxana Țurcanu) pentru că așa am apreciat într-un termen foarte scurt că este persoana potrivită, fiind și președintele partidului. Are experiența necesară să ducă o campanie ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8351 lei
USD
Dolarul SUA
4.1131 lei
CHF
Francul elveţian
4.4859 lei
GBP
Lira sterlină
5.3685 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8919 lei
XAU
Gramul de aur
260.8073 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2441 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4009 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9242 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1838 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.