Știrea zilei
Copiii neadoptabili de la Botoșani – Nu-i vrea nici măcar o familie, iar statul nu poate lupta cu asta

Peste 1.000 de copii se află în acest moment în grija statului, prin instituțiile de profil. Dintre aceștia, aproape 400 sunt în unitățile de tip rezidențial, precum apartamente integrate social, module de tip familial sau centre de plasament. 

Procesul de adopţie la Botoşani

 

Ceilalți sunt în grija asistenților maternali sau a familiilor lărgite. Unii dintre cei din urmă sunt declarați adoptabili, însă câțiva se pare că nu au norocul să ajungă în sânul unei familii. Situația de la nivelul Biroului de adopții și postadopții din județul Botoșani arată că din ce în ce mai multe familii își doresc să adopte un copil. 

 

Noi am vorbit cu Alina Ciorsac, șef la Biroul de Adopții și postadopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC), care ne-a expus pe larg situația procesului de adopție la Botoșani. Cifrele arată că situația este îmbucurătoare, luând în calcul și anul 2018.La data de 1 aprilie 2019, 94 de copii din Botoșani sunt declarați adoptabili, 28 de copii cu vârste cuprinse între 0-5 ani, iar 56 de copii au vârste între 6-13 ani.

 

Primii ceruți de familiile adoptatoare sunt bebelușii și micuții de câțiva anișori. Cei „ocoliți” de viitorii părinți sunt copiii care au peste 4,5 ani de zile. 

”În 2018 a fost încuviințată adopția pentru 13 copii. Aceștia au fost adoptați de către familii care au domiciliul în județul Botoșani, dar revocarea măsurii de plasament la asistent maternal și încredințarea la o familie adoptatoare a fost pentru 31 de copii aflați în sistemul de protecție,” 

Alina Ciorsac, șef Birou de Adopție și Postadopție

 

Sunt familii care vor să adopte copii din județul Botoșani, chiar dacă ei nu au domiciliul aici. 

 

În comparație cu ceilalți ani, numărul copiilor care sunt adoptați la Botoșani crește, iar asta nu înseamnă decât că din ce în cei mai mulți minori au parte de un cămin călduros și o familie iubitoare.

 

7 copii adoptați în 2019

 

Deja în luna aprilie a anului 2019 erau 9 copii în curs de cunoaștere și adaptare cu viitoarea familie adoptivă, iar alți 7 copii ajunseseră deja într-un cămin.

”Am putea spune că este un interes din partea familiilor să urmeze procedura de evaluare pentru obținerea atestatului familiei aptă să adopte. Dacă ne raportăm la anul 2019, de la începutul anului și până în prezent trei familii au finalizat procedura de evaluare și au fost atestate ca fiind apte să adopte”,

Alina Ciorsac, șef Birou de Adopție și Postadopție

 

Timp necesar pentru potrivire părinte - copil 

 

Mulți oameni asociază adopția cu un proces îndelungat și greu, iar realitatea nu este departe de aceste adjective. Este într-adevăr vorba despre mult timp, deoarece atât copilul care urmează să fie adoptat cât și viitoarea familie au nevoie de timp pentru cunoaștere și adaptare la noul mediu de conviețuire.

”Nu știu dacă am putea spune că este un proces  neapărat îndelungat. Anumite etape din procedura adopției sunt delimitate în termene fixe. Cum ar fi de exemplu evaluarea unei persoane sau unei familii care dorește obținerea atestatului durează maximum 90 de zile de la momentul când s-a depus cererea. Deci trei luni de zile durează procesul de evaluare,”

Alina Ciorsac, șef Birou de Adopție și Postadopție

 

Acest proces de evaluare cuprinde trei componente, evaluarea socială, psihologică și pregătirea pentru rolul de părinte. Încredințarea în vederea adopției durează 90 de zile, iar monitorizarea post adopție este doi ani de zile.

 

Timpul care rămâne necunoscut atunci când vorbim de adopție este perioada de așteptare pentru o familie după ce obține atestatul de familie apte să adopte și până ce intră în potrivire cu un copil adoptabil. 

 

Și asta pentru că majoritatea familiilor din Botoșani vor să adopte copii cu vârstele între 0-3 ani.

 

Copiii greu adoptabili

 

De aici, ajungem la copiii greu adoptabili sau pe care nu-i vrea nimeni. În Registrul Național de Adopție aceștia au un profil special creat.Ei sunt minorii pentru care într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilității nu s-a reușit identificarea unei familii potrivite.

 

Astfel, fiecare copil greu adoptabil are un profil, care constă într-o prezentare succintă a abilităților, a trăsăturilor lui de personalitate dar și o fotografie.

 

La Botoșani, copiii greu adoptabili sunt în număr de 56. Sunt greu adoptabili deoarece au vârste cuprinse între 6 și 13 ani, iar majoritatea celor care își doresc să adopte preferă copii cât mai mici. Totodată, printre aceștia se numără și minorii care suferă de diferite afecțiuni și au nevoie de îngrijiri speciale.

 

Sunt și excepții, dar din ce în ce mai rare. De exemplu, în anul 2019, din cei 9 copii încredințați în vederea adopției au fost și două grupuri de frați, de 4 și 5 ani și de 6 și 9 ani. Astfel, patru copii au plecat la două familii din Botoșani. 

 

Trebuie menționat că orice persoană care adoptă un copil beneficiază de 40 de zile de concediu de acomodare și de asemenea, de un ajutor lunar pentru o perioadă de un an de 1.700 de lei.

loading...
Adopția NU este un moft: O familie a înfiat un copil dar s-a plictisit rapid de el și l-a adus înapoi

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Tânără jefuită în stația de maxi-taxi de o altă femeie în văzul tuturor, a rămas fără 500 de euro după un „filaj” în toată regula: Banii nu sunt ai mei
O tânără botoșăneancă nu va uita prea curând ziua de 6 noiembrie 2019, după ce a fost jefuită în zona Pieței Centrale. S-a întâmplat în timp ce voia să urce în maxi-taxi.
A.U.R. - Romii și-au făcut un nou partid cu planuri mari: Putem chiar să avem primariGALERIE FOTO
Luni seară a fost o zi importantă pentru comunitatea romă din Botoșani. La 30 de ani de la revoluție a apărut și în acest colț de țară o a doua formațiune care își propune să reprezinte interesele acestei minorități.
TRAGEDIA de la Săveni: Drama nespusă a femeii care și-a înjunghiat propriul copil: CUM și-a motivat gestul - FOTOGALERIE
Un caz șocant a zguduit Săveniul în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019. O femeie în vârstă de 52 de ani și-a înjunghiat propriul copil și a aruncat cu apă fiartă către soț, opărindu-l.
Lina și Gherghina, fetele salvate de medicul providențial cu rădăcini botoșănene, istoria NEȘTIUTĂ a unei familii care a dat numele unei școli
Pe 15 noiembrie se împlinesc 29 de ani de la dispariţia uneia dintre cele mai importante personalităţi botoşănene. Este vorba despre tatăl unui medic celebru în România.
Iftime a cerut parlamentarilor să-și plătească meniul la Balul Afaceriștilor Camerei de Comerț, politicienii au dat bir cu fugiții – GALERIE FOTO
Au trebuit să treacă XXV de ediții a Balului Oamenilor de Afaceri pentru ca la a XXVI – a, care a avut loc vineri seară la salon Luceafărul de la Popas Cucorăni, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani să introducă și parlamentarii în rândul oamenilor.
Crima din Centrul Vechi! Plângeri penale pentru martori analfabeți care au dat declarații scrise, apărarea atacă probele acuzării
De aproape doi ani și jumătate, bărbatul judecat pentru moartea lui Ioan Bălan, în centrul istoric al orașului, se află după gratii, în stare de arest preventiv. Omorul care avea să zguduie orașul a avut loc pe 23 august 2017 și a fost una dintre cele mai controversate tragedii prin prisma evenimentelor ulterioare care au urmat și care au avut în centru comunitatea romă de la Botoșani.
Procesul lui Florin Țurcanu își ia avânt! Fost parlamentar, mare director de la stat și… soacră chemați la Tribunal
După trei ani de zile în care a schimbat doi judecători și mai mulți avocați, fostul președinte al Consiliului Județean face un salt uriaș în procesul în care este judecat pentru fapte de corupție, alături de socrul său, Aristomel Anușcă, tatăl Roxanei Anușcă Țurcanu.
PRIMELE DECLARAȚII ale juristului votat director general în locul lui Eugen Țurcanu, prefectul are ULTIMUL cuvânt
Până la urmă, soarta lui Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei Botoșani, se află în mâinile prefectului județului, Dan Șlincu.
LOVITURĂ în procesul fostului inspector școlar care a primit bani pe urma unei fete în scaun cu rotile, MAMA a cerut daune morale uriașe
Dacă în fața colegilor de la Inspectoratul Școlar Județean, a Consiliului de Administrație al Școlii Speciale Sfântul Stelian și a jurnaliștilor, fostul inspector școlar Cătălina Hodan a negat categoric acuzațiile care i-au fost aduse, în schimb, în instanță a recunoscut totul.
Angajat de la un amanet din Botoșani, pagubă uriașă într-o singură lună: Bijuterii lipsă, contracte FALSE
În doar o lună de zile, un angajat a reușit să-și înșele patronul cu peste 12.000 de lei.
În prag de iarnă și sărbători, peste 120 de angajați din Botoșani DISPONIBILIZAȚI! Două fabrici închise, una la Botoșani și alta la Dorohoi
O secție de confecții a unei fabrici din Suceava care era funcțională în cel de-al doilea municipiu al județului și-a suspendat activitatea. Salariații au fost trimiși acasă. La fel s-a întâmplat și cu altă fabrică din Botoșani, un brand pe piața locală cu decenii de activitate în spate. Patronii păstrează doar paznicii, toți salariații au fost concediați.
Ghinionul carierei pentru șeful Poliției! Ultima zi la muncă pentru Viorel Șerbănoiu, politicienii l-au trimis la pensie
Vineri, 25 octombrie 2019, ar putea fi ultima zi de activitate în fruntea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani pentru Viorel Șerbănoiu.
Adolescent de 17 ani lovit din senin cu toporul în cap! Agresorul vrea să se împace - SUMA oferită pentru a fi iertat
Un caz șocant zguduia comunitatea din apropierea municipiului Botoșani în luna iulie a acestui an. Atunci, un adolescent de 17 ani era lovit cu o toporișcă în cap de un bărbat care îi putea fi tată, sau chiar bunic.
Spălătorie auto pe terenul unei Biserici, afacerea pornită de fiul unui fost parlamentar în centrul orașului Botoșani – FOTOGALERIE
O situație neobișnuită l-a determinat pe unul dintre viceprimarii municipiului reședință de județ să le ceară colegilor din Consiliul Local să reflecteze asupra oportunității unei investiții care urmează a fi concretizată într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
Cornel Șfaițer intră în forță pe piața imobiliarelor: A cumpărat un fost sediu de instituție și ridică un bloc – GALERIE FOTO
Clădirea din zona ultracentrală a orașului, abandonată și acoperită aproape în totalitate de vegetație abundentă, urmează să dispară. În locul ei, omul de afaceri Cornel Șfaițer, cunoscut mai ales pentru implicare în domeniul producerii și comercializării băuturilor alcoolice, urmează să ridice un imobil cu spații locative.
De la Cannes la Botoșani: Vlad Ivanov și Irina Margareta Nistor, îndelung aplaudați la proiecția filmului ”La Gomera” - GALERIE FOTO & VIDEO
O sală generoasă, duminică seara, la proiecția filmului în care Vlad Ivanov deține rolul principal. Cinefilii au ieșit în număr destul de mare pentru a-l vedea pe actorul născut în Botoșani, dar și pe îndrăgita Irina Margareta Nistor.
Semințe de roșii, un eseu despre EDUCAȚIE: De la bunicii cu patru clase la goana după diplome - VIDEO & FOTOGALERIE
Tanti Floarea, din Vlăsinești, a făcut patru clase. Se consideră un om educat. Știe să se iscălească și, adaugă cu mândrie, știe a prăși, a țese, a toarce. Știe a munci.
Botoșaniul jenant: Celebru regizor, lăsat cu sala aproape goală la proiecția specială a unui film dureros – GALERIE FOTO
Octombrie 2012: Regizorul Tudor Giurgiu vine la Botoșani să își lanseze filmul ”Despre oameni și melci”. 400 de spectatori au umplut Cinematograful Unirea.
Clădire uriașă pentru centrul comercial inaugurat la sărbători, un nou sens giratoriu deja construit la Botoșani – GALERIE FOTO
Mediul privat oferă o nouă lecție de eficiență, statului. Ceea ce nu se reușește în contractele cu statul în ani, se realizează în privat în doar câteva luni de zile. La începutul verii acestui an, pe amplasamentul unde se va deschide un nou magazin Lidl era liniște. Astăzi se poate observa un furnicar de muncitori și utilaje și o zonă complet schimbată.
După CINCI ani de zile: Fostă șefă din CJ adusă cu jandarmii la Tribunal, procurorul DNA acuzat că pune presiuni pe martori
După schimbarea a doi judecători și redistribuirea dosarului către un al treilea și drumuri la care s-a pierdut șirul la sediul DNA de la Suceava în cazul a zeci de persoane, procesul în care este judecat Florin Țurcanu alături de socru își continuă cursul anevoios la Tribunalul Botoșani.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Se pare că am ieșit pe locul trei, ceea ce este cumva surprinzător pentru noi, chiar am stat în stradă, am vorbit cu lumea. Oamenii au început să ne cunoască, să vadă cine suntem, ce vrem, ce intenții avem. Am crezut că dup ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7627 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3386 lei
GBP
Lira sterlină
5.5297 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9610 lei
XAU
Gramul de aur
203.4670 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2480 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4255 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9613 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2645 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1867 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6374 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.