Știrea zilei
Comisarii cu mita, OUT de la Protecția Consumatorilor, au picat pe o interceptare din altă direcție

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează și în prezent doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari care au și părăsit instituția.

Carieră sfârșită cu mită?

 

Înainte de flagrantul de la Darabani, în care Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin ar fi fost surprinși luând mită, în cadrul CJPC Botoșani mai lucrau Mirela Grebeniță, Carmen Ațurcăniței și Georgică Popovici.

 

Carmen Ațurcăniței a preluat atribuțiile de comisar-șef adjunct până la revenirea la serviciu a titularului pe post, respectiv Mirel Rogalschi, aflat în recuperare medicală după o intervenție chirurgicală.

 

Între timp, deși perioada de arest la domiciliu a lui Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin a expirat, relațiile lor de muncă cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au încetat.

 

Informațiile au fost furnizate de prefectul județului Botoșani, având în vedere faptul că din cadrul CJPC nu există vreo persoană abilitată să ofere informații către mass-media, acestea fiind furnizate de la nivel regional.

 

„În continuare funcționează cu trei comisari, reușesc să-și facă activitatea, bineînțeles cu niște eforturi. Dar contractele de muncă ale celor doi comisari care au fost implicați în speța respectivă au fost încetate, s-a solicitat deblocarea posturilor și în maximum două luni se va organiza concurs pentru aceste două posturi și posibil pentru încă o persoană”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

Toate bune acum la Protecția Consumatorilor

 

Pentru scoaterea la concurs a posturilor de comisari s-a solicitat aviz de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

 

Astfel, instituției de la Botoșani i-au fost alocate în total șase posturi de comisari.

 

„Noi avem în județul Botoșani în jur de 16.000 de agenți economici și aproximativ 700 de reclamații. Ca să facem o comparație, spre exemplu Iașul are 5.000 de reclamații, Suceava are vreo 2.000 și ceva de reclamații. Noi nu suntem un județ problematic, numai că din punct de vedere al asigurării acțiunilor de control de către comisari, într-adevăr volumul de activitate era și așa destul de mare pe cei cinci care erau în structură, de asta s-a suplimentat cu încă unu”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

Potrivit primului reprezentant al Guvernului în Botoșani, din informațiile obținute de la Marinela Buhăescu, comisar șef al Comisariatului Regional Nord – Est, la Iași sunt 11 comisari la 30.000 de agenți economici, iar la Suceava 9 comisari pentru 25.000 de operatori economici.

 

În cazul Botoșaniului, dacă vor exista candidați care să îndeplinească cerințele de concurs, până la 15 iulie ar urma să fie completată schema de personal la limita maximă.

 

Flagrant după o interceptare pentru țigări

 

Cei doi comisari de la Protecția Consumatorilor ar fi fost surprinși luând mită în urma unor interceptări în care era vizată o persoană care s-ar fi ocupat cu contrabanda de țigări în nordul județului.

 

Anumite surse dezvăluie că respectiva persoană ar fi sunat la cineva pentru a i se aduce suma de 400 de lei care să fie oferită comisarilor ajunși în control și care ar fi transmis că revin după două ore după bani.

 

Doar că atunci când au revenit flagrantul era deja pregătit de către procurorii care au depistat o faptă de natură penală, în timp ce urmăreau o alta.

 

Niculai Rață și Lăcrămioara Constantin au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 7 mai. Ulterior au părăsit instituția.

 

loading...
Femeia comisar de la Protecția Consumatorilor reținută de procurori este pensionară de doi ani, Parchetul și boala au înjumătățit comisarii de la Botoșani
Ordin de sus pentru suspendarea lui Mihai Țurcanu din fruntea DSVSA, înlocuitor este și... nu prea

 

Florentina Toniță
”Tragedia de la Huțani” – mărturii cutremurătoare - Prima carte despre cel mai mare accident din istoria României: Scriam și plângeamVIDEO & FOTOGALERIE
”Până a venit Armata am văzut o femeie, îmi aduc aminte și acum, se zbătea ca peștele, o femeie voinică, chiar în partea aia înspre Huțani. Eu nu am știut că un om poate să se zbată ca peștele pe uscat, mi-a rămas înscris în memorie”.
RECENSĂMÂNT în municipiu: Recenzori înjurați, refuzuri și la persoane „cu funcții”: Poliția chemată în ajutor & se trece la amenzi
Etapa a doua din recensământul populației merge mai greu în mediul urban. Unii recenzori se confruntă pe teren cu amenințări și injurii, oamenii refuzând uneori chiar să iasă din locuințe pentru a răspunde la întrebări. 
UNICAT: Primăria din Botoșani care a rămas fără primar și viceprimar! NIMENI nu mai semnează acte, nu se mai pot oficia căsătorii
Situația este unicat cel puțin la nivel regional. O comunitate botoșăneană care numără în jur de 2.000 de suflete a rămas efectiv fără conducere.
Dezvăluiri făcute în premieră de artista de la Botoșani, cel mai bun fotograf al României: Lumea îmi spunea că din artă nu se fac bani VIDEO & GALERIE FOTO
Ea este Cristina Venedict, fata care are un portofoliu impresionant de fotografii ce au făcut înconjurul lumii, au suscitat interes într-o sumedenie de state și mulți cunoscători de artă au plătit pentru a avea în colecție una dintre creațiile sale.
Mii de botoșăneni stau fără apă de săptămâni întregi, șefii de la „Apă” cer ajutorul Poliției pentru a păzi rețeaua: Domnule, dar chiar vă bateți joc de mine?
Operatorul de servicii de apă și canalizare se adâncește tot mai mult în probleme, în ciuda reorganizărilor și reformelor implementate prin schimbarea directorilor sau a șefilor de servicii.Vara a adus, pe lângă temperaturi ridicate, și perioade îndelungate de timp în care robinetele a mii de botoșăneni se încăpățânează să ofere măcar un strop de apă.
Liberalii de la municipiu forțează schimbarea viceprimarului Liviu Toma ca să-și salveze directorii, ședință cu scântei provocată de foștii PDL-iști
A doua zi după ce, în ciuda boicotului aleșilor liberali, Consiliul Local Botoșani a aprobat o hotărâre privind divizarea Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Biroul Politic Local (BPL) al organizației municipale s-a întrunit în ședință.
Primarul și Poliția Locală au început demolarea boxelor și magaziilor cu tot felul de acareturi din Centrul Vechi: Nu au autorizații de construcțieVIDEO & GALERIE FOTO
În intenția sa de schimbare a imaginii Centrului Istoric al municipiului Botoșani, primarul Cosmin Andrei a încercat să mai „repare” o serie de nelegalități din zonă.
Procurorii DNA Suceava, a doua descindere la sediul DSVSA pentru cumpărături făcute în mandatul lui Mihai Țurcanu
La o lună și o zi de la primele descinderi care au fost efectuate la sediul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava au revenit la Botoșani.
Coșmarul durează toată vara! Control prin praf, pietre și pământ la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul s-a enervat, drumarii găsesc greu până și apă & motorină – VIDEO & GALERIE FOTO
Exasperat de plângerile venite din partea botoșănenilor pe seama lucrărilor la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul Sorin Cornilă, care și-a spart parbrizul la o deplasare pe DN 28 B, a mers personal vineri dimineață pe această șosea. De fapt, acest cuvânt este unul mincinos întrucât, cel puțin până la Copălău, șoseaua a devenit o amintire.
Loading...
Dați afară de pe computer: Restanțierii la partid, excluși automat la Botoșani printr-o platformă electronică – VIDEO
Membrii Uniunii Salvați România vor fi scoși automat în afara partidului dacă nu își plătesc cotizația. Și asta nu o va face vreun contabil, trezorier sau mandatar financiar, ci un soft.
Dependente de bărbații violenți: Locuință gratuită a statului ocolită de botoșănencele bătute, după o scăpare stupidă: Nu erau primite cu copiii - MESAJUL Direcției Copilului
În continuare botoșănencele par să se complacă în situații în care sunt supuse la bătăi și umilințe din partea partenerilor de viață. Deși sunt emise frecvent ordine de protecție împotriva agresorilor, femeile sunt cele care își iartă soții sau iubiții și aleg să rămână în acel mediu toxic. Dar asta poate și pentru că depind material de acei oameni.
Un domn și o doamnă: Luptă în taină pentru șefia unei instituții de la Botoșani rămasă cu doar cinci angajați
Concursul va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la București, în cursă fiind înscriși doi candidați.
Candidat liberal la președinția CJ pregătit din afara partidului: Nu ar mai dori d-na președinte să candideze la un viitor mandat și atunci se deschid altfel jocurile - VIDEO
Actualul vicepreședinte ALDE al Consiliului Județean ar avea prima șansă să obțină în 2024 nominalizarea pentru candidatura la președinția CJ din partea PNL. Cel puțin asta susține liderul ”de facto” al liberalilor – democrați.
Poate cel mai sărac director din istoria municipalității: N-are vreun bun, doar datorii și a făcut zero lei într-un an întreg
Case, terenuri, mașini plus eventual o vilă pe la munte, bunuri deseori întâlnite în declarațiile de avere ale aleșilor sau directorilor de la Botoșani, ar putea fi catalogate drept visuri de unul dintre noii șefi ai unităților subordonate municipalității.
Loading...
Botoșănean mort la „Mavromati”, găsit la morgă cu o lovitură la cap: Acuzații din partea familiei - Sunt izbiți de calorifer, de noptieră?
Rudele pacientului acuză că lovitura la cap ar fi avut loc pe secția unde a stat internat și, ca atare, își caută dreptatea la Colegiul Medicilor pentru a afla ce anume s-a întâmplat.
Directoarea Sănătății Publice își pierde postul de director după un concurs incredibil de împrejurări
La ceva peste doi ani de la numirea în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței va fi înlocuită. S-a ajuns în această situație din cauza unui concurs nefericit de împrejurări pentru medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe.
A lăsat Botoșaniul pentru cel mai izolat cătun din România: Sunt primul preot care a venit și a stat mai mult printre ei / Părintele ista a nostru nu pleacă - GALERIE FOTO&VIDEO
Și-a închinat viața Domnului, dar nu a ales calea ușoară. A lăsat în urmă familia din Botoșani și a ajuns, la propriu, mai aproape de cer.
Viorica Dăncilă și-a făcut partid și la Botoșani, un colonel abia trecut în rezervă este președinte interimar: N-am făcut politică până acum, dar sper ca acum să-mi iasă - VIDEO
De săptămâna trecută, la Botoșani a apărut o nouă filială de partid. Națiune – Oameni – Împreună, pe scurt NOI, este formațiunea politică prezidată la nivel național de Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României în perioada 29 ianuarie 2018 - 4 noiembrie 2019.
Furt de pomină la mall: A sustras un pachet gol de țigări, s-a tăiat la o mână și a lăsat urme de sânge pe vitrine
S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii precedente, alarma fiind dată de paznicul complexului comercial. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis dosar penal pentru furt calificat.
Magie la Festivalul „Floare Albastră”, Irina Rimes a ajuns pentru prima dată la Botoșani și a făcut adolescentele să plângă – VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva sute de oameni s-au transformat în cele din urmă în câteva mii la cea de-a XIII-a ediții a Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, reluat în 2022 după doi ani de pandemie.Lidia Buble și Irina Rimes au urcat pe scenă. Două artiste, una mai desăvârșită decât cealaltă, au oferit publicului botoșănean calitate.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În bazele noastre de date pe care le gestionăm apare un UAT care nu generează deșeuri, nu generează. Deci, operatorul care acționează pe zonă spune că zero. Este vorba despre comuna Concești. E singura comună care nu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9461 lei
USD
Dolarul SUA
4.7286 lei
CHF
Francul elveţian
4.9311 lei
GBP
Lira sterlină
5.7088 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4869 lei
XAU
Gramul de aur
273.0029 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2398 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2198 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6612 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1999 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6650 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.8 o C
Dorohoi
19.8 o C
Bucecea
22.7 o C
Darabani
19.0 o C
Saveni
19.9 o C
Ştefăneşti
23.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.