Știrea zilei
Ce lovitură! Prietenul lui Portariuc pregătit de PSD-işti să preia funcţia de prim-ministru după un plan în care Viorica se îmbolnăveşte

Mass-media centrală a lansat din nou informaţia că Viorica Dăncilă ar urma să fie înlocuită din funcţia de prim-ministru. Pentru a evita scandalurile ce au însoţit plecările lui Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, fosta europarlamentară ar demisiona invocând sănătatea precară.

Un prim-ministru care ar satisface pe toată lumea


Astfel de zvonuri s-au mai vehiculat în presa naţională, doar că de această dată au o legătură cel puţin indirectă cu Botoşaniul şi asta prin prisma prezumtivului succesor.


Înlocuitorul ei este deja pregătit după un scenariu bine pus la punct, iar totul ar fi fost gândit pentru ca nici măcar Opoziția sau președintele Klaus Iohannis să refuze numirea, susțin jurnaliștii Capital, citând surse politice.


Victor Negrescu este foarte bine văzut atât în cadrul organismelor Uniunii Europene (unde a activat ani de zile şi cu care lucrează şi în prezent) cât şi în cadrul Partidului Socialist European (PES), el fiind unul dintre liderii PES Activists, organizaţie care reprezintă direct socialiştii europeni, activând în paralel cu partidele membre PES din respectivele ţări.


De altfel, Negrescu este omul care coordonează, practic, preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în 2019.


Negrescu ar fi un nume cu atât mai potrivit cu cât PSD are probleme grave de imagine la nivel european, inclusiv în cadrul PES, arată sursa citată.


În plus, Negrescu are avantajul de a proveni dintr-o familie cu tradiţie diplomatică. Tatăl său a fost ambasador. Nu în ultimul rând, Negrescu este bine văzut şi de ambele servicii mari de informaţii, având în vedere tradiţia din familie, dar şi activitatea sa de la Bruxelles.

 

Prieten cu Portariuc, şi-a legat cariera de Botoşani


Victor Negrescu a apărut pentru prima oară la o acţiune publică din Botoşani în urmă cu aproape opt ani. Mai exact pe data de 9 octombrie 2010, la Hotel Rapsodia.


În dreapta îl avea pe Ovidiu Portariuc, pe atunci proapăt ales vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Botoşani.


Victor Negrescu era coordonator naţional al PES Activists România, o reţea europeană a militanţilor Partidului Socialiştilor Europeni şi venise până în nordul Moldovei pentru a lansa filiala de la Botoşani la care preşedinte fusese desemnat tocmai Ovidiu Portariuc.


Carierele celor doi au tot urcat o vreme. În 2012 Ovidiu Portariuc a produs una dintre cele mai mari surprize ale alegerilor locale din toată ţara şi a devenit primarul municipiului Botoşani. În primele săptămâni de mandat i-a fost alături tocmai Victor Negrescu, tânărul social-democrat fiind practic coordonatorul Summer Fest 2012.


În 2014, când nu împlinise încă 30 de ani, Victor Negrescu a fost ales europarlamentar, fiind cel mai tânăr deputat român din Parlamentul Europei.


În 2015 Negrescu a dobândit funcţia de vicepreşedinte naţional al PSD, adunând cele mai multe voturi după Andrei Dolineaschi. În acelaşi an a fost declarat Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală.


În 2016 Ovidiu Portariuc a fost desemnat preşedintele organizaţiei judeţene PSD Botoşani, după retragerea lui Andrei Dolineaschi. În acelaşi an a pierdut însă scrutinul pentru funcţia de primar şi la scurt timp şi preşedinţia filialei social-democrate.


Steaua lui Negrescu a continuat însă să urce până la… rangul de ministru delegat pentru afaceri europene, moment în care a renunţat la mandatul de europarlamentar.


La patru luni după Ovidiu Portariuc a fost numit director general al Loteriei Române.

 

Numeroase studii în străinătate pentru politicianul care a debutat ca jurnalist

 

Studiile preuniversitare le-a făcut în străinătate, la Longchamp School – Bruxelles, Belgia (1997-1998), Notre Dame des Champs Institute – Bruxelles, Belgia (1998-2001), «Victor Duruy» Highschool – Paris, Franța (2001-2004).


În 2008 a obţinut licența în științe politice la Universitatea București, după care a urmat şi un master în afaceri europene și internaționale la Universitatea Pierre Mendes France / IEP Grenoble.


Doctoratul în științe politice și afaceri europene l-a terminat în anul 2011, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative după parcurgerea unui stagiu academic la Colegiul European din Brugges.


În anul 2012 a obținut un MBA din partea Academiei de Studii Economice și CNAM Paris.


Înainte de politică, Victor Negrescu, născut în 1985 şi provenit din Alba-Iulia, a fost jurnalist la Radio France Internationale, colaborând şi cu revistele “Le Monde diplomatique” și “Regard”.

 

loading...
Lecţii politice din stânga UE cu posibili prefecţi şi PSD-iste din ţară - FOTOGALERIE
ACUM: PSD-iştii cu mic, cu mare, de la primar la soţie de vice, dezbat regiunileFOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Hai sus, Botoșani! Zilele Orașului s-au terminat cu mii de luminițe și mii de oameni sărind în miez de noapte la Cornișa – VIDEO & GALERIE FOTO
Zilele Orașului Botoșani s-au încheiat apoteotic, după miezul nopții, la concertul susținut de Voltaj. Trupa condusă de Călin Goia a reușit să implice publicul în recital mai mult decât orice alt artist prezent la festival, fie el din România sau din străinătate.
SURPRIZA de la inaugurarea Cornișa!!! Nana s-a îndrăgostit la Botoșani și a refuzat să mai plece la aeroport
Rapperul german de origine ghaneză este stabilit în prezent în Germania și ar fi trebuit să părăsească orașul în cursul amiezii de sâmbătă, 18 mai 2019.
Cornișa a dat pe din afară din prima seară, de la mașini și terase până la scena cu artiști internaționali, lasere și artificii înălțate spre cer în miez de noapte – VIDEO & GALERIE FOTO
Prima seară a manifestărilor din cadrul Zilelor Orașului Botoșani, care coincid în acest an cu inaugurarea Cornișa Aquapark & Sports, au adus probabil cel mai mare număr de participanți de la sărbătorirea acestora din urmă cu mai bine de două decenii.
Explozie impresionantă de sunet și lumină la avanpremiera de la Cornișa, a fost club în aer liber noaptea trecută – VIDEO & GALERIE FOTO
Organizatorii Zilelor Orașului, care în acest an coincid cu inaugurarea Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, au efectuat joi seară probele finale la instalațiile de sunet și lumini. Iar ceea ce a ieșit a fost de-a dreptul impresionant.
A tras camionul în față și a plecat! Încă o bancă a părăsit Botoșaniul – FOTOGALERIE
O nouă bancă se alătură mulțimii celor care au plecat din Botoșani, preferând să își continue afacerile din nordul Moldovei de la Suceava. Patria Bank este ultima instituție financiară care a făcut acest lucru.  
Vilă cu spații comerciale la parter construită pe terenul vândut de un fost președinte de partid
Investiție nouă pe una dintre cele mai circulate artere din municipiul reședință de județ: pe Calea Națională, zona de ieșire spre Șoseaua Iașului, un investitor privat ridică o clădire care va avea spații comerciale la parter și locuință la etaj.
Asediu pentru Andra la Ipotești: S-a umplut stadionul, s-a blocat circulația, a venit Poliția – VIDEO & GALERIE FOTO
Ajuns la a XII – a ediție, festivalul Floare Albastră organizat de Primăria și Consiliul Local Mihai Eminescu a avut parte în prima zi de cea mai mare asistență din istorie.
Zeci de mii de botoșăneni UMILIȚI de stat și puși pe drumuri aiurea - FOTOGALERIE
În județul nostru sunt zeci de mii de persoane care beneficiază de bilete de călătorie gratuite, pe care le pot folosi atunci când merg cu trenul sau cu autocarul în diferite locuri din țară. Cert este că acestea se eliberează pentru întreg județul, doar într-un sigur loc.
Șefii Botoșanilor și-au luat concediu ca să plece la miting la Iași, primăriile pesediste golite de oameni – GALERIE FOTO
9 mai 2019 va rămâne în memoria colectivă a iubitorilor PSD dar și a celor mai vehemenți opozanți ai lor, ziua în care s-a dorit o demonstrație de forță de necontestat din partea lui Liviu Dragnea, probabil cel mai huiduit lider din istoria acestui partid.
TRAGEDIE: Șeful de la Evidența Populației a încetat din viață
Șeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului (SPCEPJ) Botoşani a decedat seara trecută pe un pat de spital din București.
Campionul nesimțirii este din Botoșani: Bărbatul care nu și-a achitat NICIODATĂ facturile la apă și a ajuns la o datorie uriașă
Trăim într-o eră modernă, a confortului, iar cei mai mulți oameni muncesc zilnic pentru a beneficia de acest lucru. Alții, se pare că vor să se bucure de anumite servicii gratis, fără a-i interesa că orice lucru costă. Cel puțin, în anul 2019, există o persoană care niciodată în viața sa nu a achitat vreo factură la apă. Este de necrezut, însă se întâmplă chiar în municipiul Botoșani.
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
La nici trei decenii de viață, un botoșănean din municipiu se numără printre fericiții ai căror parcurs către o funcție publică de conducere nu a fost unul de durată.
Pe o STRADĂ din municipiu asfaltată recent mașinile NU au voie să parcheze, vecinii somați să-și bage autoturismele în curți – FOTOGALERIE
Este una dintre străzile care a stârnit multe discuții în contradictoriu în plenul municipal între cele două grupări politice reprezentantive. Dincolo de factorii decidenți sunt cetățenii de pe respectiva stradă care au așteptat ani de zile asfalt și în fața caselor lor.
LOCUL de la Mavromati unde se pun diagnostice GRELE: Asistent cu 25 de ani vechime - Aici NU sunt presupuneri
Există fel și fel de meserii, unele mai cunoscute, iar altele mai puțin cunoscute. De această dată, am pătruns într-un laborator, unul în care se pun fel și fel de diagnostice, un laborator care pentru mulți dintre noi este o necunoscută.
Mirajul străinătății destrămat în 8 luni: O familie din Botoșani s-a mutat „definitiv” în Canada unde a realizat că tot România este acasă – GALERIE FOTO
Eusebiu și Ramona s-au căsătorit în urmă cu 13 ani de zile și sunt fericiții părinți a doi băieți și o fetiță. Imediat ce au devenit răspunzători de micile suflete care au rezultat din iubirea lor, au început și frământările amestecate cu îngrijorarea specific părintească, la gândul privind viitorul copiilor. Au încercat „străinătatea” care s-a dovedit mai amară decât în versurile poeților și au revenit acasă, în România, trăind o poveste care poate fi un exemplu real de viață pentru mulți dintre tinerii botoșăneni și nu numai.
INTERVIU cu femeia din Botoșani care încondeiază ouă tot anul: De un deceniu, transmite tradiția la sute de copii – GALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale pot reprezenta pentru unii un moment de liniște și pace sufletească, pentru alții o reîntoarcere la credință și rugăciune. Cert este că indiferent de însemnătate, Paștele vine la pachet cu o multitudine de sentimente și o atmosferă unică.
HRISTOS A ÎNVIAT! ... Și la biserica dintre două lumi așteptată de mai bine de un deceniu – VIDEO & GALERIE FOTO
De mai bine de 10 ani sute și sute de botoșăneni care locuiesc la ieșirea din Botoșani spre Curtești, acolo unde se întâlnesc două lumi, cea urbană cu cea rurală, așteptau să trăiască Învierea Domnului Iisus Hristos în propriul locaș de cult.
Familia Manoliu din Botoșani, cele mai triste sărbători: Au rămas fără casă și lucrurile agonisite de-o viațăGALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale sunt despre familie și bucurie, însă pentru o familie din Botoșani, Paștele de anul acesta va fi cel mai trist din toate de până acum. De fapt, nici nu se poate compara, căci nu se mai pot bucura de nimic. Și când spunem nimic, chiar nu exagerăm deloc. Un incendiu le-a distrus tot ce aveau mai de preț.
Preot din Botoșani, MĂRTURISIRI emoționante la ceas de sărbătoare: De la bucuria de a dărui la urare pentru botoșăneni
Sărbătorile Pascale reprezintă un moment deosebit de important cu multe și multe semnificații. Fiecare dintre noi ar trebui sa fim buni, mai iubitori, sa fim atenți la nevoile semenilor noștri. Și nu numai în această perioadă.
„Doctorul” de suflete de la spital: Salvează copiii de la suicid și alină părinții sau chiar cadrele medicale  - GALERIE FOTO
De multe ori pe patul de spital avem nevoie și de un altfel de sprijin, unul duhovnicesc. De aceea fiecare spital are și preoți de caritate în structura de personal. Am stat de vorbă cu Marius Ciobanu, preot la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, pentru a vedea care este rolul unui astfel de părinte într-o unitate spitalicească.
Ar cam fi timpul sa vina oameni pregatiti si sa trimitem la plimbare habarnistii haretisti si kogalnicenisti care au aratat de ce (nu) sunt in stare.
19 septembrie 2018, 17:19
Domnul Portariuc avea cunostinte de calitate.Dar astazi primeaza prostia si inganfarea.Ce nu inteleg unii..gloria nu e vesnica.
19 septembrie 2018, 15:59
Sondaj
Vă place Parcul Cornișa?
Da
Nu
Încă nu am fost acolo
Declaraţia zilei
”Vom primi o sumă importantă de bani de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură medicală. Noi am făcut o listă foarte mare la începutul anului și nu ne-am așteptat să primim așa de mult. Cu aparatura asta ...
astratex.ro
Curs valutar
24 mai 2019
EUR
Euro
4.7612 lei
USD
Dolarul SUA
4.2560 lei
CHF
Francul elveţian
4.2429 lei
GBP
Lira sterlină
5.3976 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8834 lei
XAU
Gramul de aur
175.4191 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2371 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4596 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9369 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.