Știrea zilei
Când îți trage statul țeapă: Autoritatea Electorală a rambursat peste 100 de milioane partidelor pentru campanie, dar n-a înapoiat 1 leu independenților

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 29 decembrie 2020, au fost rambursate partidelor politice parlamentare și neparlamentare care au îndeplinit condițiile legale, sumele aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020”.

150 de milioane la partide, zero lei independenților


Acesta este începutul unui comunicat trimis de AEP în antepenultima zi a anului trecut.


În cuprinsul său se preciza că, potrivit legislației în vigoare, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor locale, AEP rambursează partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripțiile electorale, precum și cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale a obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate.


Nu se face vreo referire la candidații independenți la alegerile locale de anul trecut.


Iar explicația este una cât se poate de simplă: AEP a rambursat partidelor banii, dar nu i-a înapoiat și celor neafiliați politic.


”Cuantumul total al sumelor rambursate din disponibilul existent în bugetul anului 2020 este de 123.000.000,00 lei. Precizăm că suma de 27.000.000,00 lei va fi plătită din resursele financiare aferente bugetului din anul 2021, respectiv în luna ianuarie”,


Comunicat AEP.


Ori art. 57 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale prevede cât se poate de clar:

 

”Candidații independenți care obțin cel puțin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale pentru funcția la care au candidat și care nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 334/2006, republicată, au dreptul de a obține rambursarea cheltuielilor electorale efectuate”.

 

Silegeanu așteaptă încă banii de la AEP: ”Statul Român ciumă pentru cetățeni și mumă pentru cei care conduc”


În municipiul Botoșani, Cătălin Silegeanu a candidat din postura de independent pentru funcția de primar și a obținut 5,19%, un procent care ar trebui să îi permită lejer returnarea cheltuielilor din campanie. Nu a primit însă vreun leu.


”Nu am avut vreo problemă cu documentele, am avut angajat mandatar financiar din București. Mi-au cerut la un moment dat niște clarificări pe care le-am trimis. Cred că pur și simplu nu vor să dea drumul la bani pentru independenți”,


Cătălin Silegeanu, fost candidat independent la Primăria Botoșani.

 

catalin silegeanu aep

 


Omul de afaceri s-a interesat la partidele parlamentare din Botoșani și a aflat că tuturor li s-au rambursat banii cheltuiți la alegerile locale. El este nemulțumit de modul în care Statul Român, prin instituțiile sale, tratează problema datoriilor.


”Statul român e cel mai feroce afacerist cu banii românilor. Dacă ai datorii ți le impută cu dobândă și te caută și în gaură de șarpe. Când Statul Român greșește nu își asumă nicio responsabilitate. Întârzie plățile și nu are nicio obligație față de cetățeni, nici morală, nici financiară, mă refer la dobânzi. E ciumă pentru cetățeni și mumă pentru cei care conduc”,


Cătălin Silegeanu, fost candidat independent la Primăria Botoșani.


Pe 20 ianuarie, după ce a aflat că partidele și-au primit banii, mandatarul financiar Laura Boca a întrebat oficial AEP-ul când se vor returna banii și independenților. Nu a primit vreun răspuns.


55.000


de lei așteaptă Cătălin Silegeanu de la AEP.

 

”Cei de la AEP așteptau lămuriri de la bancă pentru comisionul de 5 lei”


Într-o situație similară se află și Constantin Bursuc de la Dorohoi. Fostul consilier județean PNL a obținut 8,98% în cursa pentru funcția de primar și 5,71% în cea pentru Consiliul Local. A reușit de altfel să pătrundă în CL, fiind singurul consilier municipal din întreg județul.


A cheltuit în jur de 9.000 de lei, toate plățile le-a făcut printr-un cont bancar deschis special pentru campania electorală, însă n-a văzut vreun leu de la stat. Ba s-a ajuns la discuții penibile cu AEP-ul, în sensul în care a ajuns să fie întrebat de unde provine o cheltuială de vreo 5 lei, care s-a dovedit a fi comisionul perceput de bancă pentru administrarea contului.

 

constantin bursuc

 


”Banca, între timp, administrând un cont, îți ia 25 de bani, 7 lei și la un moment dat cei de la AEP așteptau lămuriri de la bancă pentru comisionul de 5 lei. (...) Nu au nici o responsabilitate, mai ales că nu plânge nici un partid politic, nici PSD, nici PNL. La cei mici știi cum e... Ca să nu mai aibă tupeu să candideze vreodată”,


Constantin Bursuc, consilier local independent la Dorohoi.

 

AEP-ul răspunde cu tăcere


Am încercat la AEP să aflăm de ce nu se dau banii independenților. De la Biroul Județean Botoșani al Autorității Electorale Permanente ni s-a comunicat să ”intrați pe site-ul autorității sau luați legătura cu sediul central, deci nu am voie să vă dau declarații de presă”.


Pe site-ul AEP nu există vreun număr de telefon pentru biroul de presă, ci doar o adresă electronică, ori, așa cum am arătat mai sus, mandatarul financiar al lui Cătălin Silegeanu așteaptă de șapte zile un răspuns după o scrisoare electronică trimisă la AEP.


Potrivit legii, AEP rambursează cheltuielile de campanie tuturor candidaților, fie partide sau independenți, care au obținut minim 3%, după un control în care, printre altele, se verifică dacă sumele nu depășesc plafoanele legale și dacă nu cumva acele cheltuieli au fost finanțate din alte surse.


Partidele și independenții sunt obligați să își deschidă un cont bancar special pentru campanie în care să verse contribuțiile electorale și din care să facă toate plățile de campanie.

 

loading...
Senatorii au respins eliminarea subvențiilor pentru partide propusă de PMP: E un cost democratic asumat
PSD, un partid care face toţi banii la BOTOŞANI: Peste 1,6 milioane lei încasaţi într-un an, MAI MULT ca PSD BUCUREŞTI

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

Salariile de la Consiliul Județean publice și nu prea! Încă un șef cu leafă de lux, ceilalți funcționari ascunși după o grilă complicată – DOCUMENT
De două ori pe an, pe 31 martie și 30 septembrie, unitățile de stat au obligația de a publica salariile angajaților pe site-urile proprii sau eventual la sediile în care își desfășoară activitatea.
Baruri deschise în cartierul ocolit al orașului după ora 21, Poliția mare cere sesizări, cea Locală n-ar avea echipaje suficiente – VIDEO & GALERIE FOTO
Imaginile surprinse sunt din seara zilei de marți, 6 aprilie 2021. Însă la fel a fost și în precedenta seară, adică luni, dar și în cele din weekend.
Fost comisar de la Garda Financiară prins conducând fără permis, a mai declarat și că... nu e el, e altul la volan
S-a întâmplat duminica trecută pe o stradă din Roman, acolo unde a fost oprit în trafic de polițiștii nemțeni. Era la volan și inițial le-a declarat oamenilor legii că nu are vreun act asupra sa.
„Evadarea” în gașcă a fetelor din centru, cum a fost posibil: Au și ele niște drepturi, nu le putem încălca
Cinci fete de la Complexul de apartamente „Floare de Colț” Dorohoi au fost date dispărute pe data de 4 aprilie 2021. Au plecat din centru pe 3 aprilie, cu bilet de învoire, și nu s-au mai întors. Una singura a fost găsită în aceeași zi, celelalte după două zile.
Culisele marii trădări de la municipiu: cum s-au pierdut pe rând toate posturile ex-vicelui & cum a ajuns noul vice să nu mai vină la ședință nici în timpul programului de lucru
Modul lamentabil în care social-democrații botoșăneni au pierdut posibilitatea de a-și impune propria conducere la SC Eltrans SA survine unei serii de evenimente care au făcut ca, mai devreme sau mai târziu, o asemenea ruptură să devină inevitabilă la nivel municipal.
Botoșănean MORT în curte, ar fi trecut ore-n șir până să fie ridicat - VIDEO cutremurător & reacția primarului
Imagini greu de înțeles au devenit virale pe rețelele de socializare în seara zilei de luni, 5 aprilie 2021. Au fost surprinse în comuna Ripiceni, județul Botoșani, condusă de Gabriel Talef, un primar liberal aflat în funcție din 2012.
Primăria a angajat executor din Suceava pentru a recupera aproape 500.000 de euro în dosarul condamnării fostului viceprimar
De fapt, municipalitatea botoșăneană a solicitat, printr-un executor judecătoresc contractat în județul vecin, încuviințarea executării silite în două dosare care s-au finalizat cu sentințe definitive și irevocabile.
Un botoșănean s-a trezit cu mascații la ușa apartamentului, barului, la locul de muncă al soției dar și la mama acasă
Dimineața zilei de joi, 1 aprilie 2021 a fost una extrem de animată pentru un bărbat din Botoșani care a fost ținta unor percheziții domiciliare inițiate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
S-a cerut mutarea unei instituții de la Botoșani într-un alt spațiu, PROMISIUNE pentru o construcție nouă
O instituție de la Botoșani are nevoie de un sediu nou. Problema a fost prezentată de către un consilier județean în cadrul ședinței ordinare de săptămâna aceasta .
Loading...
Primăriță fără mască în școli sau în instituție, scenariu roșu în comunitatea ei: Ei, e o mare prostie vreau să spun, hai, altceva? În primul rând toate pozele mele sunt cu mască GALERIE FOTO
Zeci de fotografii în care primăreasa se află printre oamenii din comunitate și împarte flori de 8 Martie, fără să poarte și masca de protecție obligatorie. După mai bine de două săptămâni, comuna pe care o păstorește are o incidență de 3.06 la mia de locuitori și se află în scenariul roșu.
Femeia protejată în România doar la televizor! Botoșăneancă cu gâtul tăiat în fața fiicei, un an de libertate pentru agresor: Victima a fost poziționată ca la execuție
Pe data de 24 martie 2021, printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani anunța trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat de tentativă de omor asupra femeii cu care a trăit timp de 17 ani. În 2020, în luna mai, i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie în fața fiicei lor de 10 ani. Cercetarea lui penală a durat aproape un an și, în tot acest interval, el a fost liber și și-a văzut mai departe de viață.
Buletinele de vot de la alegerile locale TOPITE la aproape 6 luni de la scrutin în timp ce procesele pentru funcția de primar NU s-au terminat
Judecătoria Botoșani a recurs la topirea, printr-o firmă specializată, a buletinelor de vot care au rezultat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020.
Primarul vrea să demoleze zeci de garaje și să amenajeze locuri de parcare pentru mai multă lume – VIDEO & FOTOGALERIE
Au făcut-o și alte orașe mai mari, unde traficul a devenit o mare problemă. Și municipiul Botoșani se va înscrie în seria centrelor urbane unde este nevoie de decizii radicale pentru a asigura un confort sporit pentru cetățeni. Chiar cu riscul de a deranja un anumit număr de persoane vizate direct de schimbare.
108 km/h în localitate! Polițistul care i-a luat carnetul de conducere parlamentarului Șoptică, lăsat fără permis chiar de colegii săi
Un agent de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Dorohoi a simțit pe propria piele cum este să fii prins cu o viteză mult peste limita legală din localitate. După ce ani la rând a lăsat o mulțime de șoferi fără permis, a ajuns tocmai el să rămână pentru o perioadă fără dreptul de a conduce.
Loading...
Șef din Primăria Botoșani trimis acasă după o condamnare penală cu închisoare și muncă în folosul comunității: O mare pierdere pentru noi
Săptămâna trecută, Primăria municipiului Botoșani a pierdut unul dintre cei mai experimentați funcționari publici, cu o activitate profesională de aproape trei decenii.
Fenomenul lui 2021! Tot mai multe locuri de parcare luate de persoane cu handicap, licitații anulate la Primărie – VIDEO
În mai multe cartiere din municipiul Botoșani puținele locuri de parcare libere care au fost scoase la licitație, au fost oferite în cele din urmă unor persoane care au prezentat certificate cu încadrare într-un grad de handicap.
Sute de copii născuți la Maternitate: Mămicile confirmate pozitiv despărțite de bebeluși, îi văd doar în poze - Este greu
Sute de copii s-au născut de la începutul anului la Maternitatea Botoșani. Din nefericire, unele mămici au fost confirmate pozitiv astfel că au fost nevoite să stea departe câteva zile de al lor bebeluș.
Scandal național cu evaluarea directorilor de la „Pensii”, la Botoșani ”Casa” trebuie să își mai pună zăbrele că accesul oricum este ca la închisoare – FOTOGALERIE
Directorii instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Muncii condus de botoșăneanca Raluca Turcan se pregătesc de evaluarea activității anuale, un bun prilej de debarasare de cei care nu corespund. Din punct de vedere politic, evident, nu neapărat al modului în care au știut sau au dorit să gestioneze relația cu cetățenii, în vremuri de criză sanitară.
Plângere penală cu 6 capete la padocuri, de la uciderea animalelor la utilizare de droguri – DOCUMENT
Seria conflictelor din cadrul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) continuă cu o nouă plângere penală, în cazul de față fiind vizată activitatea de capturare a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Botoșani.
PUB de peste 200.000 de euro aproape de deschidere în Parcul Cornișa, se fac angajări de personal, meniul gândit în stil american – FOTOGALERIE
Primul restaurant din Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa se deschide în aproximativ o lună, după ce, timp de aproape doi ani, de când s-a inaugurat, complexul a suferit la acest capitol.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9261 lei
USD
Dolarul SUA
4.0937 lei
CHF
Francul elveţian
4.4797 lei
GBP
Lira sterlină
5.6851 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7879 lei
XAU
Gramul de aur
235.3486 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2296 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3668 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1848 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2805 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1900 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.7 o C
Dorohoi
8.7 o C
Bucecea
8.6 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
8.7 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.