Știrea zilei
Botoșani 2020: drum din ”capitala județului” reparat cu tractorul cu lamă ca la deszăpezire – VIDEO & GALERIE FOTO

Ceea ce poate părea de neimaginat pentru locuitorii altor municipii reședință, dar chiar și pentru botoșănenii care locuiesc în zona centrală a urbei, este însă o realitate pentru zeci de oameni care stau la capătul orașului. Iar realitatea este cât se poate de crudă.  

”Noi așteptam să toarne asfalt, nu să pună balast”


La 30 de ani de la revoluție, strada Muncel pare desprinsă dintr-un sat uitat de lume de pe malul Prutului.


Și nici nu există vreo speranță că se va schimba prea curând ceva.


Așa zisa stradă face legătura între cartierul Parcul Tineretului și drumul Botoșani – Săveni, având o ieșire în apropiere de limita dintre municipiul reședință și comuna Răchiți.


Iar ceea ce s-a întâmplat luni dimineață acolo a stârnit revolta cetățenilor de la casele din apropiere.


Unii dintre ei au contactat redacția Botoșăneanul și au relatat că un tractor cu lamă, precum cele care acționează la deszăpezire, și muncitori de la SC Conrec SA au împrăștiat pe drum balast și moloz.


”Noi așteptam să toarne asfalt, nu să pună balast. Locuim și noi în Botoșani și plătim taxe și impozite”,


Cornel Maliș, locuitor pe strada Muncel.


Acesta, la fel ca și vecinii săi, are ghinionul de a locui pe o stradă cu un grad mare de înclinare.


”Toate aceste străzi pietruite care sunt în pantă au particularitatea că orice ploaie antrenează balastul, îl duce la vale, se creează făgașe și străzile sunt extraordinar de dificil de circulat. Direcția de Edilitare intervine anual sau uneori chiar și de câte două-trei ori pe an cu completare de material pietros, cu reprofilare, cu cilindrare, dar la cea mică ploaie strada se degradează din nou”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.

 

Este nevoie de asfalt, dar nu este de unde


După intervenția de luni, drumul a devenit o combinație de piatră cubică - pământ – pietriș – iarbă cum rar se poate vedea chiar și prin Botoșani.


Vestea proastă este că așa va rămâne multă vreme și de acum încolo întrucât lucrările derulate ieri fac parte din programul anual de întreținere a căilor rutiere din Botoșani, adică sunt finanțate de la capitolul de cheltuieli curente.


Și pentru reabilitare sunt necesare fonduri de investiții, cu tot ce presupune o asemenea lucrare, de la studiu de fezabilitate și proiect tehnic până la identificarea unei finanțări.


Mai exact, la reparațiile curente trebuie să se intervină în general cu tipul de material deja existent, adică dacă este piatră se toarnă tot piatră, iar dacă sunt investiții se poate schimba profilul din piatră în asfalt.


Pentru strada Muncel este valabilă prima variantă.


”Planuri pentru asfaltarea străzii nu sunt. Eu n-am coordonat niciodată investițiile, am coordonat doar reparațiile, investițiile n-au fost niciodată în subordinea mea, dar pentru asfaltarea unei străzi este necesar un proiect de investiții (...) Banii din bugetul local sunt din păcate puțini și aceste străzi trebuie făcute treptat, iar la Muncel nu s-a pus problema deocamdată. Ea va trebui într-adevăr să fie asfaltată, este nevoie pentru a se rezolva problemele, dar nu există deocamdată planuri pentru strada Muncel”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.

 

Nu este lut, e piatră spartă


SC Conrec SA are contractată activitatea de întreținere și reperații străzi de la Primăria Botoșani. Din informarea făcută edililor reiese că pe strada Muncel s-a intervenit cu piatră spartă rezultată din concasarea rocii de munte și că locuitorii din zonă confundă acest material cu balastul.


”Noi îi înțelegem pe cetățeni că și-ar dori asfalt, dar asta nu se poate face decât printr-un proiect de investiții, dar eu niciodată nu am coordonat investițiile, iar acum nici reparațiile nu le mai coordonez. Dar am vrut să îi liniștesc că nu este lut, ci este o piatră spartă concasată cu granulația de 0,63 și care are și acel nisip maroniu-gălbui rezultat în urma concasării, nisip care are rolul de împăna mai bine piatra spartă”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.


Strada Muncel începe cu două tentative de trotuare care se pierd în iarbă după câțiva metri.

 

loading...
Coșmar pe drumul de un milion de euro al orașului: Ce să ne facem noi dacă plouă, să ne batem cu Cel de Sus? VIDEO & GALERIE FOTO
Impozit de oraș, pentru străzi înfundate în noroaie: ”În 2020, ca acum 30 de ani. Rușine tuturor din conducere” FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

An nou, probleme vechi: Medici școlari puțini, profesori și părinți îngrijorați: În caz de infectare, tot noi răspundem
Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începerea noului an școlar care va fi unul cu totul atipic. Autoritățile se pregătesc de redeschiderea școlilor, în această perioadă având loc mai multe întâlniri cu toți factorii de decizie. Concret însă abia pe 10 septembrie 2020 se va ști cum se va învăța în fiecare unitate de învățământ din Botoșani.
Aventură între un învățător și o mămică la o școală din Botoșani! Soțul acuză că s-au filmat pornografic în fața copiilor - GALERIE FOTO
O aventură între două persoane căsătorite a ajuns în atenția instituțiilor publice de la Botoșani, având în vedere că unul dintre protagoniști lucrează în sistemul educațional.
Ar trebui să (le) fie rușine! Oameni care stau în locuințe sociale, fără studii și loc de muncă vor să conducă municipiul reședință de județ
Oferta electorală din anul 2020 continuă să fie una pestriță și să surprindă în mod neplăcut. Dacă în urma cu patru ani de zile anumite candidaturi au provocat amuzament sau ostilitate, gluma pare-se că se îngroașă la următorul scrutin electoral. Pentru că vorbim până la urmă de funcțiile supreme ale municipiului reședință de județ, care, nu doar în teorie, ar trebui să fie ocupate de candidați capabili și vizionari.
Zona de food-court din Uvertura Mall, plină din nou de clienți la mese! Pregătiri în toi și la multiplex – GALERIE FOTO & VIDEO
După o pauză de cinci luni de zile restaurantele și cafenelele din spațiile comerciale au revenit la normal. O pauză care a marcat o serie de premieri negative în istoria românilor și a umanității care s-a confruntat cu una dintre cele mai grave crize sanitare din toate timpurile.
Sorescu e aproape ministrul Afacerilor Interne, Vela a plecat să candideze la Caransebeș
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista de consilieri locali la Consiliul Local al orașului Caransebeș, unde a fost primar pentru 12 ani.
FOTOGALERIE 80 de locuințe ANL aproape gata de repartizare, consilierii au aprobat prima LISTĂ
După patru ani în care s-a lucrat la construirea locuințelor pe terenul obținut de Primăria Botoșani de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) dar și în paralel la asigurarea utilităților, toamna aceasta este posibil ca primele chei de garsoniere sau apartamente să fie înmânate viitorilor chiriași.
Mici latifundiari, colecționari de bijuterii sau mașini vechi ori persoane doar cu apartament – AVERILE candidaților la președinția Consiliului Județean Botoșani
Nouă botoșăneni au intrat în cursa electorală pentru a câștiga președinția Consiliului Județean Botoșani. Politicieni cu notorietate mai mică sau mai mare în spațiul public botoșănean, oameni care au agonisit de-a lungul anilor sau care se compară la averi cu simpli cetățeni.
Deschidere de an școlar în pandemie: Părinți care refuză să-și trimită copiii la școală, elevii riscă inclusiv exmatricularea - VIDEO
La acest moment este știut faptul că se dorește ca noul an școlar să fie deschis de la 14 septembrie 2020, iar școlile să funcționeze în baza a trei scenarii de risc. La nivelul județului Botoșani, prin ordin al prefectului, au fost constituite comisii pentru verificarea condițiilor de siguranță sanitară din unitățile de învățământ.
PSD a rămas fără reprezentant în Biroul Electoral Județean după o urgență medicală și o incompatibilitate soț – soție - DOCUMENT
Biroul Electoral Județean (BEJ) s-a întrunit marți în ședință pentru a emite o decizie cu privire la reprezentantul PSD în această structură, susceptibil de incompatibilitate.
Loading...
Moarte violentă și tristă! Femeia omorâtă în accident pe Împărat Traian o anonimă, nicio rudă nu a venit la spital, polițiștii au căutat familia din scară în scară – FOTO&VIDEO
Un fel de „Jane Doe” a Botoșaniului. Femeia care și-a pierdut viața duminică seara în accidentul violent care a avut loc pe strada Împărat Traian a rămas neidentificată multe ore de la producerea evenimentului. 
„Petrecere” la Cornișa până aproape de miezul nopții cu muzică și țipete în microfon pentru directorul Țurcanu și câțiva apropiați! Botoșănenii au sunat la Poliție – VIDEO
Muzica și vocea DJ-ului din parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa s-au auzit extrem de puternic încă din timpul zilei de vineri, 21 august 2020 într-o bună parte a orașului care se află la o distanță considerabilă de zona de agrement.
Spitalul Mavromati se golește de pacienții cu COVID, se tratează în continuare doar urgențele: De ce să redevenim zonă roșie pe harta țării?
Botoșaniul încă mai înregistrează noi cazuri de Covid, însă situația de la nivelul județului este ținută sub control. De altfel, în timp ce în unele zile la Botoșani se înregistrează câte două-trei cazuri, în alte județe sunt și 90 – 100.
Afaceristul milionar, liderul de grup al PSD-iștilor timp de opt ani, marele absent de pe lista pentru Consiliul Local: Au venit cu altă garnitură...
Lista depusă de social-democrații botoșăneni pentru noul Legislativ local din următorii 4 ani de zile are o mare absență în dreptul omului care a condus grupul PSD în plenul municipal timp de două mandate.
Soție de polițist aflată pe lista PSD-ului a chemat un primar în instanță: Intenționez să o dau în judecată pentru că a intrat în baza de date neavând niciun drept, cetățeanul și polițistul - DOCUMENT
Un primar botoșănean a primit citație sâmbătă, 15 august 2020, pentru a se prezenta în instanță a doua zi, duminică. Iar asta s-a întâmplat după o contestație la legea electorală depusă de o membră PSD, soție de polițist.
Loading...
Ce și pe cine votăm pe 27 septembrie 2020? Oferta politică pentru Primărie și Județ: CANDIDAȚII analizați prin ochi de foști jurnaliști, sindicaliști sau afaceriști
Spre finele lunii septembrie din anul pandemiei, Botoșaniul își alege oamenii care vor cârmui județul și municipiul reședință. Poate cel mai important scrutin electoral cu efect direct pe plan local, alegerile locale din 27 septembrie vor decide viitorul următorilor patru ani, prin prisma mai ales a noilor investiții.
Rețeta succesului pentru un primar din Botoșani, este susținut și de PSD și de PNL în aceeași campanie, localitate umplută de bannere – FOTO
Un primar botoșănean a reușit să creeze una dintre cele mai inedite situații ale acestei precampanii electorale. Are în comunitatea sa bannere electorale atât cu candidatul PSD cât și cu cel al PNL-ului, principalii adversari politici pentru președinția Consiliului Județean Botoșani.
LA MULȚI ANI, Daniel Badale! E prima oară când vorbesc despre mine, după mai bine de 25 de ani de profesie. Asta e partea mea curată. V-o dăruiesc din toată inima! - FOTO & VIDEO
Actorul botoșănean născut într-o zi de 15 august se află astăzi într-o postură inedită: pe scenă fiind, își joacă propriul rol, unul în care, în urmă cu mai bine de 30 de ani, Revoluția Română îl ”distribuise”.
Vile la preț de 10 apartamente, pandemia îi determină pe bogații târgului să își vândă proprietățile fabuloase - GALERIE FOTO
Exterioare de vis, interioare de poveste. Vile cu arhitecturi deosebite, dotate și utilate până în cele mai mici detalii, cu un design de revistă. Oferta în vreme de pandemie, la Botoșani, este foarte bogată, iar prețurile pe măsură.
Directorul de spital care a renunțat la salariul de 3.000 de euro pentru a merge în privat s-a dus la leafă de 4.000 de lei... tot la stat – VIDEO & DOCUMENT
După ce și-a dat demisia din funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, Daniel Buga a renunțat și la postul de execuție din cadrul unității medicale, respectiv cel de inspector de specialitate în cadrul serviciului resurse umane.
Pionierat în sărăcie! Povestea eolienei de la Bucecea întreruptă de hoții locali, centrala a „trăit” puțin peste un an și a rămas bibelou – FOTOGALERIE&VIDEO 
Botoșănenii care ajung în sudul țării, în concedii sau în interes de serviciu, sunt fericiții privitori ai celui mai mare parc de centrale eoliene care a fost construit în urmă cu mai bine de un deceniu la Fântânele-Cogealac. Și în Moldova a existat o pornire firavă și curajoasă deopotrivă la Bucecea - Botoșani. Însă povestea de succes de atunci a avut un final oglindit în specificul zonei, vestit mai degrabă prin prisma sărăciei.  
in municipiul Botosani, 40% din strazi sunt din pamant, adica mazgalite cu balast din cand in cand, nicio masina de transport nu vrea sa mearga la client pe aceste strazi, RUSIIIIIIINEEEEE dle primar cu 3 mandate !
29 iulie 2020, 20:23
Daca mai trece odata compresorul peste capacile de la canalizare ,cedeaza !!! Capace noi au fost distrunse!!
28 iulie 2020, 18:42
de cand toti se pricep la toate in tara asta, lucrurile merg anapoda. Subiectul e unul sensibil spre buzunarul cuiva. Alo! Trage clapa, că te văd!
28 iulie 2020, 15:14
A inceput" marea cufireală" pe drumul tătarilor.Dintr un drum de 16 metri lățime,a ieșit o BORTĂ de 8 metri lățime,pe care nu încap două mașini și cu trotuare de 30 cm și fără canalizare.
28 iulie 2020, 10:31
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
 „Îmi pare rău că există unii care parcă nu-și iubesc copiii. Portul măștii și celelalte măsuri care s-au luat la școală pentru protecție sanitară au rostul de a proteja copiii”,Ludovic Orban, premierul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8583 lei
USD
Dolarul SUA
4.1224 lei
CHF
Francul elveţian
4.5057 lei
GBP
Lira sterlină
5.2937 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9588 lei
XAU
Gramul de aur
255.7976 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3385 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9961 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1173 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1806 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6529 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.3 o C
Dorohoi
16.3 o C
Bucecea
16.3 o C
Darabani
16.7 o C
Saveni
16.3 o C
Ştefăneşti
16.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.