Știrea zilei
Caravana AUR pe interzis! Alianța și-a prezentat candidații de la europarlamentare cu un autocar parcat în centrul orașului, în zonă interzisă – GALERIE FOTO
  • Pentru această încălcare a Codului Rutier șoferii din Botoșani riscă amenzi din partea polițiștilor.
  • Cei de la AUR, în schimb, și-au văzut nestingheriți de activitatea politică fără ca cineva să observe „elefantul” galben din centrul orașului.

Un nou derapaj al celor de la AUR

 

Evenimentul prin care Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – Filiala Botoșani și-a lansat candidații pentru Parlamentul European a fost programat și anunțat pentru ziua de marți, 14 noiembrie 2023, de la ora 14:30. Locul ales a fost strada Cuza Vodă, în apropierea Palatului Administrativ.

 

Niciunul dintre organizatori nu a părut preocupat de dimensiunea autocarului și locurile limitate de parcare. Autovehiculul a fost lăsat pe o porțiune de drum unde există indicator cu „Oprirea interzisă”, în fața accesului către Pietonalul Unirii. Deși existau și alte alternative, precum parcările din centrul orașului, evident cu plata locurilor ocupate.

 

Precedent cu plimbare pe mijlocul străzii 

 

Mai ales că numărul simpatizanților care au ajuns la această lansare de candidați nu a fost numeros ca altădată, ci s-a limitat la doar maximum 30 de persoane.

 

De altfel și la o vizită din februarie 2022 la Botoșani a lui George Simion s-a observat aceeași sfidare la adresa regulilor din Codul Rutier, liderul AUR fiind observat circulând pe mijlocul străzii, printre mașini, fără ca vreun polițist să încerce să-i aplice o amendă:

 

Instituțiile de forță îngenuncheate de George Simion și ai lui: Turneul sfidător din Botoșani făcut cu încălcarea legii, tolerat rușinos de ”oamenii legii”.

 

Decât să își ia înjurături, mai bine nu îi amendează

 

Prezența autocarului AUR pe loc interzis în centrul municipiului Botoșani nu a fost observată, se pare, nici de echipajele Poliției Locale. Directorul acestei structuri aflată în subordinea Primăriei se afla în cursul după amiezii de marți la Iași. A arătat că în oraș era o singură echipă de patrulare care a fost angrenată în activități de asfaltare, având în vedere temperaturile exterioare care permit astfel de lucrări.

 

A mai explicat că, în trecut, cei de la AUR au atacat dur echipajele de polițiști locali care au constatat derapaje în rândul membrilor acestei formațiuni și care le-au reproșat că acționează politic, la comanda primarului.

 

De altfel, pentru eveniment nu a fost necesară vreo autorizare nefiind considerat adunare publică, reglementată de lege. Astfel că din zonă au lipsit și echipajele de jandarmi prezente la activități care implică formare de grupuri de persoane. Cei de la AUR ar fi transmis că evenimentul constă doar în împărțirea unor pliante și adresarea unor discursuri din partea candidaților, fără să fie perturbată liniștea publică. 

 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Dosar penal pe numele tinerei din Botoșani care a încercat să intre în Parlament cu patru gloanțe / Simion acuză o ”diversiune” - VIDEO
George Simion fugărit de la un concurs cu berbeci, liberalii i-au închis poarta... în nas – VIDEO

 

Artistul de la spitalul care pune culoare în mâncarea pacienților, absolvent de facultate lucrează la bucătărie – VIDEO & GALERIE FOTO
Are 32 de ani și este absolvent al Facultății de Artă și Design, după ce în prealabil absolvise cursurile Liceului de Artă Ștefan Luchian.
S-a lansat canalul ”Botoșăneanul” pe WhatsApp! Cu un singur click afli primul tot ce este nou și important în Botoșani și nu numai – VIDEO
Ziarul Botoșăneanul este primul din județul nostru care și-a creat propriul canal de știri pe WhatsApp. În luna septembrie a anului trecut, Meta, compania care deține aplicația de mesagerie cea mai răspândită din lume, a lansat noul său produs: „Channels” (Canale).
Spitalul din Botoșani unde angajatorii își trimit salariații pentru teste de... somnologie – VIDEO
Astfel de testări sunt efectuate periodic la solicitarea unora dintre angajatorii botoșăneni care au semne de întrebare privitoare la proprii angajați.
Bolnavii de la Botoșani care primesc indemnizație de 1.000 de lei ca să stea acasă – VIDEO
Potrivit legii acest beneficiu este acordat sub forma unei indemnizații de hrană.
Valul de șantiere din școli și licee ar putea afecta alegerile la Botoșani: Mii de botoșăneni rămân fără secții de votare
În municipiul Botoșani sunt înregistrate în total 85 de secții de votare. Toate sunt amenajate în unități de învățământ.
Vânt de Dan Nechifor pe la Prefectură: Eu îl apreciezVIDEO
Lupta pentru putere din interiorul PNL nu vizează doar obținerea nominalizărilor la posturile cheie din administrația publică locală, adică președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani, ci și funcția de prefect.
Surpriză uriașă pentru șefia județului, Iftime ia în calcul probabil cel mai tânăr candidat la CJ din istoria Botoșanilor – VIDEO
Când trei se bat în PNL Botoșani, s-ar putea să câștige al patrulea. Aceasta dacă Valeriu Iftime va reuși până la urmă să preia președinția organizației județene a liberalilor și să își pună în practică planurile privind nominalizarea candidatului la șefia Consiliului Județean.
REZULTATE OFICIALE ale sondajului liberal în municipiu: Printre variante se regăsesc și două femei! Cine ar ieși primar?
Sondajul comandat de Partidul Național Liberal (PNL) a fost efectuat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) în perioada 24 ianuarie – 6 februarie 2024.
E haos la PNL, Șoptică și-a anulat demisia cu jumătate de oră înainte de conferință, Iftime începe să își piardă răbdarea: Nici eu n-am înțeles mare lucru / Ne batem la retrogradare VIDEO
Cu mai puțin de patru luni înaintea alegerilor europarlamentare la PNL Botoșani domnește incertitudinea. În ciuda mai multor runde de discuții pe care președintele Nicolae Ciucă le-a purtat atât cu liderul în funcție al organizației județene, cât și cu potențialul înlocuitor, situația nu a fost tranșată.
Inspectoratul de Muncă NU face anchetă în cazul actorului împușcat, pistolul adus de acasă: Această armă a fost acceptată de regizor
Conducerea Teatrului „Mihai Eminescu” a anunțat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) incidentul care a avut loc la finalul săptămânii trecute.Cu toate acestea, inspectorii ITM nu au demarat propria lor anchetă.
Bucurie pentru primari și o armată de peste 1.000 de consilieri botoșăneni: Se pregătește creșterea mandatelor de la 4 la 5 ani
Aleșii locali ar putea rămâne în funcții timp de cinci ani din momentul validării mandatelor. Aceasta dacă proiectul inițiat de Uniunea Democrată Maghiară din România va fi votat de Parlament.
Dr. Claudia Malancea înlocuită din funcția de șef secție terapie intensivă de la Spitalul Mavromati
Aflată în arest la domiciliu până la începutul lunii martie, medicul Claudia Malancea a fost înlocuită din funcția de conducere de la Spitalul Județean Mavromati.
Negocierea anului: Peste 3 milioane de euro pentru o fabrică, în loc s-ar putea ridica un spital - FOTOGALERIE
Problemele cu care se confruntă fabricile de confecții din Botoșani pot deschide noi oportunități de afaceri. Iar una dintre acestea s-a ivit chiar în centrul orașului.
Întâlnire de gradul zero Iftime – Șoptică la conac, se prefigurează un ”careu de ași” pentru alegeri
După câteva zile de dispute la nivel declarativ, președintele grupului ”Elsaco” și președintele PNL Botoșani s-au întâlnit. Luni seară, cei doi au avut o întrevedere la Conacul Zăicești, parte a grupului de firme condus de omul de afaceri.
Inimă de salvator: Oamenii care îndură ger și viscol și cumpără dulciuri pentru copii, din banii lor – VIDEO & GALERIE FOTO
Pompierii se bucură de un grad de 83% de încredere acordată de români, fiind urmați de 67% pentru Armată și 64% către Biserică, conform unui sondaj CURS efectuat în martie 2023.
Primăria împrumută aproape 25 de milioane de euro pentru tot felul de investiții, de la străzi la școli și grădinițe – LISTA obiectivelor
Accesarea împrumutul bancar de către Primăria Botoșani a fost aprobată de consilierii locali într-o ședință care a avut loc spre finele lunii decembrie 2023.
„Se coace” încă o MĂRIRE salarială pentru angajații CJ-ului și ai altor trei instituții din subordine
Proiectul de hotărâre care vizează creșterea salariilor va fi supus dezbaterii în cadrul unei ședințe extraordinare programată luni, 5 februarie 2024, de la ora 14:00.
O tânără campioană a devenit cetățean de onoare: Prin seriozitate, profesionalism a reușit să se impunăGALERIE FOTO
Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali miercuri, 31 ianuarie 2024.
Primarul și fostul parlamentar, proces început cu listă de contestații împotriva DNA Suceava
Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava în cursul lunii martie a anului trecut.
OFICIAL: Municipiul Botoșani mai are puțin peste 90.000 de locuitori, o singură comună „și-a păstrat” oamenii
Recensământul populației a ajuns în punctul final, fiind publicate rezultatele definitive ale acestui demers important. Datele oficiale arată o scădere a populației atât în județ, cât și în municipiul reședință.
Atat pote haur :)))
18 noiembrie 2023, 07:35
Alo!Rutiera!Trezirea!Vă este frică, dulăilor?!
15 noiembrie 2023, 17:34
Nu e târziu pentru amendă. Și alte măsuri. Și autocarului și celor ce au organizat marșul prin oraș. Doar daca milițienii și procurorii nu dorm.
15 noiembrie 2023, 08:38
Sondaj
Va reuși Valeriu Iftime să obțină pentru PNL Botoșani un scor electoral mai mare decât cel din 2020, care a fost de 34% la CJ?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Observ cu tristețe că străzile din Botoșani arată ca după bombardament, au avut interpelări și colegii noștri în diverse rânduri dar se pare că nu se găsesc soluții pentru această problemă”,Maricel Maxim, ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
6.6 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
5.9 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
7.1 o C
Ştefăneşti
16.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.