Știrea zilei
Asta țeapă! Firma orașului așteaptă de 5 ANI banii de la PSD și PNL pentru campania electorală, s-a ajuns la proces

La mai bine de cinci ani de la data alegerilor, compania de transport a Consiliului Local Botoşani încă aşteaptă ca o parte a candidaţilor de la alegerile parlamentare din 2012 să îşi plătească datoriile.

USL încă mai există. Şi are datorii


Este vorba de aspiranţii social-democraţi şi liberali la Senat şi Camera Deputaţilor, care înregistrează un debit ce cu tot cu penalităţi atinge exact 3.305 de lei. SC Eltrans SA a deschis proces pentru recuperarea banilor abia în luna octombrie a anului trecut. Marea problemă este însă că atunci PSD-iştii şi PNL-iştii formau Uniunea Social Liberală, alianţă politică destrămată încă din 2014. Aşa că, Judecătoria Botoşani a solicitat precizări de la Tribunalul Bucureşti privind situaţia juridică a USL. Şi, surprinzător, cu toate că PSD şi PNL au candidat separat la toate alegerile din ultimii patru ani, răspunsul a fost că USL încă există. Iar aceasta tocmai pentru că la nivel naţional ar înregistra datorii uriaşe şi nu i se acceptă dizolvarea.

 

Eltrans nu s-a prea obosit să recupereze banii


USL perfectase un contract cu SC Eltrans SA pentru montarea unor bannere pe stâlpii aferenţi liniilor de tramvai. Suma totală se ridica la circa 4.500 de lei, din care social-democraţii şi liberalii au plătit o parte, după care au refuzat însă să mai achite, astfel că s-a ajuns la proces. Directorul general al societăţii susţine că predecesorul său, social-democratul Paul Şmit, a refuzat practic să depună plângere pentru a nu-şi supăra şefii de la partid, aşa că imediat după preluarea funcţiei a trebuit să iniţieze el o acţiune. Deşi au trecut cinci ani de la prestarea serviciilor, este convins că suma trebuie plătită şi crede că la mijloc este şi rea voinţă întrucât debitul este nesemnificativ pentru liderii unor partide parlamentare.


„Nu e prescris că l-am prins pe ultima sută de metri. Ei au mai făcut nişte plăţi şi de la data ultimei plăţi nu au trecut trei ani până ce am depus acţiunea. Practic, ei au recunoscut datoria. Eu ce pot să fac cu suma aceasta, o iau pe mine?”


Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SRL.


Un contabil chemat să plătească totul


Culmea este că la două partide cu atâţia parlamentari, primari, consilieri, cel chemat la bară de magistraţi a ajuns să fie un contabil, Dumitru Ciobanu, pe motiv că el era atunci mandatar financiar al USL. Acesta a rămas interzis când a primit citaţia şi a chemat PSD-ul şi PNL-ul în garanţie.


„Eu ce treabă am? Am candidat eu, mi-au pus mie bannere, mi-au făcut mie reclamă? Eu am făcut acolo nişte calcule: 2 + 2 = 4. După alegeri n-a mai vorbit unul cu mine. Juridic, USL încă mai există, chiar dacă politic nu”,


Dumitru Ciobanu, mandatar financiar USL la alegerile din 2012.


Acesta a redirecţionat plângerea spre mandatarul financiar naţional al USL. El a adăugat că SC Eltrans SA a emis factura în ultima zi de campanie electorală astfel încât nu a mai avut timp să o achite până la alegeri. A înregistrat-o totuşi în contabilitate cu menţiunea că trebuie plătită după scrutin. Aşa cum însă s-a întâmplat de o mulţime de ori, după ce a trecut scrutinul, foştilor candidaţi nu le-a mai păsat de datorii.

 

Partea neagră a afacerii


Întreaga poveste are şi o parte neoficială. USL nu ar fi avut contract cu SC Eltrans SA pentru toate bannerele, iar o parte ar fi fost montate „la negru”. În timpul campaniei din 2012 USL a primit o amendă pentru că a lipit nişte afişe electorale fără respectarea legislaţiei, în sensul precizării tirajului şi a tipografiei care le-a executat. Speriaţi că li s-ar putea face o plângere şi pentru bannerele fără acte, liderii USL ar fi făcut de urgenţă un contract, care însă nu fusese bugetat înaintea campaniei. Practic, plata sa nu a fost luată vreodată în calcul la modul serios, posibil şi pe baza faptului că director general la SC Eltrans SA era un PSD-ist. Speriat de eventuale consecinţe, acesta ar fi şi refuzat să întreprindă vreo acţiune concretă pentru încasarea contravalorii contractului. Până la urmă asta s-a repercutat însă asupra celor două partide pentru că s-au tot calculat penalităţi, iar suma de plată a tot crescut.

 

Actorii principali ai business-ului au cam intrat la apă


Nici măcar unul dintre actorii principali ai disputei financiare nu mai ocupă funcţiile de atunci. Copreşedinţii USL Andrei Dolineaschi şi Florin Ţurcanu nu doar că au fost nevoiţi să renunţe la preşedinţiile judeţene de la PSD, respectiv PNL, ci au dispărut practic din viaţa publică. Paul Şmit a plecat de la SC Eltrans SA şi a devenit director adjunct la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Partidul Conservator şi Uniunea Naţională pentru Progresul României, care au candidat tot în cadrul USL, au dispărut pur şi simplu după fuziuni. Astfel că s-a ajuns să se ceară banii unui contabil care n-a candidat vreodată şi nici n-are de gând să o facă.

 

loading...
EXPLOZIV: Firma controlată de Conțac - cel mai mare donator la PSD Botoșani, nimeni n-a dat atâția bani
Județ sărac, partid bogat! PSD Botoşani rade totul, de la “tăticu’” la “d-na manager”: A adunat cei mai mulţi bani din toată Moldova

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
CRIMA din Centrul Vechi a avut loc sub privirile unui echipaj MAI – Polițistul și jandarmul chemați la Tribunal
Doi martori cheie au fost audiați marți, 8 ianuarie 2019, în procesul în care se judecă omorul cu mașina care a avut loc în vara anului 2017 în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
MISTER absolut: NIMENI nu știe câți botoșăneni lucrează pe salariul minim pe economie
Noul an a început cu majorări salariale care-i afectează mai ales pe angajatorii din mediul privat. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie a crescut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu studii superioare şi care au cel puţin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 lei pe lună.
Botoșăneni MORȚI în accidente rutiere, polițiștii încep verificarea instructorilor auto care trimit șoferii pe drumurile publice
Un tânăr de 20 de ani din Corni a sfârșit carbonizat în propria mașină, anul trecut. O altă botoșăneancă și-a pierdut viața la Zăicești după ce mașina în care se afla a derapat pe carosabilul plin cu zăpadă și s-a izbit într-un microbuz. Alți doi botoșăneni, tată și fiu, au fost uciși de un șofer originar din Șerbăuți-Suceava, care se întorcea de la muncă din Spania. Iar exemplele pot continua…
E deja coadă la Cornișa! Oamenii s-au îngrămădit la patinoar, peste o sută de mașini în parcul de agrement - VIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea parțială a Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa în perioada sărbătorilor de iarnă a dat rezultate imediate. Oamenii s-au grăbit să pășească pragul complexului rebrănduit drept ”Cornișa aquapark & sports”.  
Modă în 2019 - Ce purtăm anul acesta? Un celebru institut de modă a stabilit CULOAREA anului - GALERIE FOTO
A început un nou an, care pare că a venit cu noi tendințe în materie de modă și stil. În comparație cu anul precedent, 2019 se anunță unul caracterizat de culorile vii și în niciun caz de cele închise.
Revelion de poveste cu mii și mii de botoșăneni adunați în centrul orașului, a curs șampanie la lumina artificiilor – GALERIE FOTO & VIDEO
Inima municipiului Botoșani a bătut puternic la întâlnirea cu tânărul an 2019. A fost o mare de botoșăneni într-unul din, probabil, cele mai reușite Revelioane din ultimii ani de la Botoșani. Programul s-a ridicat la înălțimea miilor de așteptări din partea publicului, fiind unul „cu de toate”, de la urături și folclor, la rock-n-roll, raggae, rap sau pop.
Masa de Revelion – BUCATELE recomandate pentru noaptea dintre ani
Cele mai multe dintre gospodine preferă să gătească mâncăruri total diferite față de cele pe care le-au preparat deja de Crăciun.
Fetele frumoase de la Botoșani strălucesc de sărbători – CE se poartă de Revelion în materie de make-up
Mai sunt doar câteva zile până la Anul Nou, iar fetele frumoase din Botoșani și nu numai, se pregătesc din plin. Nu vorbim aici de partea culinară, ci de cea de frumusețe. Femeile au vrut să arate superb de Crăciunși vor să arate la fel și de Revelion.
O nouă metodă de fraierit clienții! „Maimuța”, găsită printre taximetriști de organele statului: Oamenii au stații…
Acum, dacă și la Botoșani există taximetriști cu „maimuțe”, rămâne încă un mister.
BOALA SECOLULUI: Copiii din Botoșani îmbolnăviți de dorul părinților, sărbători în singurătate - Iubirea nu se cumpără
La 100 de ani de la Marea Unire, un adevăr dur răzbate din datele oficiale: tot mai mulți români pleacă în străinătate. România ocupă durerosul lor 2 în lume în ceea ce privește migrația, după Siria. Iar la noi, nu este zonă de conflict. 
Masa de Crăciun și tendințele anului 2018 – „Regele” detronat rămâne porcul, sfaturi de la chefi despre vin sau desert - GALERIE FOTO
Mult așteptatele sărbători de Crăciun au învăluit Botoșaniul, iar forfota prin magazine s-a  domolit. Cei mai mulți dintre botoșăneni s-au tot gândit și cântărit intens, opțiunile avute la îndemână,  mai ales la partea culinară. „Ce gătim de sărbători?”, a fost întrebarea de pe buzele tuturor gospodinelor.
Moș Crăciun, darnic la Botoșani: Au explodat VÂNZĂRILE în luna decembrie, jucăriile se cumpără…și-n rate
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru a oferi cadouri oamenilor pe care îi iubim. Atunci când vorbim despre copii, lucrurile sunt puțin mai delicate. Părinții trebuie să aibă mare grijă ce jucării aleg pentru cei mici.
SURPRINZĂTOR: UNDE petrec parlamentarii de Botoșani sărbătorile de iarnă, unul vrea discreție, ca să nu-i spargă hoții casa
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru distracție, dar nu chiar pentru toată lumea. Parlamentarii din Botoșani se numără printre persoanele care preferă să facă altceva.
Sărbători de poveste pentru vedetele botoșănene: soția ex-premierului retrăiește copilăria, 2019 vine cu nunți printre „Fetele de la Botoșani” și „Kim Kardashian”
Naşterea Domnului este un prilej de bucurie, o sărbătoare care strânge toată familia în jurul mesei, cu multă voie bună, daruri, colinde și preparate culinare tradiționale. Artiştii din Botoşani nu fac excepție.
Aglomerație, cozi infernale, liste și nervi în supermarketurile din Botoșani: CÂT costă masa de Crăciun?- GALERIE FOTO
Atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă se simte și la Botoșani. Parcările hipermarketurilor şi supermarketurilor sunt pline, iar coșurile de cumpărături din ce în ce mai neîncăpătoare.
Un Moș Crăciun cinic vine cu taxe și impozite mai mari pentru botoșăneni, de la apartamente la locuri de parcare și mașini
Asemenea anului trecut, conducerea Primăriei Botoșani intenționează să majoreze din nou valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vor achita botoșănenii în 2019. Propunerea va intra spre dezbatere în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 20 decembrie 2018.
Numire bombă în fruntea unei importante instituţii, sora fostului preşedinte al PSD Botoşani este mare director
Moş Crăciun a venit cu un cadou pe cât de frumos pentru una dintre şefele unei instituţii, pe atât de trist pentru alt conducător. Se întâmplă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), acolo unde finalul de an a adus o schimbarea neaşteptată.
Guvernul lovește puternic: Taximetriștii obligați prin lege să cheltuiască mii de lei într-o „afacere” de vreo 20 de milioane de euro - VIDEO
Actuala guvernare prin fondul de rezervă pentru asigurarea acestor plăți.
Un afacerist botoşănean şi soţia sa, în Top 100 personalităţi din business care au marcat economia românească
Cu ocazia Anului Centenar, celebra revistă Forbes a realizat o listă a celor 100 cele mai importante personalități de business care au marcat economia românească. Intitulat Forbes România 100 Business Hall of Fame, proiectul nu a avut la bază doar cifre, după cum au explicat chiar redactorii prestigioasei reviste financiare.
kalapod.net%20
Crimă ca-n filme: Iubitul i-a luat viaţa tatălui iubitei cu un cuţit - Mă tot punea la treabă
Un omor care a zguduit o comunitate botoșăneană în ultima lună a verii a ajuns la stadiul procesual, însă cu multe semne de întrebare.
...9 parlamentari la oferta zilei : 1 leu buc = 9 leiAtât sa achitat din debit asa de ieftini suntVor mai face cei de la Strâns un discount ca doar primesc subvenție pentru a mentine prețul pietei
14 aprilie 2018, 07:35
libris.ro%20
Sondaj
Credeți că, în comparație cu anul precedent, 2019 va fi:
Un an mai bun ca 2018
La fel ca 2018
Un an mai rău ca 2018
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Nu am găsit costumul despre care vă vorbesc pentru că întâmplarea face că am într-adevăr un costum cu care mă vor îngropa probabil. Domiciliul îl am în București, dar stau în Brașov. E preferința soției. Și aveam ...
StarShinerS.ro
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6830 lei
USD
Dolarul SUA
4.1063 lei
CHF
Francul elveţian
4.1555 lei
GBP
Lira sterlină
5.2808 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7751 lei
XAU
Gramul de aur
170.2727 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2390 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4526 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9474 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0946 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1832 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6273 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0 o C
Dorohoi
0 o C
Bucecea
0 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
0 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.