Știrea zilei
Afaceristul milionar, liderul de grup al PSD-iștilor timp de opt ani, marele absent de pe lista pentru Consiliul Local: Au venit cu altă garnitură...

Lista depusă de social-democrații botoșăneni pentru noul Legislativ local din următorii 4 ani de zile are o mare absență în dreptul omului care a condus grupul PSD în plenul municipal timp de două mandate.

„Eu eram cel mai în vârstă de acolo”

 

Neincluderea lui Mihai Tincu pe lista pentru Consiliul Local a ridicat o serie de semne de întrebare, în condițiile în care o bună parte dintre actualii consilieri locali se află pe locuri eligibile.

 

Mesajul oficial a fost acela că s-a dorit o întinerire a echipei cu care Cosmin Andrei s-a aruncat în lupta electorală pentru câștigarea Primăriei municipiului reședință de județ, una extrem de grea în condițiile în care principalul adversar este primarul în exercițiu, Cătălin Flutur.

 

Asta a dezvăluit și omul de afaceri Mihai Tincu, contactat de Botoșăneanul.ro, și anume că nu s-a mai regăsit printre colegii din partid care candidează la Consiliul Local.

 

„Au venit cu altă garnitură, eu eram cel mai în vârstă dintre cei de acolo. Probabil că o să rămân activ în partid, dar pe altceva. Mie mi-ar fi fost foarte greu să lucrez cu tinerii aceștia și numai eu să fie acolo un pic mai în vârstă. Eu sunt așa cum sunt eu, cu felul meu de a fi, ca într-o fabrică, nu ca într-un partid, mai ferm și nu știu dacă este rău sau mai bine. Nu pot să concep altfel, decât seriozitate”,

Mihai Tincu, președintele Organizației Municipale din PSD Botoșani

 

 

„Cătălin Flutur este un om politic greu, este un animal politic”

 

Social-democratul susține că părăsește plenul municipal cu fruntea sus, după 8 ani de zile în care a fost parte importantă în realizările partidului. Unele, istorice, spune el.

 

„Dincolo de comentarii, PSD-ul a avut niște realizări pe vremea mandatelor mele pe care nu le-a avut niciodată. A avut majoritatea în CL în mandatul 2016 – 2020 și nu a avut niciodată așa ceva în istoria lui. A mai fost la conducere dar prin alianță. A câștigat un primar, Portariuc, pe care puteam să-l pun și a doua oară, dar au fost niște greșeli care nu-mi aparțin și nu le mai comentez acum. Și am stăpânit CL așa cum a fost el, 4 ani, în pofida unor probleme grele și a unor oameni puternici din partea PNL, în frunte cu Cătălin Flutur care este un om politic greu, este un animal politic”,

Mihai Tincu, președintele Organizației Municipale din PSD Botoșani

 

 

Concluzionând, Mihai Tincu a arătat că este vremea și a tinerilor care vin din urmă și care vor avea o misiune mult mai grea decât a avut el, în condițiile în care Consiliul Local nu va mai avea o dublă coloratură ci cel mai probabil va avea în componență membri de la trei partide politice.

 

Ceea ce va complica o creionare a majorității și mai ales a votului prin negociere.

 

„Îi mulțumim dlui Tincu”

 

Oficial, scoaterea de pe lista de la Consiliul Local a lui Mihai Tincu, din punctul de vedere al conducerii PSD Botoșani, este pusă tot pe seama vârstei.

 

 

„Îi mulțumim dlui Tincu pentru toată activitatea pe care a avut-o și susținut-o în Consiliul Local în decursul mandatelor de consilier local. Este în acest moment parte a echipei, este colegul și prietenul nostru și îi mulțumim că a dat întâietate tinerilor pe lista de consilieri. Ne bazăm în continuare pe experiența domniei sale și activitatea ulterior, din punctul nostru de vedere va fi doar într-o direcție constructivă”,

 

Doina Federovici, președintele PSD Botoșani

 

Mihai Tincu rămâne președintele Organizației Municipale a PSD Botoșani până la organizarea alegerilor statutare.

 

Iată lista PSD pentru Consiliul Local:

 

  1. Andrei Cosmin
  2. Tamara Ciofu
  3. Costel Lupașcu
  4. Bogdan Buhăianu
  5. Mircea Magdalena
  6. Marian Murariu
  7. Marius Buliga
  8. Dana Lăzăruc
  9. Mihail Tănasă
  10. Călin Bosovici
  11. Daniela Vicol
  12. Marius Rogojinschi
  13. Viorica Andronachi
  14. Petru Taielup
  15. Silvia Diaconu
  16. Miluță Timofte
  17. Vasile Ciocan
  18. Andrei Turcoman
  19. Mihail Malaimare
  20. Dumitru Brânză
  21. Iulian Aghiniței
  22. Andreea  Chicăroșă
  23. Doru Apostiu
  24. Constantin Siminiceanu
  25. Monica Manoliu
  26. Elena Nechifor
  27. Elena Bodogan
  28. Alin Hotinceanu
  29. Raluca Sorohan
loading...
Cu o mulțime de PSD-iști alături, Cosmin Andrei și-a depus candidatura la funcția de primar: Vom câștiga Primăria și Consiliul Local FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
E cam gata și LISTA PSD pentru PARLAMENT: S-a tăiat în carne vie, câteva surprize de proporții
După ce PNL și USR-PLUS și-au stabilit candidații pentru Parlament, social-democrații botoșăneni se află la rândul lor în faza finală a definitivării listelor pentru scrutinul din 6 decembrie 2020. Ca și în cazul liberalilor, discuțiile s-au purtat într-un grup extrem de restrâns și tot ca la peneliști, nici liderii județeni ai PSD nu au făcut publice persoanele care s-au înscris în cursa internă.
Luptă la baionetă pentru Parlament în PNL: A intrat și Flutur în joc, s-a pus la bătaie și postul de prefect
Până la sfârșitul săptămânii, conducerea națională a Partidului Național Liberal trebuie să voteze listele de candidați la Parlament pentru toate județele, însă la Botoșani liderii organizației încă nu au căzut de acord asupra componenței acestora.
Criză de vaccinuri antigripale la Botoșani! Nu se găsesc în farmacii, medicii de familie au liste de așteptare cu sute de persoane
Criza pandemică declanșată în primăvara anului 2020 și în țara noastră a determinat populația să caute vaccinurile antigripale, mai ales pentru a nu se regăsi în situația de a ajunge la spital, iar o simplă răceală să fie confundată cu nedoritul coronavirus.
Covid la Botoșani: Ultimii pozitivi s-au infectat la petreceri private, și-au contaminat și copiii! Botoșani, aproape de pragul critic
Autoritățile sanitare de la Botoșani au raportat marți, 13 octombrie 2020 un număr de 31 de noi cazuri de pacienți care au contactat boala cauzată de virusul SARS-COV-2. Cu o zi înainte fuseseră 30 de cazuri. La acestea se adaugă și două decese.
Business-ul anului: Mihaela Borcea a venit la Botoșani și a vândut Hotel Premier unui afacerist din Dorohoi
Într-o perioadă marcată de pandemie și de mari probleme economice, la Botoșani a avut loc poate cea mai mare tranzacție imobiliară a anului.
Revoluționar botoșănean lăsat fără titlu de președintele Iohannis pentru că a turnat la Securitate
La mai bine de 30 de ani de la evenimentele care au dus la prăbușirea regimului comunist, un botoșănean a rămas fără titlul de revoluționar primit, cel puțin teoretic, pentru meritele avute în victoria revoluției.
Medic stomatolog din Botoșani obligat de judecători să plătească DAUNE materiale și morale unui pacient
Mai rar, însă există și cazuri de malpraxis pedepsite în instanțele de judecată, iar un exemplu de acest fel vine de la Botoșani.
3 pe un loc la PNL pentru Parlament, s-a dat deja un vot pentru primele poziții cu rezultate umilitoare pentru câțiva grei din partid
La zece zile după alegerile locale, liberalii botoșăneni au demarat pregătirea celor parlamentare și au votat deja un draft al listei de candidați.
Dosar penal la Parchet: candidat la Primărie acuzat că a încercat să se voteze singur de 8 ori
Plângerea penală a fost făcută la două zile după desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 și îl vizează pe unul dintre candidații la o primărie din Botoșani.
Loading...
Flutur, scrisoare explozivă în PNL: Pur și simplu ne-au măcelărit / Nu m-am bucurat de susținerea partidului în aceste zile grele
Primarul încă în funcție al municipiului Botoșani își acuză colegii liberali că, direct sau indirect, au contribuit la pierderea alegerilor locale și la situarea sa pe locul al doilea în cursa de la municipiu, cel puțin până la renumărarea voturilor, dacă operațiunea aceasta va mai avea loc vreodată.
Iată SECȚIILE unde Biroul Electoral a decis renumărarea TUTUROR buletinelor pentru primar: cine-i liderul și câte voturi au Flutur & Andrei
Biroul Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) nr. 1 Botoșani a decis miercuri, 30 septembrie, renumărarea voturilor în 18 secții de votare din municipiu, de pe buletinele pentru primar.
ZIUA A PATRA după alegerile locale! Nu avem primar ales, război cu contestații și plângeri penale, se vorbește deja de anularea scrutinului – VIDEO
Este o situație fără precedent la Botoșan, după desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie. La acest moment, deși Cosmin Andrei este teoretic viitorul primar al municipiului reședință de județ, la o diferență extrem de mică de voturi de contracandidatul său, edilul șef în funcție Cătălin Flutur, rezultatul votului poate lua o întorsătură radicală.
Gata noua configurație politică a CJ, PSD e la mâna lui Țurcanu sau Huncă pentru vicepreședinți – LISTA noilor consilieri
Dacă la Primăria Botoșani lucrurile sunt departe de un deznodământ, la Consiliul Județean sunt practic clarificate. Și nu doar ca președinte al Consiliului Județean, care este cunoscut încă din noaptea alegerilor, ci și în privința componenței plenului CJ.
Noaptea de coșmar din PNL care a pus capăt teatrului Șoptică - Flutur: S-au căutat degeaba unul pe celălalt – GALERIE FOTO
În urmă cu opt zile, Botoșaniul a avut parte de o noapte electorală cum n-a mai fost după revoluție. Dacă de obicei pe la 22:00 se știa deja cine este primarul, de această dată nu s-a știut nici la 23:00, nici la miezul nopții, nici la 1 și nici măcar la 1:30, tensiunea fiind insuportabilă.  
Loading...
Noaptea cea mai grea! Sediul PSD a trăit în amorțire ore în șir, mult-așteptata bucurie amânată de „trauma Geoană” – GALERIE FOTO
Înainte de ora 21:00, când se conturează imaginea rezultatelor alegerilor la televiziunile naționale, la sediul PSD Botoșani din strada Cuza Vodă era neașteptat de liniște. Mai ales că, pe parcursul zilei, semnalele unei victorii au fost multe și dătătoare de speranță.
Diferență infimă în favoarea lui Andrei, funcția de primar se joacă la contestații
Numărătorile paralele efectuate noaptea trecută de PSD și PNL îl dau câștigător al Primăriei Botoșani pe Cosmin Andrei.
ALEGERI LOCALE 2020: Primarul Flutur s-a trezit cu noaptea în cap să meargă la vot, a primit două buletine greșite: Ziua bună se cunoaște de dimineață FOTO&VIDEO
Cătălin Flutur, primarul municipiului reședință de județ, împreună cu soția sa, Gabriela, au votat la deschiderea secțiilor de vot, la ora 7:00, la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”.
Cazul UNIC al omului de afaceri diagnosticat cu COVID-19 și operat pe creier: Este eroul nostru! – GALERIE FOTO
Despre cazul său, medicii care l-au tratat spun că este unul unic. Diagnosticat cu COVID-19, a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier. A părăsit spitalul după 54 de zile, complet vindecat. Omul de afaceri și-a reluat activitatea, iar experiența prin care a trecut a fost pentru el și pentru cei care i-au fost alături o lecție de viață.
Urmăriri cu mașinile după un pesedist care ar fi fost trimis de deputat la rupt afișe, acuze cu bătaie la Botoșani: Cu furci, cu topoare, urmăriri cu mașini, cu blocat, stai puțin dle, pentru ce?VIDEO
Campania electorală își arată și partea urâtă în zone unde candidații sau echipele lor intră în conflicte pe fondul luptei electorale. La fiecare patru ani de zile astfel de episoade sunt nelipsite, mai ales în mediul rural, unde se ajunge la bătăi în toată regula.
Nuntă de poveste în curtea bisericii: doctorand la teologie căsătorit de fratele preot într-un decor desprins din filme – GALERIE FOTO
O nuntă cum mai rar se poate vedea a avut loc sâmbăta trecută într-un loc încărcat de istorie și tradiție. La Vorona și-au unit destinele Dumitru și Alexandra, doi tineri botoșăneni care studiază la Iași, dar care au ales biserica din centrul Voronei pentru cea mai importantă zi a vieții lor.
Ciofu e la fel de expirată
21 august 2020, 19:10
Interesanta lista,e clar Flutur si mafia lui trebuie sa place... sper intr un primar mai bun,oricare ar fi el.
21 august 2020, 19:03
Aceleasi bande de JEFUITORI naţionali, numite cameleonic partide politice. Oare cand vom scapa de acest BLESTEM???
21 august 2020, 17:22
bravoooooo celor tineri ...este o noua schimbare...dnul Cosmin sa castige primaria
21 august 2020, 16:47
societatea trebuie schimbata , eu cred ca trebuie sa plece Flutur , trebuie alt suflu , altceva ca i de la PSD sau PNL trebuie schimbare ,trebuie tineri cu varsta peste 35--40 ani cu o alta viziune....deci felicitari celor care se gandesc la tineri cu perspectiva in toate domeniile .
21 august 2020, 16:38
Este nevoie și de câțiva tineri in politica, numai ca dacă nu au o minima experiența in administrație sunt manipulați in grup precum a fost și Federovici, Budai, Trufin de către infractorul pușcăriaș Dragnea, apoi de Viorica, iar acum de către inexistentul Ciolacul
21 august 2020, 16:38
Ma umfla rasul....Ciofu e cea mai parșivă din lista asta....stie sa tradeze si sa înșele.....prietenii stiu de ce
21 august 2020, 15:35
e bine ca vin tinerii...poate aduc o noua schimbare in viata
21 august 2020, 15:34
Mi as dori ca toate partidele sa vina cu oameni noi....trebuie ca oamenii vechi sa plece acasa ...nu mai au ce arata ...vin doar pentru afaceri
21 august 2020, 15:32
felicitari celor tineri din PSD, asa trebuie sa faca si PNL--nu sa vina cu aceiasi fata de smenari..societatea vrea altceva , Flutur este trecut--expiratttttttt
21 august 2020, 15:30
E simplu. In orice partid politic ai fi, ori esti "ridicator de mana la comanda" ori te marginalizezi indiferent ce ai face. Sa-mi spuna mie antevorbitorii mei, membri de partid, ca se duc la ei in partid si vorbesc ce vor...
21 august 2020, 15:28
Acum se va da proba maturității politice. Toate celelalte partide în afară de PNL si PSD se visează "balamaua" care să se vândă scump, unii visându-se deja viceprimari. Personal cred ca PNL si PSD vor face un blat - a mai existat USL - și nu vor lăsa ca alt partid sa-si impună oamenii și condițiile. Pe de o parte sunt deja doar ei la butoane de 4 ani, un partid cu primarul si celalalt cu viceprimarii ar fi echitabil. Chiar si un independent daca ar ajunge primar, PNL si PSD au motive sa-si imparta viceprimarii si o majoritate in CL care ar anula primarul. Pe de altă parte este deja o competitie intre fostii si noii politicieni. Ar fi de tot râsul să vina unnu de la USR, PRO România sau ALDE sa-i joace pe ceilalti. O să aflam in curand
21 august 2020, 11:25
In afara de Ciofu numai prosty unu” si unu”)))
21 august 2020, 11:23
partidul este conduc in continuare de infracorul Dragnea prin oamenii pusi de dansul total nedemocratic, pana nu vad alti oameni in conducerea partidului nu mai votez PSD
21 august 2020, 10:15
toti sunt la fel de absenti precum Tincu, doar doctorita Ciofu pare ratacita pe lista
21 august 2020, 10:08
Cea mai slaba lista de candidați pt CL pe care a avut-o PSD-ul in ultimii 20 de ani.
21 august 2020, 10:04
nici o schimbare, sunt aceiasi ridicatori de mana la comanda lui Dragnea, Dancila, Doinita, Olguta si Colacul
21 august 2020, 09:53
Menajera lui dragnea vrea doar prostovani care sa-i manance din palma.A copiat modelul dupa cum si ea l-a pupincurat pe ocnas.
21 august 2020, 08:38
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Nu ne-am dorit aceste alegeri pentru că noi am pus și punem pe primul loc sănătatea botoșănenilor, educația copiilor noștri, sănătatea bunicilor și părinților noștri și nu suntem de acord cu aceste alegeri. Ne-am î ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8730 lei
USD
Dolarul SUA
4.1185 lei
CHF
Francul elveţian
4.5396 lei
GBP
Lira sterlină
5.3917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9322 lei
XAU
Gramul de aur
253.9661 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3354 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9234 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1317 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1788 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6548 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.0 o C
Dorohoi
12.5 o C
Bucecea
15.0 o C
Darabani
12.0 o C
Saveni
15.0 o C
Ştefăneşti
18.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.